Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rh-240/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
18 septembrie 2013
Părțile
Berlinschi Ruslan vs FB Brok West SA
Pe scurt
Temeiurile declarării revizuirii

2rh-240/13 — Încasarea sumei

prima instanţă: D.Dulghieru dosarul nr.2rh-240/13 instanţa de apel: D.Manole, N.Traciuc, G.Zubati instanţa de recurs: N. Cernat, V.Arhip, V.Clevadî, V.Macinskaia, V.Ignat ÎNCHEIERE 18 septembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia, Tamara Chişca-Doneva, Nicolae Clima, Valentina Clevadî examinînd în şedinţă publică cererea de revizuire declarată de către Firma de brokeri „BrokWest” Societate pe acţiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Berlinschi Ruslan către Firma de brokeri „BrokWest” Societate pe acţiuni cu privire la încasarea sumei, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 19 iunie 2012 prin care a fost respins recursul declarat de Firma de brokeri „BrokWest” Societate pe acţiuni şi menţinută decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 ianuarie 2012, c o n s t a t ă: La 25 august 2009 Berlinschi Ruslan a depus cerere de chemare în judecată către FB „BrokWest” SA cu privire la încasarea sumei.

În motivarea acţiunii Berlinschi Ruslan a indicat, că la 11 iunie 2007 a încheiat cu pîrîtul contractul de brokeraj nr. 302, în baza căruia acesta urma să-i presteze servicii de brokeraj în scopul vînzării acţiunilor care îi aparţin. Prin ordinul nr. BW302/147-07 din 30 octombrie 2007 a împuternicit pîrîtul să înstrăineze 989 acţiuni emise de BC „Banca Socială” SA deţinute în proprietate. Conform pct. 2.1 al ordinului indicat pentru executarea acestei tranzacţii au fost stabilite preventiv comisioanele în sumă de 4 239,47 lei. Potrivit pct. 4.4 lit.e) al contractului de brokeraj nr. 302 din 11 iunie 2007 s-a stabilit obligaţia pîrîtului de a transfera (în numerar sau prin virament) mijloacele obţinute din realizarea tranzacţiei de vînzare a acţiunilor în decursul a patru zile din data efectuării tranzacţiei.

Susţine reclamantul că, în rezultatul acestei operaţii FB „BrokWest” SA a primit de la Bursa de Valori a Modovei suma de 1 038 450 lei, din care 330 750 lei au fost primite la 05 noiembrie 2007, iar la 07 noiembrie 2007 suma de 707 700 lei. Prin decizia Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei nr.13/33-d din 13 noiembrie 2007 a fost sistată suma de 1 038 450 lei, iar prin încheierea judecătorului de instrucţie a Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 27 1 noiembrie 2007 a fost autorizată punerea sub sechestru a sumei de 982 500 lei din contul FB „BrokWest” SA, care de fapt îi aparţinea lui. Prin încheierea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 20 februarie 2009 s-a dispus modificarea formei de asigurare a acţiunii din sechestrul instituit conform încheierii Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 27 noiembrie 2007 în interdicţia BC „Eximbank” SA de a elibera reclamantului suma de 982 500 lei şi dobînda aferentă transferată de pîrît. Totodată, s-a dispus obligarea pîrîtului de a transfera suma de 982 500 lei şi dobînda aferentă primită de pe contul curent al pîrîtului pe contul de depozit al său. Întru executarea încheierii menţionate, BC „Victoriabank” SA, prin scrisoarea nr. 494-09-B din 17 martie 2009, a comunicat instanţei judecătoreşti că pentru mijloacele obţinute de FB „BrokWest” SA în urma vînzării a 989 acţiuni emise de BC „Banca Socială” SA în sumă de 1 038 450 lei banca i-a achitat pînă la 28 februarie 2009 dobînda în sumă de 293 233 lei. Suma totală achitată FB „BrokWest” SA de către BC „Victoriabank” SA cu titlu de dobîndă constituie 324 109 lei.

Consideră că dobînda bancară calculată şi achitată de către BC „Victoriabank” SA la suma de 1 038 450 lei aparţine proprietarului mijloacelor băneşti şi nu altei persoane, aceasta fiind fructul banilor la care se plăteşte dobînda. Brokerul nu are dreptul să folosească în avantajul său bunurile pe care le primeşte ori pe care este obligat să le administreze în exercitarea mandatului. Cere, reclamantul, încasarea sumei de 375 819 lei şi cheltuielile de judecată. Pe parcursul examinării cauzei reclamantul Berlinschi Ruslan şi-a modificat cerinţele solicitînd încasarea sumei de 324 109 lei cu titlu de dobîndă şi cheltuielile de judecată în mărime de 16 123,20 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 06 decembrie 2010 acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 ianuarie 2012 apelul declarat de Berlinschi Ruslan a fost admis, s-a casat hotărîrea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 06 decembrie 2010, fiind emisă o nouă hotărîre prin care s-a încasat de la FB „BrokWest” SA în beneficiul lui Berlinschi Ruslan suma de 324 109 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 8 292 lei. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 19 iunie 2012 a fost respins recursul declarat de FB „BrokWest” SA şi menţinută decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 ianuarie 2012. La 18 iunie 2013 FB „BrokWest” SA a depus cerere de revizuire, solicitînd admiterea acesteia, casarea deciziei instanţei de recurs şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a pretenţiilor înaintate.

Revizuientul cu referire la prevederile art. 449 lit. b) CPC a invocat drept temei de revizuire faptul că Judecătoria Buiucani mun. Chişinău a pronunţat sentinţa pe cauza penală de învinuire a lui Berlinschi Ruslan Vasile în săvîrşirea infracţiunilor prevăzute de art.195 alin. (1), art. 195 alin. (2), 243 alin. (3) şi art. 310 Cod penal, iar la examinarea pricinii directorul FB „BrokWest” SA a avut calitatea de martor. Prin cererea din 29 mai 2013 adresată Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău a solicitat eliberarea copiilor autentificate ale actelor procedurale privind acţiunea civilă şi asigurarea acţiunii civile intentate în cadrul procesului penal de învinuire a lui 2 Berlinschi Ruslan, însă nu au primit nici un răspuns din care motiv solicită reclamarea dosarului penal nr. 1-16/10 de la Judecătoria Buiucani mun.

Chişinău. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele considerente. În conformitate cu art.451 alin.(1) CPC cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art.447 CPC, indicîndu-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art.449 CPC şi anexîndu-se probele ce le confirmă. În conformitate cu art.453 alin.(l) lit.a) CPC, după ce examinează cererea de revizuire, instanţa emite o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Datorită faptului că revizuirea este o cale de atac a hotărîrilor irevocabile, poate afecta stabilitatea raporturilor juridice, producînd efecte grave pentru părţi, legea stabileşte o listă expresă şi exhaustivă a temeiurilor de declarare a revizuirii.

Acestea sînt prevăzute la art. 449 CPC şi în cazul în care se cunoşteau ar fi influenţat asupra soluţiei date de instanţa de recurs. În conformitate cu art.449 lit.b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. În cererea de revizuire, FB „BrokWest” SA face referire la prevederile art. 449 lit.b) CPC şi anume că înscrisurile probatoare care nu au putut fi prezentate instanţei într-o împrejurare ce nu depinde de voinţa participantului la proces constau în, sentinţa Judecătoria Buiucani mun.

Chişinău pronunţată pe cauza penală de învinuire a lui Berlinschi Ruslan Vasile în săvîrşirea infracţiunilor prevăzute de art.195 alin. (1), art. 195 alin. (2), 243 alin. (3) şi art. 310 Cod penal, şi actele procedurale privind acţiunea civilă şi asigurarea acţiunii civile intentate în cadrul procesului penal. Însă, FB „BrokWest” SA contrar prevederilor art. 451 alin.(1) CPC nu a anexat înscrisurile la care face referire în cererea de revizuire. Totodată, Colegiul consideră că cererea revizuientului FB „BrokWest” SA de reclamare a dosarului penal de la Judecătoria Buiucani mun. Chişinău urmează a fi respinsă, deoarece la depunerea cererii de revizuire revizuientul, în mod obligatoriu, indică temeiurile consemnate la art.449 şi anexează probele ce confirmă.

Mai mult ca atît, sentinţa Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 06 iulie 2010, pronunţată în cauza penală de învinuire a lui Berlinschi Ruslan, este anexată la materialele cauzei (f.d. 108) şi a fost cunoscută în cadrul examinării pricinii. În acest sens, Colegiul nu poate stabili existenţa temeiurilor de revizuire prevăzute de lege, pentru că argumentele invocate de revizuient se referă la circumstanţe de fapt, dar instanţele de judecată au constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii.

De asemenea, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că prin revizuire se tinde la îndreptarea unor hotărîri greşite, pentru neregularităţi ce s-au săvîrşit dintr-o împrejurare, neimputabilă instanţei, sau dintr-un motiv neimputabil părţilor – de obicei descoperite ulterior, iar argumentele 3 invocate de revizuient nu pot fi admise ca temei de revizuire a deciziei din 19 iunie 2012, deoarece nu întrunesc aceste condiţii. Mai mult decît atît, revizuirea este o cale de retractare şi nu de reformare, în cadrul căreia nu poate fi verificată legalitatea şi temeinicia hotărârii contestate.

În acest sens, instanţa de recurs face referire la jurisprudenţa CEDO care statuează că competenţa instanţelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare (cauza Popov-2 contra Moldovei din 06.12.2005, cererea nr.19960/04, § 45). Astfel, argumentele invocate de către revizuent în cererea de revizuire nu întrunesc nici unul din temeiurile prevăzute de normele citate. Totodată, admiterea cererii de revizuire ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (Brumărescu versus România, Roşca versus Moldova, Eugenia şi Doina Duca versus Moldova din 03.03.2009).

Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, motivele invocate în cererea de revizuire nu se încadrează în temeiurile art. 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind inadmisibilă. În conformitate cu art. art. 269-270, 453 alin.(1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e : Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Firma de brokeri „BrokWest” Societate pe acţiuni împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 19 iunie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Berlinschi Ruslan către Firma de brokeri „BrokWest” Societate pe acţiuni cu privire la încasarea sumei.

Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia Tamara Chişca-Doneva Nicolae Clima Valentina Clevadî 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.