2rac-461/13 — Încasarea datoriei

prima instanţă – A. Danilov dosarul nr. 2rac-46113 instanţa de apel – Iu. Cimpoi, M. Guzun, Sv. Caitaz ÎNCHEIERE 12 septembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Galina Stratulat Tamara Chişca-Doneva examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată ,,Iurs”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acţiuni ,,Apă-Canal Chişinău” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată ,,Iurs” cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată ,,Iurs” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Buiucani mun.

Chişinău din 05 mai 2012, prin care acţiunea a fost admisă, constată: La 02 martie 2012 SA ,,Apă-Canal Chişinău” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL ,,Iurs” cu privire la încasarea datoriei. În motivarea acţiunii a indicat, că în baza prevederilor contractului pentru livrarea apei şi recepţionarea apelor uzate nr.855433 din 11 decembrie 2006 încheiat cu SRL ,,Iurs”, s-a obligat să acorde servicii de recepţionare şi preepurare a apelor uzate cu concentraţii majorate de poluanţi. Susţine că în conformitate cu pct.3.2.1. şi pct. 4.3 al contractului pârâtul şi-a asumat obligaţia de achitare a documentelor de plată la prestarea serviciilor şi de a nu depăşi normativele concentraţiei maxim-admisibile de poluare a apelor uzate la scurgerea în sistemul municipal de canalizare, iar potrivit pct. 5.4 al contractului, în caz de depăşire a concentraţiei maxim-admisibile fiind aplicată o plată majorată.

Menţionează la 30 iunie 2009 au fost prelevate probele de ape uzate evacuate, în prezenţa reprezentantului întreprinderii SRL ,,Iurs”, Scutari Alexandru în locul stabilit, din căminul destinat prelevării probelor, probele fiind prelevate fără consemnări suplimentare, copia procesului-verbal de prelevare a probelor fiind înmânată reprezentantului pârâtului. 1 Mai invocă că la 22 octombrie 2009, prelevarea probelor a fost efectuată în prezenţa persoanei responsabile, însă, a fost refuzată semnarea procesului-verbal de prelevare a probelor de ape uzate, despre acest fapt fiind menţionat în actul respectiv, ulterior actul fiind transmis prin poştă societăţii pârâte.

De altfel, afirmă reclamantul că şi rezultatele analizelor au fost transmise pârâtului prin prescripţiile nr. 1162 din 14 iulie 2009 şi nr.2435 din 03 noiembrie 2009, prin care sa stabilit depăşirea indicatorilor CMA, în baza cărora au fost efectuate calculele şi înaintate spre plată facturile pentru serviciile prestate pentru preepurarea apelor uzate. La fel menţionează, că pârâtului SRL ,,Iurs” i-a fost aplicată plata pentru epurarea apelor uzate cu concentraţii majorate a poluanţilor în apele uzate pentru perioada iunie 2009 (factura fiscală seria RU nr.2331308 din 23 iulie 09 în suma de 2668,03 lei), octombrie 2009 (factura fiscală seria RU nr.2909325 din 30 noiembrie 09 în suma de 5254,57 lei) în sumă totală de 17922,60 lei, iar la 09 decembrie 2011 a înaintat pârâtului reclamaţia nr. 11/7-2286, însă prin răspunsul nr.4 din 06 ianuarie 2012, pârâtul a refuzat achitarea datoriilor.

Întru susţinerea poziţiei sale invocă prevederile art. 47 al Legii privind protecţia mediului înconjurător şi prevederile Regulamentului de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare din municipiul Chişinău, aprobat prin decizia Consiliului municipal Chişinău nr.5/4 din 25 martie 2008, potrivit căruia consumatorul este obligat să participe la prelevarea probelor de control a apelor uzate, efectuate de furnizor, pentru care se întocmeşte un proces-verbal semnat de reprezentanţii furnizorului şi consumatorului, iar în cazul refuzului acestuia din urmă de a semna procesul-verbal, se va semna unilateral, cu indicarea acestui fapt.

Precizează că tariful diferenţiat a fost calculat în conformitate cu Decizia Consiliului municipal Chişinău Nr. 8/11 din 15 septembrie 2009 ,,Cu privire la aprobarea tarifelor la serviciile publice de alimentare cu apă potabilă, de canalizare şi epurarea apelor uzate” şi în baza revederilor pct. 72 din „Regulamentul - Cadru privind recepţionarea apelor uzate, eliberarea condiţiilor tehnice şi autorizaţiilor de deversare a apelor uzate în sistemul de canalizare al localităţilor”, aprobat prin Ordinul Departamentului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului al Republicii Moldova nr.40 din 18 februarie 2005 şi pct. 5.4 din Contractul privind livrarea apei şi recepţionarea apelor uzate nr. 8-554-33.

Consideră, că facturile fiscale înaintate spre plată pentru depăşirea normativelor CMA a substanţelor poluante în apele uzate, care au fost aprobate prin decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 2/4 din 23 mai 2002 sunt corecte, sumele înaintate spre plată fiind calculate în baza rezultatelor încercărilor de laborator a apei uzate, prelevate din căminul de control al SRL ,,Iurs” efectuate de către Laboratorul Central al calităţii apelor uzate al agenţilor economici, iar volumul apelor uzate evacuate în sistemul municipal de canalizare de la întreprinderea SRL ,,Iurs” a fost calculat în conformitate cu indicaţiile contorului, laboratorul de încercări fiind acreditat şi dispunând de toate condiţiile pentru efectuarea analizelor apelor uzate.

Solicită încasarea din contul pârâtului în beneficiul său a sumei de 17922,60 lei cu titlu de datorie şi a sumei de 537,68 lei pentru cheltuieli de judecată. 2 Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 05 mai 2012 acţiunea a fost admisă, fiind încasat din contul SRL ,,Iurs” în beneficiul SA ,,Apă-Canal Chişinău” suma restantă în mărime de 17922,60 lei şi taxa de stat în mărime de 537,60 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2013 a fost respins apelul declarat de către SRL ,,Iurs” şi menţinută hotărârea primei instanţe.

În susţinerea concluziilor sale instanţele s-au referit la faptul că SA „Apă-Canal Chişinău” întemeiat şi legal a calculat şi înaintat spre plată factura pentru serviciile prestate de preepurare a apelor uzate cu aplicarea plăţii pentru epurarea apelor uzate cu concentraţii majorate a poluanţilor în apele uzate conform tarifului diferenţiat pentru perioada iunie 2009 şi octombrie 2009 în suma totală de 17922,60 lei, constatînd că SRL „Iurs” fiind obligat la plata acestor sume atît prin contractul încheiat cu SA „Apă- Canal Chişinău” cît şi prin normele legale aplicabile speţei, şi anume art. 47 al Legii privind protecţia mediului înconjurător, Regulamentul de organizare şi funcţionare a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare din mun.

Chişinău, aprobat prin decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 54 din 25 martie 2008, Decizia Consiliului municipal Chişinău nr. 8/11 din 15 septembrie 2009 „Cu privire la aprobarea tarifelor la serviciile publice de alimentare cu apă potabilă, de canalizare, şi epuararea apelor uzate, furnizate de către SA „Apă-Canal Chişinău”, Regulamentul Cadru privind recepţionare apelor uzate, eliberarea condiţiilor tehnice şi autorizaţiilor de deversare a apelor uzate în sistemul de canalizare al localităţilor, aprobat prin Ordinul Departamentului Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului RM nr. 40 din 18 februarie 2005 şi regulamentul privind folosirea sistemelor comunale de alimentare cu apă şi canalizare, aprobat prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 656 din 27 mai 2002. La 17 iulie 2013 SRL ,,Iurs” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a acţiunii şi încasarea din contul intimatului în beneficiul său a cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului invocă dezacordul cu hotărârile judecătoreşti emise pe marginea pricinii în cauză, considerând a fi neîntemeiate, emise cu încălcarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural. Consideră că instanţa de apel, contrar art. 390 CPC, nu a argumentat motivele respingerii apelului, invocând doar unele motive declarative, fără a combate fiecare argument în parte. Susţine drept neîntemeiată concluzia instanţei de apel precum că dacă nu a contestat în termenul şi ordinea stabilită factura expusă spre plată, dânsul şi-a exprimat acordul cu aceasta.

Menţionează că în baza procesului verbal nr. 1 de prelevare a probelor de ape uzate din 30 iunie 2009 nu este indicat volumul şi metoda conservării probei prelevate şi nici codul acesteia, or în baza acestuia a fost întocmită Comanda internă nr. 747 din 30 iunie 2009, în care nu este indicat codul probei, locul prelevării, volumul probei, numărul sigiliului probei, ora predării acesteia, norma CMA pentru indicii controlaţi fapt ce nu presupune că proba dată a fost prelevată de la imobilul din şos. Hînceşti 60/1 care-i aparţine.

3 Insistă că în condiţiile în care procesul verbal nr.1 din 30 iunie 2009, comanda internă nr. 747 şi raportul de cercetări cu acelaşi număr au fost întocmite cu încălcarea legislaţiei, aceasta constituie temei de anulare a Calcului tarifar diferenţiat emis în acest sens, mai mult că în procesul verbal nr. 1 de prelevare a probelor de ape uzate din 22 octombrie 2009 nu este indicată adresa juridică de unde a fost prelevată această probă, iar intimatul nu poate demonstra că proba a fost prelevată anume de la imobilul din şos. Hînceşti 60/1. La fel invocă că proba a fost prelevată în lipsa reprezentantului său, iar refuzul de a semna expus în procesul verbal nu corespunde realităţii. Subsecvent, mai indică că în procesul verbal nu a fost indicat codul probei, nici metodă de conservare a acesteia şi nici agentul economic de la care a fost prelevată proba.

Consideră că instanţele inferioare la emiterea hotărârilor au apreciat arbitrar probele anexate la materialele cauzei, fapt ce implică la caz soluţionarea eronată a pricinii deduse judecăţii. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către SRL ,,Iurs” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Mai mult, argumentele invocate în recurs se axează asupra fondului cauzei, constituind o reproducere a celor aduse în cererea de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. 4 În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către SRL ,,Iurs” asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către SRL ,,Iurs” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată ,,Iurs” se consideră inadmisibil. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Galina Stratulat Tamara Chişca-Doneva 5