- Dosarul nr.
- 2r-687/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 septembrie 2013
- Părțile
- Popa Tudor împotriva Şişchina Tamara, intervenient accesoriu Belîi Andrei, OCT Chişinău, Biroul Notarului, Semionova Rodica, Primăria municipiului Chişinău
- Pe scurt
- Depunerea cererii de apel
2r-687/13 — Declararea nulităţii contractului de donaţie
dosarul nr. 2r-687/13 prima instanţă: M. Ţurcan instanţa de apel: N. Budăi, I. Muruianu, A. Nogai DECIZIE 11 septembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Chişca-Doneva Tamara şi Tatiana Vieru examinând recursul declarat de Tudor Popa, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Tudor Popa împotriva Tamarei Şişchina, intervenienţi accesorii, Andrei Belîi, Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău, Primăria mun.
Chişinău şi notarul public, Rodica Semionova, privind declararea nulităţii contractului de donaţie, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 06 iunie 2013, prin care apelul declarat de Tudor Popa a fost restituit, c o n s t a t ă: La 28 noiembrie 2008, Tudor Popa a depus cerere de chemare în judecată împotriva Tamarei Şişchina, intervenient accesoriu, Andrei Belîi, privind declararea nulităţii contractului de donaţie. În motivarea acţiunii a explicat că la 04 aprilie 1994, în baza contractului nr.10-214 a procurat de la Maria Golovoina 1/3 din casa de locuit amplasată pe str. Munceşti 227A, municipiul Chişinău, devenind proprietar a 1/3 din imobil, restul rămînînd în proprietatea vînzătoarei.
Construcţia cumpărată, cu suprafaţa totală de 32,5 m.p., era într-o stare deplorabilă. Tudor Popa s-a adresat Primăriei mun. Chişinău cu solicitarea de a autoriza demolarea casei vechi şi construcţia unei case noi. Prin decizia Primăriei din 28 iulie 1994 nr. 21/12-3, reclamantului i-a fost autorizată demolarea casei vechi şi construirea unei case de locuit particulare noi. La 30 noiembrie 2005 a fost întocmit procesul verbal de recepţie finală a casei de locuit, care a fost înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial la 24 martie 2008, atribuindu-i-se număr cadastral, iar reclamantul fiind recunoscut drept proprietar. În 1995 s-a ruinat restul construcţiei. 1 Maria Golovoina fiind grav bolnavă, nu şi-a putut asigura un loc de trai.
Astfel, reclamantul şi cu soţia acestuia au hotărît s-o ajute, permiţîndu-i Mariei Golovoina să locuiască în casa reclamantului cîţiva ani, pentru ca în 1999- 2000 să-i construiască o încăpere separată. Menţionează reclamantul că în tot acest răstimp, Maria Golovoina a fost întreţinută şi îngrijită de către primul. La 03 februarie 2007, Maria Golovoina a decedat, iar funerariile au fost organizate de către reclamant. La începutul anului 2008, de reclamant s-a apropiat Andrei Belîi, rudă a defunctei, Maria Golovoina, comunicîndu-i că pretinde la o parte din imobil. Potrivit extrasului din registrul bunurilor imobile, la 04 aprilie 2008, a fost înscris contractul de donaţie nr. 2684 din 04 octombrie 2007, potrivit căruia Andrei Belîi deţinea dreptul asupra bunului imobil, care de fapt a pierit în anul 1995. Obiectul contractului de donaţie nr. 5745 din 29 iunie 2006 la data încheierii contractului anterior menţionat nu exista.
Solicită, Tudor Popa, declararea nulităţii contractului de donaţie nr. 5745 din 29 iunie 2006. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 12 octombrie 2009, acţiunea lui Tudor Popa împotriva Tamarei Şişchina, intervenient accesoriu, Andrei Belîi, privind declararea nulităţii contractului de donaţie a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 iunie 2010, a fost respins apelul declarat de Tudor Popa, fiind menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica, municipiul Chişinău din 12 octombrie 2009. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 09 martie 2011, a fost admis recursul declarat de către Tudor Popa, a fost casată integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 02 iunie 2010 şi hotărîrea Judecătoriei Botanica, municipiul Chişinău din 12 octombrie 2009, cu restituirea pricinii la rejudecare la Judecătoria Botanica mun.
Chişinău în alt complet de judecători, pe motiv că instanţele inferioare nu au stabilit circumstanţele importante pentru examinarea pricinii. Prin încheierea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 26 mai 2011, au fost atraşi în proces în calitate de intervenienţi accesorii, Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău, Primăria mun. Chişinău şi notarul public, Rodica Semionova (f.d. 207). Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 11 martie 2013, acţiunea lui Tudor Popa împotriva Tamarei Şişchina, intervenienţi accesorii, Andrei Belîi, Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău, Primăria mun. Chişinău şi notarul public, Rodica Semionova, privind declararea nulităţii contractului de donaţie, a fost respinsă.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 25 aprilie 2013, nu s-a dat curs cererii de apel declarate de Tudor Popa, acordîndu-i ultimului termen pînă la 29 mai 2013 pentru prezentarea dovezii de plată a taxei de stat în mărime de 557,64 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 iunie 2013, a fost restituită cererea de apel depusă de Tudor Popa. La 18 iunie 2013, Tudor Popa a depus recurs împotriva încheierii instanţei de apel din 06 iunie 2013, solicitînd casarea acesteia, cu pronunţarea unei decizii prin care cauza să fie remisă în instanţa de apel pentru examinarea apelului. 2 În motivarea cererii de recurs, Tudor Popa a indicat că a pierdut bonul de plată a taxei de stat care proba achitarea acesteia.
În şedinţa instanţei de apel, recurentul a insistat să-i acorde un termen de 1-2 zile pentru a restabili bonul de plată, fapt ignorat de către instanţă. După şedinţă, deplasîndu-se la bancă pentru a restabili bonul de plată, recurentului i-a fost comunicat că respectiva solicitare poate fi realizată doar prin intermediul unei interpelări a instanţei de judecată sau a procuraturii. Astfel, Tudor Popa a achitat din nou taxa de stat. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza materialelor dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.
Verificând argumentele invocate în recurs pe baza materialelor din dosar şi a celor anexate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul depus în termen, întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea încheierii Curţii de Apel Chişinău din 06 iunie 2013 cu restituirea pricinii spre judecarea apelului în acelaşi complet de judecători. În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare.
În conformitate cu art. 27 alin. (1), disponibilitatea în drepturi se afirmă în posibilitatea participanţilor la proces, în primul rînd a părţilor, de a dispune liber de dreptul subiectiv material sau de interesul legitim supus judecăţii, precum şi de a dispune de drepturile procedurale, de a alege modalitatea şi mijloacele procedurale de apărare. Din actele pricinii rezultă că Tudor Popa a depus cerere de chemare în judecată împotriva Tamarei Şişchina, intervenienţi accesorii, Andrei Belîi, Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău, Primăria mun. Chişinău şi notarul public, Rodica Semionova, privind declararea nulităţii contractului de donaţie. Judecătoria Botanica mun. Chişinău prin hotărîrea din 11 martie 2013 a respins acţiunea lui Tudor Popa ca neîntemeiată.
La 08 aprilie 2013, Tudor Popa a depus apel împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd casarea acesteia şi pronunţarea unei noi hotărîri de admitere integrală a acţiunii. Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 25 aprilie 2013, nu a dat curs cererii de apel înaintate de Tudor Popa, stabilindu-i în acelaşi timp obligaţia de a achita taxa de stat în mărime de 557,64 lei pînă la 29 mai 2013, iar ulterior, prin încheierea din 06 iunie 2013, a restituit cererea de apel. În conformitate cu art. 368 alin. (1) Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
În situaţia din speţă cererea de apel a fost depusă fără plata taxei de stat, iar legea prevede expres în art. 368 alin. (1) Codul de procedură civilă că dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art. 364 şi 365 şi dacă cererea este 3 depusă fără plata taxei de stat, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii. În pofida acestui fapt, analizînd materialele dosarului, instanţa de apel nu a analizat situaţia existentă la momentul judecării pricinii şi nu a comentat alegaţia apelantului referitor la solicitarea de a-i permite un termen de 1-2 zile pentru restabilirea bonului de plată, care demonstrează achitarea prealabilă a acestei taxe, menţionînd faptul că, consideră neserioase declaraţiile apelantului referitor la motivul neachitării taxei de stat.
Mai mult decît atît, pentru obţinerea copiei bonului de plată, era nevoie şi de concursul instanţei prin intermediul unei interpelări către instituţia bancară respectivă. În opinia colegiului, acest fapt îngrădeşte accesul apelantului la justiţie în propria cale de atac, în vederea apărării dreptului pretins a fi încălcat. Concomitent însă urmează a se menţiona că potrivit ordinului de încasare a numerarului nr. 52469963, Tudor Popa a prezentat dovada achitării taxei de stat în mărime de 557,64 lei. Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că instanţa de apel nu a examinat cererea lui Tudor Popa sub toate aspectele şi nu a ţinut cont de circumstanţele importante ale cauzei.
Din considerentele menţionate, instanţa de recurs consideră necesar de a casa încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 iunie 2013 cu restituirea pricinii spre judecarea apelului în acelaşi complet de judecători. În conformitate cu art. 427 lit. b) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e: Se admite recursul declarat de Tudor Popa. Se casează încheierea Curţii de Apel Chişinău din 06 iunie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Tudor Popa împotriva Tamarei Şişchina, intervenienţi accesorii, Andrei Belîi, Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău, Primăria mun. Chişinău şi notarul public, Rodica Semionova, cu restituirea pricinii spre judecarea apelului în acelaşi complet de judecători.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Chişca-Doneva Tamara Tatiana Vieru 4