- Dosarul nr.
- 2rc-314/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 septembrie 2013
- Părțile
- Serviciului Vamal privind intentarea procesului de insolvabilitate a societăţii cu răspundere limitată Tehnoland
- Pe scurt
- Obligaţia debitorului de a depune cerere introductivă, răspunderea subsidiară a administratorului pentru nedepunerea cererii introductive
2rc-314/13 — Majorarea pretenţiilor
Prima instanţă: L. Popova dosarul nr.2rc-314/13 DECIZIE 11 septembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu şi Sveatoslav Moldovan examinînd recursul declarat de Serviciul Vamal, în pricina civilă la cererea introductivă a Serviciului Vamal privind intentarea procesului de insolvabilitate a societăţii cu răspundere limitată „Tehnoland”, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2013, prin care s-a respins cererea Serviciului Vamal privind majorarea pretenţiilor în procedura de lichidare a debitorului societatea cu răspundere limitată „Tehnoland” c o n s t a t ă La 14 septembrie 2012 Serviciul Vamal a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate a societăţii cu răspundere limitată „Tehnoland”.
În motivarea cererii a indicat că societatea cu răspundere limitată „Tehnoland” este în incapacitate de plată a obligaţiei vamale (creanţei) în sumă de 28 977,06 lei, dintre care 28 007,99 lei constituie drepturi de import şi 969,07 lei constituie penalitatea. Cele menţionate au fost stabilite prin actul constatator nr. 45 din 22 octombrie 2010 emis în temeiul art. 31, 1273 alin. (2), 12712 şi 129 Codul vamal, precum şi art. 228 Codul fiscal. Indică creditorul că actul constatator menţionat a fost contestat în instanţa de judecată, iar la 11 aprilie 2012, Curtea Supremă de Justiţie a respins acţiunea şi a menţinut în vigoare actul menţionat. Susţine că s-a adresat pentru executarea silită a documentului în cauză.
La 23 iulie 2012 executorul judecătoresc Valentina Zamşa a emis încheierea de restituire a documentului executoriu nr. 004-149r/12 ca urmare a insuficienţei bunurilor şi mijloacelor financiare pentru satisfacerea creanţelor. Cere Serviciul Vamal intentarea procesului de insolvabilitate a societăţii cu răspundere limitată „Tehnoland”. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 septembrie 2012 cererea introductivă a fost admisă spre examinare cu aplicarea măsurilor de asigurare. În calitate de administrator provizoriu a fost numită întreprinderea individuală „Bevziuc Sergiu”.
În cadrul examinării pricinii în prima instanţă administratorul provizoriu Sergiu Bevziuc a solicitat respingerea cererii introductive, cu aprobarea şi încasarea de la Serviciul Vamal a remuneraţiei pentru perioada exercitării funcţiei de administrator provizoriu al societăţii cu răspundere limitată „Tehnoland” în mărime de 4 991 lei, precum şi compensarea cheltuielilor suportate din cont propriu şi care sunt aferente exercitării funcţiei de administrator provizoriu. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2012 s-a încasat de la Serviciul Vamal în beneficiul întreprinderii individuale „Bevziuc Sergiu” remuneraţia în sumă de 3 521,43 lei şi cheltuielile suportate în sumă de 1 179,19 lei, iar în total 4 700,62 lei.
1 Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2012 a fost respinsă cererea introductivă, intentată procedura de lichidare a societăţii cu răspundere limitată „Tehnoland”, desemnat în calitate de lichidator întreprinderea individuală „Bevziuc Sergiu” cu menţinerea măsurilor de asigurare. A fost obligat lichidatorul întreprinderea individuală „Bevziuc Sergiu” să publice dispozitivul hotărârii în Monitorul Oficial şi să prezinte instanţei de judecată bilanţul de lichidare şi raportul final ale debitorului în timp de şase luni de la momentul publicării dispozitivului hotărârii. Serviciul Vamal a declarat recurs împotriva încheierii primei instanţe. Prin decizia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 16 ianuarie 2013 recursul declarat de Serviciul Vamal a fost respins.
La 11 iunie 2013 Serviciul Vamal a depus cerere de majorare a pretenţiilor cu 4700,62 lei solicitînd obligarea Mariei Telpiz la plata remuneraţiei administratorului. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2013 a fost aprobat bilanţul de lichidare şi debitorul societatea cu răspundere limitată „Tehnoland” a fost descărcat de obligaţiile pe care le avea. Tot la 24 iunie 2013 Curtea de Apel Chişinău a respins cererea Serviciului Vamal de majorare a pretenţiilor. La 08 iulie 2013 Serviciul Vamal a depus recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2013 de respingere a cererii de majorare a pretenţiilor. În motivarea recursului Serviciul Vamal a indicat că instanţa a încălcat şi aplicat eronat normele de drept material.
Respingînd cererea de majorare a pretenţiilor Curtea de Apel Chişinău a motivat că procedura de lichidare a fost intentată în baza Legii insolvabilităţii nr. 632-XV din 14 noiembrie 2001, iar prevederile actualei Legi a insolvabilităţii sunt aplicabile începînd cu 13 martie 2013. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este întemeiat şi urmează a fi admis cu casarea încheierii contestate şi admiterea cererii Serviciului Vamal de majorare a pretenţiilor din următoarele motive.
În conformitate cu art. 427 lit. c) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, soluţionînd prin decizie problema în fond. Din actele pricinii rezultă că la 14 septembrie 2012 Serviciul Vamal a depus cerere introductivă cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate a societăţii cu răspundere limitată „Tehnoland”. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 21 septembrie 2012 cererea introductivă a fost admisă spre examinare cu aplicarea măsurilor de asigurare. În calitate de administrator provizoriu a fost numită întreprinderea individuală „Bevziuc Sergiu”.
Pe parcursul examinării cererii introductive, în legătură cu respingerea acesteia de către instanţă şi intentarea procedurii de lichidare, Sergiu Bevziuc a solicitat încasarea de la Serviciul Vamal a remuneraţiei pentru perioada exercitării funcţiei de administrator provizoriu al societăţii cu răspundere limitată „Tehnoland” în mărime de 4 991 lei, precum şi compensarea cheltuielilor suportate din cont propriu şi care sunt aferente exercitării funcţiei de administrator provizoriu. 2 Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2012 s-a încasat de la Serviciul Vamal în beneficiul întreprinderii individuale „Bevziuc Sergiu” remuneraţia în sumă de 3 521,43 lei şi cheltuielile suportate în sumă de 1 179,19 lei, iar în total 4 700,62 lei.
La 11 iunie 2013 Serviciul Vamal a depus cerere de majorare a pretenţiilor cu 4700,62 lei solicitînd obligarea Mariei Telpiz la plata remuneraţiei administratorului. Curtea de Apel Chişinău prin încheierea din 24 iunie 2013 a respins cererea Serviciului Vamal de majorare a pretenţiilor. Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că prima instanţă a încălcat normele de drept material. Conform art. 14 alin. (1), (3) şi (4) Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, debitorul este obligat să depună cerere introductivă dacă există unul din temeiurile prevăzute la art.10.
Debitorul este obligat să depună cerere introductivă imediat, dar nu mai tîrziu de expirarea a 30 de zile calendaristice din data survenirii temeiurilor indicate în prezentul articol la alin. (2) şi la art.10 alin. (2). Dacă debitorul nu depune cerere introductivă în cazurile şi în termenul prevăzut în prezentul articol, persoana care, în conformitate cu legislaţia în vigoare, are dreptul de a reprezenta debitorul, asociaţii cu răspundere nelimitată şi lichidatorii debitorului răspund subsidiar în faţa creditorilor pentru obligaţiile apărute după expirarea termenului prevăzut la alin.(3). Aceste persoane sînt trase la răspundere penală în conformitate cu legea.
Conform art. 26 alin. (1), (3) şi (4) din Legea insolvabilităţii nr. 632-XV din 14 noiembrie 2001, debitorul este obligat să depună cerere introductivă dacă există unul din temeiurile prevăzute la art. 22. Debitorul este obligat să depună cererea imediat, dar nu mai tîrziu decît la expirarea unei luni din data survenirii temeiurilor indicate la alin.(2) al prezentului articol şi la art. 22 alin.(2). Dacă debitorul nu depune cererea în cazul şi în termenul prevăzut de prezentul articol, persoana care, conform legislaţiei în vigoare, are dreptul de a reprezenta debitorul, asociaţii cu responsabilitate nelimitată şi lichidatorii debitorului răspund subsidiar în faţa creditorilor pentru obligaţiile apărute după expirarea termenului prevăzut la alin.(3). Aceste persoane pot fi trase la răspundere penală în conformitate cu legea.
Articolul 135 alin. (6) Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 prevede că prin încetarea procesului, debitorul se descarcă de obligaţiile pe care le avea înainte de intrare în procedura falimentului, cu excepţia cazului cînd este tras la răspundere subsidiară în modul prevăzut de lege. Debitorul societatea cu răspundere limitată „Tehnoland” nu a depus cerere introductivă în conformitate cu prevederile legale enunţate.
Conform art. 26 alin. (4) din Legea insolvabilităţii nr. 632-XV din 14 noiembrie 2001, persoana care, conform legislaţiei în vigoare, are dreptul de a reprezenta debitorul, asociaţii cu responsabilitate nelimitată şi lichidatorii debitorului răspund subsidiar în faţa creditorilor pentru obligaţiile apărute după expirarea termenului prevăzut la alin. (3). Conform art. 253 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, prevederile prezentei legi se aplică şi asupra proceselor de insolvabilitate în curs de desfăşurare intentate pînă la intrarea ei în vigoare, cu excepţia art.190 alin.(6), care nu se aplică debitorilor în a căror privinţă procedura planului a fost prelungită în condiţiile art. 164 al Legii insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001. Astfel, pentru nedepunerea cererii introductive de către debitor, persoanele prevăzute la art. 14 alin. (4) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 şi art. 26 3 din Legea insolvabilităţii nr. 632-XV din 14 noiembrie 2001 răspund subsidiar în faţa creditorilor pentru obligaţiile apărute după expirarea termenului prevăzut la alin. (3). Potrivit deciziei Camerei Înregistrării de Stat din 11 decembrie 2012 privind înregistrarea începerii procedurii de dizolvare a persoanei juridice, în calitate de administrator al societăţii cu răspundere limitată „Tehnoland” figurează Telpiz Maria.
Reieşind din prevederile legale citate şi constatîndu-se răspunderea subsidiară a Mariei Telpiz în calitate de administrator al societăţii cu răspundere limitată „Tehnoland”, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite cererea Serviciului Vamal de majorare a pretenţiilor şi de a încasa de la Telpiz Maria suma de 4700,62 lei achitaţi de Serviciul Vamal întreprinderii individuale „Bevziuc Sergiu” în temeiul încheierii Curţii de Apel Chişinău din 03 decembrie 2012. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că prima instanţă a interpretat şi aplicat eronat normele de drept material, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2013 de respingere a cererii Serviciului Vamal cu privire la majorarea pretenţiilor, cu soluţionarea problemei în fond prin admiterea cererii în sensul formulat.
În conformitate cu art. 427 lit. c) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de Serviciul Vamal. Se casează încheierea Curţii de Apel Chişinău din 24 iunie 2013 prin care s-a respins cererea Serviciului Vamal de majorare a pretenţiilor în procedura de lichidare a debitorului societatea cu răspundere limitată „Tehnoland”, cu emiterea unei noi decizii sub formă de încheiere prin care: Se admite cererea Serviciului Vamal cu privire la majorarea pretenţiilor în procedura de lichidare a debitorului societatea cu răspundere limitată „Tehnoland”. Se obligă Telpiz Maria, IDNO 0992304198935 să achite în contul Serviciului Vamal suma de 4700,62 (patru mii şapte sute) lei 62 bani ce constituie remuneraţia administratorului provizoriu şi cheltuieli legate de procesul de insolvabilitate intentat societăţii cu răspundere limitată „Tehnoland”.
Decizia este irevocabilă de la data emiterii. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan 4