Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-684/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
11 septembrie 2013
Părțile
Beresteanu Veronica vs Beresteanu Vasile
Pe scurt
Restituirea cererii de apel

2r-684/13 — Partajarea bunurilor

dosarul nr. 2r-684/13 prima instanţă Gh. Burdujan instanţa de apel Iu. Cimpoi Sv. Caitaz M. Guzun DECIZIE 11 septembrie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Tatiana Răducanu examinând recursul declarat de către Vasile Bereşteanu, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Veronicăi Beresteanu împotriva lui Vasile Beresteanu cu privire la partajul averii, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2013, prin care a fost restituit apelul declarat de către Vasile Beresteanu din motivul neachitării integrale a taxei de stat constată La 01 august 2008 Veronica Beresteanu a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Vasile Beresteanu cu privire la partajul averii.

În motivarea acţiunii Veronica Beresteanu a menţionat că, la 05 noiembrie 1998 a încheiat căsătoria cu Vasile Beresteanu. Din căsătorie au o fiică minoră. În anul 2001, din cauza stării materiale precare a familiei, de comun acord cu pîrîtul, Veronica Beresteanu a plecat la muncă peste hotarele ţării. Pe parcursul aflării la muncă peste hotarele ţării, a expediat sistematic pîrîtului sume băneşti, din care a efectuat reparaţia capitală a casei din satul Carabetovca, raionul Basarabeasca, str. Frunze 14, a procurat un imobil în satul Carabetovca, raionul Basarabeasca, str. Ştefan cel Mare, un camion de model „Scania R 142”, un camion de model „Mercedes, o remorcă de model „Bena”, a fondat Întreprinderea Individuală „Beresteanu Vasile”.

Reclamanta a mai menţionat că, Vasile Beresteanu a schimbat lacătele de la casă,din care considerente a fost nevoită să plece împreună cu fiica să locuiască în satul Abaclia. Prin hotărîrea Judecătoriei Basarabeasca din 25 decembrie 2007 căsătoria a fost desfăcută. Veronica Beresteanu a mai menţionat că, în procesul privind desfacerea căsătoriei, nu au fost partajate bunurile dobîndite în comun în timpul căsătoriei. 1 Reclamanta Veronica Beresteanu solicită partajarea bunurilor proprietate în devălmăşie a soţilor. Cauza a fost obiect de examinare în mai multe instanţe judecătoreşti. Ulterior, Veronica Beresteanu a depus cerere suplimentară de chemare în judecată, prin care a solicitat să fie partajate bunurile în mărime totală de 74.210 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Basarabeasca din 30 octombrie 2012, acţiunea a fost admisă parţial. Veronicăi Beresteanu i-a fost repartizat ½ din imobilul amplasat pe str. Ştefan cel Mare, satul Carabetovca raionul Basarabeasca şi anume partea I, coridorul nr.1 cu suprafaţa de 54,5 m2, depozit nr. 2 cu suprafaţa de 4,7 m2, cabinet nr. 8 cu suprafaţa de 31,6 m2, în sumă totală de 223.700 lei, automobilul de model „Mercedes208D” cu nr. de înmatriculare BSAD095, anul producerii 1993, nr. caroseriei WDB6023121P294878 în sumă de 56.382 lei, ½ din îmbunătăţirile aduse casei de locuit cu suprafaţa de 108 m2, amplasată satul Carabetovca raionul Basarabeasca, str. Frunze 14 în sumă de 2.000 dolari SUA, ceea ce constituie suma de 25.000 lei, 825 EURO, ceea ce constituie 12.870 lei, în total în sumă de 327.952 lei.

Lui Vasile Beresteanu i-au fost atribuite ½ din îmbunătăţirile aduce casei de locuit cu suprafaţa de 108 m2, amplasată în satul Carabetovca raionul Basarabeasca în sumă de 2000 dolari SUA, ceea ce constituie 25.000 lei, 825 EURO ce constituie 12.870 lei, ½ din imobilul amplasat pe str. Ştefan cel Mare, satul Carabetovca, raionul Basarabeasca şi anume partea II, coridorul nr. 3 cu suprafaţa de 2,8 m2, depozit nr. 4 cu suprafaţa de 4,7 m2, cabinet nr. 5 cu suprafaţa de 37 m2, cabinet nr. 6 cu suprafaţa de 13,2m2, cabinet nr. 7 cu suprafaţa de 31,9 m2,ceea ce constituie suma de 233.700 lei, camionul de model „Scania R 142” cu nr. de înmatriculare BS AD 634, anul fabricării 1985 în sumă de 131.816 lei, în total în sumă de 403.386 lei.

De asemenea, Veronica Beresteanu a fost obligată să zidească golul de uşă ce duce din încăperea nr. 1 din coridorul nr. 3, iar Vasile Beresteanu a fost obligat să zidească golul de uşă ce duce în încăperea nr. 7 în coridorul nr. 8 a imobilului din str. Ştefan cel Mare, satul Carabetovca raionul Basarabeasca. De la Vasile Beresteanu a fost încasată în beneficiul Veronicăi Beresteanu suma de 75.587 lei, ceea ce constituie ½ din costul camionului „Scania R 142” în sumă de 65.908 lei, ½ din suma de 4000 dolari SUA, ½ din 1650 EURO din îmbunătăţirile aduse imobilului situat pe str. Frunze 14 satul Carabanovca, raionul Basarabeasca minus diferenţa costului automobilului de model „Mercedes 208D” cu nr. de înmatriculare BS AD 095 în sumă de 28.191 lei repartizat Veronicăi Beresteanu.

În rest acţiunea a fost respinsă. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2013, a fost respinsă cererea lui Vasile Beresteanu cu privire la scutirea de la plata taxei de stat pînă la suma de 150 lei. Nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Vasile Beresteanu, cu acordarea termenului pentru achitarea taxei de stat în sumă de 7622,66 lei pînă la 20 martie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 martie 2013 a fost admisă cererea lui Vasile Beresteanu cu privire la scutirea parţială de la plata taxei de stat. Vasile Beresteanu a fost scutit de restul plăţii tasei de stat în mărie de 4122,66 lei la depunerea apelului. Nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Vasile Beresteanu, 2 cu acordarea termenului pentru achitarea taxei de stat în mărime de 3500 lei pînă la 17 aprilie 2013. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2013, a fost restituit apelul declarat de Vasile Beresteanu din motivul neachitării taxei de stat.

Vasile Beresteanu a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2013, cerînd admiterea recursului, casarea încheierii instanţei de apel şi restituirea pricinii spre judecare în instanţa de apel. Recurentul Vasile Beresteanu, în motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu încheierea contestată, indicînd că la 12 iunie 2013 a achitat taxa de stat în sumă de 3500 lei. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după de examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.

S-a constatat că, Veronica Beresteanu a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Vasile Beresteanu cu privire la partajul averii. Prin hotărîrea Judecătoriei Basarabeasca din 30 octombrie 2012, acţiunea a fost admisă parţial. La 27 decembrie 2012 Vasile Beresteanu a declarat apel împotriva hotărîrii primei instanţe. Odată cu depunerea cererii de apel, a solicitat scutirea parţială de la plata taxei de stat pînă la 150 lei. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2013, a fost respinsă cererea lui Vasile Beresteanu cu privire la scutirea de la plata taxei de stat pînă la suma de 150 lei. Nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Vasile Beresteanu, cu acordarea termenului pentru achitarea taxei de stat în sumă de 7622,66 lei pînă la 20 martie 2013. În şedinţa de judecată a instanţei de apel din 27 martie 2013, Vasile Beresteanu a solicitat scutirea de la plata taxei de stat, prezentînd probe ce certifică starea materială precară (f.d.

150 Vol. II). Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 27 martie 2013 a fost admisă cererea lui Vasile Beresteanu cu privire la scutirea parţială de la plata taxei de stat. Vasile Beresteanu a fost scutit de restul plăţii tasei de stat în mărie de 4122,66 lei la depunerea apelului. Nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Vasile Beresteanu, cu acordarea termenului pentru achitarea taxei de stat în mărime de 3500 lei pînă la 17 aprilie 2013. De asemenea, din actele pricinii urmează că Vasile Beresteanu a primit copia încheierii din 27 martie 2013 şi s-a obligat contra semnătură să achite taxa de stat în mărime de 3500 lei pînă la 17 aprilie 2013 (f.d. 151 Vol. II). În şedinţa de judecată din 17 aprilie 2013 Vasile Bereşteanu nu s-a prezentat, fiind înştiinţat legal despre data şi ora şedinţei de judecată.

Dovada achitării taxei de stat instanţei nu a prezentat. 3 Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2013, a fost restituit apelul declarat de Vasile Beresteanu din motivul neachitării taxei de stat. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2013 legală şi întemeiată. Astfel, după cum s-a stabilit, recurentul nu a prezentat instanţei de apel dovada achitării taxei de stat în mărime de 3500 lei, obligaţie asumată prin semnarea recipisei în acest sens la data de 27 martie 2013. În cererea de recurs recurentul a invocat faptul că la data de 12 iunie 2013 a achitat taxa de stat în mărime de 3500 lei stabilită prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2013, dovada achitării de stat fiind anexată la cererea de recurs.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie menţionează că ordinul de încasare a numerarului nr. 20 din 18 iunie 2013 nu poate fi considerat drept probă de achitare a taxei de stat, deoarece nu conţine ştampila umedă a Băncii (f.d. 169 Vol. II). Or, veridicitatea oricărui document bancar se certifică prin ştampila aplicată de Bancă. Deci, în lipsa unei dovezi certe de achitare a taxei de stat, încheierea contestată urmează a fi considerată legală şi întemeiată. Astfel, din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie decide Se respinge recursul declarat de către Vasile Beresteanu. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 aprilie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Veronicăi Beresteanu împotriva lui Vasile Beresteanu cu privire la partajul averii. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Tatiana Răducanu 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.