2rac-291/13 — Rezilierea contractului de arendă

prima instanţă – I. Stepanov dosarul nr. 2rac-291/13 instanţa de apel: L. Bulgac, L. Popova, A. Gavriliţa DECIZIE 04 septembrie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi Tatiana Vieru Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Trustul Intergospodăresc de Transport Auto „Agrotransconstrucţia”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Trustului Intergospodăresc de Transport Auto „Agrotransconstrucţia” împotriva Societăţii cu Răspunderea Limitată „Terraconstrucţia” cu privire la rezilierea contractului de arendă a mijlocului de transport cu aducerea părţilor în poziţia iniţială,încasarea datoriei pentru plata de locaţiune, a prejudiciului material şi a dobînzii de întîrziere, împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 01 noiembrie 2012, prin care a fost respins apelul declarat de către Trustul Intergospodăresc de Transport Auto „Agrotransconstrucţia” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 19 decembrie 2011, prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, constată: La 14 martie 2011, TITA „Agrotransconstrucţia” a depus cerere de chemare în judecata împotriva SRL „Terraconstrucţia” cu privire la rezilierea contractului de arendă şi încasarea datoriei pentru chirie.

În motivarea acţiunii a indicat că reclamantul TITA „Agrotransconstrucţia”, în calitate de „Proprietar”, în persoana şefului trustului Cernat A.N., care acţiona în baza Statutului, a încheiat cu SRL „Teraconstrucţia” în calitate de „Arendaş”, în persoana şefului întreprinderii Volîneţ V.G. contractul de arendă nr. 38 din 12 ianuarie 2000. Susţine că în conformitate cu p.. 1 al Contractului de arendă a mijloacelor de transport auto nr. 38 din 12 ianuarie 2000 „Arendatorul” a transmis Arendaşului în folosinţă temporară cu termen de 9 ani şi 3 luni automobilul UAZ-3303 (microbuz cu cinci locuri) cu nr. de înmatriculare CBM-460, anul producerii 1987 pentru soluţionarea problemelor de producere. Conform p. 2.3.

al aceluiaşi contract „Arendaşul” şi-a asumat obligaţiunea de a achita lunar plata de arendă în sumă de 450 lei. La expirarea termenului de arendă al 1 vehiculului menţionat (p.2.2. al contractului nr. 38 din 12.01.2000) Arendaşul urma să restituie „Arendatorului” bunul luat în arendă în baza actului. Potrivit pct. 4.5. din Contractul litigios iniţial, termenul de acţiune al acestuia a fost stabilit pentru 9 ani şi 3 luni. Menţionează că după expirarea termenului contractual, Arendaşul nu a restituit bunurile arendate succesorului de drept al Proprietarului, astfel acţiunea contractului a fost prolongată prin acordul tacit al Reclamantului şi al Pârâtului. La fel invocă că pct. 4.4. din Contractul litigios iniţial prevede că orice litigiu rezultat din neexecutarea de către a obligaţiilor contractuale, urmează a fi soluţionat în instanţa de judecată competentă.

În susţinerea poziţiei sale invocă prevederile art. 6 alin. (2) Codul Civil din 2002 care indică, Legea nouă este aplicabilă situaţiilor juridice în curs de realizare la data intrării sale în vigoare. Cu referire la art. 904 alin. (1) Codul Civil în redacţia anului 2002 care prevede că dacă raporturile contractuale continuă în mod tacit după expirarea contractului de locaţiune, acesta se consideră prelungit pe un termen nedeterminat, afirmă că raporturile contractuale stabilite prin contractele de locaţiune litigioase au continuat în mod tacit după expirarea termenului de acţiune, prin urmare contractele litigioase au fost prelungite pentru un termen nedeterminat şi sunt în momentul de faţă în vigoare.

Mai invocă şi art. 906 alin. (1) lit. b) Codul Civil, care prevede dreptul Locatarului de a cere rezilierea contractului, dacă locatarul admite intenţionat sau din culpă înrăutăţirea stării bunului ori creează un pericol real pentru asemenea înrăutăţire, iar pct. 2.1. al contractului litigios iniţial prevede că, Arendaşul este obligat să menţină în stare tehnică bună vehiculul pe toată perioada de arendă a automobilului. Afirmă că Arendaşul a descompletat automobilul UAZ-3303 cu nr. de înmatriculare CBM-460 luat în arendă şi nu-l restituie Arendatorului, iar în asemenea împrejurare, reclamantul se consideră îndreptăţit de a solicita rezilierea Contractului litigios iniţial. Susţine că potrivit normei cuprinse în art. 905 alin. (1) Codul Civil, rezilierea contractului de locaţiune încheiat fără termen poate avea loc la cererea oricărei părţi cu un preaviz de trei luni pentru imobile şi de o lună pentru bunurile mobile dacă în contract nu este prevăzut altfel.

De asemenea invocă că Contractul litigios iniţial prevede altfel, că Proprietarul are necondiţionat dreptul de a rezilia contractul în cazul cînd Arendaşul nu transferă plata de arendă în termenul prevăzut de pct. 2.3. al aceluiaşi contract. Solicită rezilierea contractului de arendă nr. 38 din 12 ianuarie 2001, încheiat între Trustul „Agrotransconstrucţia” şi SRL „Terraconstrucţia” cu aducerea părţilor la poziţia iniţială şi încasarea chiriei pentru perioada 12 martie 2008 – 12 martie 2010. În cadrul dezbaterilor judiciare TITA „Agrotransconstrucţia” a depus cerere de concretizare a cerinţelor prin care a solicitat încasarea datoriei pentru locaţiune în mărime de 16200 lei şi dobînda de întîrziere în mărime de 258,72 lei.

Prin prezenta cerere, reclamantul şi-a concretizat pretenţiile în partea datoriei pîrîtului pentru locaţiunea autoturismului de model UAZ-3303 cu n/î CBM 460, anul producerii 1987, invocînd că conform pct. 1 din contractul nr. 38 din 12 ianuarie 2000, reclamantul s-a obligat să transmită pîrîtului pe un termen de 9 ( nouă) ani şi 3 (trei) luni, autoturismul de model UAZ-3303 cu n/î CBM 460, anul producerii 1987. De 2 asemenea, Părţile, în pct. 2.3 au convenit că Arendaşul lunar va achită plata pentru arendă în sumă de 450 lei, pentru fiecare bun mobil.

Susţine că potrivit art. 263 Cod civil, dacă termenele de un an şi de o lună se calculează fără a se ţine cont de curgerea lui neîntreruptă, se consideră că luna are 30 de zile şi anul - 365 de zile, astfel prin prisma art. 263 Cod civil, obligaţia de achitare a plăţii pentru arendă se va considera exigibilă de la data de 12 februarie 2000. Mai invocă că în temeiul art. 267 alin.(1) Cod civil, termenul general în interiorul căruia persoana poate să-şi apere, pe calea intentării unei acţiuni în instanţă de judecată, dreptul încălcat este de 3 ani. Mai mult ca atît, art. 272 alin.(9) CC al RM expres stipulează că prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la data ultimei prestaţii neexecutate.

De asemenea reclamantul face referire la prevederile art. 264 alin. (6) Cod civil, care indică, că documentele depuse la oficiile poştele sau telegrafice pînă la ora 24 a ultimei zile a termenului se consideră depuse în termen. Echivalează cu depunerea la poştă transmiterea textului documentului prin teletip, fax şi prin alte mijloace de comunicaţie. Afirmă că cererea de chemare în judecată a fost depusă în incinta Oficiului Poştal la ora 16:10, data de 12 martie 2011, în condiţiile în care, termenul contractului este pînă la data de 12 mai 2009, iar la această dată, pîrîtul nu a restituit bunul, reclamantul se va prevala de prevederile art. 910 Cod civil, potrivit căruia, după încetarea raporturilor contractuale, locatarul nu restituie bunul închiriat, locatorul are dreptul să ceară plata chiriei pentru toată durata întîrzierii.

Se poate cere repararea prejudiciului în partea neacoperită de chirie şi va înainta pretenţii faţă de pîrît, pe perioada 12 martie 2008-12 martie 2011 cu privire la restituirea datoriei pentru locaţiune în mărime de 16200 lei şi dobînda de întîrziere în mărime de 258,72 lei. Ulterior, reclamantul a depus o cerere cu privire la micşorarea cuantumului pretenţiilor, solicitînd rezilierea contractul de locaţiune nr. 38 din 12 ianuarie 2000 încheiat între Trustul „Agrotransconstrucţia” şi SRL „Terraconstrucţia” cu obligarea SRL „Terraconstrucţia” să restituie mijlocul de transport UAZ 3303 cu n/î CBM 460, încasarea din contul SRL „Terraconstrucţia” în beneficiul TITA „Agrotransconstrucţia” a sumei de 5400 lei, ce reprezintă chiria restantă şi 8756,28 lei prejudiciului pentru înrăutăţirea bunului, cît şi cheltuielile de judecată în mărime de 693,71 lei.

În susţinerea cerinţelor a invocat că conform art. 278 Cod Civil al RM în redacţia anului 1964, în baza contractului de închiriere de bunuri locatorul se obligă să pună la dispoziţia locatarului un bun în folosinţă temporară în schimbul unei sume de bani. Conform pct. 1 al contractului de locaţiune Părţile au convenit că mijlocul de transport UAZ 3303 cu n/î C BM 460 se transmite în chirie pe un termen de 3 luni.

Consideră neîntemeiată menţiunea precum că pîrîtul a solicitat reclamantului prin scrisoarea nr. 16 din 13 martie 2000 şi nr. 21 din 15 mai 2000 ridicarea bunului, or, din considerentul că Codul Civil în redacţia anului 1964 nu conţine situaţia cînd corespondenţa se consideră recepţionată, instanţa de judecată este în drept să aplice art. 67 alin. (4) Cod civil, care indică toate documentele şi scrisorile intrate la sediu se consideră recepţionate de către persoana juridică, pe cînd pîrîtul nu pus la dispoziţia instanţei de judecată nici o probă care să confirme că scrisoarea nr. 16 din 13 martie 2000 şi nr. 21 din 15 mai 2000 au ajuns la sediul reclamantului. 3 Susţine că la caz, poate fi constatat cu certitudine că la data expirării contractului niciuna din părţi nu şi-a manifestat voinţa să înceteze raporturile contractuale.

Mai invocă că conform art. 282 Cod civil în redacţia anului 196, dacă locatarul continuă să folosească bunul după expirarea termenului contractului, iar locatorul nu se opune, contractul se consideră reînnoit pe un termen nedeterminat şi fiecare din părţi are dreptul să renunţe oricînd la contract, prevenind cealaltă parte cu o lună înainte, iar în caz de închiriere de clădiri sau încăperi nelocuibile - cu trei luni înainte, susţine că, contractul îşi producea efectele la data intrării în vigoare, la data de 12 iunie 2003 a noului Cod Civil. Iar potrivit art. 6 alin. (2) Cod civil, Legea nouă este aplicabilă situaţiilor juridice în curs de realizare la data intrării sale în vigoare.

Insistă că, la data intrării în vigoare a noului Cod Civil contractul nr. 38 din 12 ianuarie 2000 cade sub incidenţa Capitolului VIII Cartea III, iar art. 875 Cod civil prevede că, prin contractul de locaţiune, o parte (locator) se obligă să dea celeilalte părţi (locatar) un bun determinat individual în folosinţă temporară sau în folosinţă şi posesiune temporară, iar aceasta se obligă să plătească chirie, în temeiul art. 904 alin.(1) Cod civil, dacă raporturile contractuale continuă în mod tacit după expirarea contractului de locaţiune, acesta se consideră prelungit pe un termen nedeterminat. De asemenea invocă că potrivit art. 288 Cod civil în redacţia anului 1964, locatarul este obligat să întreţină în bună stare bunul închiriat, să facă pe contul său reparaţiile curente, dacă legea sau contractul nu prevede altfel, şi să suporte cheltuielile pentru întreţinerea bunului.

Prevederi similare sunt instituite în art. 888 lit. a), b) Cod civil, locatarul este obligat: a) să folosească bunul la destinaţie şi în conformitate cu prevederile contractului; b) să păstreze şi să asigure integritatea bunului.

În acest sens indică că din fotografiile, anexate la materialele dosarului rezultă cu certitudine că autoturismul este în stare deplorabilă şi nu poate fi utilizat în procesul economic, acest fapt se confirmă şi din scrisoarea Comisariatului de Poliţie a raionului Criuleni nr. 1993 din 29 martie 2011. Cu referire la prevederile art. 908 alin.(2) Cod civil, care indică că, prejudiciul cauzat prin înrăutăţirea stării bunului se repară de către locatar dacă nu dovedeşte lipsa vinovăţiei sale, menţionează că conform actului de inventarire a mijloacelor TITA „Agrotranscontrucţia” din 01 ianuarie 2001 şi certificatului f/n din 02 decembrie 2011 valoarea de bilanţ a mijlocului de transport UAZ 3303 cu n/î C BM 460 constituie 8756,28 lei, din considerentul că pîrîtul nu a asigurat integritatea bunului, acesta pierzînd calităţile economice.

Prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 19 decembrie 2011, acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, totodată fiind încasat din contul TITA „Agrotransconstrucţia” în beneficiul SRL „Terraconstrucţia” cheltuieli pentru acordarea asistenţei juridice în sumă de 3000 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 noiembrie 2012, a fost respins recursul declarat de TITA „Autotransconstrucţia” şi menţinută hotărîrea primei instanţe. La 11 aprilie 2013, TITA Agrotransconstrucţia” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziai enstanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri de admiterea acţiunii în sensul formulat.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărîrile judecătoreşti, 4 considerîndu-le ilegale şi neîntemeiate. Susţine că prima instanţă şi instanţa de apel că acţiunea a fost depusă peste termenul de prescripţie extinctivă din considerentul că termenul limită de valabilitate a contractului a fost stabilit pînă la data de 12 martie 2000, iar solicitarea cu privire la încasarea prejudiciului material în mărime de 8 756,28 lei, ce constituie prejudiciul material pentru înrăutăţirea bunului, la fel este depus peste termenul prevăzut de lege. Consideră că instanţele, contract prevederilor art. 241 alin.(5) CPC, au au motivat actele contestate fără a indica norma materială de care s-a călăuzit la emiterea concluziilor.

Mai mult ca atît, contractul fiind încheiat în anul 2000, acestuia, pînă la intrarea în vigoare a noului Cod Civil, îi erau aplicabile prevederile relevante a Codului Civil în redacţia anului 1964, care în art. 278 expres prevede că, în baza contractului de închiriere de bunuri, locatorul se obligă să pună la dispoziţia locatarului un bun în folosinţă temporară, în schimbul unei sume de bani. De asemenea, invocă că art. 282 Cod civil în redacţia anului 1964 expres prevede că dacă locatarul continuă să folosească bunul după expirarea termenului contractului, iar locatorul nu se opune contractul se consideră reînnoit pe o perioadă nedeteminată şi fiecare din părţi are dreptul să renunţe oricînd la contract.

La fel consideră eronate constatări a instanţelor de judecată precum că la expirarea contractului de arendă, intimatul a solicitat de nenumărate ori, recurentului ridicarea mijlocului de transport, deoarece în şedinţa instanţei de fond, cît şi în obiecţiile formulate în cererea de apel, recurentul a menţionat că pînă la depunerea cererii de chemare în judecată nu a recepţionat nici o scrisoare din partea intimatului prin care să renunţe la contract, iar intimatul nu a prezentat nici o probă ce ar confirmă că scrisoarea nr. 16 din 13 martie 2000 şi nr. 21 din 15 mai 2000 au fot expediate şi au ajuns la sediul recurentului. Afirmă că conform art. 3 alin.(1) CPC al RM, instanţele judecătoreşti aplică legile procedurale civile în vigoare la data judecării cauzei civile, efectuării actelor de procedură sau executării actelor instanţei judecătoreşti (hotăriri, încheieri, decizii, ordonanţe), precum şi a actelor unor alte autorităţi în cazurile prevăzute de lege.

Or, art. 118 alin.(l) CPC al RM expres prevede că fiecare parte trebuie să dovedească circumstanţele pe care le invocă drept temei al pretenţiilor şi obiecţiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Insistă că, la expirarea contractului, locatarul a continuat să se folosească de bun, fapt care nu a fost negat de intimat în instanţa de fond şi apel, iar recurentul nu s-a opus, contractul a fost reînnoit ( în mod tacit) pe o perioadă nedeterminată. Mai invocă că prin Legea nr. 1107 din 06 iunie 2002, în vigoare din 12 iunie 2003, Codul civil în redacţia anului 1964) a fost abrogat, iar conform art. 6 alin.(4 şi 5) Cod Civil al RM în vigoare din 12.06.2003, în cazul situaţiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, precum şi orice alte efecte contractuale, dacă legea nouă nu prevede altfel.

În situaţiile prevăzute la alin.(4), dispoziţiile legii noi se aplică modalităţilor de exercitare a drepturilor sau de executare a obligaţiilor, precum şi de înstrăinare, preluare, transformare sau de stingere a acestora. De asemenea, dacă legea nouă nu prevede altfel, clauzele unui act juridic încheiat anterior intrării în vigoare a legii noi 5 contrare dispoziţiilor ei imperative sînt, de la această dată, lipsite de orice efect juridic. Cu referire la dispoziţiile citate, afirmă că, contractului nr. 38 din 12 ianuarie 2000, i se aplică dispoziţiile legii noi referitor la modalităţile de exercitare a drepturilor sau de executare a obligaţiilor, precum şi de înstrăinare, preluare, transformare sau de stingere a acestora.

Iar potrivit art. 905 alin.(1) Cod Civil al RM în redacţia anului 2003, rezilierea contractului de locaţiune încheiat fără termen poate avea loc la cererea oricărei părţi cu un preaviz de 3 luni pentru imobile şi de o lună pentru bunurile mobile dacă în contract nu este prevăzut altfel, or, intimatul pînă la 12 iunie 2003 nu a informat despre renunţare la contract şi nici pînă la depunerea cererii de chemare în judecată nu a solicitat rezilierea acestuia, susţinînd că, contractul nr. 38 din 12 ianuarie 2000 încheiat între TITA „Agrotransconstrucţia” şi SRL „Teraconstrucţia” îşi produce efectele pînă în prezent şi astfel, legal a solicitat rezilierea contractului de locaţiune prin prisma prevederilor art. 906 alin.(1) lit. b) Cod civil.

De asemenea, consideră că instanţele la examinarea cauzei în fond nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi eronat au interpretat legea în partea respingerii pretenţiei privind încasarea de la intimat în beneficiul său a sumei de 5400 lei pentru chiria restantă. În acest sens invocă că, conform art. 6 alin.(5) Cod civil, în situaţiile prevăzute la alin.(4), dispoziţiile legii noi se aplică modalităţilor de exercitare a drepturilor sau de executare a obligaţiilor, precum şi de înstrăinare, preluare, transformare sau de stingere a acestora. Susţine că conform chitanţei poştale şi avizului de recepţie, cererea de chemare în judecată a fost depusă prin intermediul oficiului poştal, la data de 12 martie 2011, iar conform art. 264 alin.(6) Cod civil, documentele depuse la oficiile poştale sau telegrafice pînă la ora 24 a ultimei zile a termenului se consideră depuse în termen.

Echivalează cu depunerea la poştă transmiterea textului documentului prin teletip, fax şi prin alte mijloace de comunicare. Cu referire la prevederile art. 272 alin.(9) Cod civil, menţionează că în situaţie cînd este vorba de prestări succesive, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă de la data la care fiecare prestaţie devine exigibilă, iar dacă prestaţiile alcătuiesc un tot unitar, de la data ultimei prestaţii neexecutate, iar din considerentul că contractul de locaţiune nr. 38 din 12 ianuarie 2000 pînă în prezent este valabil, a calculat chiria, pentru perioada 12 martie 2008-12 martie 2011 în suma totală de 5400 lei.

Mai invocă că instanţele judecătoreşti nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată şi eronat au interpretat legea în partea respingerii pretenţiei privind încasarea prejudiciului pentru înrăutăţirea situaţiei bunului, deoarece potrivit art. 6 alin.(4) Cod civil, în cazul situaţiilor juridice contractuale în curs de realizare la data intrării în vigoare a legii noi, legea veche va continua să guverneze natura şi întinderea drepturilor şi obligaţiilor părţilor, precum şi orice alte efecte contractuale, dacă legea nouă nu prevede altfel.

În temeiul art. 288 Cod civil în redacţia 1964, locatarul este obligat să întreţină în bună stare bunul închiriat, iar art. 888 alin.(1) lit. a), b) Cod civil, direct indică că locatarul este obligat: să folosească bunul la destinaţie şi în conformitate cu prevederile contractului; b) să păstreze şi să asigure integritatea bunului, pe cînd instanţeilor au fost prezentate probe, şi anume, fotografii şi scrisoarea nr. 1993 din 29 martie 2011 prin care 6 se confirmă că autoturismul de model UAZ 3303 cu n/î CMB 460 este într-o stare defectă şi deplorabilă. Afirmă că instanţei de judecată i-au fost prezentate şi Actul de inventariere a mijloacelor TITA „Agrotransconstrucţia” din 01 ianuarie 2001, cu informaţia despre valoarea de bilanţ a autovehiculul model UAZ 3303 cu n/î CMB 460 şi certificatul f/n din 02 decembrie 2011, de unde poate fi constat cu certitudine că valoare a autovehiculul model UAZ 3303 cu n/î CMB 460 este de 8 756,28 lei.

În concluzie, invocă că instanţele judecătoreşti selectiv au examinat probele din dosar şi nu s-a expus asupra tuturor obiecţiilor formulate de recurent, încălcînd astfel, dreptul acestuia la un proces echitabil prevăzut de art. 6 CEDO. Or, în cauza Hiro Bălani vs Spania ( Hotărîrea din 09.12.2004) Curtea a constatat că , în cazul în care instanţa de judecată se abţine a da un răspuns special şi explicit la cele mai importante întrebări, fără a acordă părţii care a formulat-o posibilitatea de a şti dacă acest mijloc de apărare a fost respins, acest fapt se va considera o încălcarea a art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Materialele cauzei atestă că copia deciziei instanţei de apel din 01 noiembrie 2012 a fost expediată în adresa recurentului la 28 ianuarie 2013 fapt confirmat prin scrisoare de însoţire (f.d. 78), iar ultimul insistă că cu decizia contestată a făcut cunoştinţă la data de 18 februarie 2013. Alte probe care ar atesta contrar la materialele cauzei lipsesc Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 11 aprilie 2013 în termen. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului în raport cu temeiurile recursului , Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel şi a restitui pricina spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Înaintând acţiunea în judecată împotriva SRL „Terraconstrucţia”, în urma concretizării şi micşorării cuantumului cerinţelor sale TITA „Agrotransconstrucţia” a solicitat rezilierea contractul de locaţiune nr. 38 din 12 ianuarie 2000 încheiat între Trustul „Agrotransconstrucţia” şi SRL „Terraconstrucţia” cu obligarea SRL „Terraconstrucţia” să restituie mijlocul de transport UAZ 3303 cu n/î CBM 460, încasarea din contul SRL „Terraconstrucţia” în beneficiul TITA „Agrotransconstrucţia” a sumei de 5400 lei, ce reprezintă chiria restantă şi 8756,28 lei prejudiciului pentru înrăutăţirea bunului, cît şi cheltuielile de judecată în mărime de 693,71 lei.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii şi respingerii acesteia, în acest sens considerând cerinţele TITA „Agrotransconstrucţia” neîntemeiate, fără suport legal şi fiind depuse cu omiterea fără motive întemeiate a termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani. 7 Judecând apelul declarat de către TITA „Agrotransconstrucţia”, instanţa de apel a ajuns la concluzia respingerii acestuia ca neîntemeiat şi a menţine hotărârea primei instanţe, considerând că instanţa a elucidat pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii şi a aplicat corect normele de drept material şi procedural. În conformitate cu art. 241 alin. (5) şi (6) CPC, în motivare se indică: circumstanţele pricinii, constatate de instanţă, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanţe, argumentele invocate de instanţă la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit instanţa.

Dispozitivul cuprinde concluzia instanţei judecătoreşti privind admiterea sau respingerea integrală sau parţială a acţiunii, repartizarea cheltuielilor de judecată, calea şi termenul de atac al hotărârii. Iar în sensul art. 239 CPC, hotărârea trebuie să fie certă, completă, corectă, clară, consecutivă, convingătoare şi concretă. De asemenea, concluziile instanţei expuse în partea motivată a hotărârii, trebuie să coincidă cu soluţia instanţei cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Or, în caz contrar hotărârea este lovită de nulitate. La caz, instanţa de recurs reţine că contrar dispoziţiilor citate, soluţia dată de prima instanţă este neînţeleasă fiind discordanţe între partea motivată şi dispozitivul deciziei contestate.

Astfel, în partea motivată a hotărîrii din 19 decembrie 2011, prima instanţă consideră că acţiunea a fost depusă de către TITA „Agrotransconstrucţia” cu omiterea fără motive întemeiate a termenului general de prescripţie extinctivă de 3 ani. În acelaşi timp, prin dispozitivul hotărîrii, prima instanţă respinge acţiunea TITA „Agrotransconstrucţia” integral ca fiind neîntemeiată. Or, deşi în partea dispozitivă a hotărîrii se indică netemeinicia acţiunii, o motivare a instanţei în hotărîre contestată, care ar reflecta şi justifica netemeinicia acţiunii lipseşte. Aspectul dat indică incontestabil la superficialitatea examinării cauzei de către instanţa de apel.

Totodată, în conformitate cu art. 373 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă; instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţă de apel de către participanţii la proces.

Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată şi din raportul juridic creat în speţă, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi, instanţa de apel judecând apelul a trecut în mod superficial asupra circumstanţelor pricinii, referindu-se în general la unele constatări reţinute la adoptarea hotărârii de prima instanţă, fără a examina legalitatea şi temeinicia hotărârii supusă apelului sub toate aspectele, în raport cu regulile şi legislaţia ce guvernează litigiul în cauză. Astfel, în decizia instanţei de apel sunt reflectate doar susţinerile formulate de către SRL „Terraconstrucţia”, în referinţă, fără a combate în acest sens argumentele invocate de către reprezentantul TITA „Agrotransconstrucţia” în susţinerea pretenţiilor înaintate în speţă şi fără a indica materialul probator care ar justifica concluzia formată cu privire la respingerea acţiunii.

8 În acest sens, se va remarca că în scopul stabilirii temeiniciei sau netemeiniciei pretenţiilor înaintate, era indispensabil, alături de cele constatate, de a verifica temeiul legal al pretenţiilor, în baza probelor prezentate, cât şi cadrului legal aplicabil la caz. În aceste condiţii este evident şi faptul că instanţa de apel examinând pricina nu s- a pronunţat asupra tuturor aspectelor juridice, nu a stabilit cu certitudine circumstanţele importante întru soluţionarea justă a litigiului, situaţie care duce la imposibilitatea instanţei de recurs să exercite controlul judiciar asupra soluţiei date şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege.

Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că decizia instanţei de apel urmează a fi casată cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel. La rejudecarea pricinii instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), art. 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de către Trustul Intergospodăresc de Transport Auto „Agrotransconstrucţia”.

Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 01 noiembrie 2012 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Trustului Intergospodăresc de Transport Auto „Agrotransconstrucţia” împotriva Societăţii cu Răspunderea Limitată „Terraconstrucţia” cu privire la rezilierea contractului de arendă a mijlocului de transport cu aducerea părţilor în poziţia iniţială,încasarea datoriei pentru plata de locaţiune, a prejudiciului material şi a dobînzii de întîrziere, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecată. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Ion Corolevschi Tatiana Vieru Tamara Chişca-Doneva 9