2ra-2566/13 — Încasarea sumei şi dobânzii de întârziere

prima instanţă – S. Popovici dosarul nr. 2ra-2566/13 instanţa de apel – G. Ulianovschi, E. Lazareva, A. Curdov ÎNCHEIERE 28 august 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Tatiana Vieru examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Elena Hiebler în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Elenei Hiebler împotriva lui Gheorghii Gheorghiev şi Svetlanei Gheorghieva cu privire la încasarea sumei şi dobânzii de întârziere împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 29 ianuarie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Elena Hiebler, casată hotărârea Judecătoriei Comrat din 25 octombrie 2011 şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă ca tardivă constată: La 15 iulie 2011, Elena Hiebler, reprezentată de către Iurii Sorochin a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Gheorghii Gheorghiev şi Svetlanei Gheorghieva cu privire la încasarea sumei şi dobânzii de întârziere.

În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că la 04 mai 2011, executorul judecătoresc a constatat faptul efectuării transferului bancar în sumă de 4000 Euro. Menţionează că conform actului de constatare a faptelor şi a stărilor de fapt din 04 mai 2011, s-a confirmat că în afară de aceea că pârâţii au primit mijloacele băneşti, ei de asemenea s-au obligat să achite 2% lunar. Suma nominalizată a fost primită prin două transferuri băneşti, primul - la 31 martie 2006 pe numele Svetlanei Gheorghieva, iar al doilea transfer - la 29 septembrie 2009 în sumă de 2900 Euro pe numele lui Gheorghii Gheorghiev. Susţine că la 08 mai 2011, în adresa pârâţilor a fost expediată o reclamaţie, însă aceasta a rămas fără răspuns.

Solicită încasarea în mod solidar de la Gheorghii Gheorghiev şi Svetlana Gheorghieva a datoriei în sumă de 4000 Euro şi a dobânzii de întârziere în sumă de 2649,24 Euro, precum şi încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea judecătoriei Comrat din 25 octombrie 2011 acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată şi tardivă. Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 02 martie 2012 apelul declarat de Elena Hiebler a fost admis, casată hotărârea primei instanţe în partea respingerii acţiunii ca neîntemeiată şi considerându-se acţiunea respinsă ca tardivă. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 03 octombrie 2012 a fost admis recursul declarat de Elena Hiebler, casată decizia instanţei de apel şi remisă cauza la rejudecare în instanţa de apel.

Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 29 ianuarie 2013 a fost admis apelul declarat de Elena Hiebler, casată hotărârea primei instanţe şi emisă o nouă hotărâre, prin care acţiunea a fost respinsă cu fiind depusă cu omiterea termenului de prescripţie extinctivă. La 01 aprilie 2013 Elena Hiebler a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând casarea hotărârii primei instanţe şi casarea parţială a deciziei instanţei de apel, emiterea unei noi hotărâri prin care să fie admis recursul şi încasat de la pârâţi în mod solidar suma de 4000 Euro, dobânda de întârziere în sumă de 2649,24 Euro, suma de 500 Euro cu titlu de cheltuieli pentru asistenţă juridică şi toate cheltuielile de judecată, precum taxa de stat, cheltuieli de transport.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, menţionând că instanţa de judecată a interpretat eronat explicaţiile intimaţilor, care sunt reflectate în actul executorului judecătoresc. Consideră că instanţa eronat a constat că termenul de înaintare a acţiunii în judecată a dreptului încălcat începe să curgă din momentul efectuării transferurilor băneşti, susţinând că termenul de prescripţie începe să curgă din momentul solicitării datoriei. Afirmă că în legătură cu faptul că din transferurile băneşti nu rezultă termenul de executare a obligaţiilor, ea fiind creditor are dreptul să solicite executarea obligaţiilor în orice moment, dar în cazul când creditorul solicită executarea obligaţiilor, debitorii sunt obligaţi să execute obligaţia în termen de 7 zile din momentul cererii creditorului, după cum prevede art. 575 Cod civil.

Susţine că pretenţia a fost înaintată la 08 mai 2011, care a fost recepţionată de către familia Gheoghieva la 08 iunie 2011. Indică că conform prevederilor art. 617 alin. (1) Cod civil, dacă nu execută obligaţia în urma somaţiei primite după scadenţă din partea creditorului, debitorul se consideră în întârziere ca urmare a somaţiei. Astfel, afirmă că pârâtul şi copârâtul au recunoscut datoria, nemijlocit prin semnarea actului executorului judecătoresc. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către Elena Hiebler nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de către Elena Hiebler, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Elena Hiebler ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul Elenei Hiebler se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Tatiana Vieru