Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-562/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
28 august 2013
Părțile
FCP ELPO SRL vs SC Gazinstal-04 SRL, Bumbu Lucia
Pe scurt
Reprezentarea în instanţă judecătorească, împuternicirile reprezentantului în judecată, cuprinsul cererii de recurs

2r-562/13 — Încasarea sumei şi penalităţii de întârziere

prima instanţă: O. Cojocaru dosarul nr. 2r-562/13 instanţa de apel: A. Panov, T. Pelin, S. Arnăut DECIZIE 28 august 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Tatiana Vieru examinând recursul declarat de către Societatea Comercială „Gazinstal-04” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de Vladimir Arseni în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Firmei de Cercetare şi Producţie „ELPO” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societăţii Comerciale „Gazinstal-04” Societate cu Răspundere Limitată şi a Luciei Bumbu cu privire la încasarea sumei şi penalităţii de întârziere împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2013, prin care a fost restituită cererea de apel declarată de către reprezentantul Societăţii Comerciale „Gazinstal-04” Societate cu Răspundere Limitată, Vladimir Arseni şi remise ultimului cererea de apel cu toate documentele anexate constată: La 21 ianuarie 2013, FCP „ELPO” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva SC „Gazinstal-04” SRL şi Lucia Bumbu cu privire la încasarea sumei şi penalităţii de întârziere.

În motivarea acţiunii a indicat că în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 153 din 15 decembrie 2009 cu plata la termen (cu garant din partea persoanei fizice Lucia Bumbu) şi facturii Seria FF KX nr. 3579902 din 23 decembrie 2009, FCP „ELPO” SRL a livrat bunuri (marfă) SC „Gazinstal-04” SRL în valoare de 30272 lei, care a fost achitată parţial în sumă de 20003 lei. Menţionează că datoria pârâţilor faţă de FCP „ELPO” SRL la 22 noiembrie 2012 constituie suma de 10269 lei. Afirmă că pârâţilor le-au fost expediate reclamaţia nr. 06/RE din 26 iulie 2011 şi reclamaţia repetată nr. 11/RR din 29 octombrie 2012, care au fost lăsate fără răspuns. Susţine că conform pct. 4.2. al contractului de vânzare-cumpărare nr. 153 din 15 decembrie 2009, penalitatea de întârziere constituie suma de 9293,44 lei, iar suma totală a datoriei şi penalităţii de întârziere constituie suma de 19562,44 lei.

Solicită încasarea de la SC „Gazinstal-04” SRL şi Lucia Bumbu în beneficiul FCP „ELPO” SRL a datoriei în sumă de 10269 lei, penalităţii de întârziere – 9293,44 lei şi taxei de stat în sumă de 586,87 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Buiucani mun. Chişinău din 14 martie 2013 a fost admisă acţiunea şi încasat în mod solidar de la SC „Gazinstal-04” SRL şi Lucia Bumbu în beneficiul FCP „ELPO” SRL, datoria în sumă de 10269 lei, penalitate de întârziere în sumă de 9293,44 lei, cheltuieli de judecată în sumă de 586,87 lei, iar în total suma de 20149,31 lei. La 02 aprilie 2013, SC „Gazinstal-04” SRL, reprezentată de Vladimir Arseni a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând scutirea de plata taxei de stat şi casarea hotărârii contestate.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2013 a fost restituită cererea de apel declarată de către reprezentantul SC „Gazinstal-04” SRL, Vladimir Arseni şi remise ultimului cererea de apel cu toate documentele anexate. La 24 mai 2013, SC „Gazinstal-04” SRL, reprezentată de Vladimir Arseni a declarat recurs împotriva încheierii instanţei de apel, solicitând scutirea de plata taxei de stat, casarea încheierii contestate şi remiterea cauzei la Curtea de Apel Chişinău pentru judecarea apelului. În susţinerea cererii de recurs, menţionează că la Judecătoria Buiucani mun. Chişinău la 14 martie 2013 a fost transmisă cererea de amânare a şedinţei de judecată, semnată de el, cu anexele, precum copia procurii şi a ordinului de la SC „Gazinstal-04” SRL pentru Vladimir Arseni.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Se constată că cererea de recurs depusă din numele SC „Gazinstal-04” SRL împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2013, este semnată de către Vladimir Arseni, ca reprezentant.

Însă, contrar prevederilor art. 437 alin. (3) CPC, la cererea de recurs nu este anexat documentul, legalizat în modul stabilit, care ar atesta împuternicirile acordate lui Vladimir Arseni de către SC „Gazinstal-04” SRL pentru a ataca încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2013. Este de remarcat că şi la materialele dosarului lipsesc acte care ar confirma acest drept. Or, deşi la materialele dosarului sunt anexate copiile procurii, prin care lui Vladimir Arseni îi sunt delegate împuterniciri de a apăra interesele întreprinderii în faţa instanţelor de judecată (f. d. 37, 41), pe lângă faptul că acestea nu sunt autentificate în mod corespunzător, ele nu prevăd nici dreptul ultimului de a ataca hotărârea judecătorească.

Pe când, art. 81 CPC direct prevede că dreptul de a semna cererea şi de a o depune în judecată, de a strămuta pricina la o judecată arbitrală, de a renunţa total sau parţial la pretenţiile din acţiune, de a majora sau reduce cuantumul acestor pretenţii, de a modifica temeiul sau obiectul acţiunii, de a o recunoaşte, de a încheia tranzacţii, de a intenta acţiune reconvenţională, de a transmite împuterniciri unei alte persoane, de a ataca hotărârea judecătorească, de a-i schimba modul de executare, de a amâna sau eşalona executarea ei, de a prezenta un titlu executoriu spre urmărire, de a primi bunuri sau bani în temeiul hotărârii judecătoreşti, trebuie menţionat expres, sub sancţiunea nulităţii, în procura eliberată reprezentantului persoanei juridice sau în mandatul eliberat avocatului.

Pe cale de consecinţă instanţa de recurs reţine şi prevederile art. 75 alin. (2) CPC care direct indică că procesele persoanelor juridice se susţin în instanţă de judecată de către organele lor de administrare, care acţionează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum şi de către alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice, de către avocaţi sau avocaţi stagiari. Nici la materialele dosarului şi nici la recurs nu au fost anexate probe ce ar demonstra că Vladimir Arseni este angajat al SC „Gazinstal-04” SRL. Argumentul recurentului precum că la 14 martie 2013 a depus la Judecătoria Buiucani mun. Chişinău cererea de amânare a şedinţei de judecată, anexând copia procurii de la SC „Gazinstal-04” SRL şi a ordinului de angajare pe numele său, este unul declarativ, deoarece din cererea anexată la dosar (f. d. 39) nu se reflectă şi prezentarea acestor anexe.

Mai mult că dânsul nu a fost lipsit de dreptul de a anexa la recurs actele menţionate, întocmite şi autentificate în modul stabilit. Astfel, se constată că Vladimir Arseni nu a prezentat, în conformitate cu art. 437 CPC, coroborat cu art. 75, 81 CPC, împuternicirile sale în vederea declarării recursului împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2013, prin urmare se consideră că acesta a fost depus de o persoană, care nu este în drept să-l declare. Dat fiind faptul că prin operarea modificărilor şi completărilor la Codul de procedură civilă prin Legea nr. 155 din 05 iulie 2012, în vigoare de la 30 noiembrie 2012, art. 409 CPC care prevedea restituirea recursului în asemenea cazuri a fost exclus, recursul declarat de către SC „Gazinstal-04” SRL, reprezentată de Vladimir Arseni, în sensul art. II alin. (6) al legii menţionate, urmează a fi respins.

În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de Societatea Comercială „Gazinstal-04” Societate cu Răspundere Limitată, reprezentată de Vladimir Arseni. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 29 aprilie 2013 în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a Firmei de Cercetare şi Producţie „ELPO” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societăţii Comerciale „Gazinstal-04” Societate cu Răspundere Limitată şi a Luciei Bumbu cu privire la încasarea sumei şi penalităţii de întârziere. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Tatiana Vieru

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.