2ra-1955/13 — Constatarea acceptării succesiunii

Judecătoria Ungheni Dosarul nr. 2ra-1955/13 Judecător: M. Stratan Curtea de Apel Bălţi Judecători: A. Gheorghieş, N. Chircu, V. Harmaniuc Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 14 august 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii: Ion Vîlcov, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Eugenia Hariuc, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Gheorghe Hariuc către Eugenia Hariuc privind constatarea acceptării succesiunii prin intrarea în posesie a patrimoniului succesoral şi declararea testamentului nul, precum şi cererea reconvenţională depusă de Eugenia Hariuc împotriva lui Gheorghe Hariuc, Nina Hariuc, Serghei Hariuc şi Igor Hariuc cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate şi evacuarea din bunul imobil, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 07 februarie 2013, prin care apelul declarat de Eugenia Hariuc a fost respins, CONSTATĂ : La 11 mai 2007, Gheorghe Hariuc s-a adresat cu cerere de chemare în judecată către Eugenia Hariuc cu privire la constatarea acceptării succesiunii prin intrarea în posesie a patrimoniului succesoral şi declararea testamentului nul.

În motivarea cererii reclamantul a invocat că la 23 martie 1998 a decedat mama sa Hariuc Vera a.n.1929. După decesul mamei a rămas moştenire casa de locuit cu teren aferent situat în satul Sculeni raionul Ungheni. Menţionează reclamantul că, fiind unicul moştenitor legal a acceptat succesiunea, continuînd să îngrijească de această casă, achitînd toate taxele şi impozitele, la fel, a menţionat că a suportat toate cheltuielile legate de înmormîntarea mamei sale. Indică reclamantul că, Hariuc Eugenia, soţia lui Hariuc Grigore - fratele său, decedat în anul 2006, intenţionează de a revendica dreptul de proprietate asupra întregului patrimoniu succesoral rămas după decesul lui Hariuc Vera, motivînd prin faptul că mama Hariuc Vera a lăsat testament lui Hariuc Grigore, asupra întregii averi.

Consideră reclamantul că testamentul este ilegal, deoarece după decesul mamei sale el a acceptat succesiunea şi nu fratele său, iar cota de teren a înregistrat-o după dînsul îndată după decesul mamei. După decesul mamei şi pînă 1 la decesul fratelui, ultimul niciodată nu s-a expus asupra existenţei testamentului şi nici nu a întreprins careva măsuri cu privire la acceptarea moştenirii. Cere, reclamantul, constatarea acceptării succesiunii prin intrarea în posesie a patrimoniului succesoral şi declararea nulităţii testamentului din 03 octombrie 1994, considerînd că acesta nici nu ar fi existat. La rîndul său, Eugenia Hariuc a depus cerere reconvenţională împotriva lui Gheorghe Hariuc, Nina Hariuc, Serghei Hariuc şi Igor Hariuc cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate asupra casei de locuit din satul Sculeni raionul Ungheni după Hariuc Grigore şi evacuarea din bunul imobil.

În motivarea acţiunii reconvenţionale, Hariuc Eugenia a indicat că în anul 1982 a încheiat căsătoria cu Hariuc Grigore. Pînă la încheierea căsătoriei în anul 1974 Hariuc Grigore a primit un lot de teren pentru construcţia casei de locuit în satul Sculeni raionul Ungheni şi în următorii ani a construit casa litigioasă. Aproximativ în anul 1976 Hariuc Vera a trecut cu traiul la fiul său în casa menţionată, fapt care, consideră reclamanta, că l-a făcut pe Hariuc Gheorghe să creadă că casa de locuit i-a aparţinut mamei sale. După decesul lui Hariuc Grigore, Hariuc Gheorghe a trecut să locuiască împreună cu familia sa în casa litigioasă. Prin hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 20 noiembrie 2007, a fost admisă acţiunea iniţială şi respinsă acţiunea reconvenţională.

Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 26 februarie 2008, s-a respins apelul declarat de către Hariuc Eugenia şi s-a menţinut hotărîrea primei instanţe. Prin decizia Colegiului civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie din 02 iulie 2008, s-a admis recursul declarat de Eugenia Hariuc, pricina fiind remisă la rejudecare în prima instanţă. Potrivit hotărîrii Judecătoriei Ungheni din 14 aprilie 2009, cererea lui Gheorghe Hariuc s-a respins ca neîntemeiată şi s-a admis acţiunea reconvenţională înaintată de Eugenia Hariuc. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 29 octombrie 2009, s-a admis apelul declarat de Gheorghe Hariuc, pricina fiind restituită spre rejudecare în prima instanţă.

Potrivit hotărîrii Judecătoriei Ungheni din 20 mai 2010, acţiunea lui Gheorghe Hariuc a fost admisă, iar acţiunea reconvenţională a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 13 ianuarie 2011, s-a respins cererea de apel depusă de Eugenia Hariuc şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 20 mai 2010. La 06 aprilie 2011, Hariuc Eugenia a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 13 ianuarie 2011, solicitînd admiterea cererii de recurs, casarea dispoziţiilor judecătoreşti, cu emiterea unei noi hotărîri prin care acţiunea lui Gheorghe Hariuc să fie respinsă, iar acţiunea reconvenţională admisă.

Prin decizia Colegiul civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 11 ianuarie 2012, a fost admis recursul declarat de Eugenia Hariuc, a fost casată decizia Curţii de Apel Bălţi din 13 ianuarie 2011 şi hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 20 mai 2010, cu restituirea pricinii spre rejudecare în Judecătoria Ungheni, în alt complet de judecători. Prin hotărîrea Judecătoriei Ungheni din 11 iulie 2012, au fost respinse acţiunea iniţială şi acţiunea reconvenţională ca neîntemeiate. 2 Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 07 februarie 2013, a fost respins apelul declarat de Eugenia Hariuc împotriva hotărîrii Judecătoriei Ungheni din 11 iulie 2012 şi menţinută hotărîrea primei instanţe.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului. Totodată, a fost indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legitimă în corespundere cu cerinţele legii. Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 09 aprilie 2013, Eugenia Hariuc a contestat-o cu recurs în partea respingerii cererii reconvenţionale, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Bălţi din 07 februarie 2013 şi a hotărîrii Judecătoriei Ungheni din 11 iulie 2012, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea reconvenţională să fie admisă.

În argumentarea recursului recurenta a invocat că concluziile instanţei de apel expuse în hotărîre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii. Recurenta indică că, instanţele au conchis greşit de a respinge cerinţa reconvenţională. Consideră că instanţa de apel eronat a conchis că la momentul decesului Hariuc Grigore nu avea înregistrat dreptul de proprietate asupra imobilelor în litigiu, şi prin urmare acestea nu fac parte din patrimoniul succesoral, pentru a fi transmise prin moştenire Eugeniei Hariuc, conform cerinţelor înaintate.

Instanţa nu luat în consideraşie faptul că la momentul emiterii hotărîrii Judecătoriei Ungheni din 11 iulie 2012 casa de locuit şi terenul aferent casei erau înregistrate în Registrul bunurilor imobilela OCT Ungheni cu nr. cadastral 9263110103. Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurenta indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatoare şi au constatat circumstanţele cauzei.

Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. Mai mult ca atît, în cererea de recurs recurentul invocă argumente similare cu cele expuse şi în cererea de apel, care au fost supuse aprecierii în instanţa de apel. În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei.

Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. 3 Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de către Hariuc Eugenia asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Hariuc Eugenia ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Eugenia Hariuc, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Gheorghe Hariuc către Eugenia Hariuc privind constatarea acceptării succesiunii prin intrarea în posesie a patrimoniului succesoral şi declararea testamentului nul, precum şi cererea reconvenţională depusă de Eugenia Hariuc împotriva lui Gheorghe Hariuc, Nina Hariuc, Serghei Hariuc şi Igor Hariuc cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate şi evacuarea din bunul imobil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii.

Preşedintele completului, Judecătorul Valentina Clevadî Judecătorii Ion Vîlcov Iuliana Oprea 4