Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2rc-246/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
14 august 2013
Părțile
SA Combinatul de materiale de construcţii din or. Brest vs SRL Auto-Planeta
Pe scurt
Recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti străine

2rc-246/13 — Recunoaşterea şi executarea pe teritoriul RM a hotărârii judecătoreşti străine

prima instanţă N. Craiu dosarul nr.2rc-246/13 DECIZIE 14 august 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Tamara Chişca-Doneva, Ion Corolevschi examinând recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Auto-Planeta”, în pricina civilă la cererea Societăţii pe acţiuni „Combinatul de materiale de construcţii” din oraşul Brest, Republica Belorusia cu privire la recunoaşterea şi executarea pe teritoriul Republicii Moldova a hotărârii judecătoreşti străine, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2012, prin care a fost recunoscută şi încuviinţată executarea silită pe teritoriul Republicii Moldova a hotărârii Judecătoriei comerciale a regiunii Brest, Republica Belorusia din 25 aprilie 2012, c o n s t a t ă: La 05 iulie 2012, SA „Combinatul de materiale de construcţii” din or.

Brest, Republica Belorusia a depus o cerere în instanţa de judecată cu privire la recunoaşterea şi executarea pe teritoriul Republicii Moldova a hotărârii Judecătoriei comerciale a regiunii Brest, Republica Belorusia din 25 aprilie 2012. În motivarea cererii a indicat că la 25 aprilie 2012, prin hotărârea devenită irevocabilă a Judecătoriei comerciale a regiunii Brest, Republica Belorusia a fost încasat de la SRL „Auto-Planeta”, Republica Moldova în beneficiul SA „Combinatul de materiale de construcţii” din or. Brest, Republica Belorusia datoria în mărime de 16732,67 dolari SUA şi cheltuielile în judecată în sumă de 3215070 ruble beloruse. Cererea menţionată a fost transmisă Curţii de Apel Chişinău prin intermediul Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova.

Hotărârea Judecătoriei comerciale a regiunii Brest, Republica Belorusia din 25 aprilie 2012 a devenit definitivă prin nerecurare la 18 mai 2012 şi nu a fost executată pe teritoriul Republicii Belorusia. Cere SA „Combinatul de materiale de construcţii” din or. Brest, Republica Belorusia recunoaşterea şi executarea pe teritoriul Republicii Moldova a hotărârii Judecătoriei comerciale a regiunii Brest, Republica Belorusia din 25 aprilie 2012, privind încasarea datoriei de la Societatea cu răspundere limitată „Auto-Planeta” în sumă de 16723,67 dolari SUA şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 3215070 ruble beloruse. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2012 a fost admisă cererea SA „Combinatul de materiale de construcţii” din or.

Brest, 2 Republica Belorusia. A fost recunoscută şi încuviinţată executarea silită a hotărârii Judecătoriei comerciale a regiunii Brest, Republica Belorusia din 25 aprilie 2012 şi a fost pusă sub executare silită pe teritoriul Republicii Moldova. A fost încasat de la SRL „Auto-Planeta” cu sediul în mun. Chişinău, bd. Mircea cel Bătrîn, 9a în beneficiul SA „Combinatul de materiale de construcţii” din or. Brest, Republica Belorusia datoria în mărime de 16723,67 dolari SUA şi 3215070 ruble beloruse, echivalent în lei MD la momentul executării. La 18 aprilie 2013, SRL „Auto-Planeta” a declarat recurs împotriva încheierii primei instanţe, cerând admiterea recursului, casarea încheierii şi restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă.

Recurentul SRL „Auto-Planeta”, în motivarea recursului, a indicat că încheierea primei instanţe este neîntemeiată şi ilegală, deoarece instanţa a examinat pricina în lipsa părţilor. Recurentul, fiind citat legal, nu s-a prezentat în şedinţa de judecată, deoarece se afla în concediu medical şi nu a avut posibilitatea de a se prezenta la şedinţa de judecată sau de a preîntâmpina instanţa despre motivul neprezentării. În conformitate cu art. 206 alin. (4) CPC, dacă reclamantul şi pârâtul nu s-a prezentat în judecată din motive neîntemeiate şi dacă nici una din părţi nu a solicitat examinarea pricinii în absenţa sa, instanţa amână procesul. Consideră că prin încheierea contestată au fost încălcate normele de drept material şi procedural.

În conformitate cu art. 426 al. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de trei luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii contestate din următoarele motive. În conformitate cu art. 427 lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.

Din materialele dosarului rezultă că prin hotărârea Judecătoriei economice a regiunii Brest, Republica Belorusia din 25 aprilie 2012 a fost încasat de la SRL „Auto-Planeta” (Republica Moldova) în beneficiul SA „Combinatul de materiale de construcţii” din or. Brest, Republica Belorusia suma de 16732,67 dolari SUA, care constă din datoria în sumă de 14293,72 dolari SUA şi penalitatea de întârziere în sumă de 2429,93 dolari SUA şi cheltuielile în judecată în sumă de 3215070 ruble beloruse. Conform certificatului eliberat de către Judecătoria economică a regiunii Brest, Republica Belorusia, hotărârea Judecătoriei economice a regiunii Brest, Republica Belorusia din 25 aprilie 2012 nu a fost executată pe teritoriul Republicii Beloruse (f. d. 8). SA „Combinatul de materiale de construcţii” din or.

Brest, Republica Belorusia, prin intermediul Ministerului Justiţiei, a depus cererea cu privire la recunoaşterea şi executarea hotărârii judecătoreşti pe teritoriul Republicii Moldova a hotărârii Judecătoriei economice a regiunii Brest, Republica Belorusia 3 din 25 aprilie 2012, privind perceperea sumelor datorate de la SRL ”Auto- Planeta”. Prima instanţă, examinând cererea, a ajuns la concluzia temeiniciei acesteia, recunoscând şi încuviinţând executarea silită a hotărârii Judecătoriei comerciale a regiunii Brest, Republica Belorusia din 25 aprilie 2012 şi fiind pusă sub executare silită pe teritoriul Republicii Moldova şi încasând de la SRL „Auto- Planeta”, cu sediul în mun. Chişinău, bd. Mircea cel Bătrîn, 9a în beneficiul SA „Combinatul de materiale de construcţii” din or.

Brest, Republica Belorusia datoria în mărime de 16723,67 dolari SUA şi 3215070 ruble beloruse, echivalent în lei MD la momentul executării. Judecând pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că încheierea primei instanţe este legală şi întemeiată. În conformitate cu art. 467 alin. (1) CPC, hotărârile judecătoreşti străine, inclusiv tranzacţiile, sunt recunoscute şi se execută de plin drept în Republica Moldova fie dacă astfel se prevede în tratatul internaţional la care Republica Moldova este parte, fie pe principiul reciprocităţii în ceea ce priveşte efectele hotărârilor judecătoreşti străine.

Conform art. 51 lit. a) şi c) din Convenţia cu privire la asistenţa juridică în materie civilă, familială şi penală, încheiată la Minsk, la 22 ianuarie 1993, fiecare parte contractantă, în condiţiile prevăzute de prezenta Convenţie, recunoaşte şi execută următoarele hotărâri, emise pe teritoriile altor părţi contractante: a) hotărârile instituţiilor de justiţie în cauzele civile şi familiale, inclusiv tranzacţiile de împăcare în asemenea cauze aprobate de judecată şi actele notariale referitoare la obligaţiile băneşti; b) hotărârile instanţelor de judecată în cauzele penale de reparare a pagubei.

Argumentul invocat de către recurent precum că prima instanţă a examinat pricina în lipsa părţilor, pe cînd în conformitate cu art. 206 alin. (4) CPC, dacă reclamantul şi pârâtul nu s-au prezentat în judecată din motive neîntemeiate şi dacă nici una din părţi nu a solicitat examinarea pricinii în absenţa sa, instanţa amână procesul nu poate fi reţinut, deoarece din materialele dosarului rezultă că reprezentantul intimatului SA „Combinatul de materiale de construcţii” din or. Bresc, Republica Belorusia a solicitat examinarea pricinii în absenţa sa, iar recurentul a fost citat legal. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că încheierea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar argumentul invocat de către recurent este neîntemeiat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine încheierea primei instanţe.

În conformitate cu art. art. 427 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: 4 Se respinge recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Auto-Planeta”. Se menţinerea încheierea Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2012 în pricina civilă la cererea Societăţii pe acţiuni „Combinatul de materiale de construcţii” din oraşul Brest, Republica Belorusia cu privire la recunoaşterea şi executarea pe teritoriul Republicii Moldova a hotărârii judecătoreşti străine. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Iulia Sîrcu judecătorul Judecătorii Tamara Chişca-Doneva Ion Corolevschi

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.