- Dosarul nr.
- 2ra-2167/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 10 iulie 2013
- Părțile
- Ion Cotun vs Dmitri Galiliuc
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-2167/13 — Încasarea datoriei
prima instanţă: RŢurcanu nr.2ra-2167/13 instanţa de apel: M. Ciugureanu, M.Moraru, G.Zubati ÎNCHEIERE 10 iulie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru, Galina Stratulat examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Ion Cotun reprezentat de avocatul Roman Pascari, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Cotun împotriva lui Dmitri Galiliuc cu privire la restituirea sumei băneşti şi cererea reconvenţională depusă de Dmitri Galiliuc împotriva lui Ion Cotun cu privire la restituirea datoriei şi declararea nulităţii parţiale a actului juridic, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2012, prin care a fost admis apelul declarat de către Dmitri Galiliuc, casată parţial hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 06 octombrie 2011 şi emisă în această parte o nouă hotărîre c o n s t a t ă La 22 martie 2011 Ion Cotun a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Dmitri Galiliuc cu privire la restituirea sumei băneşti.
În motivarea acţiunii a indicat că, la 30 septembrie 2008 între Galiliuc Dmitri şi Cotun Ion a fost încheiat contractul de vînzare-cumpărare a clădirii administrative cu nr. cadastral 010020100417, cu suprafaţa totală de 77,0 mp, situată în mun. Chişinău, str. Ghioceilor nr. 1. Conform contractului, Galiliuc Dmitri, în calitate de vînzător s-a obligat să ofere dreptul de proprietate asupra clădirii cumpărătorului Cotun Ion la preţul stabilit de către părţi de 80 000 euro, ceea ce a constituit la data încheierii contractului 1 188 936 lei. Menţionează că contractul de vînzare-cumpărare a clădirii administrative a fost autentificat de notarul privat Rodica Cernov.
Pentru a garanta obligaţia şi asigurarea nemijlocitei îndepliniri a obligaţiei de achitare a preţului convenit, reclamantul a efectuat mai multe plăţi,şi anume la 23 septembrie 2008 - 2 000 euro achitaţi cu titlu de arvună de către Cotun Ion lui Galiliuc Dmitri, dovada primirii banilor de către vînzător o constituie recipisa semnată de către Galiliuc Dmitri; la 29 septembrie 2008 - 58 000 euro achitaţi cu titlu de arvună de către Cotun Ion lui Galiîiuc Dmitri, dovada primirii banilor de către vînzător o constituie recipisa semnată de către ultimul şi respectiv, la 29 septembrie 2008 - 56 481 euro achitaţi de către Cotun Ion lui Galiliuc Dmitri, drept dovadă a transmiterii banilor serveşte ordinul bancar de eliberare a numerarului nr. 1 din 29 septembrie 2008 a sumei de 855 500 lei a lui Cotun Ion şi ordinul bancar de încasare a numerarului nr.l din 29 septembrie 2008 a sumei de 855500 lei a lui Galiliuc Dmitri.
Susţine reclamantul că reieşind din actele sus-menţionate se demonstrează efectuarea predării şi primirii sumei totale de 116481 euro. Afirmă că suma de 58 000 euro achitaţi cu titlu de arvună de către Cotun Ion lui Galiliuc Dmitri, urma a fi restituită parţial de către ultimul după obţinerea unui credit de către Cotun Ion de la OM „Creditera” SRL şi transmiterea acesteia către Galiliuc Dmitri. În acest sens precizează reclamantul că este relevant faptul confirmării transmiterii către Galiliuc Dmitri a sumei de 855,500 lei şi care a fost primită anume prin intermediul creditului, contractat de la OM „Creditera” SRL. Astfel, la 26 septembrie 2009 între Ion Cotun şi OM „Creditera” SRL a fost semnat un contract de împrumut nr.25 conform căruia a fost obţinut un credit în sumă de 96 000 USD.
Deci, reclamantul precizează că a achitat pîrîtului pentru imobil o sumă mai mare decît cea stipulată în contractul de împrumut, datoria pîrîtului fiind constituită din diferenţa valorii bunului 80000 euro şi sumele achitate 116481 euro, constituie la momentul înaintării acţiunii o diferenţă de 36 481 euro. Menţionează reclamantul că vînzătorul în persoana lui Galiliuc Dmitri nu era în drept să ceară o plată mai mare decît cea stabilită de ambele părţi, stipulată în contractul de vînzare-cumpărare, autentificat notarial, iar din definiţia oferită de legislaţia civilă pentru contractul de vânzare-cumpărare, rezultă că cumpărătorul se obligă să preia bunul şi să plătească preţul convenit.
Dmitri Galiliuc a înaintat cerere reconvenţionala, prin care a solicitat restituirea datoriei, în mărime de 20000 euro precum şi 91551,47 lei în calitate de dobîndă, precizînd totodată că, prin ordinul bancar de încasare a numerarului nr. 1 din 29 septembrie 2008 şi recipisa din 29 septembrie 2008 se demonstrează una şi aceeaşi sumă băneasca, iar recipisa din 29 septembrie 2008 este un document de concretizare, şi că banii indicaţi în ordinul bancar de încasare a numerarului nr. 1 din 29 septembrie 2008 sunt recepţionaţi în contul contractului de vînzare-cumpărare. Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 06 octombrie 2011 a fost admisă parţial acţiunea înaintată de Ion Cotun.
S-a încasat de la Galiliuc Dmitri în beneficiul lui Cotun Ion datoria în sumă de 36481 euro, s-a încasat de la Galiliuc Dmitri în beneficiul lui Cotun Ion taxa de stat în sumă de 1850 lei; s-a încasat de la Galiliuc Dmitri în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 16656,71 lei; s-a încasat de la Galiliuc Dmitri în beneficiul lui Cotun Ion cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 5000 lei; cererea reconvenţională înaintată de către Galiliuc Dmitri împotriva lui Cotun Ion cu privire la restituirea datoriei şi declararea nulităţii parţiale a actului juridic a fost respinsă.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2012 a fost admis apelul declarat de Dmitri Galiliuc, casată hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 06 octombrie 2011 în partea în care s-a admis acţiunea lui Ion Cotun împotriva lui Dmitri Galiliuc cu privire la restituirea sumei băneşti şi emisă în această parte o nouă hotărîre de respingere a acţiunii.În rest hotărîrea primei instanţe s-a menţinut. La 12 aprilie 2013 Ion Cotun reprezentat de avocatul Roman Pascari a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2012 cu menţinere hotărîrii Judecătoriei Botanica mun.Chişinău din 06 octombrie 2011. În motivarea recursului a indicat că, la emiterea deciziei instanţei de apel au fost încălcate esenţial şi aplicate eronat normele de drept material şi normele de drept procedural.
Studiind temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat este inadmisibil. În conformitate cu art.432 CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Conform prevederilor art. 433 lit. b) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul se depune cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434. Conform art.434 recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.
Colegiul reţine că la 17 ianuarie 2013 Curtea de Apel Chişinău a expediat în adresa lui Ion Cotun copia deciziei din 20 decembrie 2012 (f.d.242), la 21 ianuarie 2013 după cum reiese din recurs recurentul a primit copia decizia instanţei de apel, deci cererea de recurs urma a fi înaintată pînă la 21 martie 2013, însă a fost depusă la 12 aprilie 2013, încălcînd astfel termenul de declarare a recursului. Prin urmare, recursul înaintat de Ion Cotun reprezentat de avocatul Roman Pascari este inadmisibil. Totodată, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC, fără a se examina temeinicia lor.
Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Ion Cotun reprezentat de avocatul Roman Pascari, ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. b), art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Ion Cotun reprezentat de Roman Pascari, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Galina Stratulat