2ra-2061/13 — Constatarea faptului încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare

prima instanţă – V. Micu dosarul nr. 2ra-2061/13 instanţa de apel – N. Budăi, A. Nogai, I. Muruianu ÎNCHEIERE 03 iulie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima Ala Cobăneanu examinând chestiunea privind admisibilitatea recursurilor declarate de către Societatea cu Răspundere Limitată „Ruchim” şi Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Ruchim” împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil al hotărârii judecătoreşti, repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 07 februarie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Ruchim” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Râşcani mun.

Chişinău din 13 iunie 2012, prin care acţiunea a fost admisă parţial şi împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova şi menţinută hotărârea Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău din 13 iunie 2012, prin care acţiunea a fost admisă parţial constată: La 23 decembrie 2011, SRL „Ruchim” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor al RM cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil al hotărârii judecătoreşti şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare.

În motivarea acţiunii a indicat că în anul 2002 societatea a iniţiat o acţiune în judecată împotriva SRL „Uzumlu” cu privire la încasarea datoriei formate în baza contractului nr. 7 din 26 aprilie 2001. Menţionează că la 13 martie 2002, Judecătoria Economică de Circumscripţie Chişinău a emis o hotărâre cu privire la încasarea de la SRL „Uzumlu” în beneficiul SRL „Ruchim” în sumă de 173946, 35 lei cu titlu de datorie şi 5218,39 lei - cheltuieli de judecată, care a intrat în vigoare la 28 martie 2002. Afirmă că în baza hotărârii nominalizate reclamantului i s-a eliberat titlu executoriu, care a fost prezentat debitorului pentru executare benevolă. Timp de 12 luni societatea a dus tratative cu debitorul întru executarea benevolă a hotărârii judecătoreşti, perioadă în care a reuşit să încaseze de la debitor suma de 19000 lei, reducând, astfel datoria până la 160164,74 lei.

La 20 iunie 2003, SRL „Ruchim” a prezentat titlul executoriu spre executare silită Oficiului Vulcăneşti al Departamentului de Executare a Deciziilor Judiciare al Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova. Timp de cinci luni organul de executare nu a întreprins nici o acţiune concretă pentru executarea hotărârii judecătoreşti, fapt ce a determinat societatea, la 10 noiembrie 2003, să adreseze petiţie Ministerului Justiţiei al RM, solicitând intervenţia acestuia pentru executarea integrală a documentului executoriu. Drept urmare, la indicaţia Ministerului Justiţie al RM organul de executare a început să întreprindă primele acţiuni concrete pentru executarea hotărârii judecătoreşti. Astfel, la 21 noiembrie 2003 şi 19 decembrie 2003, au fost organizate două licitaţii pentru comercializarea bunurilor debitorului aflate sub sechestru, dar care nu au avut loc din motive necunoscute.

Indică că la 25 februarie 2004, conform actului de executare din 25 februarie 2004 bunurile necomercializate la licitaţie, în sumă totală de 89025 lei, au fost transmise societăţii în contul executării hotărârii judecătoreşti. Ca rezultat, suma datoriei a fost micşorată cu 89025 lei, constituind suma de 71139, 74 lei. Susţine că la 20 ianuarie 2005, s-a adresat din nou cu petiţie către Ministerul Justiţiei al RM pe motivul neexecutării hotărârii. În rezultatul sesizării, executorul judecătoresc, a contactat societatea informând şi totodată asigurând-o că examinează o posibilitate de executare deplină a hotărârii în timp de 7-10 zile, solicitând retragerea petiţiei de la Ministerul Justiţiei.

Astfel, societatea a informat Ministerul Justiţiei, prin scrisoarea nr. 05-9/33 din 22 februarie 2005 despre apariţia posibilităţii executării şi lipsa necesităţii de a interveni, însă oficiul de executare nu a asigurat executarea hotărârii judecătoreşti. Indică că la 05 septembrie 2006 din cauza că executorul judecătoresc nu a întreprins careva acţiuni concrete în scopul executării hotărârii, reclamantul s-a adresat din nou cu plângere către Ministerul Justiţiei al RM. În termen de 30 zile de la data adresării, a fost primit un răspuns formal, prin care executarea integrală a hotărârii judecătoreşti a fost pusă în dependenţă de acţiunile altor creditori ai debitorului. Menţionează că după răspunsul din 05 octombrie 2006 şi până la 02 iulie 2008, careva informaţii cu privire la derularea executării în adresa societăţii nu au mai parvenit.

Iar la 02 iulie 2008, Oficiul de executare Vulcăneşti, a remis titlul executoriu fără executare motivând cu imposibilitatea executării integrale. Mai invocă că în temeiul art. 82 alin. (3) Cod de executare, la 30 decembrie 2008, societatea a prezentat repetat spre executare documentul executoriu. La 15 ianuarie 2009, Oficiul de executare Vulcăneşti a emis încheierea cu privire la primirea documentului executoriu spre executare şi intentarea procedurii de executare, iar la 30 iunie 2009 a emis o altă încheiere cu privire la restituirea documentului executoriu către creditor.

Susţine că tergiversarea executării hotărârii judecătoreşti a determinat societatea să prezinte la CEDO o cerere în conformitate cu art. 34 al Convenţiei precum şi cu art. 45 şi 47 ale Regulamentului Curţii, care a fost înregistrată la Curte sub nr. 27879/09, fapt confirmat prin scrisoarea din 27 mai 2009. Mai indică că la 29 septembrie 2011, Curtea Europeană a expediat în adresa societăţii o scrisoare prin care recomandă societăţii să adreseze în instanţa de judecată competentă o cerere de chemare în judecată privind repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti în baza Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, care a intrat în vigoare la 01 iulie 2011. Consideră că restituirea în repetate rânduri a documentului executoriu fără executare, nu este altceva decât refuzul autorităţilor naţionale, investite cu dreptul de executare a hotărârilor judecătoreşti, de a executa hotărârea judecătorească emisă în favoarea SRL „Ruchim”, fapt ce de asemenea, urmează a fi considerat ca încălcare a art.6 §1 al Convenţiei.

La fel menţionează că timp de 8 ani a aşteptat să beneficieze pe deplin de succesul soluţionării litigiului, însă deoarece organul de executare a hotărârilor judecătoreşti nu a întreprins toate măsurile corespunzătoare şi suficiente în acest sens, hotărârea a rămas neexecutată. Consideră că faptul neexecutării hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie Chişinău din 13 martie 2002, într-un termen rezonabil are drept consecinţă şi încălcarea dreptului la protecţia proprietăţii prevăzut de art. 1 al Protocolului 1 al Convenţiei, or, timp de 8 ani societatea nu a putut beneficia de proprietatea sa. Tergiversare executării hotărârii a cauzat şi prejudicii morale, care urmează a fi reparate printr-un echivalent bănesc încasat de la pârât.

În acest sens invocă jurisprudenţa Curţii Europene, conform căreia, o persoana juridica, fie si o societate comerciala, poate suferi un alt prejudiciu decât material cerând o reparaţie băneasca (hotărârea din 12 iulie 2007 în Cauza SC Ruxandra Trading SRL împotriva României). Solicită constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie Chişinău nr. 11-129/2002 din 13 martie 2002, obligarea Ministerului Finanţelor al RM să achite în beneficiul SRL „Ruchim” suma de 71139,74 lei cu titlu de prejudiciu material şi cheltuielile de judecată în mărime demonstrată prin documentele de plată pentru asistenţa juridică acordată şi suma de 200000 lei cu titlu de prejudiciu moral.

Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani mun. Chişinău din 13 iunie 2012 acţiunea a fost admisă parţial, constatat faptul încălcării dreptului SRL „Ruchim” prevăzut de art. 6 CEDO, la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti irevocabile, încasat de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor al RM în beneficiul SRL „Ruchim” cu titlu de prejudiciu moral suma de 20000 (douăzeci mii) lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 7114,00 lei, iar în rest acţiunea a fost respinsă. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 07 februarie 2013 a fost respins apelul declarat de SRL „Ruchim” şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 07 februarie 2013 Ministerul Finanţelor al RM a declarat apel împotriva hotărârii primei instanţe.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 martie 2013 a fost respins apelul declarat de Ministerul Finanţelor al RM şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 09 aprilie 2013 SRL „Ruchim” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel din 07 februarie 2013, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi emiterea unei hotărâri cu privire la admiterea integrală a acţiunii. Susţine că copia hotărârii primei instanţe a primit-o la 14 februarie 2013, considerând că termenul de declarare a recursului nu a fost omis.

În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, considerând că respingerea cerinţei de încasare a prejudiciului material în sumă de 71139,74 lei este ilegală, prin prisma faptului că instanţele de judecată nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată, şi anume art. 14 alin. (1) Cod civil, conform căruia persoana lezată într-un drept al ei poate cere repararea integrală a prejudiciului cauzat astfel. Susţine că circumstanţele care denotă existenţa prejudiciului material în sumă de 71139,74 lei constau în aceea că până în prezent SRL „Ruchim” nu a putut încasa suma dată de la debitor. Menţionează că la momentul înaintării titlului executoriu spre executare, debitorul dispunea de bunuri materiale şi desfăşura careva activităţi, iar cu trecerea timpului situaţia financiară a acestuia se înrăutăţea tot mai mult, până a ajuns la incapacitatea de plată.

Afirmă că din cauza întârzierilor în vederea executării hotărârii judecătoreşti, recurentul a pierdui mai multe oportunităţi şi trebuie just compensat pentru aceste pierderi. Indică că cele expuse mai sunt denotă concluzia eronată a primei instanţe cu privire la respingerea cerinţei de încasare a prejudiciului material. Consideră contrară legii şi soluţia privind refuzul de a încasa integral suma solicitată către recurent pentru repararea prejudiciului moral. Afirmă că dreptul societăţii la o satisfacţie morală este justificat atât de circumstanţele cauzei, cât şi de legislaţia în vigoare, iar prejudiciul moral încasat de la intimat este prea mic, în comparaţie cu acele suferinţe suportate ca urmare a neexecutării hotărârii judecătoreşti.

Reparaţia prejudiciului moral trebuie să aibă scopul de a repune persoana în situaţia în care ea s-ar fi aflat dacă violarea nu ar fi avut loc. La 28 mai 2013, Ministerul Finanţelor al RM a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel din 14 martie 2013, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor judecătoreşti şi pronunţarea unei noi hotărâri cu privire la respingerea integrală a pretenţiilor faţă de Ministerul Finanţelor. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu hotărârile instanţelor ierarhic inferioare, considerându-le neîntemeiate şi ilegale.

La fel, consideră că în speţă instanţele inferioare în cazul constatării încălcării termenului rezonabil al cauzei, urma să aplice prevederile alin. (2) al art. 5 din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011, conform căruia instanţa de judecată la constatarea încălcării dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătoreşti, poate decide că simpla constatare a încălcării dreptului reprezintă prin sine o satisfacţie. Susţine că s-au neglijat prevederile menţionate şi, drept urmare, s-a examinat cauza eronat, superficial şi incomplet, fără a sesiza multilateral circumstanţele obiective ale cazului.

În acest sens invocă jurisprudenţa CEDO, potrivit căreia de asemenea simpla constatare a încălcării dreptului reprezintă prin sine o satisfacţie (hotărârea Balitskiy contra Ukrainei din 03 noiembrie 2011). Referire la prejudiciul moral suportat de reclamant, consideră că suma de 20000 lei, acordată de instanţe este exagerata şi neîntemeiat estimată, deoarece în acest sens nu există nici o probă pertinentă, nici un înscris care să susţină faptul că SRL „Ruchim” i-au fost cauzate careva suferinţe în urma examinării cauzei. Afirmă că Ministerul Finanţelor este în imposibilitate de a proba lipsa suportării de către reclamant a prejudiciului moral, atâta timp cât nu a fost probată existenţa prejudiciului moral, or, apriori nu se poate constata lipsa a ceva ce nu există.

Insistă că în cazul dat, nu poate fi imputat autorităţilor implicate în proces, faptul nerespectării termenului rezonabil la examinarea cauzei invocate. Susţine că decizia contestată a parvenit în cancelaria Ministerului la 02 mai 2013. Examinând temeiurile recursurilor, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile sunt inadmisibile din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursurile declarate de către Societatea cu Răspundere Limitată „Ruchim” şi Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele invocate în recursuri nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziilor recurate.

Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursurile declarate de către Societatea cu Răspundere Limitată „Ruchim” şi Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursurile declarate de către Societatea cu Răspundere Limitată „Ruchim” şi Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova ca inadmisibile.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursurile Societăţii cu Răspundere Limitată „Ruchim” şi Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova se consideră inadmisibile. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima Ala Cobăneanu