- Dosarul nr.
- 3ra-971/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 19 iunie 2013
- Părțile
- SA Biroul principal specializat de proiectări mun.Chişinău vs Consiliul mun.Chişinău
- Pe scurt
- Vînzarea terenurilor proprietate publică
3ra-971/13 — Contestarea actului administrativ
prima instanţă: V.Pruteanu dosarul nr. 3ra-971/13 DECIZIE 19 iunie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul - Valeriu Doagă Judecătorii – Nicolae Clima, Ion Vîlcov Iurie Bejenaru, Tatiana Răducanu examinând recursul declarat de SA „Biroul principal specializat de proiectări” mun. Chişinău, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SA „Biroul principal specializat de proiectări” mun. Chişinău împotriva Consiliului mun. Chişinău şi Primăriei mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2013 c o n s t a t ă SA „Biroul principal specializat de proiectări” mun.
Chişinău a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului mun. Chişinău şi Primăriei mun. Chişinău, intervenient accesoriu Zlatin Nicolae cu privire la contestarea actului administrativ. In motivarea acţiunii reclamantul a menţionat, că prin decizia Primăriei mun. Chişinău nr. 5/54-19 din 19 februarie 1998 i-a fost repartizat în folosinţă un lot de teren cu suprafaţa de 1,0300 ha în mun. Chişinău, str. Uzinelor, 21 în vederea exploatării ulterioare a obiectelor situate pe terenul respectiv. Pe terenul nominalizat este amplasată clădirea garajului SA „Agromaşina”, care a fost scoasă la licitaţie de Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chişinău în legătură cu datoriile acumulate faţă de bugetul de stat.
În baza rezultatelor licitaţiei, la 27 aprilie 2001 între Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău şi Zlatin Nicolae a fost încheiat contractul de vânzare- cumpărare a bunurilor sechestrate şi ultimul a dobândit dreptul de proprietate asupra garajului pentru 8 autovehicule şi construcţia administrativă lit. E, din mun. Chişinău, str. Uzinelor, 21/3. 1 Prin decizia Primăriei mun. Chişinău nr. 16/18-26 din 02 august 2001 privind darea în arendă lui Zlatin Nicolae a unui lot de pământ din str. Uzinelor 21/3, ultimului i-a fost atribuit pe un termen de 5 ani în arendă un lot de pământ cu suprafaţa de 0,0940 ha, pentru exploatarea imobilului proprietate privată, din contul terenului repartizat SA „Biroul principal specializat de proiectări” prin decizia Primăriei mun.
Chişinău nr. 5/54-19 din 19 februarie 1998. Prin decizia Consiliului mun. Chişinău nr. 8/7 din 16 martie 2004 s-a transmis în proprietate lui Zlatin Nicolae lotul de pământ, cu suprafaţa de 0,0940 ha, din str. Uzinelor nr. 21/3, care anterior i-a fost atribuit în arendă, iar la 16 aprilie 2004 a fost încheiat contractul nr. 1133 de vânzare-cumpărare a terenului în cauză. SA „Biroul principal specializat de proiectări” menţionează, că Zlatin Nicolae nu deţine dreptul asupra lotului de teren în litigiu, deoarece acest teren este proprietate publică. Menţionează, că în rezultatul privatizării SA „Biroul principal specializat de proiectări” a devenit proprietarul bunului din litigiu şi la 20 martie 1995 în capitalul social a fost înregistrată construcţia cu nr. cadastral 0100307.074.01 din mun.
Chişinău, str. Uzinelor, 21. Reclamantul indică, că la data de 15 februarie 2007 s-a adresat pîrîtului cu cerere privind vânzarea-cumpărarea terenului cu suprafaţa de 0,0940 ha nr. cadastral 0100307.059 din str. Uzinelor 21/3, aferent construcţiilor proprietate privată, însă prin răspunsul nr. 03-111/1280 din 16 iulie 2007 cererea a fost respinsă. Reclamantul solicită recunoaşterea ilegală a refuzului nr. 03-111/1280 din 16 iulie 2007, obligarea emiterii deciziei şi încheierea contractului de vânzare- cumpărare a terenului cu nr. cadastral 0100307.059, cu suprafaţa de 0,0377 ha, din mun. Chişinău, str. Uzinelor, 21/3, specificat ca teren nr. 2 în proiectul de separare a bunului din 15 mai 2012 eliberat de „GeoInfoSistem”.
Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2013 s-a respins acţiunea ca neîntemeiată. La data de 20 martie 2013 SA „Biroul principal specializat de proiectări” mun. Chişinău a declarat recurs împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2013, solicitând admiterea recursului, casarea hotărîrii cu emiterea unei noi hotărîri privind admiterea acţiunii. În motivarea recursului a indicat, că prima instanţă eronat a aplicat normele de drept material. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că recursul urmează a fi respins din următoarele motive. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit.a) Cod de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs.
S-a constatat, că recurentul, SA „Biroul principal specializat de proiectări” mun. Chişinău a solicitat recunoaşterea ilegală a refuzului nr. 03-111/1280 din 16 2 iulie 2007, obligarea emiterii deciziei şi încheierea contractului de vânzare- cumpărare a terenului cu nr. cadastral 0100307.059, cu suprafaţa de 0,0377 ha din mun. Chişinău, str. Uzinelor, 21/3, specificat ca teren nr. 2 în proiectul de separare a bunului din 15 mai 2012 eliberat de „GeoInfoSistem”. Prima instanţă a respins cerinţele recurentului ca neîntemeiate.
Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră, că prima instanţă corect a respins cerinţele recurentului, deoarece în conformitate cu art. 4 alin. (2) şi art. 9 alin. (1) Legea privind preţul normativ şi modul de vânzare-cumpărare al pământului, art. 22 alin. (1) lit. f), art. 53 alin. (1) Legea privind administrarea şi deetatizarea proprietăţii publice, vânzarea- cumpărarea terenurilor proprietate publică, utilizate în procesul tehnologic şi aferente obiectivelor private, se efectuează la preţ normativ prin decizia consiliului autorităţilor administraţiei publice locale respective. În municipii, terenurile destinate construcţiilor se consideră terenurile pe care sunt amplasate construcţii şi amenajări prevăzute de planul general de dezvoltare a localităţii, precum şi terenurile care urmează a fi folosite în aceste scopuri, inclusiv cele aferente obiectivelor private.
Conform normelor de drept menţionate, terenurile proprietate publică, utilizate în procesul tehnologic, pot fi vândute proprietarului obiectivelor private amplasate pe acest teren, la preţ normativ, prin decizia consiliului autorităţilor administraţiei publice locale. Cu certitudine s-a stabilit, că recurentul, SA „Biroul principal specializat de proiectări” mun. Chişinău deţine în proprietate înregistrată la Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău la 13 ianuarie 2005 în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 4761 din 27 decembrie 2004, terenul suprafaţa de 0,871 ha, cu numărul cadastral 0100307074, din str. Uzinelor, 21, mun. Chişinău (v.1, f. 31); garajul cu numărul cadastral 010030705901, cu suprafaţa de 310,4 m.p., amplasat pe terenul cu suprafaţa de 0,094 ha, cu numărul cadastral 0100307059, din str. Uzinelor, 21/3, mun.
Chişinău, care a fost înregistrat la Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău la 18 mai 2001 în proprietatea lui Zlatin Nicolae şi Zlatin Olga în baza contractului nr. 2230 din 05 mai 2001 de vânzare-cumpărare la licitaţie a bunurilor sechestrate. La data de 21 decembrie 2005 Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău a înregistrat dreptul de proprietate a SRL „Stopservice” asupra garajului nominalizat în baza contractului de donaţie nr. 14762 din 12 decembrie 2005. La 20 februarie 2006 Oficiul Cadastral Teritorial Chişinău a înregistrat dreptul de proprietate a SRL „Stopservice” asupra acestui garaj în baza acordului din 17 februarie 2006 cu privire la modificările şi completările în Registrul de stat a persoanelor juridice şi deciziei Camerei Înregistrării de Stat din 17 februarie 2006 de înregistrare a acestor modificări (v. 1, f. 40-42).
Astfel, construcţiile proprietate a SA „Biroul principal specializat de proiectări” sunt amplasate în mun. Chişinău, str. Uzinelor, 21. Recurentul însă, solicită obligarea Consiliului mun. Chişinău să-i transmită în proprietate terenul cu suprafaţa de 0,0377 ha, parte componentă a terenului integru cu suprafaţa de 0,094 ha, din str. Uzinelor, 21/3, din altă adresă şi pe care nu sunt amplasate obiective deţinute de acesta în proprietate privată. La caz, nu sunt întrunite condiţiile normelor de drept material invocate de recurent, pentru ca intimatul să fie obligat de a emite decizia privind transmiterea 3 integrală sau parţială a terenului din str. Uzinelor, 21/3, deoarece obiectivele amplasate pe acest teren constituie proprietate a intervenientului accesoriu Zlatin Nicolae, care utilizează terenul respectiv în procesul tehnologic al activităţii de producere.
Argumentele recurentului că, prima instanţă eronat a aplicat normele de drept material nu pot fi reţinute, deoarece sunt declarative şi nu au suport legal. Circumstanţele cauzei au fost determinate de prima instanţă şi apreciate corect cu argumentări adecvate bazate pe normele de drept ce reglementează raportul juridic în litigiu. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, hotărîrea Curţii de Apel Chişinău este întemeiată şi legală, iar temeiurile invocate de recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău. În conformitate cu art.445 alin.(1) lit.a) Cod de procedură civilă, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de SA „Biroul principal specializat de proiectări” mun.
Chişinău. Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 21 ianuarie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de SA „Biroul principal specializat de proiectări” mun. Chişinău împotriva Consiliului mun. Chişinău şi Primăriei mun. Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima Ion Vîlcov Iurie Bejenaru Tatiana Răducanu 4