- Dosarul nr.
- 2ra-2055/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 19 iunie 2013
- Părțile
- BC ProCredit Bank SA împotriva lui Ivan Arnaut şi Ivana Arnaut
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
2ra-2055/13 — Încasarea datoriei
dosarul nr. 2ra-2055/13 prima instanţă: T. Molcianova instanţa de apel: N. Budăi, A. Nogai şi I. Muruianu ÎNCHEIERE 19 iunie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Novac Judecătorii: Ion Vîlcov şi Tatiana Vieru examinând admisibilitatea recursului declarat de Banca Comercială „ProCredit Bank” Societate pe Acţiuni, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Banca Comercială „ProCredit Bank” Societate pe Acţiuni împotriva lui Ivan Arnaut şi Ivana Arnaut cu privire la încasarea datoriei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 februarie 2013, prin care a fost admisă cererea de apel declarată de Ivan Arnaut cu modificarea hotărârii Judecătoriei Basarabeasca din 11 decembrie 2012, c o n s t a t ă: La 13 septembrie 2012, Banca Comercială „ProCredit Bank” Societate pe Acţiuni a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Ivan Arnaut şi Ivana Arnaut cu privire la încasarea datoriei.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că potrivit contractului de credit nr. 12002656/12001185 din 17 martie 2010, modificat şi completat prin acordul adiţional nr.1 din 08 august 2011, Banca Comercială „ProCredit Bank” Societate pe Acţiuni i-a acordat lui Ivan Arnăut un credit în mărime de 180 000 lei pe un termen de 24 luni. Conform contractului de fidejusiune din 17 martie 2010, executarea corespunzătoare a obligaţiei contractuale asumate de către Ivan Arnaut, a fost asigurată de către fidejusorul, Ivana Arnaut,. 1 În conformitate cu contractul de credit, debitorul Ivan Arnaut s-a obligat să ramburseze creditul şi dobânzile aferente, conform graficului de rambursare indicat în anexa nr.1 a contractului de credit, care este parte integrantă a acestuia.
Pîrîţii au încălcat clauzele contractuale. La 16 februarie 2012 în adresa copîrîţilor a fost remisă notificarea nr. 12- 144, iar la 07 august 2012, notificarea nr. 12-414, prin care ultimii au fost informaţi în privinţa încălcării clauzelor contractuale, notificări care au rămas fără răspuns, şi respectiv nu au fost întreprinse careva acţiuni. Astfel, la 29 august 2012, suma datoriilor acumulate de către Ivan Arnaut, în baza contractului de credit nr. 12002656/12001185 din 17 martie 2010 constituia 185 552,25 lei, dintre care soldul creditului rămas în mărime de 87 470,22 lei, dobânda neplătită aferentă creditului în sumă de 14 939,98 lei, penalitate de întârziere calculată pentru perioada 02 martie 2012 – 29 august 2012 în mărime de 83 142,05 lei.
Cere, Banca Comercială „ProCredit Bank” Societate pe Acţiuni încasarea din contul copîrîţilor în beneficiul său a datoriei în sumă totală de 185 552,25 lei şi cheltuielile de judecată ce constau din taxa de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată în mărime de 5 566,57 lei. La 14 noiembrie 2012, Banca Comercială „ProCredit Bank” Societate pe Acţiuni a depus cerere suplimentară, prin care a prezentat calculul desfăşurat al datoriilor acumulate de pîrîţi conform contractului de credit nr. 12002656/12001185 din 17 martie 2010 (f.d. 56-63). Prin hotărârea Judecătoriei Basarabeasca din 11 decembrie 2012, acţiunea a fost admisă, fiind încasat în mod solidar din contul lui Ivan Arnaut şi Ivana Arnaut în beneficiul Băncii Comerciale „ProCredit Bank” Societate pe Acţiuni datoria în sumă de 185 552,25 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 5566 lei.
Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 28 februarie 2013, a fost admisă cererea de apel declarată de Ivan Arnaut cu modificarea hotărârii Judecătoriei Basarabeasca din 11 decembrie 2012 , fiind încasat în mod solidar din contul lui Ivan Arnaut şi Ivana Arnaut în beneficiul Băncii Comerciale „ProCredit Bank” Societate pe Acţiuni soldul creditului restant în mărime de 87 470 lei, dobânda aferentă în mărime de 14 939,98 lei, penalitate de întârziere în mărime de 20 000 lei şi taxa de stat în mărime de 3 622 lei. În rest apelul a fost respins ca neîntemeiat.
La 02 aprilie 2013, Banca Comercială „ProCredit Bank” Societate pe Acţiuni a depus recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău, solicitând admiterea recursului, casarea parţială a deciziei instanţei de apel în partea respingerii acţiunii, cu emiterea în această parte a unei noi hotărâri prin care, să fie încasat în mod solidar din contul lui Ivan Arnaut şi Ivana Arnaut suma de 63 142,05 lei, datoria pentru credit în mărime de 185 552,25 lei, taxa de stat pentru depunerea cererii în instanţa de fond în mărime de 5566,57 lei şi taxa de stat pentru depunerea cererii de recurs în mărime de 947,13 lei, iar în total 192 065,95 lei. Recurentul, Banca Comercială „ProCredit Bank” Societate pe Acţiuni, în motivarea recursului a indicat că, instanţa de apel la adoptarea deciziei contestate a încălcat normele de drept material, nu a constatat şi elucidat circumstanţele care au importanţă pentru examinarea justă au pricinii.
2 Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil. În conformitate cu art.439 alin.(2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia. La 17 mai 2013, Curtea Supremă de Justiţie a expediat în adresa lui Ivan Arnaut şi Ivana Arnaut cererea de recurs cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei.
La 13 iunie 2013, Ivan Arnaut şi Ivana Arnaut au depus referinţă la cererea de recurs, solicitând respingerea recursului şi menţinerea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 28 februarie 2013. În conformitate cu art.439 alin.(3) codul de procedură civilă, judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs şi face un raport verbal în faţa completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). Audiind raportul verbal al judecătorului raportor şi verificând temeiurile invocate în recurs în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele motive.
În conformitate cu art.432 alin.(1) Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate, iar alineatul (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Colegiul menţionează că, Banca Comercială „ProCredit Bank” Societate pe Acţiuni, în cererea de recurs nu a invocat nici unul din temeiurile de declarare prevăzute la art.432 alin.(2), (3) sau (4) Codul de procedură civilă. În conformitate cu art.433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art. 440 alin.(1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilităţii recursului.
Încheierea se emite conform prevederilor art.270 şi nu conţine nici o referire cu privire la fondul recursului. 3 Completul judiciar indică că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, fără a se examina temeinicia lor. În acest sens, completul reiterează prin prisma jurisprudenţei CEDO că „ ... art.6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, cu respectarea normelor de procedură şi aplicarea corectă a legii materiale, iar în esenţa lor argumentele recursului care sânt similare argumentelor invocate în instanţa de apel, au fost verificate minuţios, la judecarea pricinii în ordine de apel, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Banca Comercială „ProCredit Bank” Societate pe Acţiuni, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) şi art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de Banca Comercială „ProCredit Bank” Societate pe Acţiuni se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecător Svetlana Novac Judecătorii Ion Vîlcov Tatiana Vieru 4