Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-1132/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
19 iunie 2013
Părțile
OTC al Cancelariei de Stat vs Consiliul Comrat Gagauz Piotr
Pe scurt
Cerinţe igienice pentru amplasare şi teritoriu

3ra-1132/13 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: E. Lazareva dosarul nr.3ra-1132/13 DECIZIE 19 iunie 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedinte completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Tatiana Vieru , Iurie Bejenaru Galina Stratulat, Svetlana Novac examinînd recursul declarat de către Consiliul mun. Comrat, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către Oficiul Teritorial Comrat al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului mun.

Comrat, intervenienţi accesorii Adunarea Populară Găgăuzia, Instituţia Publică Medico-Sanitară „Centrul medicilor de familie”, Administraţia raionului Comrat şi Gagauz Petru cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Comrat din 14 noiembrie 2012, prin care acţiunea a fost admisă integral, c o n s t a t ă: La data de 16.03.2012 Oficiul Teritorial Comrat al Cancelariei de Stat (în continuare OTC Comrat) s-a adresat în instanţa de judecată cu o cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului mun. Comrat, intervenienţi accesorii Adunarea Populară Găgăuzia, Instituţia Publică Medico-Sanitară „Centrul medicilor de familie”, Administraţia raionului Comrat şi Gagauz Petru cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii, reclamantul OTC Comrat a indicat că, în anul 1975, prin hotărîrea Comitetului Executiv al raionului Comrat, pentru construcţia policlinicii raionale i s-a atribuit terenul de pământ cu suprafaţa de 0,55 ha cu condiţia înstrăinării terenurilor de pămînt la 8 familii din oraş. Conform pct. 1,13 din decizia Consiliului mun. Comrat nr. 17/48 din 09.12.2011 s-a dispus formarea hotarelor cadastrale a terenului din str. Pobeda, 46/1, cu suprafaţa de 0,034 ha. Prin urmare, conform pct.pct. 2.3 şi 2.4 din decizia Consiliului mun. Comrat nr. 18/27 din 29.12.2011 la licitaţie au fost scoase două terenuri de pămînt din str. Pobeda, 46/1, cu suprafaţa de 0,0068 şi din str. Pobeda, 46/2, cu suprafaţa de 0,0105 ha, ambele, fiind cu destinaţie comercială.

1 Terenurile de pămînt respective se află nemijlocit înaintea faţadei clădirii policlinicii raionale Comrat. Construcţia presupusă sa va afla în zona plantaţiilor verzi ale policlinicii, şi de asemenea în zona pe unde trec comunicaţiile, care asigură activitatea vitală a clădirii şi a rampei de acces pentru deplasarea persoanelor cu capacităţi limitate. Astfel, terenul de pămînt în litigiu este aferent teritoriului policlinicii, şi respectiv este pasibil înregistrării ca proprietate publică a unităţii teritoriale administrative de nivelul doi şi nu poate transmis în arendă de către Primăria mun. Comrat. Pîrîtul Consiliul mun. Comrat nu a primit consimţămîntul la amplasarea obiectelor comerciale lîngă Instituţia Publică Medico-Sanitară „Centrul medicilor de familie”.

Mai mult decît atît, în scrisoarea sa nr. 678 din 06.12.2011 administraţia Instituţia Publică Medico-Sanitară „Centrul medicilor de familie” şi-a expus obiecţiile împotriva formării terenului de pămînt dat şi transmiterea lui în arendă pentru scopuri comerciale. Potrivit răspunsului Centrului de sănătate socială a raionului Comrat nr. 014/197 din 01.03.2012, în primirea autorizaţiei sanitare pentru amplasarea obiectului comercial pe terenul de pămînt dat, de asemenea s-a refuzat. De asemenea reclamantul OTC Comrat a mai indicat că, în decizia Consiliului mun. Comrat nr. 17/48 din 09.12.2011 nu sînt nici un fel de indicii, în baza căror documente de urbanism au fost formate terenurile date pentru construcţii comerciale chiar în centrul municipiului, şi de asemenea nu sînt date despre faptul, dacă au avut loc careva consultaţii cu populaţia în baza chestiunii date.

Reclamantul OTC Comrat a solicitat anularea pct. 1.13 din decizia Consiliului mun. Comrat nr. 17/48 din 09.12.2011 cu privire la formarea hotarelor cadastrale a terenurilor de pămînt, şi a pct.pct. 2.3 şi 2.4 din decizia Consiliului mun. Comrat nr. 18/27 din 29,.12.2011 cu privire la terenurile de pămînt scoase la licitaţie. Prin hotărîrea Curţii de Apel Comrat din 14.11.2012 acţiunea a fost admisă integral. S-au anulat pct. 1.13 din decizia Consiliului mun. Comrat nr. 17/48 din 09.12.2011, precum şi pct.pct. 2.3 şi 2.4 din decizia Consiliului mun. Comrat nr. 18/27 din 29.12.2011. Invocînd netemeinicia şi ilegalitatea hotărîrii primei instanţe, Consiliul mun. Comrat, la data de 24.01.2013 a depus cerere de recurs, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrii primei instanţe din 14.11.2013, cu emiterea unei noi hotărîri privind respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, recurentul a indicat în esenţă că, la emiterea hotărîrii, prima instanţă a aplicat eronat normele de drept material, manifestată prin interpretarea eronată a legii. În acest context, a menţionat că, prima instanţă nu a dat aprecierea corespunzătoare datelor din Registrul bunurilor imobile, care nu atestă atribuirea terenurilor în litigiu la categoria proprietăţii publice. 2 Conform art. II alin. (8) din Legea nr. 155 din 05.07.2012, termenul de declarare a recursului împotriva hotărîrilor pronunţate în primă instanţă de către curţile de apel şi împotriva deciziilor instanţelor de apel pronunţate pînă la intrarea în vigoare a prezentei legi este de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau deciziei motivate.

Prin prisma normei citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul Consiliului mun. Comrat declarat în termen, deoarece materialele pricinii atestă recepţionarea de către recurent a hotărîrii primei instanţe la data de 10.01.2013, (f.d.144). În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină hotărîrea primei instanţe.

Verificînd argumentele recursurilor coroborate circumstanţelor de drept pe care este întemeiată hotărîrea primei instanţe, instanţa de recurs consideră că s-a ajuns la o concluzie corectă cu privire la admiterea acţiunii. În opinia instanţei de recurs, prima instanţă a determinat definitiv circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii, apreciind probele prezentate de părţi în corespundere cu prevederile art. 130 CPC, multiaspectual, complet, în ansamblul şi interconexiunea lor, aplicînd corect normele de drept material şi procedural, şi întemeiat a ajuns la concluzia cu privire la admiterea acţiunii. Astfel, prin prezenta acţiune, intimatul OTC Comrat a solicitat anularea pct. 1.13 din decizia Consiliului mun.

Comrat nr. 17/48 din 09.12.2011, precum şi a pct.pct. 2.3 şi 2.4 din decizia Consiliului mun. Comrat nr. 18/27 din 29.12.2011. Fiind învestită cu examinarea respectivei pricini civile, prima instanţă a admis acţiunea, dispunînd anularea pct. 1.13 din decizia Consiliului mun. Comrat nr. 17/48 din 09.12.2011 şi a pct.pct. 2.3 şi 2.4 din decizia Consiliului mun. Comrat nr. 18/27 din 29.12.2011. În acest context, prima instanţă a reţinut că, decizia Consiliului mun. Comrat nr. 18/27 din 29.12.2011 este ilegală deoarece s-a dispus scoaterea la licitaţie a două terenuri de pămînt, în lipsa unei decizii în acest sens. Or, contrar pct.pct. 2.3 şi 2.4 din decizia Consiliului mun. Comrat nr. 18/27 din 29.12.2011, prin pct. 1.13 din decizia Consiliului mun.

Comrat nr. 17/48 din 09.12.2011 s-a dispus formarea a unui teren din str. Pobeda, 46/1, cu suprafaţa de 0,034 ha. Mai mult ca atît, prin deciziile sus-indicate ale Consiliului mun. Comrat s-a dispus formarea terenurilor de pămînt, nemijlocit alăturate clădirii policlinicii, fără coordonarea cu serviciile corespunzătoare, în lipsa autorizaţiei sanitare, precum şi cu destinaţie comercială. Instanţa de recurs constată că prima instanţă a stabilit corect împrejurările de fapt ale litigiului, care pot fi rezumate în felul următor. 3 La data de 11.07.1975, Comitetul Executiv raional Comrat a emis o decizie cu privire la eliberarea terenului de pămînt cu suprafaţa de 0,55 ha colhozului „Avangard” pentru construcţia policlinicii intercolhoznice, (f.d.12).

Pe acest teren de pămînt, în anul 1980 a fost finisată construcţia policlinicii raionale, clădire care se află la balanţa Instituţia Publică Medico-Sanitară „Centrul medicilor de familie” a raionului Comrat, (f. d. 46-47, 73-75). La data de 08.05.2009, prin decizia Consiliului mun. Comrat nr. 9/35, acordată cu Administraţia raională Comrat şi cu Direcţia de privatizare a bunurilor de stat a fost aprobat actul de inventarierea a clădirii, care este proprietate publică a UTA Găgăuzia, în care este indicată şi clădirea policlinicii, ce constă din două construcţii şi subsol, (f.d.49). La data de 12.06.2009, prin hotărîrea Comitetului Executiv al Găgăuziei nr. 8/11 a fost aprobat actul sus-menţionat de inventariere şi a fost dat dispoziţie să fie expediat la Adunarea Populară a Găgăuziei pentru examinare şi emiterea hotărârii, şi de asemenea să fie înregistrat dreptul de proprietate publică după acest obiect la OCT, (f.d.48).

Prin hotărîrea Adunării Populare a Găgăuziei din 25.09.2009 a fost aprobat actul sus-menţionat de inventariere a bunului imobil care este proprietate a UTA Găgăuzia, (f.d.50-51). Terenul de pămînt pe care este situată clădirea policlinicii, cu suprafaţa de 0,0872 ha, a fost înregistrat în procesul primei înregistrări la 28.11.2001 cu drept de proprietate după mun. Comrat, (f.d.68). Prin pct. 1.13 din decizia Consiliului mun. Comrat nr. 17/48 din 09.12.2011 „ Cu privire la formarea hotarelor cadastrale a terenurilor de pămînt” s-a dispus formarea terenului de pămînt pe adresa mun. Comrat, str. Pobeda, 46/1 cu suprafaţa de 0,034 ha, (f.d.9). Iar, în temeiul pct.pct. 2.3 şi 2.4 din decizia Consiliul mun.

Comrat nr. 18/27 din 29.12.2011 „Cu privire la terenurile de pămînt, scoase la licitaţie” s-a dispus scoaterea la licitaţie pentru dare în arendă a două terenuri din str. Pobeda, 46/2, cu suprafaţa de 0.0068 ha şi din str. Pobeda, 46/1 cu suprafaţa de 0,0105 ha, ambele terenuri de pămînt cu termenul de arendă pe trei ani şi cu destinaţie comercială, (f.d.10). Conform pct.pct. 1.7 şi 1.8 din decizia Consiliului mun. Comrat nr. 2/20 din 07.02.2012 au fost aprobate rezultatele licitaţiilor date şi prin contractul din 10.02.2012, terenurile de pămînt au fost transmise de către Primăria mun. Comrat în arendă lui Gagauz Petru pe un termen de trei ani pentru destinaţia comercială, (f.d.40-45).

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10.02.2000, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru a obţine anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Iar, conform art. 2, şi art. 3 alin. (1) din aceeaşi Lege, obiect al acţiunii în contenciosul administrativ îl constituie actul administrativ cu caracter normativ 4 sau individual; contractul administrativ; nesoluţionarea în termenul legal al unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Potrivit art. 5 lit. b) din aceeaşi Lege, subiect cu drept de sesizare în contenciosul administrativ este inclusiv şi oficiul teritorial al Cancelariei de Stat, în condiţiile Legii privind administraţia publică locală. În conformitate cu prevederile art. 7 alin. (l) lit. a) şi b) din Legea cu privire la formarea obiectelor bunurilor imobile nr. 354 din 28.10.2004, la formarea bunurilor imobile se vor respecta următoarele condiţii principale: bunurile formate să corespundă destinaţiei iniţiale, să fie respectate normele de apărare împotriva incendiilor, normele sanitare, ecologice, urbanistice ori schimbarea destinaţiei să se facă în cadrul procedurii de formare sau pînă la iniţierea ei; să nu se formeze un bun imobil care nu va putea fi utilizat constant conform destinaţiei sau ale cărui condiţii de utilizare vor fi înrăutăţite.

În corespundere cu prevederile pct.pct.5, 9 şi 10 din Regulamentul sanitar privind condiţiile de igienă pentru instituţiile medico-sanitare, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 663 din 23.07.2010, distanţa de la hotarul (gardul) instituţiei pînă la alte obiecte, inclusiv industriale de categoria a V-a, va fi de minimum 30 m, cu excepţia instituţiilor indicate în pct.8 din prezentul Regulament. Pe teritoriul, în incinta, pe acoperişurile edificiilor instituţiilor, pe construcţii (turn de apă, coşuri de fum, piloni) se interzice amplasarea obiectivelor de altă menire socială, locativă, de comerţ, producere, inclusiv radiotehnice, care – funcţional – au o altă destinaţie, cu excepţia unităţilor economice de comerţ cu amănuntul al articolelor de igienă personală, al produselor alimentare de producere industrială şi a presei, în coordonare cu Serviciul şi cu condiţia deţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare pentru fiecare unitate.

Pe teritoriul instituţiilor publice, inclusiv în edificii, se interzice amplasarea instituţiilor private. Conform art. 73 alin. (2) din Legea privind principiile urbanismului şi amenajării teritoriului nr. 835 din 17.05.1996, în lipsa documentaţiei aprobate sau în cazul în care aceasta este în proces de elaborare, amplasarea construcţiilor şi amenajărilor se pune în mod obligatoriu de acord cu autoritatea administraţiei publice centrale pentru urbanism şi amenajare a teritoriului. În conformitate cu dispoziţia art. 15 alin. (1) şi (2) lit. d) din Legea cu privire la formarea bunurilor imobile nr. 354 din 28.10.2004, cererea de formare a bunului imobil se adresează executantului de lucrări cadastrale şi se depune în două exemplare.

Cererea trebuie să conţină numerele cadastrale ale bunurilor imobile iniţiale, modalitatea de formare, caracteristicile generale ale bunurilor imobile formate, destinaţia bunurilor şi titularii cu ale căror drepturi este grevat dreptul de proprietate asupra bunului imobil iniţial. Dacă cererea de formare a bunului imobil este adresată unui alt executant de lucrări cadastrale decît celui al oficiului cadastral teritorial, la cerere se anexează inclusiv şi acordul scris, după caz, al titularilor cu ale căror drepturi este grevat imobilul sau al proprietarilor imobilelor adiacente care pot fi lezaţi în 5 drepturi la formarea bunului imobil. Acordul se prezintă şi oficiului cadastral teritorial în calitate de executant al lucrărilor.

Iar, conform pct. 2 din Regulamentul privind consultarea populaţiei în procesul elaborării şi aprobării documentaţiei de amenajare a teritoriului şi de urbanism, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 951 din 14.10.1997, la elaborarea şi aprobarea tuturor documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, cu excepţia Planului de amenajare a teritoriului naţional şi a planurilor urbanistice de detaliu, care nu afectează domeniul public, consultarea populaţiei este obligatorie. Avînd în vedere circumstanţele pricinii enunţate în raport cu normele legale sus-indicate, instanţa de recurs reţine ca fiind corectă soluţia instanţei de fond privind anularea pct. 1.13 din decizia Consiliului mun.

Comrat nr. 17/48 din 09.12.2011, precum şi anularea pct.pct. 2.3 şi 2.4 din decizia nr. 18/27 din 29.12.2011. În acest context, instanţa de recurs relevă că, prin pct. 1.13 din decizia Consiliului mun. Comrat nr. 17/48 din 09.12.2011 şi prin pct.pct. 2.3 şi 2.4 din decizia Consiliului mun. Comrat nr. 18/27 din 29.12.2011 au fost formate terenuri de pămînt, nemijlocit alăturate clădirii policlinicii Instituţia Publică Medico- Sanitară „Centrul medicilor de familie”, fără de coordonarea cu serviciile corespunzătoare, în lipsa autorizaţiei sanitare, în scop comercial. Mai mult ca atît, deşi terenurile de pămînt în litigiu nu sînt înregistrate ca proprietate publică a organelor administraţiei publice locale de nivel II, acestea sînt pasibile înregistrării ca proprietate publică de nivel II, şi sînt nemijlocit aferente clădirii policlinicii Instituţia Publică Medico-Sanitară „Centrul medicilor de familie”, care este instituţie publică.

Respectiv, deciziile contestate ale Consiliului mun. Comrat urmau să fie coordonate cu această instituţie. Drept urmare, instanţa de recurs consideră neîntemeiate argumentele recurentului Consiliul mun. Comrat privind legalitatea deciziilor contestate pe motivul neatribuirii terenurilor în litigiu la categoria proprietăţii publice. Din considerentele arătate şi avînd în vedere faptul că, hotărîrea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar temeiurile invocate de către recurent sînt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine hotărîrea primei instanţe. În conformitate cu art.art.

444, 445 alin. (1) lit. a), 445 alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Consiliul mun. Comrat. Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Comrat din 14 noiembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată formulată de către Oficiul Teritorial Comrat al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului mun. Comrat, intervenienţi accesorii Adunarea Populară Găgăuzia, Instituţia Publică Medico- 6 Sanitară „Centrul medicilor de familie”, Administraţia raionului Comrat şi Gagauz Petru cu privire la contestarea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Preşedintele şedinţei, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Tatiana Vieru Iurie Bejenaru Galina Stratulat Svetlana Novac 7

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.