Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-1262/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
19 iunie 2013
Părțile
Rusu Mihail vs Oficiul Teritorial Anenii Noi, intervenient accesoriu Primaria s.Geamăna
Pe scurt
Nulitatea actului juridic

2ra-1262/13 — Recunoaşterea dreptului de proprietate şi recunoaşterea valabilităţii actului de primire-predare

prima instanţă: Judecătoria Anenii Noi dosar nr:2ra-1262/13 judecător – D.Musteaţă instanţa de apel – Curtea de Apel Chişinău judecători-Marina Anton Ion Secrieru , Boris Bîrcă DECIZIE 19 iunie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul –Valeriu Doagă Judecătorii –Nicolae Clima , Galina Stratulat, Tatiana Vieru, Vera Macinskaia, examinînd în şedinţă recursul declarat de Rusu Mihail şi ,, ÎI ,,Popa Varas”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Popa Mihail către Oficiul Cadastral Teritorial Anenii Noi, intervenienţi accesorii Primăria Geamăna, r-nul Anenii Noi, Î.I „Popa Varas" şi Popa Vladimir, cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate şi recunoaşterea valabilităţii actului de primire-predare, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14.11.2012, prin care a fost respins apelul declarat de Rusu Mihail şi ,,ÎI ,,Popa Varas” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 22.12.2010, prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată, constată La 02.03.2005 Rusu Mihail a depus cerere de chemare în judecată către Oficiul Cadastral Teritorial Anenii Noi, intervenient accesoriu Primăria s. Geamăna prin care a solicitat: - să fie recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului asupra digurilor şi deţinător al terenurilor pe care sunt amplasate ele;

- să fie obligat OCT Anenii Noi să înregistreze în Registrul cadastral dreptul de proprietate asupra digurilor şi deţinător al terenurilor pe care sunt amplasate digurile după cum urmează: - digul iazului de la Ciobanovca cu suprafaţa de 0,45 ha; - digul iazului de la Pîrliţeni cu suprafaţa de 0,10 ha; - digul iazului de la Potolinca cu suprafaţa de 0,06 ha; - digul iazului de la Batic cu suprafaţa de 0,08 ha; 1 - A obliga Primăria s. Geamăna să treacă în Registrul cadastral al deţinătorilor de teren şi proprietar al digurilor în Registrul cadastral al deţinătorilor de teren şi să elibereze titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la 21.09.2001 sovhozul-fabrica „Geamăna" în procedură de lichidare i-a transmis digurile susmenţionate în baza actului de predare-primire din 21.09.2001, semnat de către reclamant şi administratorul sovhozului-fabrică Trofim Iurie în contul achitării salariului.

Mai indică reclamantul că Primăria s. Geamăna refuză să-i elibereze titlul de autentificare a dreptului deţinătorului de teren, iar pârâtul refuză să-i înregistreze dreptul de proprietate asupra digurilor, deşi prin scrisoarea Agenţiei Relaţii Funciare şi Cadastru din 14.10.2003 digurile au fost recunoscute ca fiind construcţii capitale.

Prin cererea reprezentantului reclamantului din 11.11.2009 privind modificarea cerinţelor s-a solicitat: - recunoaşterea valabilităţii actului de predare-primire semnat la 21.02.2001 de către Rusu Mihail şi administratorului sovhozului-fabrică „Geamăna" în procedură de lichidare Trofim Iurie prin care reclamantului i-a fost transmis în contul restanţelor salariale digurile (construcţiile hidrotehnice) menţionate în cererea iniţială de chemare în judecată; - recunoaşterea după Rusu Mihail a dreptului de proprietate asupra digurilor enunţate în cererea de chemare în judecată; - excluderea ca parte din proces a Primăriei s. Geamăna şi a Consiliului comunal Geamăna; - hotărârea adoptată să constituie temei legal pentru înregistrarea dreptului lui Rusu N. asupra imobilelor date.

Printr-o altă cerere privind modificarea cerinţelor aceleaşi pretenţii au fost înaintate de OCT Anenii Noi, intervenienţi accesorii Î.I „Popa Varas", Primăria s. Geamăna şi Consiliul comunal Geamăna. Prin încheierea Judecătoriei Anenii Noi din 06 octombrie 2010 instanţa a atras în proces în calitate de intervenienţi accesorii pe Renchez Nicolae, Leu Igor şi Ursu Anatol. Prin hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 22 decembrie 2010 acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Nefiind de acord cu hotărârea primei instanţe, Rusu Mihail şi Î.I „Popa Varas" au declarat apel, solicitînd casarea hotărârii primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care acţiunea să fie admisă integral. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14.11.2012 a fost respins apelul declarat de Rusu Mihail şi Î.I.,,Popa Varas” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 22.12.2010.

La 15.02.2013, Rusu Mihail şi Î.I.,,Popa Varas” au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea acestuia, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14.11.2012 şi hotărârii Judecătoriei Anenii – Noi cu pronunţarea unei noi hotărâri, prin care acţiunea să fie admisă. În motivarea recursului, recurenţii au invocat încălcarea normelor de drept material. 2 Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul declarat de în termen, deoarece în scrisoarea de însoţire nu este indicată data cînd a fost expediată decizia în adresa părţilor, iar conform recipisei Popa Vladimir a primit copia deciziei la 02.02.2013 ( f.d.

68) Examinarea recursului a fost stabilită pentru data de 19.06.2013. Conform modificărilor operate la CPC, prin Legea nr.155/05.07.12, în conformitate cu prevederile art. 444 CPC RM ( în vigoare la moment), recursul se examinează fără înştiinţarea părţilor la proces. Examinînd argumentele recursului în raport cu actele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că recursul este neîntemeiat şi urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe. În favoarea acestei soluţii se aduc următoarele argumente. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe.

Prin hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 22 decembrie 2010 acţiunea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14.11.2012 a fost respins apelul declarat de Rusu Mihail şi Î.I.,,Popa Varas” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 22.12.2010. Verificînd leglaitatea deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe, prin prisma temeiurilor invocate în recurs şi în coroborare cu prevederile legislaţiei în vigoare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie le consideră legale şi întemeiate.

Instanţa de recurs reţine, că instanţele judecătoreşti au examinat pricina sub toate aspectele, au verificat şi elucidat toate circumstanţele importante pentru soluţionarea justă a pricinii, au apreciat probele prezentate de către părţi, în corespundere cu prevederile art. 130 CPC, complet, obiectiv, sub toate aspectele şi întemeiat au concluzionat că, cerinţele înaintate de reclamant urmează a fi respinse. Din materialele dosarului rezultă că, la data de 15 martie 2005 a fost pronunţată hotărârea Judecătoriei Anenii Noi , prin care acţiunea a fost admisă integral. Ulterior la 29.04.2005 , Rusu Mihail a înstrăinat în beneficiul Î.I.,,Popa Varas”digul bazinului acvatic cu suprafaţa de 0, 09739 ha situat în sat.Ciobanovca în baza contractului de vînzare-cumpărare înregsitrat notarial cu nr.7485 , potrivit căruia dreptul de proprietate al vînzătorului Rusu Mihail a fost dobîndit în baza hotărârii Judecătoriei Anenii Noi din 15.03.2005.

Prin hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 17.09.2007 , pronunţată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Î.I.,,Popa Varas”cătrre Primăria s.Geamăna cu privire la obligarea executării actelor administartive şi către Consiliul comunal Geamăna cu privire la anularea actelor administartive s-a dispus anularea deciziilor Consiliului comunal Geamăna nr.06/06 din 15.12.2006 şi nr.01/05 din 30.01.2007, precum şi obligarea Primăriei Geamăna să încheie cu Î.I.,,Popa Varas”, contract de folosinţă a terenului din fondul apelor al iazului din 3 sat.Geamăna , raionul Anenii noi şi să legifereze terenul ocupat de sub construcţia prin alocarea terenului Î.I.,,Popa Varas”. Prin decizia Curţii de Apel Bender din 06.10.2009 , hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 15 martie 2005 a fost casată.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administartiv lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră ca fiind nul contractul de vînzare-cumpărare nr.7485 din 29.04.2005. Prin urmare Î.I.,,Popa Varas” a pierdut dreptul de proprietate. Or, potrivit dispoziţiilor art.315 alin.(1) Cod civil, dreptul de dispoziţie îl are doar proprietarul , în timp ce dreptul de proprietate asupra digului înstrăinat în baza acestui contract a fost dobîndit în baza unei hotărâri judecătoresti ce a fost ulterior anulată , anularea acesteia producînd efecte din momentul emiterii acesteia. În atare circumstanţe, Colegiul relevă că contractul de vînzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută în temeiul art.220 alin.(1) al Codului civil, or, dreptul de dispoziţie asupra bunului înstrăinat, prin intermediul contractului dat a fost dobîndit în baza unui act judecătoresc nul.

În conformitate cu art.219 alin.(1) Cod civil al RM, actul juridic nul încetează cu efect retroactiv din momentul încheierii, iar art.217 alin.(1) al Codului civil, stipulează că nulitatea absolută a actului juridic se invocă de instanţă din oficiu.

Colegiul reţine, că potrivit dispoziţiilor art.11 alin.(2) al Legii cadastrului bunurilor imobile în redacţia în vigoare la data înaitării acţiunii, Oficiul Informaţioanl central ,,Cadsatru”: a) proiectează şi dezvoltă sistemul informaţional al cadastrului; b) acumulează , sistematizeză şi păstrează informaţia cadastrală ; c) stabileşte schema mişcării fluxului de informaţii cadastrale şi modul de prelucrare a lor; d) administareză baza de date centrală; e) proiectează şi efectuează legătura dintre forma electronică a regsitrului cadastral şi forma electronică a altor registre de stat; f) furnizează informaţie cadastrală sistematizată autorităţilor administraţiei , publice, altor persoane juridice, precum şi persoanelor fizice; g) ţine Registrul de stat al unităţilor administrativ – teritoriale şi al străzilor din localităţile de pe teriotoriul Republicii Moldova.

Conform alin(3) şi (4) ale aceluiaş articol în vigoare la data înaintării acţiunii, Agenţia şi Întreprinderea Specializată în Cadastru , inclusiv filialele sale, sunt independente de orice proprietar de bun imobil şi se supun numai legii. Crearea şi ţinerea cadastrului bunurilor imobile intră în competenţa sa.

Distinct de cele menţionate, Colegiul consideră că pretenţiile reclamantului cu privire la recunoaşterea valabilităţii actului de predare-primire semnat la 21.02.2011 de către Rusu Mihail şi administratorul sovhozului-fabrica ,,Geamăna”în procedură de lichidare Trofim Iurie , prin care reclamantului i-a fost transmis în contul restanţelor salariale digurile (construcţiile hidrotehnice) menţionate în cererea iniţială de chemare în judecată, recunoaşterea după Rusu Mihail a dreptului de proprietate asupra digurilor enunţate în cererea de chemare în judecată nu pot fi adresate către OCT Anenii Noi , deoarece acesta, fiind doar registrator, nu poate avea calitatea de pîrît în cazul unor pretenţii, ce nu se referă la competenţa acestuia.

Referitor la argumentele recurenţilor precum că nu au fost citaţi în şedinţa de judecată din 14.11.2012, Colegiul le consideră neîntemeiate şi care urmează a fi respinse, deoarece acestea sunt în contradicţie cu materialele cauzei, astfel, 4 conform avizului de recepţie recurentul Rusu Mihai a fost citat în modul stabilit de lege pentru şedinţa din 14.11.2013 ( f.d. 57). În asemenea împrejurări , criticele formulate în recurs nu pot constitui temei de admitere a acestuia, deoarece se combat cu cele invocate mai sus şi se axează asupra circumstanţelor, care au fost constatate şi elucidate pe deplin de către prima instanţă şi instanţa de apel, avînd la bază cumulul de probe, apreciate cu respectarea normelor de drept procedural.

Afirmaţiile invocate de către recurenţi în cererea de recurs au fost obiect de examinare în instanţa de fond şi instanţa de apel, fiind cercetate şi examinate pe deplin. Instanţa de recurs relevă că soluţia dată în instanţele inferioare este corectă, motivată şi amplu argumentată, cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor juridice şi făcînd trimitere, atît la probele administrate , cît şi la dispoziţiile legale aplicabile la caz. În circumstanţele relatate , argumentele recurenţilor nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs drept temei de casare a hotărârilor inferioare.

Întrucît pricina a fost examinată sub toate aspectele, cu aplicarea corectă a normelor de drept material, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide respingerea recursului declarat de către Rusu Mihail şi ,, ÎI ,,Popa Varas”şi menţinerea în vigoare a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14.11.2012 şi a hotărîrii Judecătoriei Anenii Noi din 22.12.2010, ca legale. În conformitate cu art. 445 alin. 1 lit. a), art. 445 alin. 3 CPC, Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de Rusu Mihail şi ,, ÎI ,,Popa Varas”.

Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 14.11.2012 şi hotărârea Judecătoriei Anenii Noi din 22.12.2010, adoptate în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Popa Mihail către Oficiul Cadastral Teritorial Anenii Noi, intervenienţi accesorii Primăria Geamăna, r-nul Anenii Noi, Î.I „Popa Varas" şi Popa Vladimir, cu privire la recunoaşterea dreptului de proprietate şi recunoaşterea valabilităţii actului de primire-predare. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima Galina Stratulat Tatiana Vieru, Vera Macinskaia 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.