2rc-240/13 — Derularea procedurii de insolvabilittare

prima instanţă:N. Vascan dosarul nr. 2rc-240/13 DECIZIE 12 iunie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completul, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Banca Comercială ,,Banca de Economii” Societate pe Acţiuni, în pricina civilă în cadrul procesului de insolvabilitate intentat în privinţa Societatea pe Acţiuni ,,Fabrica de Vin Cojuşna”, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 08 aprilie 2013, prin care a fost admisă cererea administratorului insolvabilităţii SA ,,Fabrica de Vinuri Cojuşna” – Întreprinderea Individuală ,,Oleg Muntean” cu privire la încasarea cheltuielilor de validare şi a dobânzii de întârziere, c o n s t a t ă La 04 iunie 2010, „Fabrica de Vin Cojuşna” societate pe acţiuni a depus o cerere introductivă, prin care a solicitat intentarea procesului în privinţa sa, invocînd că este în incapacitate de plată.

Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 07 iunie 2010, a fost admisă spre examinare cererea privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de „Fabrica de Vin Cojuşna” societate pe acţiuni şi, în scopul prevenirii modificărilor stării bunurilor debitorului în perioada de pînă la intentarea procesului de insolvabilitate, s-a dispus aplicarea măsurilor de asigurare în conformitate cu prevederile art. 35 din Legea insolvabilităţii. În calitate de administrator provizoriu a fost numit Muntean Oleg (f.d.

60-61, vol. I). Prin hotărîrea Curţii de Apel Economice din 20 decembrie 2010, a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de SA “Fabrica de vin Cojuşna” şi numit în calitate de administrator al procesului de insolvabilitate ÎI „Oleg Muntean” deţinătorul certificatului de instruire profesională cu nr. 11560 din 10 noiembrie 2008. În cadrul derulării procesului de insolvabilitate, administratorul insolvabilităţii SA „Fabrica de Vin Cojuşna” - ÎI „Oleg Muntean”, a înaintat în instanţei o cerere prin care a solicitat încasarea din contul BC„Banca de Economii” SA a cheltuielilor de validare a bunurilor gajate, transmise băncii în temeiul încheierii Curţii de Apel Economice din 24 decembrie 2010. În motivarea cererii a invocat că prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 20 decembrie 2010 a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de SA „Fabrica de Vin 1 Cojuşna”, în calitate de administrator al insolvabilităţii fiind desemnat ÎI „Muntean Oleg”.

Menţionează că la 20 decembrie 2010, „Banca de Economii” SA în calitate de creditor garantat, s-a adresat instanţei de insolvabilitate cu o cerere prin care a solicitat transmiterea din masa debitoare în posesia acesteia a bunurilor gajate, în baza contractului de gaj nr.06-06/ 1/76-gl din 04 iunie 2008, contractului de gaj ipotecă nr.06-06/ 1/76-g din 04 iunie 2008, contractului de gaj ipotecă nr.06-06/1/100-g din 13 iulie 2007, contractului de ipotecă nr.06-06/1/149-g din 09 decembrie 2008, contractului de ipotecă nr.06-06/1/149-gl din 09 decembrie 2008 (vol.II, f.d. 10 -49). Susţine că, creditorul garantat ,,Banca de Economii” SA, a solicitat şi transmiterea bunurilor grevate în baza Hotărârii Judecătoriei Economice de Circumscripţie, nr.2e-12728/10 din 11 noiembrie 2010, a avizelor de înregistrare a gajului nr.149856 din 17 decembrie 2010 şi nr. 149858 din 17 decembrie 2010, eliberate de notarul public Corina Zara, pentru valorificarea acestora.

Prin încheierea Curţii de Apel Economice din 24 decembrie 2010 a fost dispusă admiterea cererii creditorului garantat, „Banca de Economii” SA şi transmiterea în posesia acestuia a bunurilor gajate în scopul valorificării acestora pentru un termen de 6 luni. Prin încheierea contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1382, 1384, 1386, autentificate de către notarul public Olga Bondarciuc la 04 martie 2011, „Banca de Economii” SA a realizat bunurile transmise în posesie în temeiul încheierii Curţii de Apel Economice din 24 decembrie 2010, cumpărătorul acestora fiind SRL „ALSVIT- PRINT”.

Afirmă că în urma valorificării bunurilor prin contractele menţionate, „Banca de Economii” SA a obţinut un profit în valoare de 35500000 lei, cumpărătorul SRL „ALSVIT-PRINT” fiind obligat de a achita suma respectivă în termen de 5 zile bancare de la data semnării contractelor, însă, deşi „Banca de Economii” SA a primit de la cumpărătorul SRL „ALSVIT-PRINT” preţul bunurilor vândute, până în prezent nu a transferat în masa debitoare a SA „Fabrica de Vin Cojuşna”, în proces de insolvabilitate, cheltuielile de validare a acestora, astfel începând cu 10 martie 2011 creditorul fiind în întârziere.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 aprilie 2013 a fost admisă cererea administratorului insolvabilităţii SA ,,Fabrica de Vin” cu privire la încasarea cheltuielilor de validare şi a dobânzii de întârziere, fiind dispusă încasarea din contul BC ,,Banca de Economii” SA în beneficiul SA ,,Fabrica de Vin Cojuşna” în proces de insolvabilitate suma de 1420000 lei cu titlu de cheltuieli de validare a bunurilor gajate, transmise în posesia băncii în temeiul încheierii Curţii de Apel Economice din 24 decembrie 2010 şi comercializate conform contractelor de vânzare-cumpărare nr. 1382, 1384, 1386 autentificate de către notarul public Olga Bondarciuc la 04 martie 2011; fiind încasat din contul BC ,,Banca de Economii” SA în beneficiul SA ,,Fabrica de Vinuri Cojuşna” suma de 444129,32 lei cu titlu de dobândă de întârziere.

La 10 aprilie 2013 BC ,,Banca de Economii” SA a declarat recurs împotriva încheierii din 08 aprilie 2013, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii cu pronunţarea unei noi hotărâri sub formă de încheiere prin care să fie respinsă cererea administratorului insolvabilităţii cu privire la încasarea cheltuielilor de validare şi a dobânzii de întârziere şi obligarea primei instanţe să examineze cererea de validare a creanţei depusă la 15 martie 2011. 2 În motivarea recursului invocă dezacordul cu încheierea contestată, considerând că instanţa de judecată nu a constatat şi elucidat circumstanţele esenţiale ale pricinii, precum şi a interpretat ,şi aplicat eronat normele legale.

Susţine că instanţa de insolvabilitate, contrar prevederilor art. 253 din legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, a aplicat la caz prevederile art. 129 din legea insolvabilităţii nr.632 din 14 noiembrie 2011, abrogată la 14 martie 2013. În susţinerea poziţiei sale invocă prevederile art. 49 alin. (1) a legii cu privire la actele legislative, potrivit căruia actul legislativ produce efecte numai în timpul cât este în vigoare şi nu poate fi retroactiv sau ultraactiv, iar potrivit art. 47 alin. (1) lit. a) al aceleiaşi legi, acţiunea actului legislativ încetează dacă acesta este abrogat. Menţionează că administratorul insolvabilităţii nu a confirmat suportarea cheltuielilor de validare atât la momentul depunerii cererii iniţiale, cât şi la momentul depunerii cererii adiţionale cu privire la încasarea cheltuielilor de validare, fapt ce implică în speţă imposibilitatea recunoaşterii acestora.

Mai indică că prin hotărârea Curţii de Apel Economice din 20 decembrie 2010 prin care a fost intentat procesul de insolvabilitate în privinţa SA,,Fabrica de Vin Cojuşna”, fiind totodată convocată prima adunare de raportare şi validare a mărimii creanţelor pentru 09 februarie 2010, iar comercializarea bunurilor transmise în posesiunea pentru comercializarea bunurilor gajate prin încheierea din 24 decembrie 2010, a avut loc anterior şedinţei de validare, motiv pentru care este exclusă posibilitatea încasării cheltuielilor de validare şi implicit calculării dobânzii de întârziere.

Invocă că potrivit art. 132 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, din produsul obţinut din valorificarea bunului grevat cu o garanţie reală se scad cheltuielile de validare şi de valorificare rezultate din menţinerea, conservarea, luarea în posesie, evaluarea şi vânzarea bunului, care nu pot să depăşească 10% din valoarea bunurilor grevate şi care sunt incluse în masa debitoare, iar din rest se acoperă creanţa garantată care are primul rang de prioritate. Astfel, consideră că cheltuielile de validare şi valorificare sunt suportate fie de către administratorul insolvabilităţii care comercializează bunurile grevate cu garanţii reale în condiţiile art. 131 alin. (3) şi (4) din legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, fie de către creditorul garantat care comercializează bunurile grevate cu garanţii reale, după cum prevede art. 131 alin. (9) din legea sus invocată, suma obţinută fiind micşorată de suma de cheltuielilor suportate.

De asemenea, consideră neîntemeiate şi concluziile instanţei cu privire la admiterea încasării dobânzii de întârziere, or, obligaţia de achitare a cheltuielilor de validare nu cade sub incidenţa prevederilor de achitare a dobânzii de întârziere. În conformitate cu prevederile art. 426 alin.(3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Verificînd argumentele recursului, studiind materialele cauzei, completul, Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu restituirea pricinii spre rejudecare din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 427 alin. (1) lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. 3 Din materialele cauzei rezultă că prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 20 decembrie 2010 a fost intentat procesul de insolvabilitate faţă de SA „Fabrica de Vin Cojuşna”, fiind desemnat în calitate de administrator al insolvabilităţii Oleg Muntean, fondator al ÎI „Oleg Muntean”.

Tot actele cauzei denotă că, în cadrul derulării procesului de insolvabilitate, administratorul insolvabilităţii SA „Fabrica de Vin Cojuşna” a înaintat instanţei o cerere prin care a solicitat încasarea din contul BC „Banca de Economii” SA a cheltuielilor de validare a bunurilor gajate, transmise băncii în temeiul încheierii Curţii de Apel Economice din 24 decembrie 2010, în mărime de 4% din produsul obţinut, ceea ce constituie suma de 1420000 lei, precum şi încasarea din contul BC 2Banca de Economii” SA a dobînzii de întîrziere pentru perioada de la 10 martie 2011 pînă la 15 martie 2013 în mărime de 444129,31 lei.

În speţă se constată că prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 aprilie 2013, cererea a fost admisă şi încasat din contul BC „Banca de Economii” SA în beneficiul SA „Fabrica de Vin Cojuşna”, în proces de insolvabilitate suma de 1420000 lei cu titlu de cheltuieli de validare a bunurilor gajate, transmise în posesia băncii în temeiul încheierii Curţii de Apel Economice din 24 decembrie 2010 şi comercializate conform contractelor de vînzare-cumpărare nr.1382, 1384 şi 1386, autentificate de către notarul public Olga Bondarciuc la 04 martie 2011 şi suma de 444129,32 lei cu titlu de dobîndă de întîrziere. Verificând materialul probator existent, prin prisma atât a normelor de drept material şi procedural, instanţa de recurs constată că încheierea recurată este greşită fiind emisă cu încălcarea prevederilor Legii insolvabilităţii, ce urmau a fi aplicate la soluţionarea chestiunilor supuse examinării.

Conform art. 46 alin. (1) din Legea privind actele legislative, actul legislativ produce efecte numai în timpul cît este în vigoare şi nu poate fi retroactiv sau ultraactiv, iar potrivit art. 47 alin.(1) lit. a) din aceeaşi Lege, acţiunea actului legislativ încetează dacă acesta a fost abrogat. Contrar normelor citate, instanţa de insolvabilitate, la emiterea încheierii contestate, şi-a întemeiat concluzia în baza prevederilor art. 129 din Legea insolvabilităţii nr. 632 din 14 noiembrie 2001 (abrogat la 14 martie 2013), pe cînd în vigoare era deja Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, normele cărei urmau a fi aplicate la emiterea încheierii contestate, fapt ce indică la interpretarea eronată a prevederilor art. 253 din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, care direct indică că, prevederile prezentei legi se aplică şi asupra proceselor de insolvabilitate în curs de desfăşurare intentate pînă la intrarea ei în vigoare.

De asemenea, la actele cauzei lipsesc probe care ar confirma suportarea cheltuielilor de validarea atît la momentul depunerii cererii iniţiale, cît şi la momentul depunerii cererii adiţionale privind încasarea cheltuielilor de validare, iar în astfel de circumstanţe, instanţa de recurs este în imposibilitate să exercite controlul judiciar asupra soluţiei la care a ajuns instanţa de insolvabilitate şi să verifice temeinicia şi legalitatea încheierii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. Totodată instanţa de recurs reţine că la examinarea cererii administratorului insolvabilităţii SA „Fabrica de Vin Cojuşna”, instanţa de insolvabilitate urma să verifice posibilitatea aplicării prevederile legale aferente achitării cheltuielilor de validare şi implicit calculării dobînzii de întîrziere.

4 Or, potrivit art. 132 alin.(1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, din produsul obţinut din valorificarea bunului grevat cu o garanţie reală se scad cheltuielile de validare şi de valorificare, rezultate din menţinerea, conservarea, luarea în posesie, evaluarea şi vînzarea bunului, care nu pot să depăşească 10% din valoarea bunurilor grevate şi care sînt incluse în masa debitoare, iar din rest se acoperă de îndată creanţa garantată care are primul rang de prioritate. Din sensul normei citate, rezultă că, urmare a executării încheierii Curţii de Apel Economice din 20 decembrie 2010, BC „Banca de Economii” SA a suporta cheltuieli de menţinere, conservare, luare în posesie, evaluare şi vînzarea bunului, fapt care indică că ele nu pot fi suportate în mod repetat de ultima, prin obligarea achitării cheltuielilor de validare.

Mai mult, ajungînd la concluzia temeiniciei cerinţelor cu privire la încasarea dobînzii de întărziere, prima instanţă, contrar prevederilor art. 585 Cod civil, nu şi-a motivat soluţia dată în acest sens şi nu a verificat dacă cheltuielile de validare sunt purtătoare de dobîndă, sau dacă obligaţia de achitare a cheltuielilor de validare cad sub incidenţa prevederilor legale aferente dobînzii de întîrziere. Sub aspectul celor relatate, este cert că întru soluţionarea chestiunii supuse examinării, era necesar verificarea temeiniciei acestora prin prisma Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, în vigoarea la momentul examinării litigiului. În consecinţă se constată că la emiterea încheierii recurate Curtea de Apel Chişinău a admis încălcarea normelor enunţate, fapt ce denotă ilegalitatea acestui act de dispoziţie.

Faţă de cele ce preced şi având în vedere faptul că încheierea din 08 aprilie 2013 este una ilegală, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa integral încheierea şi de a restitui pricina spre judecare la Curtea de Apel Chişinău. În conformitate cu art. 427 lit. a) şi b), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se admite recursul declarat de către de Banca Comercială ,,Banca de Economii” Societate pe Acţiuni. Se casează încheierea Curţii de Apel Chişinău din 08 aprilie 2013 pronunţată în cadrului procesului de insolvabilitate intentat în privinţa Societăţii pe Acţiuni ,,Fabrica de Vin Cojuşna” cu remiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Nicolae Clima Tamara Chişca-Doneva 5