Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2ra-1641/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
5 iunie 2013
Părțile
Goncearuc Ion vs Ministerul Finanţelor
Pe scurt
Neexecutarea hotărîrii judecătoreşti

2ra-1641/13 — Constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii

dosarul nr. 2ra-1641/13 prima instanţă A. Miron instanţa de apel N. Craiu L. Bulgac A. Minciuna DECIZIE 05 iunie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Nicolae Clima Valeriu Doagă Tatiana Răducanu examinând recursul declarat de către Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Goncearuc împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti şi repararea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2013, prin care a fost admis apelul declarat de către Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, casată hotărîrea Judecătoriei Rîşcani municipiului Chişinău din 18 octombrie 2012, cu micşorarea sumei dispusă spre încasarea de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova în beneficiul lui Ion Goncearuc de la 34.902 lei pînă la 24.902 lei.

c o n s t a t ă La 10 iulie 2012 Ion Goncearuc a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti şi repararea prejudiciului material şi moral. În motivarea acţiunii, reclamantul Ion Goncearuc a indicat că, prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 1582-II din 27 iulie 2000 a fost numit în funcţia de judecător al Judecătoriei Floreşti. În baza art. 30 al Legii privind statutul judecătorului nr. 544 din 20 iulie 1995, beneficiază de dreptul la acordarea din partea autorităţilor publice a spaţiului locativ. Din anul 2000 pînă în anul 2009 administraţia publică locală Floreşti nu i-a acordat spaţiu locativ.

Prin hotărîrea Judecătoriei Soroca din 19 octombrie 2009 Consiliul orăşenesc Floreşti a fost obligat să-l asigure cu spaţiu locativ în condiţiile legii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 februarie 2010 recursul declarat 1 de către Primăria Floreşti a fost respins şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Soroca din 19 octombrie 2009. Reclamantul Ion Goncearuc consideră că hotărîrea irevocabilă în cauză urma a fi executată în termen de 30 de zile, însă pînă în prezent hotărîrea nu a fost executată, astfel fiindu-i încălcat dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti. Reclamantul Ion Goncearuc solicită constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, repararea prejudiciului moral în mărime de 30.000 lei, încasarea prejudiciului moral în mărime de 6996 lei şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 5000 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 18 octombrie 2012 acţiunea a fost admisă. A fost constatată încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti Soroca din 19 octombrie 2009 privind obligarea Primăriei oraşului Floreşti şi Consiliului orăşenesc Floreşti de a acorda lui Ion Goncearuc spaţiu locativ. De la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor a fost încasată în beneficiul lui Ion Goncearuc suma de 34.902 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2013, a fost admis apelul declarat de către Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, casată hotărîrea Judecătoriei Rîşcani municipiului Chişinău din 18 octombrie 2012, cu micşorarea sumei dispusă spre încasarea de la bugetul de stat prin intermediul Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova în beneficiul lui Ion Goncearuc de la 34.902 lei pînă la 24.902 lei.

Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova a declarat recurs împotriva hotărîrilor judecătoreşti, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri, prin care acţiunea să fie respinsă integral. Recurentul Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, în motivarea recursului a invocat că la examinarea cauzei au fost aplicate eronat normele de drept material. Intimatul Ion Goncearuc, prin referinţa depusă a solicitat respingerea recursului declarat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel. S-a constatat că, prin Decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr. 1582-II din 27 iulie 2000 Ion Goncearuc a fost numit în funcţia de judecător al Judecătoriei Floreşti. Prin hotărîrea Judecătoriei Soroca din 19 octombrie 2009, devenită definitivă prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 16 februarie 2010, Consiliul orăşenesc Floreşti a fost obligat să-l asigure pe Ion Goncearuc cu spaţiu locativ în condiţiile legii, luîndu-se în calcul suprafaţa suplimentară de 15 m2.

Astfel, Ion Goncearuc în cererea de chemare în judecată a invocat încălcarea 2 dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti definitive din 19 octombrie 2009. Din actele pricinii rezultă că, la 21 aprilie 2010 a fost intentată procedura de executare a hotărîrii Judecătoriei Soroca din 19 octombrie 2009 privind obligarea Primăriei oraşului Floreşti şi Consiliului orăşenesc Floreşti de a-l asigura pe Ion Goncearuc cu spaţiu locativ în condiţiile legii, luîndu-se în calcul suprafaţa suplimentară de 15 m2, stabilindu-i debitorului termen de executare benevolă de 10 zile. Prin scrisoarea din 04 octombrie 2010 Primăria oraşului Floreşti a propus varianta posibilă de executare a titlului executoriu, prin acordarea spaţiului locativ, apartament cu suprafaţa de 29,9 m2 pe str. V. Lupu 87/2.

De asemenea, s-a stabilit că varianta propusă de autoritatea publică locală nu corespunde cerinţelor documentului executoriu privind asigurarea judecătorului Ion Goncearuc cu locuinţă în condiţiile legii, luîndu-se în calcul suprafaţa suplimentară de 15 m2. Astfel, în urma acţiunilor întreprinde, conform procesului-verbal din 11 octombrie 2011 s-a constatat că debitorul nu dispune de spaţiu locativ liber sau de surse financiare pentru construcţia sau procurarea spaţiului locativ respectiv. Deci, hotărîrea Judecătoriei Soroca din 19 octombrie 2009 privind obligarea Primăriei oraşului Floreşti şi Consiliului orăşenesc Floreşti de a-l asigura pe Ion Goncearuc cu spaţiu locativ în condiţiile legii, luîndu-se în calcul suprafaţa suplimentară de 15 m2 nu a fost executată.

Instanţa de recurs consideră că întemeiat a fost constatată încălcarea dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, reieşind din faptul că hotărîrea Judecătoriei Soroca din 19 octombrie 2009, nu a fost executată, nefiind executată nici pînă la data înaintării prezentei acţiuni în faţa instanţei – 10 iulie 2012, cît şi la data emiterii deciziei contestate – 20 februarie 2013, termenul de neexecutare constituind 3 ani 4 luni.

Prin urmare, luînd în consideraţie faptul că pînă la moment o perioadă îndelungată nu este executată hotărîrea judecătorească, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că cerinţa privind „termenul rezonabil” prevăzută de art. 6 § 1 al Convenţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu a fost respectată la executarea hotărîrii judecătoreşti, prin ce a fost încălcat dreptul lui Ion Goncearuc la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti. Conform art. 2 al.

(1), (2) şi (3) al Legii nr. 87 din 21 aprilie 2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, orice persoană fizică sau juridică ce consideră că i-a fost încălcat dreptul la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti poate adresa în instanţa de judecată o cerere de chemare în judecată privind constatarea unei astfel de încălcări şi repararea prejudiciului cauzat prin această încălcare, în condiţiile stabilite de prezenta lege şi de legislaţia procesuală civilă.

Repararea prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii 3 judecătoreşti se face doar în măsura în care încălcarea a avut loc din cauze ce nu pot fi imputate exclusiv persoanei care a depus cererea de reparare a prejudiciului. Prejudiciul cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti se repară indiferent de vinovăţia instanţei de judecată, a organului de urmărire penală, a organului responsabil de executarea hotărîrilor judecătoreşti sau a instituţiei de stat debitoare. Conform art. 5 al.

(1) al aceleiaşi legi, în urma constatării faptului că a fost încălcat dreptul la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, instanţa de judecată decide asupra acordării unei satisfacţii echitabile de la bugetul de stat în contul reparării prejudiciului moral, material, precum şi a costurilor şi a cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că prejudiciul cauzat prin încălcarea termenului rezonabil de executare a hotărîrii judecătoreşti stabilit de instanţa de apel în mărime de 24.902 lei constituie o sumă echitabilă în raport cu durata neexecutării hotărîrii judecătoreşti.

Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, o autoritate de stat nu poate invoca lipsa fondurilor ca scuză pentru neexecutarea unei hotărîri judecătoreşti (cauza Ţuberneac contra Moldovei, 31 martie 2008). Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că decizia instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel. In conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide Se respinge recursul declarat de către Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova.

Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 20 februarie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Ion Goncearuc împotriva Ministerului Finanţelor al Republicii Moldova cu privire la constatarea încălcării dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti şi repararea prejudiciului material şi moral. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Nicolae Clima Valeriu Doagă Tatiana Răducanu 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.