- Dosarul nr.
- 3ra-1117/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 mai 2013
- Părțile
- ÎI Nistor V.P. vs IFS Edineţ
- Pe scurt
- Temeiurile declarării recursului
3ra-1117/13 — Contestarea actului administrativ
dosarul nr. 3ra-1117/13 prima instanţă E. Pşeniţa instanţa de apel Al. Gheorghieş, N. Chircu, V. Harmaniuc ÎNCHEIERE 29 mai 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Tatiana Răducanu examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de către Întreprinderea Individuală „Nistror V.P.”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Individuale „Nistor V.P." împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat Edineţ cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 17 ianuarie 2013, prin care a fost respins apelul declarat de către Întreprinderea Individuală „Nistor V.P." şi menţinută hotărîea Judecătoriei Edineţ din 13 septembrie 2012 c o n s t a t ă La 20 august 2012 ÎI „Nistor V.P." a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat Edinet cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că la data de 24 aprilie 2012 a fost efectuat un control fiscal privind verificarea documentală totală sub aspectul respectării legislaţiei fiscale privind corectitudinea calculării în privinţa virării la buget a impozitelor şi taxelor, a contribuţiilor de asigurări sociale de stat şi a primelor asigurare obligatorie de asistenţă medicală la întreprinderea Individuală „Nistor V.P." pentru perioada de activitate începînd cu 01 ianuarie 2007 - 24 aprilie 2012. Menţionează că în urma acestui control, de către inspectorul fiscal superior al IFS Edineţ la data de 05 mai 2012 i-a fost întocmit actul nr. 5-653512, în urma căruia s-a constatat întreprinderea nu a ţinut evidenţa contabilă conform formelor şi modului silit de legislaţie, nu a întocmit şi prezentat organului fiscal dările de seamă prevăzute de legislaţie şi nu a asigurat integritatea documentelor de evidenţă contabilă în conformitate cu legislaţia.
Ca rezultat, la data de 04 iunie 2012 IFS Edineţ a emis decizia nr. 627 în baza căreia ÎI . V.P." a fost sancţionată în temeiul art. 257 alin. (5) Cod Fiscal cu amendă în mărime de 30000 lei. 1 Consideră reclamantul decizia în cauză ilegală, deoarece a fost lipsit de posibilitatea prezentării unor probe în apărarea sa, declarînd că întreprinderea nu mai funcţionează de cîţiva ani şi de aceea nu a fost ţinută evidenţă contabilă. Solicită reclamantul anularea deciziei IFS Edineţ nr. 627 din 04 iunie 2012. Prin hotărîea Judecătoriei Edineţ din 13 septembrie 2012 acţiunea a fost respinsă ca tardivă, încasîndu-se de la ÎI „Nistor V. P.” taxa de stat în mărime de 100 lei. Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 17 ianuarie 2013 a fost respins apelul declarat de către ÎI „Nistor V.P." şi menţinută hotărîrea primei instanţe.
ÎI „Nistror V.P.” a depus recurs împotriva hotărîrii primei instanţe, solicitînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri cu privire la admiterea acţiunii. Recurentul ÎI „Nistror V.P.” în motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia instanţei de apel, în sensul că instanţa a încălcat dreptul constituţional în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie, dreptul la asistenţă juridică, fiind lipsit şi de dreptul de a prezenta probe. Intimatul IFS Edineţ, prin referinţă a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărîrilor judecătoreşti. Examinînd temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului Civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către ÎI „Nistror V.P.” este inadmisibil, din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de către ÎI „Nistror V.P.” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) şi (4) CPC, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei instanţei de apel. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
2 Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. art. 432, alin.(2), (3) şi (4) CPC. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, accesul la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale cuprinde şi condiţiile în care poate fi atacată o hotărîre a unor instanţe de fond (Guerin versus Franţa).
Totodată, acest drept nu este absolut, iar marja de apreciere aparţine statului. Cu referire la caz, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că dreptul recurentului de acces la un tribunal în aspectul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale nu este afectat. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către ÎI „Nistror V.P.” ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d i s p u n e Recursul declarat de către Întreprinderea Individuală „Nistror V.P.” se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Tatiana Răducanu 3