Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
3ra-1069/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
29 mai 2013
Părțile
Agenţia de Transport Microbuz SRL vs IFPS
Pe scurt
Transportarea pasagerilor fără bilete

3ra-1069/13 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: N.Vascan dosarul nr.3ra – 1069/13 DECIZIE 29 mai 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii: Tatiana Vieru, Iurie Diaconu Iurie Bejenaru, Svetlana Novac examinînd recursul declarat de către Agenţia de Transport „Microbuz” societate cu răspundere limitată, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Agenţia de Transport “Microbuz” SRL către Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău, intervenient accesoriu Vrabii Leonid privind anularea actului administrativ, împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 11 februarie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă ca neîntemeiată şi încheierii Curţii de Apel Chişinău din 11 februarie 2013, prin care a fost încetat procesul la pretenţia Agenţiei de Transport “Microbuz” SRL privind declararea ilegală şi anularea actului de control fiscal nr.1-567304 din 03.07.2012 al Direcţiei Generale Control Fiscal al IFS mun.Chişinău, c o n s t a t ă: La data de 21.09.2012, Agenţia de Transport “Microbuz” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat mun.Chişinău privind anularea actului administrativ.

În motivarea acţiunii a indicat, că în decizia contestată nu este clar indicat ce obligaţiune fiscală a încălcat în calitate de contribuabil, deoarece reclamantul îşi desfăşoară activitatea respectînd întocmai prevederile din Codul Fiscal Titlul I art.8 alin.(2) lit.c). De asemenea, a indicat că nu este clar ce prevederi ale Regulamentului transporturilor auto de călători şi bagaje, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.854 din 28.07.2006, a încălcat, în calitate de agent economic (transportator). Menţionează, că directorul întreprinderii nu a participat la nici un control, deoarece nu a fost înştiinţat, precum şi nu a semnat nici un act de control fiscal, întrucît nu l-a văzut şi nici nu a împuternicit pe cineva să semneze.

Nu i-a fost adus la cunoştinţă acest act de control, aflînd despre el la 08.08.2012, la oficiul poştal, cînd a primit decizia. La fel, a indicat că reclamnatul îşi desfăşoară activitatea legal, procură bilete regulat, pune la dispoziţia şoferilor sistematic bilete însoţite de borderourile corespunzătoare, iar încasările de la vînzarea biletelor se fac cu utilizarea maşinii de casă cu memorie fiscală. 1 Solicită reclamantul anularea deciziei Inspectoratului Fiscal de Stat mun.Chişinău nr.2154/8 din 26.07.2012 şi actului de control nr.1-567304 din 03.07.2012. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 17 decembrie 2012, a fost atras în calitate de intervenient accesoriu Vrabii Leonid (f.d.28).

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 februarie 2013, s-a încetat procesul la pretenţia reclamantei privind declararea ilegală şi anularea actului de control fiscal nr.567304 din 03.07.2012. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 11 februarie 2013, acţiunea înaintată de Agenţia de Transport “Microbuz” SRL a fost respinsă ca neîntemeiată. Invocînd ilegalitatea acestei hotărîri, la 01.03.2013, Agenţia de Transport “Microbuz” SRL a declarat recurs, în termen legal, solicitînd admiterea recursului, casarea integrală a hotărîrii recurate cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea să fie admisă. În motivarea recursului a indicat că, hotărîrea contestată este ilegală şi neîntemeiată.

Instanţa de judecată în cadrul examinării cauzei de încălcare fiscal nu a constatat toate circumstanţele necesare soluţionării obiective a cazului, astfel, în actul de constatare nu se face referire la persoanele care ar fi circulat fără bilete şi nu s-a verificat identitatea lor. Conform prevederilor art.204 Cod contravenţional se sancţionează călătorul care circulă în transportul public fără bilete de călătorie. Inspectorii fiscali au sancţionat doar agentul transportator, fără a tine cont că legea prevede sancţionarea solidară şi a persoanei împuternicite înregistrate la agentul transportator. Agenţia de transport “Microbuz” îşi desfăşoară activitatea legal, în strictă conformitate cu prevederile art.8 alin.(2) Cod fiscal, procură bilete regulat şi pune la dispoziţia şoferilor sistematic bilete, însoţite de borderourile corespunzătoare, iar încasările de la vînzarea biletelor se face cu utilizarea maşinii de casă cu memorie fiscală.

Examinînd argumentele recursului în raport cu actele cauzei, Colegiul Civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărârii primei instanţe. În conformitate cu prevederile art.445 al.(1) lit.a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină hotărîrea primei instanţe. Astfel, s-a stabilit că prima instanţă a respins acţiunea înaintată de către Agenţia de Transport „Microbuz” SRL către Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău privind anularea actului administrativ.

Pentru a emite soluţia enunţată, instanţa de judecată a constatat că, contrar prevederilor pct. 14 al Regulamentului transportatorilor auto de călători şi bagaje, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 854 din 28.07.2006, în care este stipulat că echipajul este obligat „la autogări (staţiile auto), să efectueze îmbarcarea pasagerilor cu bilete, să elibereze bilet fiecărui pasager îmbarcat pe parcurs..", în cadrul controlului fiscal operativ efectuat în mun. Chişinău pe ruta cu nr.115 în mijlocul de transport de model Mercedes 312 D cu numărul de înmatriculare C NZ 513 la data de 03.07.2012, s-a stabilit neeliberarea biletelor tuturor pasagerilor, aceştia fiind transportaţi fără bilete de călătorie.

În acest sens, instanţa de judecată 2 a considerat argumentată şi absolut legală aplicarea amenzii în sumă totală de 10000 lei conform prevederilor alin.(21) art.254 Cod fiscal – pentru desfăşurarea activităţii de transportare a călătorilor cu mijloc de transport auto fără bilete de călătorie. Verificînd argumentele recursului coroborat circumstanţelor de drept pe care este întemeiată hotărîrea primei instanţe, instanţa de recurs consideră că s-a ajuns la o concluzie corectă cu privire la respingerea acţiunii. În justificarea concluziei enunţate, instanţa de recurs invocă argumentele ce succed.

Conform prevederilor art.254 alin.(21) Cod fiscal, pentru desfăşurarea activităţii de transportare a călătorilor cu mijloace de transport auto pe rute suburbane, urbane, interurbane, internaţionale fără bilete de călătorie (bilet de călătorie – bon de casă emis de maşina de casă şi de control cu memorie fiscală sau document de strictă evidenţă cu preţ fixat, înregistrat la agentul transportator, confecţionat în mod tipografic în conformitate cu actele normative în vigoare), contribuabilul şi persoana împuternicită înregistrată la agentul transportator se sancţionează cu o amendă în mărime de 10000 de lei pentru fiecare caz de încălcare.

Astfel, analizînd circumstanţele faptice ale cauzei şi actele anexate la materialele dosarului, instanţa de recurs a stabilit că la 03.07.2012 a fost efectuat un control fiscal, prin metoda verificării operative, la “Microbuz” SRL ce desfăşoară activitate de transport auto a pasagerilor în regim de maxi-taxi cu mijlocul de transport Mercedes 312 D cu n/î C NZ 513 pe ruta 115. În rezultatul controlului a fost întocmit actul de control nr.1-567304, prin care a fost constatat că în microbus au fost transportaţi în timpul controlului 11 pasageri dintre care 11 pasageri au fost transportaţi fără bilete de călătorie (f.d.6).

Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău, prin decizia nr.2154/8 din 26.07.2012, a decis de a aplica Agenţiei de Transport “Microbuz” SRL, conform prevederilor art.254 alin.(21) Cod fiscal amendă în mărime de 10000 lei – pentru desfăşurarea activităţii de transportare a călătorilor cu mijloc de transport auto fără bilete de călătorie la data de 03.07.2012 (f.d.7). La 22.08.2012, directorul “Microbuz” SRL, I.Mămăligă, a depus la Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău, contestaţie asupra deciziei nr.2154/8 din 03.07.2012 cu privire la aplicarea amenzii pentru încălcarea legislaţiei fiscal (f.d.8- 9). Conform art.17 alin.(1) al Codului transporturilor auto, biletele de transport al călătorilor şi bagajelor în trafic suburban şi interurban, efectuat prin curse regulate, se vînd la casele de bilete ale autogărilor (staţiilor auto).

În cazuri excepţionale, în lipsa acestor case, biletele vor fi vîndute de şoferul autobuzului (microbuzului). Biletele de transport al călătorilor şi bagajelor în trafic internaţional, efectuat prin curse regulate, se vînd la casele de bilete ale autogărilor (staţiilor auto) şi/sau ale agenţilor transportatori care deservesc aceste rute. Conform prevederilor pct.14 lit.m) al Regulamentului transportatorilor auto de călători şi bagaje, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 854 din 28.07.2006, echipajul este obligat „la autogări (staţiile auto), să efectueze îmbarcarea 3 pasagerilor cu bilete, să elibereze bilet fiecărui pasager îmbarcat pe parcurs..". Conform pct.15 echibajului i se interzice transportarea pasagerilor fără bilete.

Astfel, contrar acestor prevederi, „Microbuz” SRL ce desfăşoară activitate de transport auto a pasagerilor în regim de maxi-taxi cu mijloace de transport, la data de 03.07.2012, în urma efectuării controlului fiscal, prin metoda verificării operative, s-au depistat că în microbuzul de pe ruta 115 erau transportaţi pasageri fără bilete. În acest sens, nu poate fi reţinut argumentul invocat de recurent că IFS mun.Chişinău nu a confirmat faptul că „Microbuz” SRL transporta pasagerii fără bilete de călătorie. Instanţa de recurs remarcă că nu poate fi reţinut argumentul invocat de recurent că este ilegală răspunderea juridică impusă contribuabilului. În prevederile art.254 alin.(21) Cod fiscal, se stipulează expres că pentru desfăşurarea activităţii de transportare a călătorilor cu mijloace de transport auto pe rute suburbane, urbane, interurbane, internaţionale fără bilete de călătorie, contribuabilul se sancţionează cu amendă.

Respectiv, contribuabilul este pasibil sancţionării. La fel, nu poate fi reţinut argumentul invocat de recurent că nu a fost indicat ce obligaţii fiscale nu au fost respectate de reclamant şi dacă sancţionarea acestuia este legală. În conformitate cu prevederile pct.15 din Regulament, echipajului microbuzului i se interzice să transporte pasagerii fără bilete. Încălcarea constă în faptul că călătorilor nu li s-au eliberat bilete de călătorie. Respectiv, în Capitolul 15 din Codul fiscal, sunt prevăzute tipurile de încălcări fiscale şi răspunderea pentru ele, unde se regăseşte art.254 - neeliberarea biletelor de călătorie. Prin urmare, prin prisma normelor legal citate, se constată că Agenţia de Transport “Microbuz” SRL a încălcat normele de drept enunţate, astfel, actul administrativ contestat, emis de Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău este legal şi întemeiat.

Referitor la încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11.02.2013 contestată de către recurent, prin care a fost încetat procesul la pretenţia Agenţiei de Transport “Microbuz” SRL privind declararea ilegală şi anularea actului de control fiscal nr.1-567304 din 03.07.2012 al Direcţiei Generale Control Fiscal al IFS mun.Chişinău, instanţa de recurs remarcă că soluţia pronunţată este legală. Astfel, actul de control fiscal nr.1-567304 din 03.07.2012, nu constituie obiect în contenciosul administrative, întrucît acesta este un act preparatoriu, care a servit drept temei pentru emiterea deciziei IFS mun.Chişinău nr.2154/8 din 26.07.2012 şi corectitudinea întocmirii acestuia urmează a fi verificată concomitent cu verificarea legalităţii deciziei la baza adoptării căruia a stat actul de control respectiv şi nu poate fi contestat separat.

În concluzie, reieşind din cele expuse, instanţa de recurs remarcă că soluţia dată de prima instanţă este corectă, motivată şi amplu argumentată, cu pronunţarea asupra tuturor aspectelor juridice şi făcînd trimitere, atît la probele administrate, cît şi la dispoziţiile legale aplicabile la caz. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, hotărîrea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar temeiurile invocate de către recurent sînt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al 4 Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine hotărîrea primei instanţe. În conformitate cu art. 445 al.(1) lit a), art. 445 alin.(3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Agenţia de Transport „Microbuz” societate cu răspundere limitată.

Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 11 februarie 2013 şi încheierea Curţii de Apel Chişinău din 11 februarie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Agenţia de Transport “Microbuz” SRL către Inspectoratul Fiscal de Stat mun.Chişinău, intervenient accesoriu Vrabii Leonid privind anularea actului administrativ. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Tatiana Vieru Iurie Diaconu Iurie Bejenaru Svetlana Novac 5

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.