2rac-214/13 — Privind încasarea datoriei şi a penalităţii

Instanţa de fond: V. Mihailă Dosarul nr. 2rac-214/13 Instanţa de apel: D. Manole, B. Bîrca, N. Traciuc ÎNCHEIERE 29 mai 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul: Iulia Sîrcu, Judecătorii: Vera Macinskaia, Ion Vîlcov, examinînd chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului declarat de către societatea pe acţiuni „Spicuşor-BL”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a societăţii cu răspundere limitată „Ivaro” împotriva societăţii pe acţiuni „Spicuşor-BL” privind încasarea datoriei şi a penalităţii, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 noiembrie 2012 prin care a fost menţinută hotărîrea Judecătoriei Botanica, mun.

Chişinău din 27 ianuarie 2012, c o n s t a t ă : La 06 iunie 2011, SRL „Ivaro” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA „Spicuşor-BL” privind încasarea datoriei şi a penalităţii. În motivarea acţiunii, reclamantul a invocat că la 22 februarie 2010, SRL „Ivaro” şi SA „Spicuşor-BL” au încheiat contractul de vînzare-cumpârare nr. 83. Potrivit prevederilor contractului încheiat, reclamantul a expediat în adresa pîrîtului în baza facturilor fiscale marfa – băuturi, care urma să fie achitată cu amînarea plăţii, conform pct. 3.1 a contractului, în termen maxim de 14 zile calendaristice din momentul livrării, ceea ce nu s-a respectat. Mai indică reclamantul, că la data înaintării acţiunii, datoria pîrîtului constituia 3.665 lei.

Susţine că în conformitate cu pct. 7.2 a contractului de vînzare- cumpărare, pentru neachitarea la timp a producţiei livrate pîrîtul este obligat să plătească penalitate în mărime de 1 % din suma producţiei neachitate pentru fiecare zi de întîrziere. Indică reclamantul că în vederea soluţionării litigiului pe cale amiabilă, a expediat în adresa pîrîtului reclamaţia nr. 31-03/11-01 din 31 martie 2011, prin care a solicitat achitarea datoriei şi a penalităţii, care însă a rămas fără executare. Solicită reclamantul încasarea din contul pîrîtului în beneficiul său a datoriei în mărime de 3.665 lei, a penalităţilor contractuale – 6.550 lei, cheltuielile de 1 judecată pentru achitarea taxei de stat în mărime de 307 lei şi pentru asistenţa juridică în sumă de 1.500 lei.

Prin hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 27 ianuarie 2012, a fost admisă acţiunea şi s-a dispus încasarea din contul SA „Spicuşor-BL” în beneficiul SRL „Ivaro” penalitatea contractuală în sumă de 6.550 lei şi cheltuielile de judecată în mărime de 1.807 lei. Nefiind de acord cu hotărîrea instanţei de fond, la 13 februarie 2012, SA „Spicuşor-BL” a contestat-o cu apel, prin care a solicitat casarea acesteia, cu pronunţarea unei hotărîri noi, de respingere a acţiunii. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 noiembrie 2012, cererea de apel declarată de către SA „Spicuşor-BL” a fost respinsă, iar hotărîrea instanţei de fond – menţinută. La 14 ianuarie 2013, SA „Spicuşor-BL” a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 noiembrie 2012 şi a hotărîrii Judecătoriei Botanica, mun.

Chişinău din 27 ianuarie 2012, prin care a solicitat casarea acestora, cu pronunţarea unei hotărîri noi, de respingere a acţiunii. În motivarea cererii de recurs, recurentul a invocat că instanţele de judecată ierarhic inferioare, nu au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele pricinii şi nu au aplicat legea care trebuia să fie aplicată. Conform prevederilor art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă, că Curtea de Apel Chişinău a pronunţat decizia la 13 noiembrie 2012 şi a fost expediată părţilor prin intermediul oficiului poştal la 17 ianuarie 2013 (f.d. 95). Cererea de recurs a fost depusă la 14 ianuarie 2013, motiv pentru care cererea de recurs se consideră a fi depusă în termen.

Verificînd materialele dosarului prin prisma temeiurilor invocate în cererea de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ ajunge la concluzia că recursul declarat de SA „Spicuşor-BL” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC, care să justifice afirmaţia de ilegalitate a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii instanţei de fond. Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Analizînd actele cauzei, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ constată că, SA „Spicuşor-BL”, nu a făcut referire la nici o normă de drept material sau procedural care ar fi fost încălcată sau aplicată eronat de către instanţele de judecată la examinarea cauzei, argumentele recurentului limitîndu-se la situaţia de apreciere de către instanţele ierarhic inferioare a circumstanţelor de fapt a cauzei şi a admisibilităţii probelor prezentate de părţile şi participanţii la proces. Astfel, dispoziţiile art. 432 alin. (2), (3) CPC au caracter de concretizare a motivului de recurs, determinînd cazurile concrete în prezenţa cărora se consideră că normele de drept material şi procedural au fost încălcate sau eronat aplicate, astfel că recursul exercitat conform secţiunii a 2-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

2 Iar, alin. (4) al aceluiaşi articol, stipulează că, săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Totodată, călăuzindu-se de art. 440 CPC al RM, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ a constatat existenţa unuia din temeiurile prevăzute la art. 433 CPC al RM şi anume la lit. a), care expres prevede că cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. În legătură cu cele constatate, examinînd argumentele cererii de recurs prin prisma normelor legale ce reglementează relaţiile dintre părţi, ţinînd cont de actele anexate la dosar, se constată că argumentele recursului înaintat de SA „Spicuşor- BL” împotriva deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii instanţei de fond, sunt declarative şi nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC al RM.

Potrivit celor expuse, în temeiul art. 431 alin. (2), art. 433 lit. b) CPC, art. 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Cererea de recurs declarată de către societatea pe acţiuni „Spicuşor-BL” se consideră inadmisibilă. Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele completului, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinkaia Ion Vîlcov 3