- Dosarul nr.
- 2ra-1547/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 29 mai 2013
- Părțile
- Costei Nadejda vs Centrul Maternal Cahul
- Pe scurt
- Temeiurile declararii recursului
2ra-1547/13 — Anularea actului administrativ
Judecătoria Cahul Dosarul nr. 2ra-1547/13 Judecători: N. Veleva Curtea de Apel Cahul Judecători: G. Vavrin, T. Dimitriadi, I. Dănăilă Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie ÎNCHEIERE 29 mai 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii: Iurie Bejenaru, Iuliana Oprea soluţionînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Costei Nadejda, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Costei Nadejda împotriva Direcţiei Asistenţei Sociale şi Protecţie a Familiei, Centrul Maternal Cahul cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilire în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la muncă şi a prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 06 decembrie 2012, prin care apelul declarat de către Costei Nadejda a fost respins, CONSTATĂ : La 03 februarie 2012, Costei Nadejda a depus cerere de chemare în judecată împotriva Direcţiei Asistenţei Sociale şi Protecţie a Familiei, Centrul Maternal Cahul, solicitînd recunoaşterea ca fiind ilegal ordinul nr. 79 din 17 ianuarie 2012 cu privire la concediere, recunoaşterea ordinului de angajare la funcţia de administrator la Centrul Maternal Cahul ca fiind nevalabil, restabilirea ei la muncă în calitate de administrator la Centrul Maternal Cahul, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la muncă şi a cheltuielilor judiciare.
In motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, la 10 noiembrie 2010 în conformitate cu ordinul nr. 20 din 10 noiembrie 2010 a fost angajată în calitate de paznic a Centrului Maternal Cahul din cadrul Direcţiei Asistenţei Sociale şi Protecţie a Familiei. La 17 octombrie 2011 angajatorul a emis ordinul cu nr. 67, prin care, de rînd cu ceilalţi paznici, dînsa a fost preîntîmpinată că de la 01 ianuarie 2012 va fi redusă funcţia de paznic. Cu ordinul dat reclamanta a făcut cunoştinţă pe data de 17 ianuarie 2012, cînd a fost eliberată din serviciu, prin ordinul nr. 79 din 17 ianuarie 2012 în baza art. 86 alin.(l) lit. c) din Codulul muncii. Indică reclamanta că la 21 octombrie a citit în ziarul „Cahul Expres" anunţul că Centrul Maternal Cahul are loc vacant de administrator.
Reclamanta s-a adresat la directorul Centrului Maternal Cahul ca să fie primită în funcţia de administrator, 1 însă nu a primit răspuns. De asemenea s-a adresat către conducătorul Direcţiei Asistenţei Sociale şi Protecţie a Familiei cu aceiaşi problemă, însă a primit răspunsul verbal, prin care i s-a refuzat în angajarea în funcţia de administrator. În luna noiembrie 2011 la funcţia de administrator a fost angajată o altă persoană.
Consideră că, pîrîtul a eliberat-o din funcţia în baza prevederilor art. 86 alin. (l) lit. c) din Codul muncii, contrar prevederilor art. 88 alin. (l) din Codul muncii, astfel nu a îndeplinit condiţiile, care sunt prevăzute în legătură cu concedierea persoanelor, care prevede că angajatorul va emite un ordin cu privire la preavizarea, sub semnătură, a salariaţilor cu 2 luni înainte de lichidarea a unităţii ori de reducerea numărului sau a statelor de personal; odată cu preavizarea în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de personal, va propune în scris salariatului preavizat un alt loc de muncă în cadrul unităţii respective; va reduce în primul rînd locurile de muncă vacante. Consideră reclamanta că, angajatorul urma să-i propună locul vacant de administrator, de aceia indică că persoana care a fost angajată în funcţia de administrator, urmează a fi eliberată, iar dînsa să fie angajată în calitate de administrator al Centrului Maternal Cahul.
Pe parcursul examinării cauzei în primă instanţă, Costei Nadejda a majorat cuantumul pretenţiilor, solicitînd încasarea prejudiciului moral în sumă de 20 000 lei. Prin hotărîrea Judecătoriei Cahul din 11 mai 2012, acţiunea a fost admisă parţial: s-a anulat ordinul nr. 79 din 17 ianuarie 2012 cu privire la eliberarea din funcţie de paznic a lui Costei Nadejda de la Direcţiei Asistenţei Sociale şi Protecţie a Familiei, Centrul Maternal Cahul, ca fiind ilegal; s-a încasat de la Direcţiei Asistenţei Sociale şi Protecţie a Familiei, Centrul Maternal Cahul în beneficiul lui Costei Nadejda salariul neachitat pentru perioada de la 17 ianuarie 2012 pînă la 11 mai 2012 în mărime de 3063 lei, prejudiciul moral în sumă de 1000 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 500 lei.
Au fost respinse cerinţele lui Costei Nadejda cu privire la recunoaşterea nulă a ordinului de angajare în funcţia de administrator al Direcţiei Asistenţei Sociale şi Protecţie a Familiei, Centrul Maternal Cahul şi cu privire la restabilirea în funcţia de administrator al Direcţiei Asistenţei Sociale şi Protecţie a Familiei, Centrul Maternal Cahul, ca fiind neîntemeiate. La 24 august 2012, Costei Nadejda a declarat apel împotriva hotărîrii enunţate, solicitînd casarea parţială a acesteia privind respingerea cerinţelor legate de funcţia de manager (administrator), cu adoptarea unei noi hotărîri pe acest capăt de cerinţă cu admiterea acţiunii civile cu restabilirea în funcţie de manager (administrator), motivînd că, instanţa de judecată anulînd ordinul privind concedierea ei din funcţia de paznic corect a stabilit că concedierea ei a avut loc cu încălcarea art. 88 din Codul muncii.
Prin decizia Curţii de Apel Cahul din 06 decembrie 2012, a fost respins apelul declarat de Costei Nadejda, a fost menţinută hotărîrea Judecătoriei Judecătoriei Cahul din 11 mai 2012. Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a conchis că motivele invocate de apelant nu şi-au găsit reflectare de fapt în probele acumulate la materialele dosarului. Totodată, a fost indicat că, prima instanţă a dat o apreciare obiectivă şi justă probelor administrate, a constatat şi elucidat pe deplin toate circumstanţele 2 care au importanţă pentru soluţionarea pricinii şi corect a aplicat normele de drept material şi procedural şi în consecinţă a adoptat o hotărîre legitimă în corespundere cu cerinţele legii. Considerînd ilegală decizia instanţei de apel, la 20 martie 2013, Costei Nadejda a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Cahul din 06 decembrie 2012, cu remiterea cauzei la rejudecare în instanţa de apel.
În argumentarea recursului recurenta a invocat că concluziile instanţei de apel expuse în hotărîre, sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii. Consideră că instanţa de apel în decizia sa doar a confirmat cele indicate de prima instanţă, fără a se expune pe marginea apelului înaintat. Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din următoarele considerente. Verificînd motivele de casare invocate în cererea de recurs, Colegiul atestă că recurentul indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatoare şi au constatat circumstanţele cauzei.
Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. Mai mult ca atît, în cererea de recurs recurentul invocă argumente similare cu cele expuse şi în cererea de apel, care au fost supuse aprecierii în instanţa de apel. În speţă, Colegiul menţionează că, recursul în cauză conţine obiecţiile de fapt şi de drept care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. În consecinţă, nu există aparenţa unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei, în modul în care este garantat de articolului 6 § 1 al Convenţiei.
Drept urmare, se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admitere a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept, verificîndu-se numai legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia ei în fapt. Astfel, Colegiul constată că argumentele invocate de recurent nu pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acestea nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.
Potrivit prevederilor art. 432 alin. (1) CPC RM, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Alineatele (2) şi (3) aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin.(4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii 3 sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC RM cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de către Costei Nadejda asemenea aspecte nu se regăsesc. Din considerentele menţionate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Costei Nadejda ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 269-270, 432, 433 lit. a), 440 alin. (1) CPC al RM, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Costei Nadejda împotriva deciziei Curţii de Apel Cahul din 06 decembrie 2012, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată a lui Costei Nadejda împotriva Direcţiei Asistenţei Sociale şi Protecţie a Familiei, Centrul Maternal Cahul cu privire la anularea ordinului de concediere, restabilire în funcţie, încasarea salariului pentru absenţa forţată de la muncă şi a prejudiciului moral. Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, Judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Iurie Bejenaru Iuliana Oprea 4