- Dosarul nr.
- 2rac-172/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 22 mai 2013
- Părțile
- S.A. Avicola vs S.R.L. Carnex
- Pe scurt
- Neexecutarea contractuală
2rac-172/13 — Rezoluţiunea contractului de locaţiune şi repararea prejudiciului
Prima instanţă: V. Pădurari 2rac-172/13 Instanţa de apel: Iu. Grosu, A. Corcenco, D. Corolevschi DECIZIE 22 mai 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele completului, judecătorul – Svetlana Filincova Judecătorii – Svetlana Novac, Tatiana Vieru Iuliana Oprea şi Iurie Bejenaru examinînd recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Carnex”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acţiuni „ Avicola” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Carnex” cu privire la rezoluţiunea contractului de locaţiune, recuperarea prejudiciului material cauzat şi încasarea cheltuielilor de judecată, şi cererea Societăţii cu Răspundere Limitată „Carnex” împotriva Societăţii pe Acţiuni „Avicola” cu privire la rezilierea contractului de locaţiune, încasarea datoriei şi a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curții de Apel Bălţi din 06 decembrie 2012, prin care a fost admisă cererea de apel depusă de Societatea pe Acţiuni „ Avicola” , casată hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 16 august 2012, şi emisă o nouă hotărîre prin care acţiunea depusă de Societatea pe Acţiuni „Avicola” a fost admisă, iar acţiunea depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Carnex” a fost respinsă, constată La 13.05.2011, SA „Avicola” a depus cererea de chemare în judecată împotriva SRL „Carnex” cu privire la rezoluţiunea contractului de locaţiune,
recuperarea prejudiciului material cauzat şi încasarea cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, la 11.12.2010 între SRL „Carnex” şi SA „Avicola” a fost încheiat contractul de locaţiune nr.01, potrivit căruia SRL „Carnex” a transmis,iar SA „Avicola” a primit în arendă frigiderul ce se află în mun. Bălţi, str. Ştefan cel Mare, 133 A, pentru păstrarea producţiei semifabricate, ce necesită congelare la temperatura de -18 C. La 21.01.2011, a transportat şi depozitat în frigiderul luat în locaţiune 5 mii kg de pui - broiler, care la momentul depozitării corespundeau tuturor cerinţelor de calitate. La 17.03.2011, a depistat faptul alterării lotului de marfă ce se afla în frigider, care s-a datorat faptului decongelării acesteia ca rezultat al neexecutării obligaţiilor pîrîtului de menţinere a bunului în stare corespunzătoare.
Indică reclamantul că, în rezultatul deteriorării lotului de marfă i-a fost cauzat un prejudiciu material în sumă de 155 000 lei. În acest sens, la 21.04.2011 s-a adresat pîrîtului cu o reclamaţie, însă prin răspunsul din 26.04.2011 pîrîtul a refuzat repararea prejudiciului. Solicită SA „Avicola” rezolvirea contractului de locaţiune nr. 01 din 11.12.2010 încheiat cu SRL „Carnex”, încasarea de la SRL „Carnex” a prejudiciului material cauzat în sumă de 155 000 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată. La 19.10.2011, SRL „Carnex” a depus cerere de chemare în judecată împotriva SA „Avicola” cu privire la rezilierea contractului de locaţiune, încasarea datoriei şi a cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, în baza contractului de locaţiune din 11.12.2010, a transmis SA „Avicola” camera frigorifică din str.Ştefan cel Mare 133a, mun.Bălţi pentru păstrarea producţiei semifabricate ce necesită congelare.
Conform pct. 2.5 din contract, mărimea plăţii lunare pentru locaţiunea camerei frigorifice constituie 480 lei pe zi, inclusiv TVA, care urma să fie efectuată la data de 25 a fiecărei luni. Pîrîtul nu şi-a onorat obligaţiile contractuale de plată a chiriei formînd o datorie pentru perioada ianuarie 2011-aprilie 2011 în sumă de 43 680 lei. Prin neachitarea plăţii pentru arendă au fost încălcate condiţiile esenţiale a contractului de locaţiune, fapt ce a dus la rezilierea contractului. La 25.03.2011, a înaintat SA „Avicola” o somaţie privind achitarea datoriei, însă a fost lăsată fără examinare. Solicită reclamantul SRL „Carnex” rezilierea contractului de locaţiune din 11.12.2010, încasarea de la SA „Avicola” a datoriei pentru chirie în sumă de 43 680 lei şi încasarea cheltuielilor de judecată.
La 23.07.2012, SRL „Carnex” a depus cerere de concretizare a cerinţelor, solicitînd rezilierea contractului de locaţiune din 11.12.2010 încheiat între SRL „Carnex” şi SA „Avicola” a camerei frigorifice din str. Ştefan cel Mare 133a, mun. Bălţi, cu restituirea bunului închiriat şi evacuarea bunurilor SA „Avicola” din camera frigorifica închiriată, încasarea din contul SA „Avicola” în beneficiul SRL „Carnex” datoria pentru chirie în mărime de 58 080 lei şi cheltuielile de judecată. Prin hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 16 august 2012, cererea de chemare în judecată de SRL „Carnex” a fost admisă. S-a reziliat contractul de locaţiune din 11.12.2010 încheiat între SRL „Carnex” şi SA „Avicola” a camerei frigorifice din str. Ştefan cel Mare 133a, mun.
Bălţi, cu restituirea bunului închiriat şi evacuarea bunurilor SA „Avicola” din camera frigorifica închiriată. S-a încasat din contul SA „Avicola” în beneficiul SRL „Carnex” datoria pentru chirie în mărime de 58 080 lei şi cheltuielile de judecată dintre care taxa de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată în sumă de 1 310,40 lei şi cheltuielile de asistenţa juridică în sumă de 3 000 lei. Acţiunea depusă de SA „Avicola” a fost respinsă. Prin decizia Curții de Apel Bălţi din 06 decembrie 2012, a fost admisă cererea de apel depusă de SA „ Avicola”, casată hotărîrea Judecătoriei Bălţi din 16 august 2012, şi emisă o nouă hotărîre prin care acţiunea depusă de SA „Avicola” a fost admisă.
Contractul de locaţiune încheiat la 11.12.2010 între SA „Avicola” şi SRL „Carnex” s-a rezolvit şi s-a încasat de la SRL „Carnex” în folosul SA „Avicola” prejudiciul material în sumă de 155 000 lei şi cheltuielile de judecată în sumă de 9444, 30 lei. Acţiunea depusă de SRL „Carnex” a fost respinsă. La 04.02.2013, SRL „Carnex” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea în vigoare a hotărîrii primei instanţe. În motivarea cererii de recurs recurentul a indicat că, decizia instanţei de apel este neîntemeiată, deoarece instanţa de apel a interpretat eronat legea. Instanţa de apel a stabilit eronat faptul precum că, camera frigorifică transmisă SA „Avicola” nu corespundea GOST-ului şi că avea vicii, fiindcă expertizele din 21.03.2011 şi din 06.05.2011, care au stat la baza concluziei date, nu pot fi luate ca probe şi urmează a fi apreciate critic.
Actul de expertiză din 06.05.2011 este întocmit de specialişti şi nu de către experţii instituţiilor specializate de stat care sunt licenţiaţi. Expertizele sunt cu conţinut contradictoriu. Instanţa de apel a ajuns la concluzia că SRL „Carnex” nu şi-a executat obligaţiunile contractuale, dar a dispus rezolvirea contractului de locaţiune în baza normelor de drept prevăzute la art. 878, 880 Cod civil. La 01.03.2013, SRL „Carnex” a depus cerere privind suspendarea executării deciziei Curţii de Apel Bălţi din 06 decembrie 2012. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 04 martie 2013, s-a dispus suspendarea executării deciziei Curţii de Apel Bălţi din 06 decembrie 2012, pînă la examinarea cererii de recurs depusă de către SRL „Carnex”.
La 15.03.2013, SA „Avicola” a depus referinţă la recursul declarat de SRL „Carnex”, solicitînd respingerea recursului cu menţinerea în vigoare a deciziei instanţei de apel. În conformitate cu art. 444 CPC, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. În conformitate cu art.442 alin.(1) CPC, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi. Verificînd temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu decizia contestată şi prevederile Legii, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea deciziei instanţei de apel din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 alin.(1) lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel. Din materialele dosarului rezultă că, la 11.12.2010 între SRL „Carnex” şi SA „Avicola” a fost încheiat contractul de locaţiune nr.01, potrivit căruia SRL „Carnex” a transmis,iar SA „Avicola” a primit în arendă frigiderul ce se află în mun. Bălţi, str. Ştefan cel Mare, 133 A, pentru păstrarea producţiei semifabricate, ce necesită congelare la temperatura de -18 C. Plata pentru arendă constituie 480 lei pe zi (f.d.157). La 21.01.2011, SA „Avicola” a transportat şi depozitat 5000 cg de carne – pui de broiler ( f.d 155-156). La 17.03.2011, SA „Avicola” a depistat că lotului de marfă ce a fost depozitat şi se afla în frigider este alterată (f.d.127).
Conform raportului de încercări nr. 726 din 21.03.2011, întocmit de Laboratorul de încercări a produselor alimentare de origine animală a Centrului Republican de Diagnostic Veterinar, s-a stabilit că, în baza procesului-verbal din 17.03.2011 au fost ridicate de la SRL „Carnex” din depozitul de păstrare frigorific, monstre de produse –carne de pui broiler cu miros alterat, foarte înţepător, de culoare alb-cenuşie, cu pete cenuşii, semne de alterare avansată (f.d.121). Conform raportului de expertiză nr. 0290515 din 21.03.2011, efectuat de Camera de Comerţ şi Industrie, filiala Bălţi, cauza alterării cărnii de pui nu este posibilă de determinat din motivul neprezentării registrului cu înregistrarea temperaturii de păstrare a cărnii în depozitul frigorific.
Sucul eliminat din carcase pe cutii şi podeaua depozitului frigorific confirmă faptul că carnea a fost anterior decongelată (f.d. 125-126). Conform raportului de expertiză nr. 002 din 06.05.2011, efectuat de Centrul de Standardizare şi Metrologie Bălţi, cauza alterării cărnii poate fi decongelarea ei şi păstrarea la temperaturi mai înalte. Frigiderul transmis în locaţiune nu garantează executarea cerinţelor GOST 25391-82 şi condiţiilor contractului de locaţiune privitor la păstrarea temperaturii constante de -18 °C un timp îndelungat pe motivul lipsei aparatelor de înregistrare a temperaturii, a termometrului de control, aparatului de înregistrare a umedităţii (f.d.135-146). La 06.06.2011,din depozitul de păstrare frigorific SRL „Carnex”, temperatura de -17 °C, au fost încărcate 5000 carne broiler în stare alterată, dezgheţată, cu miros înţepător (f.d.
123), care la data de 07.06.2011 a fost nimicită (f.d.124). Conform art. 735 Cod civil, o parte poate rezolvi contractul dacă există o neexecutare esenţială din partea celeilalte părţi. Pentru determinarea neexecutării esenţiale, în special se iau în considerare următoarele circumstanţe: a) neexecutarea privează substanţial creditorul de ceea ce acesta se aştepta de la executarea contractului, cu excepţia cazului cînd debitorul demonstrează că nu a prevăzut şi nu putea să prevadă în mod rezonabil rezultatul scontat; b) executarea întocmai a obligaţiilor ţine de esenţa contractului; c) neexecutarea este intenţionată sau din culpă gravă; d) neexecutarea dă temei creditorului să presupună că nu poate conta pe executarea în viitor a contractului.
Conform art. 572 Cod civil, obligaţiile trebuie să fie executate în modul corespunzător, cu bună-credință, la locul și în momentul stabilit. Reieșind din prevederile art. 572 Cod civil, condițiile cărora trebuie să corespundă executarea obligațiilor sunt determinate de lege sau contract. Această cerință, deși nu este prevăzută în mod expres de textul prezentului articol, rezultă din conținutul art. 9 Cod civil, care prevede că, persoanele fizice şi juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile cu bună-credinţă, în acord cu legea, cu contractul, cu ordinea publică şi cu bunele moravuri. Conform art. 878 alin. (1), (2) și (3) Cod civil, locatorul este obligat să predea locatarului bunul în starea corespunzătoare, conform destinaţiei prin contract, şi să menţină bunul în această stare pe durata locaţiunii.
Bunul dat de locator trebuie să fie liber de orice viciu material sau juridic. Bunul este considerat liber de orice viciu material cînd are caracteristicele convenite. Bunul este liber de vicii materiale în cazul în care poate fi folosit conform destinaţiei stabilite în contract, dacă nu s-a convenit asupra unor anumite caracteristice, sau conform destinaţiei obişnuite a unor asemenea bunuri nu s-a convenit asupra folosinţei. În situația din speță, condiţia esenţială a contractului de locaţiune a fost asigurarea temperaturii constante de -18 °C, ceea ce nu a fost asigurat de către SRL „Carnex”, care a transmis în locaţiune un frigider care nu corespunde GOST 25391-82 și contractului de arendă din 11.12.2010.
Or, reieșind din prevederile art. 878 Cod civil, SRL„Carnex” era obligat să transmită camera frigorifică în stare funcțională conform condițiilor contractului, și anume, pentru păstrarea producţiei semifabricate, la temperatura de -18 °C. Conform art. 738 alin. (1) Cod civil, în cazul exercitării dreptului de rezoluţiune, contractul încetează şi părţile sînt eliberate de obligaţia de a presta, trebuind să restituie prestaţiile executate şi veniturile realizate. Conform art. 738 alin. (2) Cod civil, după rezoluţiune creditorul poate cere acoperirea prejudiciului produs prin neexecutarea contractului, cu excepţia cazului cînd debitorului nu îi este imputabilă cauza rezoluţiunii.
Conform art. 880 Cod civil, dacă un viciu care diminuează folosinţa bunului există în momentul încheierii contractului sau apare ulterior dintr-o cauză pentru care este răspunzător locatorul sau dacă acesta este în întîrziere în privinţa obligaţiei sale de a remedia bunul, locatarul poate cere, pe lîngă pretenţiile sale la o chirie redusă, despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. Dacă bunul este afectat de un viciu, locatarul este eliberat de plata unei părţi din chirie proporţională diminuării folosinţei bunului. Dreptul de a plăti o chirie redusă încetează cînd viciul este remediat. Viciul nesemnificativ nu este luat în consideraţie. Avînd în vedere că, prejudiciul cauzat SA „Avicola” rezultă din faptul afectării de viciu a camerei frigorifice (frigiderul), din care motiv sa alterat carnea, SA „Avicola”este în drept să refuze plata pentru chirie.
Or, reieşind din prevederile art.705 alin. (1) Cod civil, persoana obligată în baza unui contract sinalagmatic este în drept să refuze executarea propriei obligaţii în măsura în care cealaltă parte nu-şi execută obligaţia corelativă dacă nu s-a obligat să execute prima sau dacă această obligaţie nu rezultă din lege sau din natura obligaţiei. Prin urmare, instanţa de recurs conchide că instanţa de apel, respectînd prevederile art. 118 CPC în coroborare cu art. 241 alin. (5) CPC şi reieşind din cumulul de probe prezentate în cadrul judecării cauzei, a ajuns la o concluzie justă privind admiterea acţiunii depusă SA „Avicola” şi respingerea acţiunii depuse de SRL „Carnex”.
Cît priveşte argumentul recurentului precum că, expertizele din 21.03.2011 şi din 06.05.2011, care au stat la baza concluziei instanţei de apel, nu pot fi luate ca probe fiindcă au fost întocmite de specialişti şi nu de către experţii instituţiilor specializate de stat care sunt licenţiaţi, instanţa de recurs consideră că nu poate fi reţinut deoarece, Camera de Comerţ şi Industrie deţine licenţă pentru desfăşurarea activităţii de evaluare a bunurilor imobile şi de efectuare a expertizei mărfurilor. Licenţa fiind valabilă cu: filiala Găgăuzia, Ungheni, Edineţ, Hînceşti şi Bălţi. Filiala Bălţi are mai mulţi experţi, printre care şi Guţu Valentina - expertiza produselor alimentare. La fel, şi Centru de Standardizare şi Metrologie mun.
Bălţi deţine licenţă pentru desfăşurarea activităţii de efectuare a expertizei mărfurilor şi care este valabilă cu experţii Ţaranu A.- expertiza cărnii şi Gladciuc A. – expertiza aparatajului radioelectronic. Prin urmare, Colegul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră legală decizia Curţii de Apel Bălţi din 06 decembrie 2012, emisă în rezultatul aprecierii corecte a tuturor probelor administrate în cauză în raport cu prevederile legii, iar argumentele recurentului invocate în cererea de recurs ca fiind neîntemeiate. În conformitate cu art. 180 alin. (1) CPC, măsura anterioară de asigurare a acţiunii poate fi anulată din oficiu sau la cererea pîrîtului de către judecătorul sau instanţa care a ordonat măsura de asigurare ori de judecătorul sau instanţa în a căror procedură se află pricina.
Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, decizia instanţei de apel este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine decizia instanţei de apel. Se anulează încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 04 martie 2013, prin care a fost suspendată executarea deciziei Curţii de Apel Bălţi din 06 decembrie 2012. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se respinge recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Carnex”.
Se menţine decizia Curţii de Apel Bălţi din 06 decembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acţiuni „ Avicola” împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Carnex” cu privire la rezoluţiunea contractului de locaţiune, recuperarea prejudiciului material cauzat şi încasarea cheltuielilor de judecată, şi cererea Societăţii cu Răspundere Limitată „Carnex” împotriva Societăţii pe Acţiuni „Avicola” cu privire la rezilierea contractului de locaţiune, încasarea datoriei şi a cheltuielilor de judecată. Se anulează încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 04 martie 2013, prin care a fost suspendată executarea deciziei Curţii de Apel Bălţi din 06 decembrie 2012. Decizia este irevocabilă.
Preşedintele şedinţei, Judecătorul: Svetlana Filincova Judecătorii: Svetlana Novac Tatiana Vieru Iuliana Oprea Iurie Bejenaru