2rc-223/13 — Încasarea sumei

prima instanţă: N. Vascan dosarul nr. 2rc-223/13 DECIZIE 15 mai 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Euroliftcar”, în proces de insolvabilitate în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Euroliftcar”, în proces de insolvabilitate împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Veriatrans” cu privire la încasarea sumei împotriva încheierii judecătorului Curţii de Apel Chişinău din 07 martie 2013, prin care a fost restituită cererea de chemare în judecată şi remise reclamantei Societăţii cu Răspundere Limitată „Euroliftcar” încheierea şi cererea de chemare în judecată cu toate documentele anexate constată: La 01 martie 2013, SRL „Euroliftcar”, în proces de insolvabilitate a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Veriatrans” cu privire la încasarea sumei.

În motivarea acţiunii a indicat că prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2012 a fost admisă spre examinarea cererea introductivă privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de SRL „Euroliftcar”, în calitate de administrator fiind desemnată Tatiana Bostan. Menţionează că în rezultatul analizei actelor financiar-contabile ale societăţii, administratorul insolvabilităţii a constatat că pârâtul dispune de o datorie faţă de SRL „Euroliftcar” în sumă de 102375,00 lei, formată în rezultatul neachitării de către pârât a livrărilor efectuate. Afirmă că la 23 decembrie 2012 în adresa pârâtului a fost înaintată o notificare, prin care s-a solicitat ca în termen de 7 zile să achite datoria restantă în mărime de 102375,00 lei, însă acesta a fost lăsată fără examinare şi răspuns.

Susţine că cerinţa referitor la încasarea dobânzii de întârziere pe perioada neexecutării obligaţiilor pecuniare se întemeiază pe prevederile art. 619 Cod civil. Indică că conform art. 17 alin. (2) Legii Insolvabilităţii, instanţa de insolvabilitate dispune de competenţă exclusivă la judecarea litigiilor ce ţin de masa debitoare. Menţionează că conform listei de inventariere din 01 octombrie 2012, creanţa în sumă de 102375,00 lei faţă de SRL „Veriatrans” este inclusă în masa debitoare a SRL „Euroliftcar”, în proces de insolvabilitate. Consideră că litigiul este de competenţa exclusivă a instanţei de insolvabilitate, în cazul de faţă a Curţii de Apel Chişinău. Solicită încasarea de la SRL „Veriatrans” în beneficiul SRL „Euroliftcar”, în proces de insolvabilitate a datoriei restante în sumă de 102375,00 lei, dobânzii de întârziere în mărimea determinată conform art. art. 585 şi 619 Cod civil şi cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 01 octombrie 2012 a fost admisă cererea introductivă depusă de „SRL „Euroliftcar” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate, intentat procesul de insolvabilitate faţă de „SRL „Euroliftcar” şi numit în calitate de administrator al procesului de insolvabilitate ÎI „Tatiana Bostan” în persoana Tatianei Bostan. Prin încheierea judecătorului Curţii de Apel Chişinău din 07 martie 2013 a fost restituită cererea de chemare în judecată şi remise reclamantei SRL „Euroliftcar” încheierea şi cererea de chemare în judecată cu toate documentele anexate. La 16 aprilie 2013 SRL „Euroliftcar”, în proces de insolvabilitate a declarat recurs împotriva încheierii judecătorului Curţii de Apel Chişinău din 07 martie 2013, solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii contestate şi restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de insolvabilitate.

Susţine că a făcut cunoştinţă cu încheierea recurată la 08 aprilie 2013, fiind expediată prin scrisoarea nr. R 2043010802MD, fapt confirmat prin ştampilele aplicate de către Oficiul Poştal pe plic. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu încheierea contestată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată, deoarece a fost emisă cu încălcarea şi aplicarea eronată a normelor de drept. Afirmă că în conformitate cu art. 356 CPC, cererea de declarare a insolvabilităţii se judecă în instanţă conform normelor generale din prezentul cod, cu excepţiile şi completările stabilite de legislaţia insolvabilităţii. În conformitate art. 33 CPC, instanţele judecătoreşti judecă toate pricinile civile cu participarea persoanelor fizice, persoanelor juridice şi autorităţilor publice privind apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime încălcate sau contestate, pricini pentru care legea nu prevede competenţa altor organe.

Indică că art. 331 CPC, stipulează că judecătoriile examinează şi soluţionează în fond toate pricinile civile, dacă legea nu prevede altfel. Consideră că la caz, Legea insolvabilităţii nr. 632 din 14 noiembrie 2001 (în vigoare data înaintării cererii) la art. 17 alin. (2), ca excepţie de la regula generală, stipulată în art. 33 şi art. 33 1 al CPC, prevede că instanţa de insolvabilitate dispune competenţă exclusivă la judecarea litigiilor ce ţin de masa debitoare. Astfel, deoarece conform listei de inventariere din 01 octombrie 2012, creanţa în sumă de 102375,00 lei a SRL „Euroliftcar” faţă de SRL „Veriatrans” este inclusă în masa debitoare a SRL „Euroliftcar” (în proces de insolvabilitate), litigiul vizând încasarea în beneficiul debitorului SRL „Euroliftcar” a sumei de 102375,00 de la SRL „Veriatrans”, fiind de competenţa exclusivă a Curţii de Apel Chişinău.

Menţionează că conform art. 5 alin. (2) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012 (în vigoare de la 13 martie 2012), instanţa de insolvabilitate dispune de competenţă exclusivă la judecarea, în cadrul procesului de insolvabilitate, a litigiilor ce ţin de masa debitoare. Dacă partea interesată invocă existenţa unui litigiu de drept referitor la masa debitoare, instanţa de insolvabilitate va judeca această cauză într-un proces separat, în procedură contencioasă, conform Codului de procedură civilă. Susţine că legiuitorul a inclus excepţia respectivă pentru a nu tergiversa derularea procedurii de insolvabilitate, prin încasarea creanţelor, incluse în masa debitoare de la debitorii debitorului insolvabil.

În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. Din materialele dosarului rezultă că copia încheierii din 07 martie 2013 a fost expediată în adresa recurentei la 15 martie 2013 şi recepţionată la 08 aprilie 2013, ce se confirmă prin avizul de recepţie anexat (f. d. 11 ), fapt susţinut şi de către recurentă. Astfel, instanţa de recurs consideră că recurenta s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 16 aprilie 2013 în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. Din materialele dosarului rezultă că prin încheierea din 07 martie 2013 judecătorul Curţii de Apel Chişinău a restituit cererea de chemare în judecată depusă de către SRL „Euroliftcar”, în proces de insolvabilitate, pe motiv că Curtea de Apel Chişinău nu este instanţa competentă să judece pricina.

Conform art. II alin. (2) Legea nr. 155 din 05 iulie 2012 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă al RM, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, toate cererile de chemare în judecată se vor depune la instanţele judecătoreşti competente. În conformitate cu art. 331, judecătoriile examinează şi soluţionează în fond toate pricinile civile, dacă legea nu prevede altfel. Instanţa de recurs, cu referire la prevederile enunţate, constată că judecătorul Curţii de Apel Chişinău, prin încheierea din 07 martie 2013, just a restituit cererea de chemare în judecată în temeiul art. 170 alin. (1) lit. b) CPC, care prevede că judecătorul restituie cererea de chemare în judecată dacă instanţa nu este competentă să judece pricina.

În susţinerea opiniei enunţate instanţa de recurs reţine dispoziţiile art. 113 al Legii insolvabilităţii nr. 632 din 14 noiembrie 2001, care prevede că administratorul poate introduce în instanţa de insolvabilitate, pe tot parcursul procesului de insolvabilitate, acţiuni în vederea anulării următoarelor acte juridice dacă ele afectează bunurile debitorului: a) orice act juridic fictiv sau fraudulos, încheiat de debitor în ultimii 3 ani precedenţi intentării procesului de insolvabilitate, care a afectat drepturile creditorilor; b) transferurile cu titlu gratuit din partea debitorului făcute în ultimii 3 ani precedenţi înaintării cererii introductive, cu excepţia actelor de îndeplinire a unor obligaţii morale sau actelor pentru binele public (de sponsorizare), în care generozitatea donatorului este proporţională cu patrimoniul său; c) tranzacţiile încheiate în ultimii 3 ani precedenţi înaintării cererii introductive, în care prestaţia debitorului este vădit mai mare decât cea primită; d) transferurile de proprietate de la debitor către un creditor în contul unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în ultimele 4 luni precedente înaintării cererii introductive, care au ca efect creşterea sumei pe care creditorul ar urma să o primească în cazul lichidării debitorului;

e) transferurile de proprietate de la debitor către un creditor în contul unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în ultimele 4 luni anterioare intentării cererii introductive, la care creditorul nu avea dreptul sau care nu ajunseră la scadenţă; f) acordarea gratuită a unui gaj sau a unei ipoteci, a oricărei alte garanţii pentru o creanţă care era neasigurată în ultimele 4 luni anterioare înaintării cererii introductive sau pentru o creanţă a unui acţionar sau asociat al debitorului, într-o perioadă de timp similară, dacă aceste creanţe nu au ajuns la scadenţă până la data intentării procesului de insolvabilitate; g) orice acte încheiate şi garanţii acordate de către debitor după înaintarea cererii introductive.

Cu referire la dispoziţiile normelor enunţate, instanţa de recurs remarcă că acţiunea formulată de către SRL „Euroliftcar”, în proces de insolvabilitate împotriva SRL „Veriatrans” nu ţine de competenţa Curţii de Apel, deoarece prevederile art. 113 direct instituie categoria cauzelor ce apar în vederea recuperării masei debitoare. Obiectul acţiunii formulate în cauză nu ţine, însă, de categoria cauzelor prevăzute de norma citată, respectiv nu se atribuie după competenţă instanţei care judecă procedura de insolvabilitate.

Argumentul invocat în recurs precum că conform listei de inventariere din 01 octombrie 2012, creanţa în sumă de 102375,00 lei a SRL „Euroliftcar” faţă de SRL „Veriatrans” este inclusă în masa debitoare a SRL „Euroliftcar”, în proces de insolvabilitate, prin urmare litigiul dat este de competenţa exclusivă a Curţii de Apel Chişinău nu poate fi reţinut, dat fiind că lista de inventariere a debitorilor anexată la dosar nu atestă şi faptul că datoriile avute faţă de SRL „Euroliftcar”, inclusiv a SRL „Veriatrans”, sunt incluse în masa debitoare în cadrul procesului de insolvabilitate aflat pe rolul Curţii de Apel. În contextul celor enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reţine drept corectă concluzia judecătorului Curţii de Apel Chişinău cu privire la faptul că litigiul în speţă nu se examinează în procedura insolvabilităţii.

Nu are relevanţă nici referirea recurentei la prevederile art. 5 alin. (2) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, deoarece cererea de chemare în judecată a fost înaintată la 01 martie 2013 când erau în vigoare prevederile Legii insolvabilităţii nr. 632 din 14 noiembrie 2001. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine încheierea judecătorului Curţii de Apel Chişinău din 07 martie 2013. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, decide: Se respinge recursul declarat de către Societatea cu Răspundere Limitată „Euroliftcar”, în proces de insolvabilitate.

Se menţine încheierea judecătorului Curţii de Apel Chişinău din 07 martie 2013 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Euroliftcar”, în proces de insolvabilitate împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Veriatrans” cu privire la încasarea sumei. Decizia este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Tatiana Răducanu Sveatoslav Moldovan