Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
3ra-988/13
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
15 mai 2013
Părțile
Macarena Alexandr vs Comisariatul de poliţie Rîşcani
Pe scurt
Eliberarea permisului de portarmă

3ra-988/13 — Cu privire la contestarea actului administrativ

Prima instanţă: L. Bulgac 3ra-988/13 DECIZIE 15 mai 2013 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele, judecătorul: Ala Cobăneanu Judecătorii: Tatiana Răducanu, Constantin Alerguş Ghenadie Nicolaev, Sveatoslav Moldovan examinând recursul declarat de către Macarenea Alexandr, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Macarenea Alexandr împotriva Comisariatului de poliţie sectorul Rîşcani al Comisariatului General de Poliţie municipiul Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2012, prin care acţiunea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La 13 septembrie 2012 Macarenea Alexandr a depus cerere de chemare în judecată împotriva Comisariatului de poliţie sectorul Rîşcani al Comisariatului General de Poliţie municipiul Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii reclamantul Macarenea Alexandr a invocat că la 24 septembrie 2009 colaboratorii Comisariatului de poliţie sectorul Rîşcani mun. Chişinău a fost întocmit procesul-verbal în baza căruia a fost deposedat de armele de vînătoare cu ţiavă lisă de model ,,TOZ” calibrul 16 mm nr. 13097 şi ,,IJ” calibrul 12 mm nr. 15150, precum şi de cuţitul de vînătoare cu nr. A3552. Temei de ridicare a armelor a fost invocată plîngerea fostei soţii care a declarat că se teme de viaţă şi sănătatea ei pe motiv că aceste a Comisariatului de poliţie sectorul Rîşcani al Comisariatului General de Poliţie arme se păstrează în safeul din casă la care are acces doar el. La 30 noiembrie 2009 a fost emisă încheierea privind anularea permisului de portarmă, procedură care nu a fost finisată cu emiterea unei decizii municipiul Chişinău.

La 16 iulie 2012 s-a adresat Comisariatului de poliţie sectorul Rîşcani mun. Chişinău al Comisariatului General de Poliţie municipiul Chişinău cu cerere prin care a solicitat acordarea permisului de portarmă. 1 La 24 iulie 2012 Comisariatul de poliţie sectorul Rîşcani mun. Chişinău i-a comunicat că cererea a fost examinată şi în urma controlului s-a constatat că prin decizia din 30 noiembrie 2009 în temeiul art. 26 alin. (2) lit. b) Legea nr. 110-XII din 18 mai 1994 cu privire la arme, permisul de portarmă nr. 22 din 23 martie 2004 pe numele lui a fost anulat, iar conform art. 44 Hotărîrea Guvernului nr. 44 din 18 ianuarie 1995 cu privire la măsurile de realizare a Legii nr. 110-XII adresarea repetată pentru obţinerea autorizaţiei de procurare păstrare şi port a armelor este posibilă peste cinci ani după anulare.

Totodată i s-a comunicat că decizia poate fi atacată conform legislaţiei în vigoare. Permisul nr. 22 din 23 martie 2004 a fost eliberat pe termen de la 23 martie 2004 pînă la 22 martie 2007 şi Comisariatul de poliţie nu putea prin decizia din 2009 să anuleze un act care de doi ani deja era expirat. Consideră, reclamantul Macarenea Alexandr că acţiunile colaboratorilor de poliţie sunt ilegale. Cere, reclamantul Macarenea Alexandr a constata ca ilegale acţiunile colaboratorilor de poliţie în privinţa ridicării armelor cu ţiavă lisă de model ,,TOZ” calibrul 16 mm nr. 13097 şi ,,IJ” calibrul 12 mm nr. 15150, precum şi cuţitului de vînătoare cu nr. A3552, obligarea Comisariatului de poliţie sectorul Rîşcani mun.

Chişinău al Comisariatului General de Poliţie municipiul Chişinău de a elibera permis de portarmă pentru armele menţionate. La 5 noiembrie 2012 Macarenea Alexandr a înaintat cerere de majorare a pretenţiilor prin care a solicitat constatarea ca ilegale acţiunile colaboratorilor de poliţie în privinţa ridicării armelor cu ţiavă lisă de model ,,TOZ” calibrul 16 mm nr. 13097 şi ,,IJ” calibrul 12 mm nr. 15150, precum şi cuţitului de vînătoare nr. A3552, obligarea Comisariatului de poliţie sectorul Rîşcani mun. Chişinău al Comisariatului General de Poliţie municipiul Chişinău de a elibera permis de portarmă pentru armele menţionate, încasarea prejudiciului moral la aprecierea instanţei şi a prejudiciului material în sumă de 214 lei.

Curtea de Apel Chişinău prin hotărîrea din 05 noiembrie 2012 a respins acţiunea lui Macarenea Alexandr ca neîntemeiată. La 19 februarie 2013 Macarenea Alexandr a declarat recurs împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2012, solicitînd admiterea recursului, casarea acesteia, pronunţarea unei noi hotărîri de admitere a acţiunii şi încasarea din contul Comisariatului de poliţie sectorului Rîşcani mun. Chişinău a sumei de 5 000 lei cu titlu de prejudiciu moral. În motivarea recursului Macarenea Alexandr a indicat că prima instanţă nu a elucidat circumstanţele pricinii şi a adoptat o hotărîre ilegală. În conformitate cu art. 439 alin. (2) Codul de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilităţii recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinţei timp de o lună de la data primirii acesteia.

În cazul neprezentării referinţei în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. 2 La 9 aprilie 2013 Ministerul Afacerilor Interne a expediat în adresa Curţii Supreme de Justiţie referinţa, prin care solicită respingerea recursului ca fiind neîntemeiat. În conformitate cu art. 441 Codul de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului. În conformitate cu art. 442 alin.(1) Codul de procedură civilă, recursul declarat se judecă în limitele invocate şi în baza referinţei depuse de către intimat. În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces.

Verificând argumentele invocate de Macerenea Alexandr în cererea de recurs pe baza materialelor din dosar şi a referinţei depuse de intimat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul depus în termen, întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2012 şi trimiterea pricinii la rejudecare în prima instanţă din următoarele motive. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Hotărîrea primei instanţe este pronunţată la 05 noiembrie 2012. La materialele pricinii nu sunt date cînd a fost expediată în adresa lui Macarenea Alexandr copia hotărîrii.

Astfel, recursul declarat la 19 februarie 2013 de către Macarenea Alexandr se consideră depus în termen. În conformitate cu art.445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. Din actele pricinii rezultă că prin procesul-verbal din 24 septembrie 2009 al Comisariatul de poliţie sectorul Rîşcani mun. Chişinău Macarenea Alexandr a fost deposedat de armele de vînătoare cu ţiavă lisă de model ,,TOZ” calibrul 16 mm nr. 13097 şi ,,IJ” calibrul 12 mm nr. 15150, precum şi cuţitul de vînătoare nr. A3552.

Prin încheierea din 30 noiembrie 2009 Comisariatul de poliţie sectorul Rîşcani mun. Chişinău a anulat permisul de portarmă nr. 22 din 23 martie 2004 eliberat pe numele lui Macarenea Alexandr pe armele de vînătoare cu ţiavă lisă de model ,,TOZ” calibrul 16 mm nr. 13097 şi ,,IJ” calibrul 12 mm nr. 15150, precum şi cuţitul de vînătoare nr. A3552. La 16 iulie 2012 Macarenea Alexandr a înaintat cerere Comisariatului de poliţie sectorul Rîşcani mun. Chişinău cu privire la eliberarea permisului de port arme. Prin răspunsul din 24 iulie 2012 Comisariatul de poliţie sectorul Rîşcani mun.

Chişinău a comunicat lui Macarenea Alexandr că cererea a fost examinată şi în urma controlului s-a constatat că prin decizia Comisariatului din 30 noiembrie 2009 şi în temeiul art. 26 alin. (2) lit. b) Legea nr. 110-XII din 18 mai 1994 cu privire la arme, permisul de portarmă nr. 22 din 23 martie 2004 pe numele lui a 3 fost anulat, iar conform art. 44 Hotărîrea Guvernului nr. 44 din 18 ianuarie 1995 cu privire la măsurile de realizare a Legii nr. 110-XII, adresarea repetată pentru obţinerea autorizaţiei de procurare păstrare şi port a armelor este posibilă peste cinci ani după anulare. Totodată i s-a comunicat că decizia poate fi atacată conform legislaţiei în vigoare. Macarenea Alexandr s-a adresat cu prezenta cerere de chemare în judecată.

Prima instanţă a respins acţiunea ca fiind nefondată motivînd soluţia că acţiunile colaboratorilor de poliţie au fost legale ce ţin de ridicarea din posesia lui Macarenea Alexandr a armelor cu ţeavă lisă de model ,,TOZ” calibrul 16 mm nr. 13097 şi ,,IJ” calibrul 12 mm nr. 15150, precum şi cuţitul de vînătoare nr. A3552, iar conform art. 44 Hotărîrea Guvernului nr. 44 din 18 ianuarie 1995 cu privire la măsurile de realizare a Legii nr. 110-XII din 18 mai 1994, adresarea repetată pentru obţinerea autorizaţiei de procurare, păstrare şi port a armelor este posibilă peste cinci ani după anulare. Judecînd pricina în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie a stabilit că prima instanţă nu a elucidat toate circumstanţele care au importanţă pentru examinarea justă a pricinii.

Din încheierea Comisariatului de poliţie sectorul Rîşcani mun. Chişinău din 30 noiembrie 2009, rezultă că permisul de portarmă a lui Macarenea Alexandr a fost anulat în baza art. 26 alin. (2) lit. b) Legea nr. 110-XII din 18 mai 1995 cu privire la arme. Conform art. 26 alin. (1) şi (2) lit. b) Legea nr. 110-XIII din 18 mai 1994 cu privire la arme, persoana fizică ce doreşte să achiziţioneze arme cu titlu de proprietate privată se adresează organului de poliţie la domiciliu, care în decursul a 2 luni, decide asupra eliberării autorizaţiei de achiziţionare a armelor şi muniţiilor aferente.

Nu se eliberează autorizaţii (iar cele eliberate se retrag) persoanelor care încalcă sistematic ordinea publică, fac abuz de băuturi alcoolice sau consumă, fără prescripţia medicului, stupefiante (substanţe toxice); Conform art. 42 alin. (1) şi (2) aceiaşi lege, armele şi muniţiile aferente care aparţin persoanelor fizice cu titlu de proprietate privată sînt ridicate de organele de poliţie, după anularea autorizaţiei de deţinere şi portarmă, în cazurile stabilite: a) în art. 26 alin. (2) lit. a) imediat cu titlu oneros; b) în art. 26 alin. (2) lit. b), e) şi g) imediat cu titlu gratuit. Persoanele fizice indicate în art. 26 alin. (2) lit. d), f) şi h) după anularea autorizaţiei de deţinere şi portarmă, li se acordă un termen de 2 săptăţîni pentru comercializarea armelor, în modul prevăzut la art. 25. La expirarea termenului indicat, armele şi muniţiile aferente sînt ridicate cu titlu gratuit.

Conform art. 24 alin. (3) Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000, la examinarea în instanţa de contencios administrativ a cererii în anulare, sarcina probaţiunii este pusă pe seama pîrîtului, iar în materie de despăgubire, sarcina probaţiunii revine ambelor părţi. 4 În conformitate cu art. 130 alin. (1) Codul de procedură civilă, instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Articolul 222 acelaşi cod, prevede că înscrisurilor şi proceselor-verbale privind cercetarea înscrisurilor, întocmite la faţa locului în modul stabilit la art.125, 127 şi 185 alin.(1) lit.j), li se dă citire în şedinţă de judecată, apoi se prezintă participanţilor la proces şi reprezentanţilor şi, după caz, experţilor, specialiştilor şi martorilor.

După aceasta, participanţii la proces pot da explicaţii asupra lor. Curtea de Apel Chişinău aceste prevederi legale nu a respectat. Macarenea Alexandr la cererea de concretizare a pretenţiilor din 5 noiembrie 2012 a anexat probe că a fost achitat pe toate capetele de învinuire. Înscrisurile prezentate de Macarenea Alexandr în justificarea pretenţiilor sale de către Curtea de Apel Chişinău în şedinţa de judecată nu au fost cercetate şi apreciate. Necercetînd probele prezentate prima instanţă a încălcat dreptul lui Macarenea Alexandr la un proces echitabil şi această eroare în ordine de recurs nu este posibil de corectat.

Din aceste motive Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul cu casarea hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2012 şi restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă În conformitate cu art. 33 alin. (1) Codul de procedură civilă, instanţele judecătoreşti judecă toate pricinile civile cu participarea persoanelor fizice, persoanelor juridice şi autorităţilor publice privind apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime încălcate sau contestate, pricini pentru care legea nu prevede competenţa altor organe. În conformitate cu art. 33 1 Codul de procedură civilă judecătoriile examinează şi soluţionează în fond toate pricinile civile, dacă legea nu prevede altfel.

Având în vedere că Codul de procedură civilă modificat şi completat prin Legea nr. 155 din 5 iulie 2012 nu prevede competenţa Curţilor de Apel de a judeca pricini civile în prima instanţă, pricina se restituie spre rejudecare la Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău, la locul de aflare a pîrîtului. La rejudecarea pricinii este necesar de ţinut cont de cele expuse, de constatat deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea corectă a litigiului şi de emis o hotărâre legală. Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că s-a constatat încălcarea normelor de drept procedural care în ordine de recurs nu este posibil de corectat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a admite recursul, de a casa integral hotărîrea primei instanţe şi de a restitui pricina spre rejudecare în prima instanţă.

5 În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c), alin.(3) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se admite recursul declarat de Macarenea Alexandr. Se casează hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 05 noiembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Macarenea Alexandr împotriva Comisariatului de poliţie sectorul Rîşcani al Comisariatului de Poliţie municipiul Chişinău cu privire la contestarea actului administrativ, cu restituirea pricinii la rejudecare în Judecătoria Rîşcani mun. Chişinău. Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, Judecătorul: Ala Cobăneanu Judecătorii: Tatiana Răducanu Constantin Alerguş Ghenadie Nicolaev Sveatoslav Moldovan 6

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.