- Dosarul nr.
- 2ra-928/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 15 mai 2013
- Părțile
- Petru Roşior, Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubară, Iurie Popescu vs SA Tutun-CTC
- Pe scurt
- Încasarea onorariului de autor
2ra-928/13 — Încălcarea dreptului inventatorului, anularea contractelor
dosarul nr. 2ra-928/13 prima instanţă M. Ciugureanu DECIZIE 15 mai 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Constantin Alerguş Ghenadie Nicolaev Tatiana Răducanu, examinînd recursul declarat de către Petru Roşior, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Petru Roşior, Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubară şi Iurie Popescu împotriva societăţii pe acţiuni „Tutun-CTC” cu privire la încălcarea dreptului inventatorului şi încasarea prejudiciului material şi moral, cererea societăţii pe acţiuni „Tutun-CTC” împotriva lui Petru Roşior, Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubară şi Iurie Popescu, Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală cu privire la declararea nulităţii brevetelor, cererea reconvenţională a societăţii pe acţiuni „Tutun-CTC” împotriva Petru Roşior, Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubară şi Iurie Popescu cu privire la anularea contractelor, împotriva hotărîrii Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2012, prin care a fost respinsă acţiunea depusă de Petru Roşior, Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubara şi Iurie Popescu.
Cererea depusă de societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” a fost admisă. Au fost reziliate contractele din 02 iulie1997 încheiat între societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” şi G.Panfil, P.Roşior, G.Diaconu şi M. Ciubara; contractul din 06 noiembrie 1997 încheiat între societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” şi Panfil G., P.Roşior şi M.Ciubară; contractul din 22 decembrie 1997 încheiat între societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” şi G.Panfil, P.Roşior, G.Diaconu şi M. Ciubara; contractul din 24 februsarie 1998 încheiate între societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” şi Roşior Petru, Chirilici Nicolae, Chiron Constantin, Ciubara Mircea, Popescu Iuri, G.Panfil şi I. Sajin. Cererea reconvenţională depusă de societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” cu privire la recunoaşterea nulităţi brevetelor de invenţie a fost respinsă.
c o n s t a t ă La 20 octombrie 2009 Petru Roşior a depus cerere de chemare în judecată împotriva societăţii pe acţiuni „Tutun-CTC” cu privire la încălcarea dreptului inventatorului şi încasarea prejudiciului material şi moral. 1 În motivarea acţiunii reclamantul Petru Roşior a indicat că, la 30 iunie 1980 a fost angajată la Combinatul de Tutun Chişinău conform ordinului 428-K în funcţie de inginer superior pentru invenţii şi propuneri de raţionalizare.
Pe parcursul activităţii în conformitate cu art.9 a Legii RM Privind brevetele de invenţie nr.461/1995, art.191 a Codului muncii, a încheiat contracte individuale de muncă dintre administraţie şi autori pentru crearea invenţiilor pe diferite obiecte de proprietate industrială, contractul din 02 iunie 1997 pe „Container pentru transportarea şi depozitarea balurilor de tutun”, brevet de invenţie nr. 1172 din 02 iunie 1997, contractul din 06 noiembrie 1997 pe „Container pentru transportarea, stivuirea şi depozitarea balurilor de tutun de mari dimensiuni”, brevet de invenţie nr. 1300 din 06 noiembrie 1997, contractul din 22 decembrie 1997 pe „Dozator de tutun tăiat”, brevet de invenţie nr.l265 din 23 decembrie 1997, contractul din 24 februarie 1998 pe „Maşină de etichetare a obiectelor”, brevet de invenţie nr. 1525 din 23 februarie 1998 cu condiţia achitării autorilor 20% din venit (eficienţei) obţinute în rezultatul exploatării şi /sau comercializării obiectelor.
Toate aceste obiecte au fost create şi date în exploatare în următoarele volume: Brevet de invenţie nr. 1172 - 25 bucăţi; Brevet de invenţie nr.1300 - 900 bucăţi; Brevet de invenţie nr. 1265 - 1 dozator;Brevet de invenţie nr. 1525 - 13 maşini, trei dintre care au fost vândute fabricii de ţigarete din Permi Rusia cu câte 64000 dolari SUA fiecare. În anul 1998 Directorul general a fost destituit din funcţie, fiind numit alt director. După primii ani de exploatare a invenţiilor la întreprindere noua administraţie refuza intenţionat să calculeze eficienţa economică. Noul director a interzis încheierea contractelor pe invenţii şi propuneri de raţionalizare nu numai cu inventatorii angajaţi la întreprindere dar şi cu autorii invenţiilor din Institutul de Chimie al Academiei de Ştiinţe a Redpublicii Moldova pe sosuri şi aromatizatori aplicaţi în producerea ţigaretelor.
În anul 2005 la întreprindere evaluarea activelor nemateriale a fost efectuată de firma „Gofma Consulting”. Valoarea de bilanţ pe capitolul II în sumă de 1627127,5 lei a fost introdusă în circulaţia contabilă care dovedeşte exploatarea invenţiilor la întreprindere şi obţinerea profitului. Pe fiecare brevet de invenţie anual societatea „Tutun-CTC” ca titular achita taxele de menţinere în vigoare a brevetelor. Începând cu anul 2007 directorul general a refuzat să achite taxele de menţinere în vigoare a brevetelor de invenţie fară ca să le lichideze fizic din producere precum şi în circulaţia contabilă, cu excepţia Brevetului de invenţie nr.1265. În anul 2008 a fost destituit din funcţia de director general Naforniţa şi a fost numit director general Filip Pavel care a refuzat să achite inventatorilor taxele de pe invenţiile exploatate până în prezent la întreprindere.
Societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” nu a achitat onorarul de autor pe brevetele de invenţie sus menţionate şi anume: Brevetele nr. 1172 din 02 iulie 1997, nr.1300 din 06 noiembrie 1997, nr.1265 din 23 decembrie 199, nr. 1525 din 23 februarie 1998. 2 Astfel, reclamantul Petru Roşior consideră că administraţia societăţii pe acţiuni „Tutun-CTC” a încălcat prevederile Legii nr.50 din 07 martie 2008 privind protecţia invenţiilor, cauzîndu-le inventatorilor prejudicii materiale şi morale. Petru Roşior solicită încasarea de la societatea pe acţiuni „Tutun CTC” a prejudiciului material în mărime de 1717562 lei şi a prejudiciului moral în mărime de 800000 lei. La 03 septembrie 2010 Nicolae Chirilici a depus cerere de chemare în judecată împotriva societăţii pe acţiuni „Tutun CTC” cu privire la încălcarea dreptului inventatorului şi încasarea prejudiciului material şi moral.
În motivarea acţiunii Nicolae Chirilici a invocat că, a fost angajat la muncă în calitate de constructor la Combinatul de Tutun Chişinău în prezent societatea pe acţiuni „Tutun-CTC”. Pe parcursul activităţii a încheiat contracte individuale de muncă dintre administraţie şi autori, pentru crearea invenţiilor pe obiectele de proprietate industrială, Contractul din 22 decembrie 1997 pe „Dozator de tutun tăiat”, Brevetul de invenţie nr.1265 din 23 decembrie 1997, contractul din 24 februarie 1998 pe „Maşină de etichetare a obiectelor”, brevetul de invenţie nr.1525 din 23 februarie 1998, cu condiţia achitării autorilor 20 % din venit (eficienţă) obţinute în rezultatul exploatării şi/sau comercializării obiectelor.
Toate aceste obiecte au fost create şi date în exploatare în următoarele volume: Brevet de invenţie nr.1265 -l dozator; Brevet de invenţie nr.1525 - 13 maşini ,trei dintre care au fost vîndute fabricii de producere a ţigaretelor din or.Permi Rusia cu cite 64000 dolari SUA fiecare. Administraţia a refuzat să achite onorarul de autor pe brevetele indicate mai sus, în mărimea stipulată în contracte încheiate dintre administraţie şi autori astfel încălcînd prevederile Legii nr. 50 din 07 martie 2008 Privind protecţia invenţiilor. Nicolae Chirilici solicită încasarea de la societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” a prejudiciu material în sumă de 278000 lei, prejudiciului moral în sumă de 139333 lei. La 29 septembrie 2010 Constantin Chiron a depus cerere de chemare în judecată împotriva societăţii pe acţiuni „Tutun CTC” cu privire la încălcarea dreptului inventatorului şi încasarea prejudiciului material şi moral.
În motivarea acţiunii Constantin Chiron a invocat că, în anul 1984 am fost angajat în calitate de inginer constructor la Combinatul de Tutun Chişinău, în prezent societatea pe acţiuni „Tutun-CTC”. Pe parcursul activităţii a încheiat contract individual de muncă pentru crearea invenţiei pe obiectul de proprietate industrială, contractul din 24 februarie 1998 pe „Maşina de eticetare a obiectelor” brevetul de invenţie nr.1525 din 23 februarie 1998,cu condiţia achitării onorarului de autor 20% din venit (eficienţă) obţinute în rezultatul exploatării şi/sau comercializării obiectelor. Invenţia „Maşina de etichetare a obietelor” a fost produsă în volum de 13 maşini, trei dintre care au fost vîndute fabricii de producere a ţigaretelor din oraşul Permi, Federaţia Rusă cu cite 64000 dolari SUA fiecare.
Administraţia soceităţii pe acţuini „Tutun-CTC” a refuzat să achite onorarul de autor pe brevetul de invenţie nr 1525 din 23 februarie 1998 „Maşină de etichetare a obiectelor” 3 înregistrat la Agenţia pentru Proprietatea Intelectuală, astfel a încălcat prevederile Legii nr.50 din 07 martie 2008 privind protecţia invenţiilor, cauzîndu-i prejudicii materiale şi morale. Constantin Chiron solicită încasarea de la societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” a pejudiciului material în sumă de 255032 lei; încasarea prejudiciului moral în sumă de 127516 lei. La 30 noiembrie 2010 Mircea Ciubara a depus cerere de chemare în judecată împotriva societăţii pe acţiuni „Tutun CTC” cu privire la încălcarea dreptului inventatorului şi încasarea prejudiciului material şi moral.
În motivarea acţiunii Mircea Ciubara a menţionat că, a fost angajat în calitate de director general la Combinatul de Tutun Chişinău, (în prezent societatea pe acţiuni „Tutun CTC”.
Împreună cu coautorii săi, pe parcursul activităţii a încheiat contracte individuale de muncă pentru crearea invenţiilor pe obiectele de proprietate industrială, contractul din 02 iulie 1997 pe „Container pentru transportarea şi depozitarea balurilor de tutun”, brevet de invenţie nr. 1172 din 02 iulie 1997, contractul din 06 noiembrie 1997 pe „Container pentru transportarea, stivuirea şi depozitarea balurilor de tutun de mari dimensiuni” brevet de invenţie nr.1300 din 06 noiembrie 1997, contractul din 22 decembrie 1997 pe „Dozator de tutun tăiat”, brevet de invenţie nr.l265 din 23 decembrie 1997, contractul din 24 februarie 1998 pe „Maşină de etichetare a obiectelor”, brevet de invenţie nr.l525 din 23 februarie 1998, cu condiţia achitării autorilor 20% din venit (eficienţă) obţinute în rezultatul exploatării şi\şau comercializării obiectelor.
Toate aceste obiecte au fost create şi date în exploatare în următoarele volume : Brevet de invenţie nr. 1172 -25 bucăţi; Brevet de invenţie nr.1300 - 900 bucăţi; Brevet de invenţie nr. 1265 -1 dozator; Brevet de invenţie nr. 1525 - 13 maşini,trei dintre care au fost vîndute fabricii de ţigarete din Permi Rusia cu cîte 64000 dolari SUA fiecare. Administraţia societăţii pe acţiuni „Tutun-CTC” a refuzat să achite onorarul de autor pe brevetele indicate mai sus în mărimea stipulată în contracte. Mircea Ciubara solicită încasarea de la societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” a prejudiciului material în mărime de 1717562 lei şi prejudiciul moral în mărime de 858702 lei. La 15 decembrie 2010 Iurie Popescu a depus cerere de chemare în judecată împotriva societăţii pe acţiuni „Tutun CTC” cu privire la încălcarea dreptului inventatorului şi încasarea prejudiciului material şi moral.
În motivarea acţiunii Iurie Popescu a invocat că, în anul 1992 a fost angajat în calitate de inginer în secţia la Combinatul de Tutun din Chişinău, în prezent societatea pe acţiuni „Tutun-CTC”. Pe parcursul activităţii a inchiat contract individual de munca dintre administratie si autori, pentru crearea invenţiei pe obiect propietate industrială, contractul din 24 februarie 1998 pe „Maşina de etichetare a obiectelor”, brevetul de invenţie nr. 1525 din 23 februarie 1998, cu condiţia achitării onorarului de autor 20 % din venit (eficienţa) obţinute in rezultatul exploatării si/sau comercializării obiectelor. 4 La societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” invenţia „Maşina de etichetare a obiectelor” a fost produsa în volum de 13 maşini trei dintre care au fost vândute fabricii de producere a ţigaretelor din oraşul Permi, Rusia cu cîte 64000 dolari SUA fiecare.
Administraţia a refuzat sa achite onorarul de autor pe brevetul de invenţie nr. 1525 din 23 februarie 1998 înregistrat la Agenţia pentru Proprietatea Intelectuală. Iurie Popescu solicită încasarea de la societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” a prejudiciului material în sumă de 255032 lei şi a prejudiciului moral în mărime de 127516 lei.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 30 martie 2011, au fost conexate într- un singur proces pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Petru Roşior împotriva societăţii pe acţiuni „Tutun CTC” cu privire la încălcarea dreptului inventatorului şi încasarea prejudiciului şi pricinile civile la acţiunea lui Nicolae Chirilici împotriva societăţii pe acţiuni „Tutun-CTC” cu privire la încălcarea dreptului inventatorului, Constantin Chiron împotriva societăţii pe acţiuni „Tutun CTC” cu privire la încălcarea dreptului inventatorului, Mircea Ciubara împotriva societăţii pe acţiuni „Tutun CTC” cu privire la încălcarea dreptului inventatorului, Iurie Popescu împotriva societăţii pe acţiuni „Tutun CTC” cu privire la încălcarea dreptului inventatorului.
La 09 decembrie 2011 societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Agenţiei pentru Proprietatea Intelectuală, Petru Roşior, Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubară şi Iurie Popescu cu privire la declararea nulităţii brevetelor.
În motivarea cererii, societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” a menţionat că, a încheiat cu salariaţii Petru Roşior, Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubară şi Iurie Popescu următoarele contracte de creare a invenţiei: contract nr. 1 din 22 decembrie 1997 (dozator de tăiat tutun); contract nr. 12 din 24 februarie 1998 (maşină etichetare a obiectelor); contract nr. 5 din 06 noiembrie 1997 (container transportare, clădire, păstrare baluri mari tutun); contract fără număr din 02 iulie 1997 (container transportare şi păstrare baluri tutun), prin care societatea obţine drepturile de patent (devenind titular al brevetelor respective), iar autorii obţin remunerare pentru invenţiile sale implementate.
Astfel, la Agenţia de Stat pentru Protecţia Proprietăţii Industriale (actualmente Agenţia pentru Proprietatea Intelectuală) au fost înregistrate următoarele brevete: nr. 1265 din 31 iulie 1999 – dozator de tutun tăiat; nr. 1525 din 31 august 2000 - maşină etichetare a obiectelor; nr. 1300 din 31 august 1999 - container transportare, stivuire, depozitare balurilor de tutun de mari dimensiuni; nr. 1172 din 31 martie 1999 - container transportare şi depozitare baluri tutun. Petru Roşior, Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubară şi Iurie Popescu erau angajaţi ai societăţii pe acţiuni „Tutun-CTC” în diferite perioade la funcţiile de: constructori ai secţiei tehnologice şi proiectări, ingineri pentru raţionalizare şi invenţii, constructori principali, locţiitor-şef al secţiei de producere a articolelor din tutun, inginer precum şi reglor.
Iar Ciubară Mircea deţinea funcţia 5 de director al societăţii pe acţiuni „Tutun-CTC” în perioada încheierii contractelor şi depunerii cererilor de depozit pentru invenţiile date. În atribuţiile de serviciu al acestor salariaţi intra efectuarea activităţii inventive şi de raţionalizare facilitarea proceselor tehnologice realizate la întreprindere la care aceştia participau zilnic conform obligaţiilor sale funcţionale. Graţie specializării, profesiilor, studiilor, dar şi posturilor stor salariaţi, propunerile de raţionalizare puteau conţine şi invenţii propriu-zise, create personal aceştia, licit şi independent, care ulterior puteau fi înregistrate în modul corespunzător după informarea angajatorului.
La momentul încheierii contractelor respective şi depunerii cererilor de depozit, societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” utiliza utilajul pentru producerea, etichetarea, transportarea şi depozitarea materiei prime şi, respectiv, a articolelor de tutun (producţia finită). Societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” solicita astfel de propuneri de raţionalizare şi/sau, respectiv, invenţii corespunzătoare, menite să faciliteze producerea la întreprindere, procesele tehnologice, să îmbunătăţească securitatea în muncă, şi nu în ultimul rînd - să aducă beneficii economice, prin sporirea volumului de producţie şi/sau reducerea pierderilor aferente proceselor de producere.
În acest scop, societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” a încheiat contractele menţionate cu Petru Roşior, Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubară şi Iurie Popescu, fiindu-le eliberate brevetele: nr. 1265 din 31 iulie 1999 - dozator de tutun tăiat; nr. 1525 din 31 august 2000 – maşină etichetarea obiectelor; nr. 1300 din 31 august 1999 - container transportare, stivuire, depozitare baluriilor de tutun de mari dimensiuni; nr. 1172 din 31 martie 1999 - container transportare şi depozitare baluri tutun, aceştia fiind desemnaţi în calitate de inventatori ai creaţiei colective - autori ai invenţiilor. Însă, invenţiile brevetate constituie doar nişte modificaţii neînsemnate ale unor elemente periferice ale utilajelor deja existente, utilizate de societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” în producere (achiziţionate licit de la producători străini de utilaje şi echipamente).
Co-pârâţii au utilizat integral parametri utilajului existent, bazându- se pe trăsăturile acestuia, şi introducând modificări nesemnificative, au prezentat invenţia ca pe una personală, aceasta în esenţă fiind copiată de pe echipament produs de alt autor şi respectiv, fiind deja inventat. Deci, societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” consideră că invenţiile autorilor nu pot fi considerate ca atare, ne întrunind condiţiile legale de brevetabilitate, deoarece în aceste invenţii lipseşte elementul principal – noutatea, fiind bazate pe utilaje deja existente şi utilizate o perioadă îndelungată. Societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” consideră că brevetele înregistrate sub nr. 1525, 1265, 1300 şi 1172 sunt nule din motivul, că obiectul invenţiei nu este brevetabil.
În invenţiile propuse şi înregistrate lipseşte elementul prevăzut de norma imperativă pentru a fi considerat ca atare - noutatea. Astfel, prevederile art. 6 a Legii privind protecţia invenţiilor nr. 50 din 07.03.2008 indică - brevetul se acordă pentru orice invenţie avînd ca obiect un produs sau un procedeu din orice domeniu tehnologic, cu condiţia ca invenţia să fie nouă, să implice o activitate inventivă şi să fie susceptibilă le aplicare industrială. 6 În mod analogic, norma în vigoare la momentul încheierii contractelor şi depozitării cererilor de înregistrare Legea Nr. 461 din 18 mai 1995 privind brevetele de invenţie, în art. 4 prevede, că o invenţie din orice domeniu tehnologic poate fi brevetată sub rezerva ca aceasta să fie nouă, să rezulte dintr-o activitate inventivă şi să fie susceptibilă de aplicare industrială.
În cazul invenţiilor pentru care s-au emis brevetele în litigiu, acestea au fost integral copiate de pe mecanisme existente, iar ulterior prezentate ca invenţie proprie. În însăşi brevetul de invenţie nr. 1265 „Dozator de tutun tăiat”, se menţionează la p.5, că este cunoscut dozatorul pentru tutun tăiat de tip RXS (producător KORBER AG) care este destinat procesului tehnologic identic - dozarea tutunului prin transportarea acestuia pe banda dinţată, tobe de acţionare, cu dispozitiv de pieptănat şi mecanism de acţionare. Diferenţa descrisă constă doar în dinţii alungiţi a benzii dinţate, iar sub transportator este instalat un tambur-cilindru pentru absorbţie. În descrierea brevetului nr. 1525 „Maşină de etichetare a obiectelor” la p. 5 este indicat, că este cunoscut dispozitivul pentru etichetarea diferitor obiecte constituit din magazin pentru etichete cu un rotor.
Modificarea se reduce la dotarea transportatorului cu ghidaje elicoidale, printre problemele rezolvate fiind distinsă reducerea masei maşinii, iar rezultatul tehnic - simplificarea construcţiei maşinii. Partea modificată la maşina de lipire a accizelor, prezentată de către coautori ca invenţie separată, este preluată de la maşinile de lipire a timbrelor care deja existau şi funcţionau la întreprindere. Existenta acestora a fost omisă din descrierea brevetului respectiv. Societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” utiliza deja maşina de lipire a timbrelor pe cutiile de ţigarete „SCHMERMUND” procurată în anul 1978 din Germania.
Pretinsa invenţie a fost în mare parte copiată de pe aceasta, şi anume rolele (12) pentru extragerea timbrelor la mecanismul de lipire, magazinul (11), rolă transmitere timbre şi rolă pentru lipirea lor (9) - după cum sunt numerotate în brevetul 152. Totodată, din anul 1995 societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” utiliza maşina de lipire a mărcilor AIGER (producţia Bulgaria), care deja conţine aşa numitele „ghidaje elicoidale” inventate de autorii în litigiu. Ce ţine de dozatorul de tutun tăiat - un astfel de utilaj era procurat de la producătorul din Bulgaria MZ „Mlada Gvardia” din or. Haskovo şi pus în funcţiune din anul 1976, ce făcea parte din linia totală de utilaj procurată unitar - Linia preparării a amestecului de tutun soiuri „oriental”.
Elementele inventate şi propuse nu se conţin la dozatorul respectiv, cum nu sînt nici la dozatoarele care astăzi sunt scoase din funcţiune ca învechite. Astfel propunerea respectivă nu a fost implementată în producere la societatea pe acţiuni „Tutun- CTC”. La containerele de transportare modificările se reduc doar la schimbarea unghiurilor unor bare, porturi mai scurte, şi o punte de legătură, obţinându-se „mărirea abilităţii picioarelor de sprijin”. În cazul containerului pentru baluri de mari dimensiuni, s-a modificat doar lungimea opritorilor din faţă şi spate, iar barele 7 suporturilor verticale unite prin scoabe, obţinându-se „simplificarea construcţiei containerului”. Înregistrarea ca invenţii a acestor modificări neesenţiale a fost favorizată de faptul, că societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” era unicul producător industrial din ţară şi unicul care dispunea şi utiliza utilajul respectiv din industria tutunului, care a constituit baza pentru copiere.
Examinatorii invenţiilor nu dispuneau de utilaj pentru a compara parametrii obiectelor invenţiilor şi, respectiv, rezultatul tehnic şi problema rezolvată. Un avantaj suplimentar pentru înregistrarea acestor modificări minore ca invenţii 1-a constituit faptul, că unul din autorii în litigiu era totodată şi director general al societăţii pe acţiuni „Tutun-CTC” - titular a brevetelor, care făcînd uz de serviciu a încheiat contracte vădit prejudiciabile pentru reclamant cu sine însăşi, obligând societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” la plata unor onorarii nemeritate. Înregistrarea acestor brevete este o încălcare directă a drepturilor, intereselor legitime, proprietăţii intelectuale, calităţii de autor şi imaginii producătorilor străini, care au depus efort real pentru crearea şi producerea utilajului respectiv.
Societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” solicită declararea nulităţii brevetelor nr. 1525, 1265, 1300 şi 1172, cu dispunerea radierii acestora din Registrul naţional de brevete de invenţie, precum şi înscrierilor despre Petru Roşior, Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubară şi Iurie Popescu în calitate de autori. Ulterior, societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” a depus cerere reconvenţională împotriva Petru Roşior, Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubară şi Iurie Popescu cu privire la anularea contractelor. În motivarea cererii reconvenţionale, societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” a menţionat că, la 02 iulie 1997, 06 noiembrie 1997, 22 decembrie 1997 şi 24 februarie 1998 între directorul General al societăţii pe acţiuni „Tutun-CTC”, Mircea Ciubara şi Petru Roşior, Nicolae Chirilici, Constantin Chiron şi Iurie Popescu au fost încheiate contractele privind dreptul la brevet.
Societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” consideră că directorul general nu era în drept de a încheia astfel de contracte. Conform art. 85 al. (1) şi (2) al Legii privind societăţile pe acţiuni, tranzacţia cu conflict de interese este o tranzacţie sau cîteva tranzacţii legate reciproc referitor la care persoanele interesate sînt în drept să participe la luarea deciziilor privind încheierea unor astfel de tranzacţii; şi pot, concomitent, avea, la efectuarea acestor tranzacţii, interes material ce nu coincide cu interesele societăţii. Nu se consideră tranzacţie cu conflict de interese emisiunea suplimentară de acţiuni. Persoană interesată în efectuarea de către societate a tranzacţiilor se consideră persoana care totodată este: acţionar care deţine de sine stătător sau împreună cu persoanele sale afiliate peste 25% din acţiunile cu drept de vot ale societăţii; sau membru al consiliului societăţii sau al organului executiv al societăţii.
Astfel de declaraţie de către directorul general, Mircea Ciubara nu a fost prezentată Consiliului societăţii. Societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” solicită anularea contractelor din 02 iulie 1997, 22 decembrie 1997 şi 24 februarie 1998 încheiate între directorul general, 8 Mircea Ciubara a societăţii pe acţiuni „Tutun-CTC” şi Petru Roşior, Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubară şi Iurie Popescu privind dreptul la brevet. Prin hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2012, a fost respinsă acţiunea depusă de Petru Roşior, Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubara şi Iurie Popescu. Cererea depusă de societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” a fost admisă.
Au fost reziliate contractele din 02 iulie1997 încheiat între societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” şi G. Panfil, P. Roşior, G. Diaconu şi M. Ciubara; contractul din 06 noiembrie 1997 încheiat între societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” şi Panfil G., P. Roşior şi M. Ciubară; contractul din 22 decembrie 1997 încheiat între societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” şi G. Panfil, P. Roşior, G. Diaconu şi M. Ciubara; contractul din 24 februarie 1998 încheiate între societatea pe acţiuni „Tutun- CTC” şi Roşior Petru, Chirilici Nicolae, Chiron Constantin, Ciubara Mircea, Popescu Iuri, G.Panfil şi I. Sajin. Cererea reconvenţională depusă de societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” cu privire la recunoaşterea nulităţi brevetelor de invenţie a fost respinsă.
Petru Roşior a declarat recurs împotriva hotărîrii primei instanţe, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrii primei instanţe şi emiterea unei noi hotărîri, prin care acţiunile depuse de Petru Roşior, Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubară şi Iurie Popescu să fie admise cu respingerea cererii reconvenţionale depusă de societatea pe acţiuni „Tutun-CTC”. Recurentul Petru Roşior, în motivarea recursului a invocat faptul că la examinarea cauzei prima instanţă a aplicat eronat normele de drept material. Instanţa de recurs menţionează că, prin Legea nr. 102 din 28 mai 2010 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (în vigoare de la 01 ianuarie 2012), s-a introdus modificări în art. 75 CPC, astfel încît în procesul civil persoanele fizice îşi pot apăra interesele personal, prin avocat.
Deci, Petru Roşior nu poate fi acceptat ca reprezentant al reclamanţilor Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubară şi Iurie Popescu în baza procurii. Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubară şi Iurie Popescu recurs personal sau prin intermediul unui avocat nu au depus. Prin referinţa depusă, Agenţia de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. Prin referinţa depusă, Societatea pe acţiuni „Tutun-CTC”, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărîrii primei instanţe. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărîrii primei instanţe din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină hotărîrea primei instanţe. Conform art. 64 al.
(1) al Legii privind protecţia invenţiilor nr. 50 din 07 martie 2008, brevetul poate fi declarat nul, în totalitate sau în parte, din următoarele motive: obiectul brevetului nu este brevetabil în sensul art. 6-11 şi, după caz, în 9 sensul art.12; brevetul nu dezvăluie invenţia suficient de clar şi complet pentru ca un specialist în domeniu să o poată executa; obiectul brevetului depăşeşte conţinutul cererii aşa cum a fost depusă sau, dacă brevetul a fost eliberat pe baza unei cereri divizionare sau a unei cereri noi depuse conform art.16, obiectul brevetului depăşeşte conţinutul cererii iniţiale aşa cum a fost depusă; protecţia conferită prin brevet a fost extinsă; titular al brevetului nu a fost persoana îndreptăţită la brevet conform art.14 sau, în cazul invenţiilor salariaţilor, conform art.15.
Conform art. 65 al. (1) al Legii privind protecţia invenţiilor nr. 50 din 07 martie 2008, acţiunea în nulitate a brevetului poate fi iniţiată oricînd pe durata valabilităţii brevetului şi poate fi fondată doar pe motivele specificate la art.64. S-a constatat că prima instanţă corect a concluzionat că acţiunea societăţii pe acţiuni „Tutun-CTC” împotriva Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Petru Roşior, Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubară şi Iurie Popescu cu privire la nulitatea brevetului de invenţie este neîntemeiată. Astfel, conform hotărîrilor Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, titularul brevetelor nr. 1525, nr. 1265, nr. 1300 şi nr. 1172 este decăzut din drepturi din motivul neachitării taxelor de menţinere conform prevederilor art. 30 al.
(1) al Legii privind brevetele de invenţie nr. 461 din 18 mai 1995 (în vigoare la acel moment). Astfel, conform prevederilor legii menţionate, încetarea valabilităţii brevetului de termen are loc din motivul neachitării taxei pentru menţinerea în vigoare a brevetului în termenul stabilit. Deci, nu există obiectul a cărei nulitate se solicită. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră corectă respingerea cererii privind nulitatea brevetelor în cauză din motiv că valabilitatea brevetelor a căror nulitate se solicită a încetat din motivul neachitării taxei pentru menţinerea în vigoare. De asemenea, corect s-a dispus rezilierea contractului încheiat între societatea pe acţiuni „Tutun-CTC” şi recurent, dat fiind faptul apariţiei unui conflict de interese între Mircea Ciubara ca titular de brevet şi Mircea Ciubara ca director al societăţii pe acţiuni „Tutun-CTC”.
Mai mult ca atît, Mircea Ciubara nu deţinea la moment împuterniciri pentru a încheia astfel de contracte. Cu referire la alte părţi ale contractelor în cauză, urmează a se menţiona că Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubară şi Iurie Popescu recurs nu au declarat. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că recurentul Petru Roşior nu este în drept de a solicita despăgubiri, deoarece ca titular al brevetului nr. 1172, nr. 1300, nr. 1265, nr. 1525 este decăzut din drepturi din motivul neachitării taxelor de menţinere în vigoare, hotărîrile Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală ne fiind contestate de recurent.
Nu pot fi considerate drept temeinice cerinţele invocate de recurent în cererea de recurs privind anularea hotărîrii Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală 10 nr. 593 din 2007, nr. 1069 din 09 iunie 2008, nr. 1107 din 30 iunie 2008, nr. 1156 din 08 septembrie 2009, privind decăderea din drepturi, deoarece aceste cerinţe nu au constituit obiectul şi temeiul acţiunii examinate de prima instanţă. Recursul este o cale neevolutivă de atac, în care nu se poate schimba calitatea părţilor, nici temeiul sau obiectul acţiunii şi nici nu se pot înainta pretenţii noi. Alte motive plauzibile recursul nu conţine. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, hotărîrea primei instanţe este întemeiată şi legală, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine hotărîrea primei instanţe.
În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide Se respinge recursul declarat de către Petru Roşior.
Se menţine hotărîrea Curţii de Apel Chişinău din 12 decembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Petru Roşior, Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubară şi Iurie Popescu împotriva societăţii pe acţiuni „Tutun-CTC” cu privire la încălcarea dreptului inventatorului şi încasarea prejudiciului material şi moral, cererea societăţii pe acţiuni „Tutun-CTC” împotriva lui Petru Roşior, Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubară şi Iurie Popescu, Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală cu privire la declararea nulităţii brevetelor, cererea reconvenţională a societăţii pe acţiuni „Tutun-CTC” împotriva Petru Roşior, Nicolae Chirilici, Constantin Chiron, Mircea Ciubară şi Iurie Popescu cu privire la anularea contractelor.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Sveatoslav Moldovan Constantin Alerguş Ghenadie Nicolaev Tatiana Răducanu 11