- Dosarul nr.
- 1ra-268/24
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 21 mai 2026
- Părțile
- Vadim Musteata
- Pe scurt
- Art. 427 al. 1 pct. 5 CPP
1ra-268/24 — Art. 264-1 alin. 4 CP
ÎNCHEIERE
cu privire la inadmisibilitatea recursului învinuirea lui Vadim Musteața (art. 2641 alin. (4) Cod penal) (Dosarul nr. 1ra-268/2024 Nr. PIGD 1-2306389-01-1ra-17102023) Recurs respins deoarece dezacordul cu pedeapsa aplicată legal nu se încadrează în temeiul de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) CPP. 21 mai 2026 Au examinat anterior cauza judecătorii: Instanța de fond: Sergiu Godorogea Curtea de apel: Ion Talpa, Svetlana Șleahtițki, Oxana Mironov Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților recursul în cauza penală privind învinuirea lui Vadim Musteața, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stella Bleșceaga, Preşedinte, Leonid Chirtoacă, Alexandru Negru, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
Vadim Musteața s-a născut în anul 1996 în raionul Rîșcani. El a fost apărat de avocații Mariana Ciubara și Tatiana Boldesco.
Vadim Musteața a fost învinuit că, la 26 noiembrie 2022, aproximativ la ora 00:30, fiind în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat (0,52 mg/l- în aerul expirat conform testului nr. 4186 și 0,98 g/l - în sânge conform raportului de constatare nr.202206P0701 din 08 decembrie 2022), a condus automobilul de model „Mercedes”, pe traseul L154 (R7-Rîşcani), fiindu-i anulat dreptul de a conduce mijloace de transport, prin sentinţa Judecătoriei Drochia, sediul Glodeni din 19 martie 2020. Acțiunile inculpatului au fost încadrate în baza art. 2641 alin. (4) Cod penal.
În prima instanță, cauza penală a fost examinată în procedură simplificată, potrivit art. 364¹ Cod de procedură penală. Prin sentința Judecătoriei Drochia, sediul Rîșcani, din 21 iunie 2023, Vadim Musteața a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii incriminate și condamnat la șapte luni de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Instanța a constatat vinovăția inculpatului prin coroborarea probelor, fapta calificată ca infracțiune ușoară, dar cu un grad sporit de pericol social. La individualizarea pedepsei, instanța a reținut circumstanța atenuantă (căința sinceră) beneficiul art. 3641 alin. (8) Cod de procedură penală, precum și antecedentele penale anterioare (condamnarea pentru infracțiuni similare) care constituie circumstanță agravantă și relevă eșecul corijării inculpatului, deoarece acesta a continuat să comită o nouă infracțiune. Instanța a conchis că restabilirea echității sociale și prevenirea recidivei pot fi asigurate exclusiv prin aplicarea pedepsei închisorii, considerată proporțională cu gravitatea faptei și profilul infracțional al inculpatului.
La 07 iulie 2023, avocatul Tatiana Boldesco, a depus apel. Ea a solicitat casarea parțială a sentinței în partea pedepsei și aplicarea art. 90 Cod penal. Apărarea a invocat vicierea procesului de individualizare a pedepsei, impunându- se omisiunea examinării coroborate a circumstanțelor cauzei, fapt ce a generat stabilirea unei pedepse disproporționate. Ea a susținut caracterul nejustificat al detenției efective prin prisma categoriei infracțiunii ușoare și a atitudinii procesuale a inculpatului, manifestată prin recunoașterea integrală a vinovăției și incidența antecedentelor penale stinse. 1
La 22 august 2023, Curtea de Apel Bălți a respins apelul avocatului și a menținut sentința. Instanța de apel a reținut că încadrarea juridică a faptei este corectă, iar pedeapsa cu închisoarea este justă. Gravitatea faptei și persistența comportamentului infracțional al inculpatului, reflectată prin recidivă, exclud aplicarea art. 90 Cod penal, întrucât numai executarea efectivă a pedepsei poate asigura prevenirea recidivei și restabilirea echității sociale. Decizia motivată a fost pronunțată pe 26 septembrie 2023.
La 13 octombrie 2023, avocatul Tatiana Boldesco, în interesele condamnatului, a declarat recurs în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, solicitând casarea deciziei în latura pedepsei și pronunțarea unei noi hotărîri cu aplicarea art. 90 Cod penal. Ea a invocat caracterul neîntemeiat al deciziei prin prisma aprecierii nerezonabile a criteriilor de individualizare a pedepsei și că instanțele au ignorat natura ușoară a infracțiunii, căința sinceră și stingerea antecedentelor penale.
Urmărirea penală a fost pornită la 05 decembrie 2022 și s-a terminat la 13 aprilie 2023. Prima instanță a examinat cauza în perioada 03 mai - 21 iunie 2023. Instanța de apel a examinat cauza în perioada 13 iulie - 22 august 2023. Dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție la 28 februarie 2024.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
8. Partea relevantă a art. 427 Cod de procedură penală este următoarea: „(1) Recursul este admis dacă… 5) a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege; 6) hotărârea este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor”
MOTIVAREA INSTANȚEI
9. Decizia motivată a instanței de apel a fost pronunțată pe 26 septembrie 2023. Recursul a fost declarat pe 13 octombrie 2023. Având în vedere că termenul pentru depunerea recursului este de două luni, recursul a fost înaintat în termen.
Art. 434 Cod de procedură penală stabilește că instanța de recurs verifică legalitatea hotărârii atacate doar în limitele invocate în recurs. Instanța nu poate admite recursul pe alte temeiuri decât cele invocate (decizia nr. 1ra-854/2022, § 85). Instanța de recurs nu poate verifica oportunitatea soluției date de instanțele inferioare, atâta timp cât aceasta este legală. Totuși, legea nu interzice recalificarea considerentelor invocate în recurs (decizia nr. 1ra-1520/2023, § 56).
Recursul este întemeiat pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală. Acest temei se referă la faptul că hotărârile sunt arbitrare sau se bazează pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor. Recurenta nu și-a 2 fundamentat în niciun fel acest argument prin prisma temeiului invocat și nici nu a indicat aprecierea căror probe concrete este vădit nerezonabilă. În recurs, avocata își exprimă dezacordul cu pedeapsă închisorii stabilită condamnatului prin sentința primei instanțe și menținută de instanța de apel. Interpretarea sistemică a temeiurilor de recurs sugerează că orice critică adusă motivării pedepsei aplicate de judecător urmează a fi examinată prin prisma art. 427 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală. O interpretare care ar permite examinarea motivării pedepsei conform pct. 6) ar face ca pct. 5) să devină inaplicabil, ceea ce este inadmisibil (încheierea nr. 1ra-1152/2023, § 21). Prin urmare, argumentele recursului privind individualizarea pedepsei vor fi examinate prin prisma art. 427 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală.
Temeiul de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală există exclusiv atunci când pedeapsa stabilită de instanță nu respectă limitele prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă. Apărarea nu a menționat în recurs prevederile legale care au fost încălcate de către instanța apel atunci când a menținut pedeapsa cu închisoarea stabilită lui Vadim Musteața de către prima instanță. Ea doar își exprimă dezacordul cu această decizie. Completul de judecată subliniază că pedeapsa a fost stabilită în limitele prevăzute de art. 2641 alin. (4) Cod penal, iar alegerea tipului și modalității de executare a pedepsei, inclusiv aplicarea art. 90 Cod penal, ține de discreția judecătorului. Instanța de recurs poate admite recursul în temeiul pct. 5) doar atunci când nu sunt întrunite condițiile legale pentru individualizarea pedepsei aplicate. Asemenea argumente nu au fost invocate. Prin urmare, recursul nu se încadrează în temeiul prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 5) Cod de procedură penală (decizia nr. 1ra-754/2024, § 50).
Din motivele de mai sus, în conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, în numele legii, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul avocatului Tatiana Boldesco împotriva deciziei Curții de Apel Bălți din 22 august 2023. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stella Bleșceaga Judecători Leonid Chirtoacă Alexandru Negru 3