1cs-60/2026 — Art. 469 CPP

La 02 octombrie 2025, pe rolul Judecătoriei Soroca, sediul central, a fost înregistrată cererea condamnatului Ion Leșan, privind aplicarea prevederilor art. 10 Cod penal și art. 275 Cod de executare.

La 03 decembrie 2025, Judecătoriei Soroca, sediul central, a respins cererea lui Ion Leșan privind aplicarea retroactivă a legii penale mai favorabile (art. 90 alin. (2) Cod penal, în redacția Legii nr. 136/2024), constatarea expirării termenului de probă și stingerii executării pedepsei stabilite prin Sentința Judecătoriei Soroca din 13 august 2018.

La 08 decembrie 2025, Ion Leșan, a depus cerere de recurs asupra încheierii. În recurs, condamnatul a solicitat, casarea încheierii și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie aplicată retroactivitatea legii penale mai favorabile, cu constatarea expirării termenului de probă (redus de la cinci ani la trei ani), și constatarea stingerii executării pedepsei aplicate prin sentinţa Judecătoriei Soroca din 13 august 2018.

La 30 decembrie 2025, Curtea de Apel Nord a repartizat cauza judecătorului raportor Ghenadie Liulica, în completul de judecată cu Ludmila Iarmaliuc și Aurelia Andronache, tot la aceeași dată cauza fiind primită în procedură și stabilită ședința de judecată pentru examinarea cererii pentru 28 mai 2026.

La 14 aprilie 2026, Ion Leșan a solicitat Curții Supreme de Justiție strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Nord la Curtea de Apel Centru. Ion Leșan a invocat existența unei îndoieli privind imparțialitatea judecătorilor Curții de Apel Nord, determinată de existența unor relații de afinitate spirituală între președintele acesteia și inculpatul Eugeniu Trocin cu care se află în relație de afinitate spirituală (naș de cununie), precum și de faptul că numiții Eugeniu Trocin și Veaceslav Văcari sunt învinuiți într-o altă cauză penală în baza declarațiilor și probelor furnizate de petent, împrejurări care, în opinia sa, creează un risc de afectare a imparțialității instanței.

La 14 aprilie 2026, cauza a fost înregistrată la Curtea Supremă de Justiție. 1

Conform art. 39 pct. 5) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție are competența exclusivă de a examina cererile de strămutare a cauzelor penale, iar conform art. 46 alin. (2) Cod de procedură penală, aceste cereri pot fi formulate de către președintele instanței de judecată sau de una din părți. Instituția strămutării este o excepție de la competența instanțelor judecătorești. Având în vedere importanța respectării competenței stabilite de lege a instanțelor judecătorești pentru buna funcționare a acestora și fortificarea încrederii în sistemul judecătoresc, strămutarea poate fi dispusă doar în circumstanțe excepționale.

Completul reține că imparțialitatea judecătorului se prezumă până la proba contrară, iar simpla invocare a unor presupuse relații personale de afinitate de către alți inculpați pe o altă cauză penală sau relații profesionale nu este suficientă pentru a justifica strămutarea cauzei, în lipsa unor circumstanțe obiective și verificabile care să genereze o îndoială legitimă asupra imparțialității instanței. Judecătorii, prin statutul lor, sunt independenți, imparțiali și inamovibili, supunându-se numai legii, iar eventualele legături la nivel administrativ sau instituțional nu pot conduce, prin ele însele, la concluzia existenței unei influențe asupra actului de justiție.

Curtea Supremă de Justiție a statuat în mod constant că nu pot fi admise cererile de strămutare întemeiate exclusiv pe existența unor relații de rudenie prin afinitate sau conexiuni profesionale între părți și alte persoane din cadrul instanței, atît timp cît nu se demonstrează existența unor raporturi directe cu judecătorii investiți cu examinarea cauzei și nici o influență efectivă asupra acestora.

În speță, din materialele cauzei și din cererea de strămutare nu rezultă că persoanele menționate nu sunt parte în acest proces penal, iar împrejurările invocate nu sunt de natură să releve, în mod obiectiv, o lipsă de imparțialitate a instanței. Mai mult, admiterea cererii de strămutare ar conduce la tergiversarea examinării cauzei, contrar exigențelor de celeritate a procedurii.

Imparţialitatea judecătorului se prezumă până la proba contrară (a se vedea hot. CtEDO Hauschildt v. Danemarca, 1989, § 47; Kyprianou v. Cipru, 2005, § 119). Totuși, la judecarea unei cauze, judecătorii trebuie nu numai să îndeplinească 2 criterii obiective de imparţialitate, ci să fie percepuți ca fiind imparțiali. Simplul fapt al invocării lipsei de imparțialitate nu este determinant, cel mai important fiind dacă această îndoială poate fi justificată în mod obiectiv (a se vedea hot. CtEDO Ferrantelli și Santangelo v. Italia, 1996, § 58).

Din motivele de mai sus, în conformitate cu art. 46-50 Cod de procedură penală, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge cererea formulată de condamnatul Ion Leșan. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stella Bleșceaga Judecători Alexandru Negru Ghenadie Eremciuc 3