1ra-1184/2015 — Art.187 alin.2 lit.e, f CP

Prin sentinţa Judecătoriei Hînceşti din 27 februarie 2015, Moşneagu Clemente a fost recunoscut vinovat şi condamnat în baza art.187 alin.(2) lit.e), f) Cod penal la 4 ani închisoare cu ispăşirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, fără amendă. În temeiul art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii pe un termen de probă de 2 ani. Acţiunea civilă a fost admisă în principiu, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor să se pronunţe instanţa în ordinea procedurii civile, dispunîndu-se încasarea de la Moşneagu Clemente în folosul reprezentantului legal al părţii vătămate minore - Ciobanu Ion a prejudiciului moral în sumă de 10000 lei.

Pentru a pronunţa sentinţa prima instanţă a reţinut că Moşneagu Clemente, la 01 mai 2014, aproximativ la ora 21.30, aflîndu-se pe traseul din apropierea s.Lăpuşna, r-nul Hînceşti, acţionînd cu intenţie directă şi urmărind scopul sustragerii bunurilor altei persoane, aplicînd violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei, i-a aplicat lui Ciobanu Ion multiple lovituri cu pumnii şi picioarele în cap şi diferite părţi ale corpului, cauzîndu-i dureri fizice, după ce, în mod deschis a sustras de la ultimul un telefon mobil de model „ZTE Grand X In” la preţul de 4999 lei în care era activată cartela SIM nr.068577796 şi husa telefonului la preţul de 149 lei, cauzîndu-i astfel părţii vătămate o daună în proporţii considerabile în sumă totală de 5148 lei.

Împotriva sentinţei au declarat apeluri: - reprezentantul legal al părţii vătămate I.Ciobanu, care a solicitat casarea sentinţei în partea stabilirii pedepsei, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei noi hotărîri, prin care inculpatului să-i fie stabilită pedeapsa închisorii cu executarea ei reală şi admiterea integrală 1 a acţiunii civile, invocînd că pedeapsa aplicată acestuia este prea blîndă în coraport cu fapta comisă, inculpatul nu a recunoscut vina, nu s-a căit de cele comise; la stabilirea pedepsei instanţa nu a ţinut cont de limitele sancţiunii art.187 alin.(2) Cod penal; acţiunea civilă urmează a fi admisă integral şi încasat de la inculpat prejudiciul material în sumă de 5148 lei şi cel moral în sumă de 50000 lei, deoarece prin acţiunile sale i-a cauzat minorului I.Ciobanu sentimente de anxietate, stres, nelinişte, perturbare a vieţii şi neputinţă; - avocatul S.Canţer, casarea sentinţei, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei hotărîri de achitare, pe motiv că nu a fost demonstrat faptul sustragerii în mod deschis a telefonului mobil, fapt confirmat doar de martorii C.Purice, Gh.Ciobanu, Z.Ciobanu, care nu au fost la faţa locului, dar de cele întîmplate cunosc din spusele părţii vătămate, astfel declaraţiile în cauză nu corespund realităţii şi urmau a fi apreciate critic, deoarece vin în contradicţie cu alte probe ale cauzei; conform raportului de expertiză, la partea vătămată nu au fost depistate careva leziuni corporale care ar confirma faptul că a fost lovit de către inculpat cu pumnii şi picioarele; lipseşte elementul sustragerii deschise a telefonului mobil, deoarece acesta nu a fost sustras dar a fost pierdut de către partea vătămată, astfel lipseşte intenţia inculpatului de a însuşi telefonul mobil, fapt dovedit pe deplin prin şirul de probe administrate în cauză.

Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2015, apelul avocatului S.Canţer în numele inculpatului a fost respins, ca nefondat, iar apelul reprezentantului legal al părţii vătămate I.Ciobanu a fost admis, casată sentinţa parţial, în latura penală şi pronunţată o nouă hotărîre potrivit modului stabilit pentru prima instanţă, prin care lui C.Moşneagu în baza art.187 alin.(2) lit.e), f) Cod penal i-a fost stabilită pedeapsa de 5 ani închisoare, fără amendă, iar în temeiul art.90 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării ei pe un termen de probă de 2 ani. În rest sentinţa a fost menţinută. Instanţa de apel şi-a motivat soluţia prin faptul că, probele cercetate de prima instanţă, cu respectarea prevederilor art.101 Cod de procedură penală, din punct de vedere al pertinenţei, concludenţei, utilităţii, veridicităţii şi coroborării reciproce, confirmă vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunii imputate şi acţiunile lui corect au fost încadrate în prevederile art.187 alin.(2) lit.e), f) Cod penal - ca jaf, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, săvîrşită cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile. Concluzia dată instanţa de apel şi-a întemeiat-o pe probele cercetate în cadrul şedinţelor de judecată, şi anume declaraţiile inculpatului, ale părţii vătămate minore I.Ciobanu şi reprezentantului legal al acestuia, I.Ciobanu, a martorilor C.Purice, Z.Ciobanu, Gh.Ciobanu, V.Purice, N.Ungureanu şi actele cauzei - plîngerea lui I.Ciobanu din 02.05.2014, procesele-verbale de cercetare la faţa locului din 02.05.2014, de examinare a telefonului mobil din 15.05.2014, raportul de expertiză medico-legală nr.142/D din 19.05.2014 a părţii vătămate I.Ciobanu. De asemenea, instanţa de apel a menţionat că, cert s-a dovedit că în timpul conflictului verbal însoţit de altercaţii fizice, produse între partea vătămată şi inculpat, ultimul a acţionat cu intenţie directă, smulgînd din mîna lui I.Ciobanu telefonul mobil de model „ZTE Grand X In”. Astfel că, nu pot fi reţinute afirmaţiile avocatului S.Canţer invocate în cererea de apel, precum că nu a fost dovedit faptul sustragerii în mod deschis a telefonului mobil de către inculpat de la partea vătămată, care a pierdut telefonul în iarbă, or, prin declaraţiile părţii vătămate se atestă că inculpatul i-a aplicat cîteva lovituri cu pumnul în faţă şi cap, şi văzînd că are în mînă telefonul mobil, i l-a smuls din mînă, declaraţii care coroborează cu cele ale martorului C.Purice. 2 Instanţa de apel a conchis că nu pot fi reţinute argumentele părţii apărării, precum că la I.Ciobanu nu s-a constatat careva leziuni corporale, deoarece faptul aplicării de către inculpat a violenţei nepericuloase faţă de partea vătămată se confirmă prin declaraţiile acestuia şi a martorilor, iar faptul că potrivit raportului de expertiză la partea vătămată nu au fost depistate leziuni corporale, nu exclude faptul că inculpatul nu a aplicat violenţă faţă de I.Ciobanu, or, celelalte probe administrate în cauză sînt certe, iar raportul de expertiză medico-legală, în calitate de probă, nu are valoare probatorie mai mare decît alte probe. Astfel, reţinînd modificările operate la art.187 Cod penal prin Legea nr.119 din 23.05.2013 pentru modificarea Codului penal nr.985-XV din 18 aprilie 2012, instanţa de apel a conchis că prima instanţă a aplicat inculpatului o pedeapsă nu în limitele legale, stabilite de legea penală, din care motiv a conchis că sentinţa urmează a fi casată în partea stabilirii pedepsei inculpatului. La stabilirea pedepsei instanţa de apel a indicat că ţine cont de prevederile art.6, 7, 61, 75 Cod penal, de circumstanţele cauzei, de persoana inculpatului, considerînd oportun să-i fie aplicate prevederile art.90 Cod penal, deoarece izolarea lui de societate nu este o măsură echitabilă în coraport cu fapta săvîrşită şi nu reprezintă o măsură menită să asigure realizarea scopului pedepsei penale de restabilire a echităţii sociale, de corectare a inculpatului, precum şi de prevenire a săvîrşirii de noi infracţiuni atît din partea lui, cît şi a altor persoane. Instanţa de apel a considerat întemeiată concluzia primei instanţe privind admiterea în principiu a acţiunii civile în partea încasării prejudiciului material, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor cuvenite să se expună instanţa în ordinea procedurii civile, deoarece din materialele anexate la cererea de chemare în judecată, se constată unele divergenţe între costul telefonului invocat de partea vătămată şi cel reflectat în factura F-192 din 22.02.2013 eliberată de SA „Orange”, care de fapt a fost restituit părţii vătămate, acesta invocînd pretenţii la starea tehnică a acestuia, din care motive la soluţionarea acţiunii civile cu privire la încasarea prejudiciului material, urmează a fi prezentate probe suplimentare. Cît priveşte încasarea prejudiciului moral în sumă de 10000 lei încasat de la inculpat, instanţa de apel a conchis că acesta constituie o satisfacţie echitabilă în coraport cu suferinţele psihice suportate de către partea vătămată.

Împotriva hotărîrilor judecătoreşti nominalizate au declarat recursuri ordinare: - reprezentantul legal al părţii vătămate, I.Ciobanu care, invocînd prevederile art.427 alin.(1) pct.6), 10) Cod de procedură penală, solicită casarea deciziei instanţei de apel cu stabilirea pedepsei închisorii reale inculpatului, pe motiv că acesta nu a recunoscut vina, nu s-a căit de cele comise, astfel dînsul nu regretă cele întîmplate, ceea ce denotă că nu a conştientizat fapta comisă; admiterea integrală a acţiunii civile, încasarea prejudiciului material în sumă de 5148 lei şi a prejudiciului moral în sumă de 50000 lei, deoarece telefonul mobil restituit este deteriorat şi nu poate fi utilizat, iar în urma acţiunilor inculpatului, parţii vătămate i-au fost cauzate sentimente de anxietate, stres, nelinişte, fiind în imposibilitate de a savura modul obişnuit de viaţă; - avocatul S.Canţer care, invocînd temeiurile prevăzute de art.427 alin.(1) pct.6), 8) Cod de procedură penală, solicită casarea hotărîrilor contestate, rejudecarea cauzei şi pronunţarea unei hotărîri de achitare a inculpatului, din motiv că acţiunile acestuia nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii imputate; vina inculpatului nu a fost dovedită; lipsesc probe directe care ar demonstra comiterea de către inculpat a faptei imputate, învinuirea bazîndu-se doar pe probe indirecte; instanţele judecătoreşti şi-au bazat concluzia de vinovăţie a inculpatului pe declaraţiile părţii vătămate şi a martorilor, care nu coroborează între ele, astfel că în acţiunile lui C.Moşneagu nu există intenţia sustragerii 3 deschise a bunului cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea persoanei, deoarece o asemenea violenţă nu a avut loc, iar telefonul mobil nu a fost sustras de nimeni, acesta a fost pierdut de însuşi partea vătămată şi ulterior a fost întors acestuia.

Examinînd admisibilitatea în principiu a recursurilor ordinare în raport cu materialele cauzei şi motivele invocate, ţinînd cont de opinia procurorului expusă în referinţă, prin care a solicitat respingerea recursurilor ca fiind inadmisibile, Colegiul penal conchide asupra inadmisibilităţii acestora, din următoarele considerente. Cu referire la recursul reprezentantului legal al părţii vătămate, I.Ciobanu. Potrivit textului recursului, recurentul a invocat ca temeiuri de casare a hotărîrii judecătoreşti art.427 alin.(1) pct.6) şi 10) Cod de procedură penală, care stipulează că hotărîrea instanţei de apel conţine o eroare de drept atunci cînd aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale. Analizînd aceste temeiuri în raport cu motivele invocate în recurs, Colegiul penal constată că nici unul din ele nu şi-au găsit confirmarea la examinarea recursului declarat. După cum rezultă din textul recursului, recurentul consideră că instanţa de apel fără a-şi motiva soluţia, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei cu închisoarea aplicată lui C.Moşneagu pe termen de probă, prin ce a ignorat principiul individualizării pedepsei penale. La acest capitol Colegiul atestă că, conform art.75 Cod penal, persoanei recunoscute vinovate de săvîrşirea unei infracţiuni i se aplică o pedeapsă echitabilă în strictă conformitate cu dispoziţiile Părţii Generale a acestuia. Totodată, la stabilirea categoriei şi termenului pedepsei instanţa de judecată are obligaţia să ţină cont de gravitatea infracţiunii săvîrşite, de motivul acesteia, de persoana celui vinovat, de circumstanţele cauzei care atenuează ori agravează răspunderea, de influenţa pedepsei aplicate asupra corectării şi reeducării vinovatului, precum şi de condiţiile de viaţă ale familiei acestuia. Sancţiunea art.187 alin.(2) lit.e), f) Cod penal, în baza căruia C.Moşneagu a fost condamnat, prevede pedeapsa închisorii de la 5 la 7 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale. Conform prevederilor art.90 alin.(1) Cod penal, dacă la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvîrşite cu intenţie, instanţa de judecată, ţinînd cont de circumstanţele cauzei şi de persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este raţional ca acesta să execute pedeapsa stabilită, ea poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate vinovatului, indicînd numaidecît în hotărîre motivele condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi termenul de probă, în limitele de la 1 la 5 ani. Potrivit deciziei, instanţa de apel, în baza art.187 alin.(2) lit.e), f) Cod penal, i-a stabilit lui C.Moşneagu pedeapsa închisorii pe un termen de 5 ani, fără amendă, iar în conformitate cu prevederile art.90 Cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării ei pe un termen de probă de 2 ani. Consultînd textul deciziei instanţei de apel, Colegiul reţine că, la stabilirea pedepsei, instanţa a ţinut seama de criteriile generale de individualizare a acesteia, de gravitatea infracţiunii săvîrşite, de toate circumstanţele atenuante şi lipsa celor agravante, de persoana inculpatului, care se caracterizează pozitiv, anterior nu a fost condamnat, şi, reieşind din scopul pedepsei penale, a considerat posibilă corijarea şi reeducarea lui C.Moşneagu fără izolare de societate, dispunînd suspendarea condiţionată a executării pedepsei stabilite acestuia. Prin urmare, instanţa de apel, la stabilirea pedepsei inculpatului a respectat prevederile legii, iar în atare situaţie, careva interdicţii de suspendare condiţionată a 4 executării pedepsei de 5 ani închisoare stabilite inculpatului legea nu prevede, deoarece suspendarea executării condiţionate a pedepsei, conform art.90 alin.(4) Cod penal, poate avea loc şi în cazul săvîrşirii unei infracţiuni de categorie gravă. Astfel, Colegiul penal constată că pedeapsa fixată inculpatului de instanţa de apel este în corespundere cu prevederile art.7, 61, 75 Cod penal, fiind în limitele prevăzute de sancţiunea normei penale de care a fost recunoscut vinovat, iar aplicarea art.90 Cod penal în privinţa lui C.Moşneagu s-a efectuat în limitele legii, instanţa considerînd că stabilirea pedepsei condiţionate acestuia va atinge scopul pedepsei penale de corectare şi reeducare, nefiind absolut necesară izolarea lui de societate. Astfel, Colegiul penal conchide că în cauză au fost respectate principiile generale de individualizare a pedepsei. Neîntemeiat este temeiul invocat de recurent, precum că instanţele de judecată nu au dat o apreciere obiectivă probelor şi nu s-au pronunţat asupra acţiunii civile, prin care s-a solicitat încasarea prejudiciului material în sumă de 5148 lei şi a prejudiciului moral în sumă de 50000 lei, deoarece prima instanţă a admis în principiu acţiunea civilă, urmînd ca asupra cuantumului despăgubirilor materiale să se pronunţe instanţa în ordinea procedurii civile, şi a încasat de la inculpat în folosul părţii vătămate prejudiciul moral în sumă de 10000 lei, soluţie menţinută şi de către instanţa de apel ca fiind întemeiată şi legală. Colegiul penal, lecturînd hotărîrile atacate, nu constată un careva motiv de casare a acestora în latura civilă, deoarece din materialele cauzei rezultă unele divergenţe referitor la preţul telefonului mobil indicat de partea vătămată în cererea de chemare în judecată şi cel reflectat în factura f-192 din 22.02.2013 şi anexa eliberată de către SA”Orange”, mai mult că telefonul mobil a fost restituit părţii vătămate, care invocă pretenţii la starea lui tehnică, din care motiv prima instanţă corect a conchis ca asupra cuantumului despăgubirilor materiale urmează să se pronunţe instanţa în ordine civilă, urmînd a fi prezentate probe suplimentare. Cît priveşte încasare prejudiciului moral în sumă de 10000 lei, Colegiul consideră că instanţele de fond corect au considerat cuantumul acestuia proporţional în coraport cu suferinţele psihice suportate de către partea vătămată. Din acest punct de vedere se conchide că, de fapt, în cauză nu s-a comis eroarea de drept la care se face referire în recurs şi, deci, nu persistă temeiul de casare a soluţiei adoptate. Cu referire la recursul declarat de către avocatul S.Canţer în numele inculpatului. Recurentul în recurs a invocat ca temeiuri de casare a hotărîrelor judecătoreşti art.427 alin.(1) pct.6) şi 8) Cod de procedură penală, considerînd că în acţiunile inculpatului lipsesc elementele infracţiunii de jaf şi că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel, solicitînd să fie pronunţată o nouă hotărîre prin care acesta să fie achitat. Raportînd norma dată la situaţia în cauză, Colegiul conchide că aceste temeiuri nu şi- a găsit confirmare, nefiind stabilită presupusa eroare de drept invocată de recurent. Astfel, sub aspectul situaţiei de ,,neîntrunire a elementelor infracţiunii”, se înţeleg acele cazuri cînd s-a produs condamnarea persoanei, însă acţiunile acestuia nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii respective (persoana nu este subiect al acestei infracţiuni, lipseşte latura obiectivă sau subiectivă, sau legătura cauzală dintre acestea). Colegiul penal reţine că, instanţele de fond, în baza probelor administrate legal de către organul de urmărire penală şi verificate în şedinţa de judecată, cu respectarea prevederilor art.100-101 Cod de procedură penală, le-a dat o apreciere justă din punct de vedere al pertinenţei, concludenţei, utilităţii, veridicităţii şi coroborării lor, stabilind cu certitudine toate aspectele de fapt şi de drept, corect ajungînd la concluzia privind vinovăţia lui C.Moşneagu în comiterea infracţiunii prevăzute de art.187 alin.(2) lit.e), f) Cod penal - jaf, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane, săvîrşite cu aplicarea violenţei 5 nepericuloase pentru viaţă sau sănătatea persoanei, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile, încadrarea juridică a acţiunilor acestuia fiind justă. Conform conţinutului hotărîrilor judecătoreşti, atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel au conchis că vinovăţia lui C.Moşneagu în săvîrşirea infracţiunii incriminate se dovedeşte prin probele acumulate legal în cadrul urmăririi penale, precum şi administrate în cadrul cercetării judecătoreşti, şi recercetate în cadrul instanţei de apel, şi anume declaraţiile însuşi ale inculpatului, a părţii vătămate minore I.Ciobanu, care a indicat că anume C.Moşneagu i-a aplicat lovituri şi văzînd la el telefonul mobil i l-a smuls din mînă; a reprezentantului lui legal I.Ciobanu, a martorilor: C.Purice, care a văzut cum inculpatul i-a aplicat lovituri părţii vătămate cu pumnii în cap; Z.Ciobanu şi Gh.Ciobanu, care au indicat că nepotul (partea vătămată I.Ciobanu) era speriat, agitat şi le-a spus că a fost agresat de un băiat care era cu motocicleta şi care i-a sustras telefonul mobil; V.Purice, care a declarat că a aflat că partea vătămată şi fiul său C.Purice au fost agresaţi de o persoană care era cu motocicleta, şi că fiul avea fractura nasului şi multiple vînătăi; N.Ungureanu, care a indicat că partea vătămată a rugat-o să-i permită să telefoneze buneilor şi actele cauzei - plîngerea lui I.Ciobanu din 02.05.2014, procesele-verbale de cercetare la faţa locului din 02.05.2014, de examinare a telefonului mobil din 15.05.2014, raportul de expertiză medico-legală nr.142/D din 19.05.2014 în privinţa lui I.Ciobanu. Probele indicate sînt amănunţit şi detaliat descrise în decizia instanţei de apel şi la pct.4 al prezentei decizii, care sînt pertinente şi concludente, coroborează între ele şi nu prezintă temei de îndoială. Reieşind din textul recursului, recurentul invocă, precum că în acţiunile inculpatului lipseşte intenţia acestuia de a sustragere deschis bunurile părţii vătămate, cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea acestuia. Colegiul penal constată că, prezenţa în acţiunile inculpatului atît a elementelor care caracterizează latura obiectivă a infracţiunii imputate, cît şi a celor care caracterizează latura subiectivă a acestei infracţiuni, a fost demonstrată prin materialele cauzei acumulate în cadrul urmăririi penale şi examinate în cadrul şedinţelor judecătoreşti. Astfel, instanţele de fond cert au constatat că inculpatul i-a aplicat părţii vătămate cîteva lovituri cu pumnul în faţă şi cap, şi, văzînd la acesta telefonul mobil, i l-a smuls din mînă, fapt ce rezultă din declaraţiile părţii vătămate şi a martorului C.Purice, care se afla la faţa locului şi care a confirmat că inculpatul a coborît de pe motocicletă şi i-a aplicat părţii vătămate o lovitură cu pumnul în cap, l-a agresat şi pe el, dînşii fugînd în diferite părţi, iar cînd a ajuns acasă a aflat că inculpatul l-a bătut pe I.Ciobanu şi i-a sustras telefonul mobil. Mai mult, instanţele au constatat că inculpatul, deposedîndu-l pe I.Ciobanu de telefonul mobil, a intrat în posesia acestuia, restituindu-l părţii vătămate doar a doua zi, după ce au intervenit rudele acestuia din urmă. Argumentul recurentului, precum că instanţele de fond la pronunţarea hotărîrilor au luat în consideraţie doar declaraţiile părţii vătămate şi a martorilor C.Purice, Gh.Ciobanu, Z.Ciobanu, care au relatat evenimentele din spusele acestuia, sînt neîntemeiate, deoarece se combat prin probele sus menţionate, cercetate şi verificate în instanţele de judecată, inclusiv şi prin declaraţiile însuşi ale inculpatului, care nu a negat faptul că a avut conflict cu partea vătămată. Prin urmare, instanţele de fond just au apreciat critic declaraţiile inculpatului, precum că nu a aplicat violenţă faţă de partea vătămată şi că nu a sustras telefonul mobil, acesta fiind pierdut de partea vătămată, iar el precum că noaptea s-a întors în cîmp şi a găsit telefonul mobil. Nu poate fi reţinut nici temeiul invocat de partea apărării, precum că aplicarea violenţei faţă de partea vătămată nu este confirmată prin raportul de expertiză, deoarece potrivit legislaţiei în vigoare, prin violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei 6 se înţelege cauzarea unor vătămări uşoare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, precum şi aplicarea loviturilor sau alte acţiuni violente care au cauzat dureri fizice, dar nu au creat un pericol pentru viaţa sau sănătatea victimei. Aplicarea loviturilor cu pumnul părţii vătămate au fost confirmate atît de către acesta din urmă, cît şi de martorul ocular C.Purice, iar raportul de expertiză medico-legală a părţii vătămate în calitate de probă nu are putere probantă dinainte stabilită pentru instanţa de judecată şi o valoare probatorie mai mare decît alte probe. Concomitent, instanţa de recurs atestă că aceste argumente au fost deja obiect de examinare în instanţa de apel, care corect a conchis că prin declaraţiile părţii vătămate şi martorilor sus menţionaţi se confirmă vinovăţia inculpatului în cele incriminate. Prin urmare, argumentele recurentului, precum că inculpatul nu este vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost condamnat, sînt neîntemeiate şi contravin materialelor din dosar, iar nerecunoaşterea vinovăţiei de către acesta nu echivalează cu achitarea sa, de vreme ce există probe pertinente şi concludente care, în ansamblu, din punct de vedere al coroborării lor, dovedesc cu certitudine vinovăţia lui în săvîrşirea infracţiunii imputate. La aplicarea pedepsei inculpatului s-a ţinut cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei, de gradul pericolului social al infracţiunii comise, de persoana inculpatului, de circumstanţele atenuante şi lipsa celor agravante, aplicîndu-i acestuia o pedeapsă echitabilă, în strictă conformitate cu norma penală în baza căreia a fost condamnat. Potrivit art.432 alin.(2) pct.4) Cod de procedură penală, instanţa de recurs va decide inadmisibilitatea recursului înaintat în cazul în care se constată că acestea este vădit neîntemeiat. Reieşind din cele expuse, Colegiul penal conchide că nu există temei legal pentru admiterea recursurilor ordinare declarate de reprezentantul legal al părţii vătămate, I.Ciobanu şi avocatul S.Canţer în numele inculpatului C.Moşneagu şi, potrivit legii, decide inadmisibilitatea recursurilor, fiind vădit neîntemeiate.

În conformitate cu prevederile art.432 alin.(1)-(2) pct.4) Cod de procedură penală, Colegiul penal al Curţii Supreme de Justiţie DECIDE : Inadmisibilitatea recursurilor ordinare declarate de reprezentantul legal al părţii vătămate, Ciobanu Ion şi avocatul Canţer Serghei în numele inculpatului Moşneagu Clemente, împotriva deciziei Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 03 iunie 2015, în cauza penală în privinţa lui Moşneagu Clemente, ca fiind vădit neîntemeiate. Decizia este irevocabilă, publicată integral la 25 noiembrie 2015. Preşedintele Nicolae Gordilă Judecători Elena Covalenco Iurie Diaconu 7