KARATAȘ ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

09.02.2021

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partiellement radiée du rôle;Partiellement irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

KARATAȘ ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2021)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 39900/10 Fatma KARATAȘ împotriva Turciei și alte 8 cereri (a se vedea lista din anexă) Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 9 februarie 2021 într-un comitet compus din Valeriu Grițeco, președinte, Branko Lubarda, Pauliine Koskelo, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere cererile sus-menționate depuse la datele indicate în tabelul anexat, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, după ce au deliberat, face următoarea decizie ÎN FAVOAREA listei recurentelor figurează în anexă. Guvernul turc a fost reprezentat de agentul său. Mai mulți reclamanți au decedat după ce au introdus cererile. Unii dintre moștenitorii lor, ale căror nume figurează în anexă, și-au exprimat dorința de a continua procedura în fața Curții. Cu toate acestea, niciun moștenitor nu este prezentat pentru a continua procedura în numele domnului Mehmet Can (solicitarea nr. 31351/11). Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt sau erau proprietarii sau coproprietarii anumitor terenuri situate în Halfeti (Sanläurfa). Numerele parcelelor în cauză figurează în anexă. În urma construirii unui baraj hidraulic care să servească, pe de o parte, la producerea de energie electrică și, pe de altă parte, la alimentarea cu apă a regiunii, o parte din terenurile situate în cartierul menționat anterior au fost expropriate. Rețelele de telefonie și de energie electrică, precum și singurul drum care deservea zona au devenit inutilizabile din cauza submersiunii prin ape, și accesul nu se mai putea face decât prin barca nemotorizată, toți locuitorii au părăsit zona. Două zone de protecție au fost stabilite în jurul reținerii apei: o zonă de protecție absolută În prima zonă, unde se află terenul în cauză, au fost interzise construcțiile și activitățile agricole. Prima serie de acțiuni 10. La diferite date în 2008 și 2009, reclamanții au sesizat instanța de mare instanță din Halfeti ( TGI: (a) acțiuni care au ca obiect obținerea de servicii de expropriere pentru terenurile lor; (b) art. 6 din Legea nr. 2942 și la articolele 16-20 din Regulamentul privind controlul poluării apei, au considerat că terenurile lor au devenit inutilizabile din cauza restricțiilor fizice și de reglementare menționate anterior (punctele 6-8 de mai sus). Astfel, aceștia au susținut că terenurile lor trebuiau să fie expropriate. 11. Prin deciziile adoptate în 2009, TGI i-a costat pe reclamanți. El a menționat că art. 5 din Regulamentul din 6 august 1985 de punere în aplicare a articolului 12 din Legea nr. 2942 prevedea un termen de prescripție de stingere a incendiilor de un an pentru a prezenta administrației o cerere de expropriere a bunurilor situate în vecinătatea unei zone expropriete în vederea construirii unui baraj. În acțiunea introdusă de reclamanții cauzei n 31351/11, TGI a considerat că, deși părțile interesate din cadrul coproprietarilor de teren în cauză au formulat o astfel de cerere administrativă la Ministerul de Interne, ceilalți coproprietari ai terenului în cauză nu au făcut acest lucru. Acesta concluzionează că toți coproprietarii care nu au formulat o astfel de cerere în termenul prevăzut, acțiunea introdusă de reclamanții din cauza nr. 31351//11 ar trebui respinsă. În celelalte acțiuni, TGI nota că termenul prevăzut de Regulamentul nr. 6 august 1985 a început să curgă la 16 decembrie 2000, dar în cazul în care nu au depus o cerere administrativă în cadrul Ministerului de l . El a concluzionat că reclamanții au fost forțați să solicite exproprierea bunurilor lor și a respins acțiunile lor. 12. Recurgențele formulate de reclamanți împotriva acestor decizii, precum și cererile ulterioare în litigiul pronunțat au fost respinse de Curtea de Casație. 13. Datele deciziilor TGI și ale Curții de Casație figurează în anexă. A doua serie de acțiuni 14. După introducerea prezentelor formulare, reclamanții au sesizat din nou TGI cu privire la cererile de acordare a unui loc de muncă pentru terenurile în cauză, cu excepția terenului nr. 80/2 (solicitarea nr. 39900/10), care a fost cedat unei terțe părți în 2013, reclamanții și-au limitat cererile la 1 000 de lire turcești (TRY) în fiecare acțiune, rezervandu-și în același timp drepturile pentru surplus. 15. Prin hotărârile pronunțate în 2014 și 2016, TGI a considerat, printre altele, că reclamanții aveau posibilitatea de a continua să exploateze terenurile în litigiu pentru cultura fisticului, căreia îi erau dedicate, și că, prin urmare, orice posibilitate de utilizare a fisticului nu dispărease. Cu toate acestea, acesta a recunoscut că construcția barajului în cauză a îngreunat utilizarea bunurilor și că reclamanții trebuiau să fie compensați pentru deprecierea valorii terenului în cauză. Cu toate acestea, acesta a aprobat că 1 000 de TRY în fiecare acțiune, pe motiv că reclamanții și-au limitat pretențiile la această sumă și și-au rezervat drepturile aferente excedentului. 16. Între 2014 și 2017, Curtea de Casație a confirmat aceste hotărâri prin modificarea, în majoritatea cazurilor, a ratei de depreciere a valorii bunului reținut de TGI. 17. Hotărârile definitive au fost notificate părților interesate între 2014 și 2017 (cele din urmă fiind notificate în martie 2017). A treia serie de acțiuni 18. Întrucât și-au rezervat drepturile pentru excedent în cadrul celei de-a doua serii de acțiuni, reclamanții sau moștenitorii acestora au angajat noi acțiuni în vederea obținerii soldului indemnizațiilor pe care le puteau pretinde în temeiul hotărârilor pronunțate între 2014 și 2017 (punctele 15 și 16 de mai sus). Prin hotărâri pronunțate la diferite date, TGI a alocat persoanelor interesate sumele solicitate. Aceste hotărâri au fost confirmate în casare. Dreptul și practica internă relevantă Legea privind dreptul de proprietate 20. În ceea ce privește proprietatea, astfel cum a fost în vigoare până la 27 martie 2018, s-a arătat că, în cazul în care terenurile situate în vecinătatea unei zone expropriate din cauza construirii unui baraj n mai sunt utilizate din punct de vedere economic sau social din cauza unor evenimente ulterioare construcției respective, aceste terenuri erau, de asemenea, expropriete. În plus, acesta a arătat că normele de punere în aplicare a acestei norme ar trebui stabilite într-un regulament al Ministerului Energiei și al Resurselor Naturale. Regulamentul din 6 august 1985 privind proprietatea asupra bunurilor imobile situate în vecinătatea unei zone expropriate din cauza construcției unui baraj 21. Regulamentul din 6 august 1985 privind dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile situate în vecinătatea unei zone expropriate din cauza construirii unui baraj ( mai exact, Regulamentul din 6 august 1985), care a fost în vigoare până la 24 octombrie 2019, a fost aplicat la art. 12 alineatul (6) din Legea nr. 2942. 22. La art. 5 din acest regulament prevedea publicarea prin afișare a sfârșitului lucrărilor de expropriere a zonei de reținere. Potrivit acestei dispoziții, acest anunț trebuia să menționeze că proprietarii bunurilor imobile situate în vecinătatea zonei expropriate puteau solicita exproprierea bunurilor lor în temeiul articolului 12 alineatul (6) din Legea nr. 2942. La art. 5 menționat anterior se prevedea, de asemenea, obligația dreptului de a solicita exproprierea după depășirea unui termen de un an de la sfârșitul afișării. 23.L La 24 octombrie 2019, acest regulament a fost înlocuit cu un nou regulament cu același titlu. Regulamentul din 31 decembrie 2004 privind controlul poluării apelor (așa cum a fost în vigoare până la 14 februarie 2018) 25. La art. 17 din Regulamentul privind controlul poluării apelor se aplică o zonă de protecție absolută care acoperă o bandă de 300 De la cel mai înalt nivel al rezervei de apă potabilă. 26. Această dispoziție, care interzicea orice construcție în zona respectivă, prevedea o obligație de expropriere în sarcina administrației care utilizează apa. 27. La 14 februarie 2018, articolele 16-20 din acest regulament au fost abrogate. GRIFS 28. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții se plâng de refuzul instanțelor interne de a-și expropria terenul în ciuda restricțiilor impuse utilizării lor. 29. Invocând art. 6 din Convenție, se plâng că instanțele interne nu au luat în considerare restricțiile impuse de regulamentul privind controlul poluării apei. 30. În observațiile lor cu privire la admisibilitate și la fondul cererilor prezentate la 17 ianuarie 2018, aceștia denunță, de asemenea, insuficiența indemnizațiilor acordate de instanțele interne. În acest sens, aceștia reproșează Curții de Casație că au revizuit în scădere ratele de depreciere reținute de TGI. Având în vedere similitudinea cererilor, Curtea consideră că este adecvat să le examineze împreună într-o singură decizie. 31351/11), nimeni nu este exprimat pentru a continua cererea în numele său (punctul 3 de mai sus). Prin urmare, Comisia consideră că eventualii moștenitori ai acestui solicitant n Pe de altă parte, Curtea ia act de decesul unor alți solicitanți și de dorința moștenitorilor lor de a continua procedura în fața ei (punctul 3 de mai sus). În lumina jurisprudenței sale în această privință, aceasta recunoaște calitatea acestora pentru a înlocui reclamanții care au decedat în prezenta instanță (a se vedea, printre altele, López Ribalda și alții c. Spania [GC], n 1874/13 și 8567/13, § 72, 17 octombrie 2019). Tezele părților 35. Guvernul excită mai multe excepții de la obligația de a declara că nu există o calitate de victimă a reclamanților, un abuz de dreptul la recurs individual și de neobosirea căilor de atac interne. 36. Pe de altă parte, susține că procedura și principiile referitoare la exproprierea bunurilor în cauză erau reglementate de articolele 4 și 5 din Regulamentul din 6 august 1985 (punctele 21-23 de mai sus). Potrivit guvernului, sesizarea administrației în termenul de un an prevăzut de acest regulament era o condiție prealabilă necesară pentru exproprierea bunurilor în cauză. 37. Guvernul susține că, în temeiul acestui regulament, părțile interesate care nu au prezentat cereri de expropriere în termenul stabilit au fost considerate ca renunțând la dreptul lor de a fi expropriate, ceea ce era cazul în speță. Cu toate acestea, acesta precizează că faptul de a nu se adresa în mod direct administrației în acest termen nu constituia un obstacol în calea deprecierea valorii bunului. În acest punct, guvernul susține că reclamanții au introdus o cale de atac în acest sens și că au fost despăgubiți. 38. Pe de altă parte, ei declară că terenurile lor se află în zona de protecție absolută și că nu mai pot utiliza bunurile lor. 40. În acest sens, acestea se referă la dreptul Kutlu și alte c Turcia 51861/11, 13 decembrie 2016) și susțin că Curtea a concluzionat deja, în această cauză, că reclamanții au dreptul să fie expropriați pe baza articolului 17 din Regulamentul privind controlul poluării apelor (punctele 25 și 26 de mai sus). 57 din hotărârea menționată anterior, acestea precizează că acest regulament prevede exproprierea terenurilor aflate în zona de protecție absolută, în mod neechivoc și fără niciun demers prealabil. Ei reproșează instanțelor interne că nu au făcut referire la art. 17 din regulamentul menționat.Recuperarea Curții 41. Curtea consideră că nu este necesar să se pronunțe asupra excepțiilor preliminare ale guvernului, cererile fiind în orice caz inadmisibile din motivele prezentate mai jos. 42. Curtea constată că obiecțiile reclamanților se referă la două aspecte. Primul este să se plângă că autoritățile le-au plătit compensații corespunzătoare deprecierii suferite de valoarea terenurilor lor în loc de expropriere pur și simplu. Al doilea se referă la calcularea indemnizațiilor plătite pentru compensarea acestei deprecieri și a pretinsei lor deficiențe. Curtea arată că prezentele cereri își au originea în fapte similare cu cele care au făcut obiectul cauzei Kutlu și altele În această hotărâre, Curtea a considerat că dreptul de întârziere instituit la art. 17 din Regulamentul privind controlul poluării apelor constituia un interes patrimonial căruia i se aducea o atingere disproporționată prin refuzul autorităților de a despărți bunurile în cauză. 44. Curtea arată că la art. 12 Õ 6 din Legea nr. 2942, astfel cum a fost în vigoare la data de fapte, la data de expropriere a terenurilor situate în vecinătatea unui baraj în cazul în care acestea au fost mai accesibile. În plus, art. 17 a stabilit o prezumție că anumite bunuri ar putea să nu mai poată fi utilizate și să prevadă exproprierea lor. Cu toate acestea, în temeiul articolului 5 din Regulamentul din 6 august 1985, care punea în aplicare art. 12 alineatele (6) din Legea nr. 2942 mai, proprietarii bunurilor în cauză trebuiau să solicite, în termen de un an, administrației să-și exproprie bunurile, în caz contrar ar fi forțați să se prevaleze de dreptul de a fi expropriați (punctul 22 de mai sus). 45. Din deciziile TGI reiese că reclamanții, cu excepția celor din cauza nr. 315/2001/11, nu au formulat, în acest termen, o astfel de cerere în fața Ministerului la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 31551/11, dintre coproprietarii terenului în cauză, chiar dacă au formulat o astfel de cerere, ceilalți coproprietari ai terenului în cauză nu au făcut (ibidem În această privință, Curtea se referă la art. 4 din Regulamentul din 6 august 1985, potrivit căruia, în cazul unei coproprietăți, cererea de expropriere nu putea fi valabilă decât dacă era efectuată de către ansamblul coproprietarilor (punctul 23 de mai sus). 46. Astfel, aceasta se bazează pe dispozițiile acestui regulament și ale articolului 12 Õ 6 din Legea nr. 2942 faptul că instanțele interne au respins prima serie de acțiuni introduse de reclamanții care doresc să-și exercite dreptul de proprietate asupra terenurilor lor. 47. Acest punct face distincție clară între prezentele cauze ale cauzei Kutlu , în care instanța a examinat cererea de expropriere pe fond și în care Regulamentul din 6 august 1985 nu a făcut obiectul examinării Curții, nici instanțele interne, nici părțile care nu au făcut trimitere sau menționat regulamentul menționat anterior. 48. Curtea constată că reclamanții nu pun în discuție calculul termenului menționat anterior. Cu toate acestea, ei susțin că, în speță, ar fi trebuit să se aplice art. 17 din Regulamentul privind controlul poluării apelor, care nu a indicat o abordare prealabilă necesară pentru exproprierea terenurilor aflate în zona de protecție absolută și se plâng de faptul că instanțele naționale nu s-au pronunțat cu privire la acest articol 17. 49. În această privință, Curtea amintește că are o competență limitată în ceea ce privește verificarea dacă dreptul național a fost interpretat și aplicat în mod corect; nu îi revine sarcina de a înlocui instanțele naționale, rolul său de a se asigura, în special, că deciziile acestora din urmă nu sunt afectate de arbitrară sau deraialitate vădită (a se vedea, printre altele, Anheuser-Busch Inc. c. Portugalia [GC], n 73049/01, § 83, CEDH 2007 I. Acest lucru este deosebit de real în ceea ce privește interpretarea de către instanțele judecătorești a normelor de natură procedurală, cum ar fi cele care stabilesc termenele care reglementează depunerea documentelor sau introducerea căii de atac (a se vedea, printre multe altele, Perez de Rada Cavanilles c. Spania , 28 Octombrie 1998, § 43, Rec., 1998,-VIII, și Běleš și alții c. Republica Cehă, nr. 47273/99, § 60, CEDO 2002-IX). 50. Curtea apreciază că, pe baza deciziilor lor cu privire la: art. 12 alineatul (6) din Legea nr. 2942 și cu privire la Regulamentul din 6 august 1985, care a intrat în vigoare la art. 12 alineatul (6) din respectivul articol, autoritățile judiciare și-au motivat suficient deciziile de respingere a primei serii de acțiuni introduse de solicitanți (punctul 11 de mai sus). Acestea au considerat implicit, dar în mod necesar, că, în cazul în care art. 17 restricționa utilizarea anumitor terenuri și indicau în consecință că acestea trebuiau expropriate, acesta nu reglementa procedura care urma să fie urmată, care era obiectul unui regulament specific. Prin urmare, Curtea consideră că hotărârile instanțelor interne nu au fost afectate de arbitrale sau deiraționalitate vădită. 51. De asemenea, Curtea amintește că: obligaia pentru instanele judecătorești din statul membru în cauză de a prezenta în mod suficient motivele pe care își întemeiază deciziile nu se poate întelege ca impunând un răspuns detaliat la fiecare argument (a se vedea mutatis mutandis Gorou c. Grecia (n [GC], n 12686/03, § 37, 20 martie 2009). 52. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că această parte a cererii este vădit nefondată și că trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. În ceea ce privește argumentul referitor la presupusa insuficiență a indemnizațiilor acordate de instanțele interne și la reducerea ratei de depreciere reținută inițial, Curtea constată că acest motiv a fost prezentat pentru prima dată în observațiile recurentelor trimise la 17 ianuarie 2018 (punctul 30 de mai sus). Or, deciziile interne definitive care trebuie luate în considerare au fost notificate părților interesate în martie 2017 sau înainte de această dată (punctul 17 de mai sus), adică cu mai mult de șase luni înainte de data la care acest motiv a fost prezentat pentru prima dată Curții. 54. Prin urmare, această parte a hotărârilor este tardivă și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să unească cererile decise să șteargă cererea nr. 315/19/11 din rolul său, cu condiția ca aceasta să se refere la domnul Mehmet Can Declară restul cererilor inadmisibile. Prezentat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 18 martie 2021. {semnture_p_2} Hasan Baktsco Valeriu Grițco Președinte adjunct Anexă Cerere n Data de introducere Cerere Anul nașterii Moștenitori care exprimă dorința de a continua procedura Teren n Data deciziei TGI Data deciziilor Curții de Casație 39900/10 11/05/2010 Fatma KARATAȘ 1931 (decedată la 02/03/2018) Moștenitori Hatici TAȘÇI Fatma N'OOULU Mehmet KARATAȘ 28/05/2009 16/11/2009 25/03/2010 40657/10 20/05/2010 Yasin KARAO Mehmet KARATAȘ UYGUR Salih AKBAȘ 1941 84/71 28/05/2009 08/12/2009 25/03/2010 4073/10 20/05/2010 Naime ÖZDEM Hakk Electrolux TOKSÖZ 1982 precum Halil CANOOSU 1986 80/13 28/05/2009 16/11/2009 25/03/2010 3135/11 11/01/2011 Abdo CAN 1932 (decedat la 05/10/2013) Moștenitori Elif CAN Osman CAN CAN Ayten Sakine Açar Gülay SUNGUR Adile GÜZEL 1933 Hasan 1941 Mehmet CAN 1950 (decedat la 14/11/2016) Fidan KÖROLU 1941 (decedat la 29/09/2016) Moștenitori Emin KÖROLU Abdurrahman KÖROLU Reșit CAN 1955 495 02/07/2009 15/02/2009 01/11/2010