AFFAIRE DRONIC c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA

AFFAIRE DRONIC c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA (CtEDO, 2021)

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA DRONIC c. REPUBLICA MOLDOVA (Cercetarea nr. 28650/05) HOTĂRÂREA Fondului STRASBURG 16 februarie 2021 Această hotărâre este definitivă. Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Dronic c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Branko Lubarda, președinte, Valeriu Grițco, Pauliine Koskelo, judecători, și al dlui Hasan Bak decizia de a aduce la cunoștința guvernului moldovenesc ( Această cauză se referă la neexecutarea unei decizii definitive de acordare a restituirii unei case. DE FAPT, reclamantul s-a născut în 1949 și locuiește în Chișinău. Guvernul a fost reprezentat de agentul său. În 1949, autoritățile sovietice au confiscat casa care aparținea părinților reclamantului. Familia sa și el au fost deportați în Siberia. La 8 decembrie 1992, parlamentul moldoven a adoptat Legea nr. 1225 privind reabilitarea victimelor represiunii politice și a deschis dreptul la restituirea proprietăților naționalizate în timpul regimului sovietic. La o dată nespecificată, reclamantul a inițiat, pe baza acestei legi, o acțiune de restituire a bunurilor confiscate familiei sale. Printr-o decizie din 9 decembrie 1999, instanța de apel a Republicii Moldova a primit acțiunea și a dispus autorității locale competente restituirea casei. Această decizie a câștigat forța de lucru judecat. Ulterior, reclamantul a notificat executarea hotărârii. Având în vedere faptul că casa era locuită de două familii, a inițiat o acțiune în scopul de a obține expulzarea lor. Printr-o decizie definitivă din 16 iulie 2002, Curtea a Republicii Moldova a confirmat hotărârea instanței din partea statului membru de drept inferior în ceea ce privește expulzarea familiilor în cauză. În momentul ultimei observații a părților, decizia din 9 iulie 2002 a trebuit să intervină după atribuirea de locuințe alternative familiilor respective. 10. În decembrie 1999 nu a fost încă executată. CADRUL JURIDIC INTERNE PERTINENT 11. Dispozițiile relevante în speță ale Legii nr. 1225 privind reabilitarea victimelor represiunii politice sunt rezumate în hotărârea pilot Olaru și altele c. Moldova 476/07 și alte 3 § 27, 28 iulie 2009). PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE ȘI DE LA ARTICOLUL 1 din Protocolul nr. 12. Reclamantul susține că executarea hotărârilor definitive pronunțate în favoarea sa a încălcat dreptul său de acces la o instanță, garantat prin art. 6 1 din convenție, precum și dreptul său la respectarea bunurilor sale, astfel cum se prevede la art. 1 din Protocolul nr. (1) Aceste dispoziții în pasajele lor relevante în speță sunt astfel formulate art. 6 1 din Convenție Orice persoană are dreptul la audierea echitabilă a cauzei sale (...), de către o instanță (...), care va decide (...), a contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) art. 1 din Protocolul nr 1 la Convenție Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale (...) Declarația unilaterală a guvernului pârât 13. Prin scrisoarea din 2 iunie 2008, guvernul a prezentat o declarație unilaterală prin care solicita Curții să șteargă cererea de rol în temeiul articolului 37 din Convenție. 14. octombrie 2008, reclamantul a informat Curtea cu privire la faptul că nu a fost satisfăcut de termenii declarației unilaterale, în special din cauza sumei insuficiente din punctul său de vedere, a despăgubirii propuse de guvern. 15. Curtea reamintește că o hotărâre în care se constată o încălcare antrenează pentru statul pârât obligația juridică de a pune capăt încălcării și de a anula consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (fostul rege al Greciei și alții c. Grecia [GC] (satisfacție echitabilă), n 25701/94 § 72, 28 noiembrie 2002. Comisia a decis că aceeași abordare trebuie urmată atunci când un guvern urmărea să obțină șteargă o parte din rol printr-o declarație unilaterală (Pavlovici c. Republica Moldova, nr. 5711/03, § 25, 30 ianuarie 2018 16. În speță, Curtea constată că decizia din 9 decembrie 1999 rămâne neexecutată până în prezent, iar guvernul nu face referire la nicio măsură concretă de executare a acesteia. Curtea constată, de asemenea, că compensația oferită nu acoperă decât parțial daunele suferite de solicitant. 17. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că declarația guvernului nu îi oferă o bază suficientă pentru a constata că (c) Convenției; prin urmare, îi revine sarcina de a continua examinarea admisibilității și a fondului cauzei. În observațiile sale complementare și cu privire la satisfacția echitabilă, guvernul invocă neobosirea căilor de atac interne. El susține că reclamantul ar fi trebuit să inițieze o procedură de executare forțată, precum și . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Curtea amintește că, în temeiul articolului 55 din Regulamentul său de procedură, în cazul în care partea contractantă pârâtă intenționează să ridice o excepție de la aceasta, aceasta trebuie să facă acest lucru, cu condiția ca natura excepției și circumstanțele să permită acest lucru, în observațiile sale scrise sau orale cu privire la admisibilitatea cererii (a se vedea, printre multe altele, Khlaifia și alte c. Italia [GC], n 16483/12, § 52, 15 decembrie 2016 și Merabishvili c. Georgia [GC], n 72508/13, § 214, 28 noiembrie 2017). 21. Cu toate acestea, Comisia consideră că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pe de o parte, Curtea reamintește jurisprudența sa bine stabilită potrivit căreia nu este oportun să se solicite unei persoane, care a obținut o creanță împotriva statului în cadrul unei proceduri judiciare, să inițieze ulterior o procedură de executare forțată pentru a obține satisfacția (a se vedea, printre multe altele, Metaxas c. Grecia, n 8415/02, § 19, 27 mai 2004, și Arnaboldi c. Italia, 43422/07, § 52, 14 martie 2019). 23. Pe de altă parte, Comisia amintește că persoanele care și-au introdus inculpaturile înainte de adoptarea hotărârii pilot Olaru n mai erau obligate să epuizeze noua cale de atac pe care statul trebuia să o instituie (Olaru , citată anterior, § 61). Or, prezenta cerere a fost depusă înainte de hotărârea pilot în cauză. 24. Prin urmare, Curtea respinge excepia invocată de guvern. 25. Constatând, pe de altă parte, că cererea nu este în mod vădit nefondată sau inadmisibilă pentru un alt motiv prevăzut la art. 35 din Convenie, Curtea o declară admisibilă. Pe fond 26. Curtea constată că, până în prezent, deciziile definitive din 9 decembrie 1999 și din 16 iulie 2002 prin care se ordonă autorităților să restituie casa reclamantului nu sunt încă executate. Curtea amintește că o autoritate de stat nu poate să se refere la lipsa fondurilor și a locuințelor alternative pentru a explica neexecutarea unei hotărâri judecătorești (a se vedea, printre multe altele, Prodan c. Moldova, 49806/99 § 53, CEDO 2004 III (extracturi) și Cristea c. Republica Moldova, nr. 35098/12, § 46, 12 februarie 2019 27. Curtea reamintește, de asemenea, poziția sa, exprimată în repetate rânduri în cauze referitoare la neefectuarea execuției, potrivit căreia, pentru un creditor, să fie executată integral, și într-un termen rezonabil, o hotărâre pronunțată în favoarea sa constituie o încălcare în șeful său a dreptului la o instanță 1 al Convenției, precum și dreptul la liberă circulație al bunurilor sale garantate prin art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Prodan, menționat anterior, § 56 și 62). În lumina împrejurărilor din speță, Curtea nu vede niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în prezenta cauză. Prin urmare, Curtea consideră că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr 1 la Convenție din cauza unei omisiuni a autorităților de a executa, într-un termen rezonabil, hotărârea definitivă pronunțată în favoarea reclamantului. În conformitate cu art. 41 din Convenție, dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și dacă legislația națională a Înaltei Părțile contractante nu permite să se șteargă de pe fața pământului consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 276 300 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care îl consideră a fi suferit. Această sumă ar corespunde valorii casei și a terenului pe care aceaceasta este situată, precum și intereselor moratorii. În plus, reclamantul solicită 50 000 EUR pentru daune morale. 31. Guvernul susține că reclamantul nu și-a exprimat revendicările. În mod alternativ, susține că sumele solicitate sunt excesive. 32. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea consideră că problema aplicării articolului 41 în ceea ce privește prejudiciul material nu este în stare să fie soluționată. Prin urmare, aceasta decide să o rezerve și să stabilească procedura ulterioară ținând seama de posibilitatea de a ajunge la un acord între guvern și reclamantă. În acest scop, Curtea acordă părților un termen de trei luni de la data prezentei hotărâri. 33. Pe de altă parte, Curtea consideră că reclamantul a suferit în mod necesar o pagubă morală din cauza încălcărilor constatate mai sus. Statuând în echitate, aceasta îi alocă 3 600 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă cu titlu de impozit. Taxă și cheltuieli de judecată 34. Reclamantul solicită 2 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pe care le-a angajat în cadrul procedurii desfășurate în fața Curții. 35. 36. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce reclamantului suma de 1 000 EUR, indiferent de costuri. PRIN CES, CURȚA, ÎN L că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. invită guvernul și reclamanta să îi adreseze în scris, în termen de trei luni, observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge, rezervă procedura ulterioară și deleagă președintelui sarcina de a o stabili după caz A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni luni, sumele următoare, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului 600 EUR (trei mii șase sute EUR), plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă cu titlu de impozit, pentru daune morale, 000 EUR (mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată din această sumă de către reclamant cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale restrâng surplusul cererii de satisfacție echitabilă. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 16 februarie 2021, în temeiul articolului 2 și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Hasan Bak

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE DRONIC c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA

(Requête n

o

28650/05)

ARRÊT

(

Fond

)

STRASBOURG

16 février 2021

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Dronic c. République de Moldova,

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un comité composé de

:

Branko Lubarda,

président,

Valeriu Grițco,

Pauliine Koskelo,

juges,

et de Hasan Bakırcı,

greffier adjoint

de section

,

Vu

:

la requête (n

o

28650/05) dirigée contre la République de Moldova et dont un ressortissant de cet État, M. Constantin Dronic («

le requérant

») a

saisi la Cour en vertu de l’article

34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»)

le 27 juillet 2005,

la décision de porter à la connaissance du gouvernement moldave («

le Gouvernement

») les griefs concernant la non-exécution d’une décision définitive,

les observations des parties,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 26 janvier 2021,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

INTRODUCTION

1.

La présente affaire concerne la non-exécution d’une décision définitive ordonnant la restitution d’une maison.

EN FAIT

2.

Le requérant est né en 1949 et réside à Chișinău.

3.

Le Gouvernement a été représenté par son agent.

4.

En 1949, les autorités soviétiques confisquèrent la maison appartenant aux parents du requérant. Sa famille ainsi que lui-même furent déportés en Sibérie.

5.

Le 8 décembre 1992, le parlement moldave adopta la loi n

o

1225 sur la réhabilitation des victimes des répressions politiques. Elle ouvrait le droit à la restitution des propriétés nationalisées pendant le régime soviétique.

6.

À une date non spécifiée, le requérant engagea, sur le fondement de cette loi, une action en restitution des biens confisqués à sa famille.

7.

Par une décision du 9 décembre 1999, la cour d’appel de la République de Moldova accueillit l’action et ordonna à l’autorité locale compétente la restitution de la maison. Cette décision acquit force de chose jugée.

8.

Par la suite, le requérant demanda l’exécution de la décision. Eu égard au fait que la maison était habitée par deux familles, il engagea une action aux fins d’obtenir leur expulsion.

9.

Par une décision définitive du 16 juillet 2002, la cour d’appel de la République de Moldova confirma le jugement de l’instance inférieure ordonnant l’expulsion des familles en question. Il était précisé que l’expulsion devait intervenir après l’attribution de logements alternatifs à ces familles.

10.

Au moment des dernières observations des parties, la décision du 9

décembre 1999 n’était toujours pas exécutée.

LE CADRE JURIDIQUE INTERNE PERTINENT

11.

Les dispositions pertinentes en l’espèce de la loi n

o

1225 sur la réhabilitation des victimes des répressions politiques sont résumées dans l’arrêt pilote

Olaru et autres c. Moldova

(n

os

476/07 et 3 autres, § 27, 28

juillet 2009).

EN DROIT

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION et de L’ARTICLE 1 du protocole n

o

1

12.

Le requérant allègue que l’inexécution des décisions définitives rendues en sa faveur a enfreint son droit d’accès à un tribunal, garanti par l’article 6

§

1 de la Convention, ainsi que son droit au respect de ses biens, tel que prévu par l’article 1 du Protocole n

o

:

Article 6

§

1 de la Convention

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...), par un tribunal (...), qui décidera (...), des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

Article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens (...)

»

La déclaration unilatérale du gouvernement défendeur

13.

Par une lettre du 2 juin 2008, le Gouvernement a soumis une déclaration unilatérale par laquelle il invitait la Cour à rayer la requête du rôle en vertu de l’article

37 de la Convention.

14.

Par une lettre du 1

er

octobre 2008, le requérant a informé la Cour qu’il n’était pas satisfait des termes de la déclaration unilatérale, notamment en raison du montant, insuffisant à ses yeux, du dédommagement proposé par le Gouvernement.

15.

La Cour rappelle qu’un arrêt constatant une violation entraîne pour l’État défendeur l’obligation juridique de mettre un terme à la violation et d’en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (

Ex-roi de Grèce et autres c. Grèce

[GC] (satisfaction équitable), n

o

25701/94

, § 72, 28 novembre 2002). Elle a décidé que la même approche devait être suivie lorsqu’un gouvernement cherchait à obtenir la radiation d’une requête du rôle par le biais d’une déclaration unilatérale (

Pavlovici c. République de Moldova

, n

o

5711/03, §

25, 30

janvier 2018).

16.

En l’espèce, la Cour observe que la décision du 9 décembre 1999 reste inexécutée à ce jour et le Gouvernement ne fait état d’aucune mesure concrète tendant à son exécution. Elle note également que la compensation offerte ne couvre que partiellement les dommages subis par le requérant.

17.

À la lumière de ce qui précède, la Cour estime que la déclaration du Gouvernement ne lui offre pas une base suffisante pour constater qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de l’affaire.

18.

Compte tenu de cela, la Cour rejette la demande du Gouvernement tendant à la radiation de la requête du rôle, en application de l’article

37 §

1

c) de la Convention. Il lui incombe dès lors de poursuivre l’examen de la recevabilité et du fond de l’affaire.

Sur la recevabilité

19.

Dans ses observations complémentaires et sur la satisfaction équitable, le Gouvernement excipe du non-épuisement des voies de recours internes. Il soutient que le requérant aurait dû engager une procédure d’exécution forcée ainsi qu’exercer le recours interne introduit après l’adoption de l’arrêt pilote

Olaru

, précité.

20.

La Cour rappelle qu’aux termes de l’article 55 de son règlement, si la Partie contractante défenderesse entend soulever une exception d’irrecevabilité, elle doit le faire, pour autant que la nature de l’exception et les circonstances le permettent, dans ses observations écrites ou orales sur la recevabilité de la requête (voir, parmi beaucoup d’autres,

Khlaifia et autres c.

Italie

[GC], n

o

16483/12, §

52, 15 décembre 2016, et

Merabishvili c.

Géorgie

[GC], n

o

72508/13, §

214, 28 novembre 2017).

21.

Cependant, elle estime qu’il n’est pas nécessaire de trancher la question de savoir si le Gouvernement est forclos à soulever son exception. À supposer même que tel n’est pas le cas, elle juge que les arguments qu’il avance ne sauraient être accueillis.

22.

D’une part, la Cour rappelle sa jurisprudence bien établie selon laquelle il n’est pas opportun de demander à une personne, qui a obtenu une créance contre l’État à l’issue d’une procédure judiciaire, de devoir par la suite engager une procédure d’exécution forcée afin d’obtenir satisfaction (voir, parmi beaucoup d’autres,

Metaxas c. Grèce

, n

o

8415/02, § 19, 27 mai 2004, et

Arnaboldi c. Italie

, n

o

43422/07, § 52, 14 mars 2019).

23.

D’autre part, elle rappelle avoir tranché que les personnes ayant introduit leurs requêtes avant l’adoption de l’arrêt pilote

Olaru

n’étaient pas tenues d’épuiser la nouvelle voie de recours que l’État devait mettre en place (

Olaru

, précité, § 61). Or, la présente requête a été déposée avant l’arrêt pilote en question.

24.

Partant, la Cour rejette l’exception soulevée par le Gouvernement.

25.

Constatant par ailleurs que la requête n’est pas manifestement mal fondée ni irrecevable pour un autre motif visé à l’article 35 de la Convention, la Cour la déclare recevable.

Sur le fond

26.

La Cour note que, à ce jour, les décisions définitives du 9 décembre 1999 et du 16 juillet 2002 ordonnant aux autorités de restituer la maison au requérant ne sont toujours pas exécutées. Elle rappelle qu’une autorité étatique ne peut invoquer l’absence de fonds et de logements de substitution pour expliquer la non-exécution d’un jugement (voir, parmi beaucoup d’autres,

Prodan c. Moldova

, n

o

49806/99

, § 53, CEDH 2004

‑

III (extraits), et

Cristea c. République de Moldova

, n

o

35098/12, § 46, 12

février 2019).

27.

La Cour rappelle également sa position, exprimée à maintes reprises dans des affaires ayant trait au défaut d’exécution, selon laquelle l’impossibilité, pour un créancier, de faire exécuter intégralement, et dans un délai raisonnable, une décision rendue en sa faveur constitue une violation dans son chef du «

droit à un tribunal

» consacré par l’article 6 §

1 de la Convention, ainsi que du droit à la libre jouissance de ses biens garanti par l’article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention (

Prodan

, précité, §§

56 et

62).

28.

À la lumière des circonstances de l’espèce, la Cour ne voit aucune raison de parvenir à une conclusion différente dans la présente affaire. Partant, elle estime qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention en raison de l’omission des autorités d’exécuter, dans un délai raisonnable, le jugement définitif rendu en faveur du requérant.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE

41 DE LA CONVENTION

29.

Aux termes de l’article 41 de la Convention

:

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

Dommage

30.

Le requérant demande 276

300 euros (EUR) au titre du préjudice matériel qu’il estime avoir subi. Cette somme correspondrait à la valeur de la maison et du terrain sur lequel celle-ci est située, ainsi qu’aux intérêts moratoires. Le requérant demande en outre 50

000 EUR pour dommage moral.

31.

Le Gouvernement soutient que le requérant n’a pas étayé ses prétentions. Alternativement, il argue que les sommes réclamées sont excessives.

32.

Eu égard aux circonstances de l’affaire, la Cour estime que la question de l’application de l’article 41, pour ce qui est du préjudice matériel, n’est pas en état d’être tranchée. Elle décide donc de la réserver et de fixer la procédure ultérieure en tenant compte de l’éventualité d’un accord entre le Gouvernement et la partie requérante. À cette fin, la Cour accorde aux parties un délai de trois mois à partir de la date du présent arrêt.

33.

En revanche, la Cour considère que le requérant a forcément subi un dommage moral en raison des violations constatées ci-dessus. Statuant en équité, elle lui alloue 3

600 EUR, plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt.

Frais et dépens

34.

Le requérant réclame 2

500 EUR au titre des frais et dépens qu’il a engagés dans le cadre de la procédure menée devant la Cour.

35.

Le Gouvernement conteste cette prétention.

36.

Compte tenu des documents en sa possession et de sa jurisprudence, la Cour juge raisonnable d’allouer au requérant la somme de 1

000 EUR tous frais confondus.

PAR CES MOTIFS, LA COUR,

À L’UNANIMITÉ

,

Rejette

la demande du Gouvernement tendant à la radiation de la requête du rôle

;

Déclare

la requête recevable

;

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n

o

1

;

Dit

que la question de l’application de l’article 41 de la Convention ne se trouve pas en état pour le dommage matériel

; en conséquence,

a)

la réserve,

b)

invite le Gouvernement et la partie requérante à lui adresser par écrit, dans les trois mois, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir,

c)

réserve la procédure ultérieure et délègue au président le soin de la fixer au besoin

;

Dit

a)

que l’État défendeur doit verser au requérant, dans un délai de trois

mois, les sommes suivantes, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur

au taux applicable à la date du règlement

:

3

600 EUR (trois mille six cents euros), plus tout montant pouvant être dû sur cette somme à titre d’impôt, pour dommage moral,

1

000 EUR (mille euros), plus tout montant pouvant être dû sur cette somme par le requérant à titre d’impôt, pour frais et dépens,

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

Rejette

le surplus de la demande de satisfaction équitable.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 16 février 2021, en application de l’article

77

§§

2 et

3 du règlement.

Hasan Bakırcı

Branko Lubarda

Greffier adjoint

Président