SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 80044/13 N.B. împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 16 martie 2021 un comitet compus din Branko Lubarda, președinte, Valeriu Grițeco, Pauliine Koskelo, judecători, și din Hasan Bak Având în vedere declarația guvernului pârât care invită Curtea să elimine o parte din cererea de rol, precum și răspunsul reclamantului la această declarație, având în vedere observațiile părților referitoare la restul cererii, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ ȘI PROCEDURA Reclamantul, N.B., este un resortisant moldovean născut în 1955 și rezident la Singerei. Președintele secțiunii a accesat cererea de nedivulgare a identității sale formulată de reclamant [art. 47 alineatul (3) din Regulamentul de procedură] și a fost reprezentat în fața Curții de către dl E.V.
Markov, avocat care își exercită activitatea la Strasbourg. Guvernul moldovean ( Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plângea de condițiile de detenție ale acestuia. De asemenea, a fost împiedicat de autoritățile naționale în exercitarea dreptului său la acțiune individuală garantat prin art. 34 din Convenție. Cererea a fost comunicată guvernului ENI cu privire la declarația unilaterală a guvernului Recurentul susținea că condițiile deținerii sale în instituția Ö nr. 11 din Bălți erau contrare articolului 3 din convenție. După eșecul încercărilor de soluționare a amiabilă, printr-o scrisoare din 8 În aprilie 2015, guvernul a informat Curtea cu privire la propunerea de a pronunța o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de această parte a cererii și a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din convenție.
Guvernul recunoaște că a avut loc o încălcare a articolului 3 din Convenție din cauza condițiilor de detenție necorespunzătoare ale reclamantului. Acesta propune plata sumei de 4 200 EUR, care acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, și invită Curtea să șteargă cererea de participare în conformitate cu art. 37 alineatul (c) din Convenție. Această sumă va fi convertită în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data plății și va fi scutită de orice impozit care poate fi datorat. Aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții. În cazul în care nu ar fi plătit în acest termen, Ö Õ s Õ angajat să majoreze, de la expirarea termenului și până la decontare, un interes simplu la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale.
Termenii declarației unilaterale au fost transmise reclamantului. Printr-o scrisoare primită la 2 februarie 2016, l … Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii 10. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc.
11. În acest scop, Curtea a examinat declarația în lumina principiilor pe care le consacră jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI, WAZA Sp. z o.o.
c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03, 18 septembrie 2007). Comisia reamintește, de asemenea, că jurisprudența sa în materie de condiții proaste de detenție în Republica Moldova este clară și abundentă (a se vedea, de exemplu, Shishanov c. Republica Moldova, 11353/06, 15 septembrie 2015). Având în vedere natura concesiunilor incluse în declarația guvernului, precum și suma propusă a despăgubirii pentru despăgubirea în despăgubire care este conformă cu sumele alocate în cauze similare (a se vedea, de exemplu, Mescereacov c. Republica Moldova, nr. 61050/11, § 29, 9 În februarie 2016, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării părții din rejudecare referitoare la art. 3 din convenție [art. 37 alineatul (c) ] 14. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (1) în fine 15. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07,
4 martie 2008). 16. În consecință, este necesar să se șteargă cauza rolului în ceea ce privește cauza menționată anterior. Cu privire la presupusa încălcare a obligațiilor care decurg din ultima teză a art. 34 din Convenție 17. Invocând art. 34 din Convenție, reclamantul se plângea, de asemenea, de un obstacol în calea exercitării dreptului său individual de a acționa. 11 Din Bălți l'a obligat să semneze o scrisoare în care pretindea că condițiile în această închisoare erau bune. De asemenea, el susținea că, de asemenea, după comunicare, fusese transferat, ca răzbunare, într-o celulă în care condițiile erau mai rele decât cele pe care le-a cunoscut înainte și pe care le primise amenințări din partea administrației din Ecuador, prin intermediul anumitor deținuți.
18. Guvernul retorcă că nu există nicio dovadă a scrisorii pe care reclamantul ar fi semnat-o sub presiune. De asemenea, acesta susține că transferul reclamantului într-o altă celulă era o procedură obișnuită, care apărea la intervale regulate, și că acest lucru nu era legat în niciun fel de depunerea de către persoana interesată a prezentei cereri în fața Curții.
19. Curtea reamintește că un mai mult de un mai mult de un mai puțin de un … În plus, Comisia reiterează faptul că, pentru ca mecanismul de recurs individual instituit la art. 34 din Convenție să fie eficient, este extrem de important ca reclamanții, declarați sau potențiali, să fie liberi să comunice cu Curtea, fără ca autoritățile să le solicite în nici un fel să retragă sau să modifice obiecțiile (a se vedea, printre altele, În acest sens, termenul "all" se referă la "all" și la "all" și la "all" și la "all" și la "all" și la "all" și la "all" și la "all" și la "all" și la "all" și la "all" și la "all" și la "all" și la "all" și la "all" și la "all" și la "all" și la "all" și la "all" și la "all" și la "all" și la "all." A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauza C-482/99, Rec., 1998, p. În acest caz, Curtea constată mai întâi că nu a avut cunoștință de scrisoarea pe care reclamantul ar fi fost obligat să o semneze și că nimic în dosar, cu excepția afirmațiilor acestuia, nu confirmă existența acestui document.
În al doilea rând, aceasta arată că acuzațiile conform cărora, după comunicarea prezentei cereri, condițiile de detenție au înrăutățit și a primit amenințări nu sunt susținute nici de un alt element de probă. 22. Curtea nu pierde din vedere faptul că autoritățile interne sunt cele care dețin informațiile privind deținerea reclamantului și că, prin urmare, acesta se putea confrunta cu dificultăți în obținerea de probe pentru a-și susține obiecțiile în această privință.
Cu toate acestea, Comisia reamintește că, pe teren la art. 3 din convenție și în ceea ce privește condițiile de detenție, că este de competența reclamanților să îi furnizeze o dovadă pe cât posibil (a se vedea, de exemplu, Visloguzov c. Ucraina, nr. 32622/02, § 45, 20 mai 2010 și Toncu c. Republica Moldova (dec.), 26710/08, § 38, 13 noiembrie 2014). Curtea a admis ca dovadă a unor elemente ușor accesibile, cum ar fi declarațiile scrise ale deținuților (ibidem; a se vedea, de asemenea, pentru exemple de probe ușor accesibile în contextul introducerii unei căi de atac interne în ceea ce privește condițiile de detenție, Shishanov, citată anterior, § 134, și Dikaiou și alte c. Grecia, 77457/13, § 67, 16 iulie 2020). 23. Având în vedere această jurisprudență, Curtea consideră că, în prezenta cauză, reclamantul nu i-a furnizat suficient de multe elemente în sprijinul afirmațiilor sale.
Prin urmare, aceasta nu poate concluziona că autoritățile statului în cauză pot trece pentru a-și exercita dreptul la o cale de atac individuală. Prin urmare, statul pârât nu a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul ultimei propoziții a articolului 34 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la: art. 3 din Convenție și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel luate decise a elimina această parte a cererii de rol în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. A declarat că statul pârât nu a încălcat obligațiile care îi revin în temeiul articolului 34 din convenție.
În limba franceză și apoi comunicat în scris la 8 aprilie 2021. {semnătură_p_2} Hasan Bakko Lubarda Adjunct Președinte
DÉCISION Requête n o 80044/13 N.B. contre la République de Moldova La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 16 mars 2021 en un comité composé de : Branko Lubarda, président, Valeriu Grițco, Pauliine Koskelo, juges, et de Hasan Bakırcı, greffier adjoint de section, Vu la requête susmentionnée introduite le 20 novembre 2013, Vu la déclaration du gouvernement défendeur invitant la Cour à rayer une partie de la requête du rôle, ainsi que la réponse de la partie requérante à cette déclaration, Vu les observations des parties relatives au restant de la requête, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante :
1. Le requérant, N.B., est un ressortissant moldave né en 1955 et résidant à Sîngerei. Le président de la section a accédé à la demande de non ‑ divulgation de son identité formulée par le requérant (article 47 § 3 du règlement). Il a été représenté devant la Cour par M e E.V. Markov, avocat exerçant à Strasbourg.
2.Le gouvernement moldave (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent .
3.Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaignait des conditions de sa détention. Il alléguait également avoir été entravé par les autorités étatiques dans l’exercice de son droit au recours individuel garanti par l’article 34 de la Convention.
4.La requête a été communiquée au Gouvernement . EN DROIT Sur la déclaration unilatérale du Gouvernement
5.Le requérant alléguait que les conditions de sa détention dans l’établissement pénitentiaire n o 11 de Bălți étaient contraire à l’article 3 de la Convention.
6.Après l’échec des tentatives de règlement amiable, par une lettre du 8 avril 2015, le Gouvernement a informé la Cour qu’il proposait de prononcer une déclaration unilatérale en vue de régler la question soulevée par cette partie de la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
7.Le Gouvernement reconnaît qu’il y a eu violation de l’article 3 de la Convention en raison des mauvaises conditions de détention du requérant. Il offre de verser à l’intéressé la somme de 4 200 euros, couvrant tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, et invite la Cour à rayer la requête du rôle conformément à l’article 37 § 1 c) de la Convention. Cette somme sera convertie dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du paiement, et sera exempte de tout impôt pouvant être dû. Elle sera payable dans un délai de trois mois à compter de la date de la notification de la décision de la Cour. Si elle n’était pas versée dans ce délai, le Gouvernement s’engage à la majorer, à compter de l’expiration du délai et jusqu’au règlement, d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage.
8.Les termes de la déclaration unilatérale ont été transmis au requérant. Par une lettre reçue le 2 février 2016, l’intéressé a informé la Cour qu’il n’acceptait les termes de la déclaration au motif que le montant proposé était insuffisant et que celle-ci ne couvrait pas le grief tiré de l’article 34 de la Convention
9.La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si : « pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête ».
10.La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive. 11. À cette fin, la Cour a examiné la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt Tahsin Acar ( Tahsin Acar c. Turquie (question préliminaire) [GC], n o 26307/95, §§ 75 ‑ 77, CEDH 2003 ‑ VI, WAZA Sp. z o.o. c. Pologne (déc.), n o 11602/02, 26 juin 2007, et Sulwińska c. Pologne (déc.), n o 28953/03, 18 septembre 2007).
12.Elle rappelle également que sa jurisprudence en matière de mauvaises conditions de détention en République de Moldova est claire et abondante (voir, par exemple, Shishanov c. République de Moldova, n o 11353/06, 15 septembre 2015).
13.Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires (voir, par exemple, Mescereacov c. République de Moldova , n o 61050/11, § 29, 9 février 2016) –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la partie de la requête relative à l’article 3 de la Convention (article 37 § 1 c)).
14.En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de cette partie de la requête (article 37 § 1 in fine ).
15.Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention ( Josipović c. Serbie (déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
16.En conséquence, il convient de rayer l’affaire du rôle pour ce qui concerne le grief susvisé. Sur le manquement allégué aux obligations découlant de la dernière phrase de l’article 34 de la Convention
17.Invoquant l’article 34 de la Convention, le requérant se plaignait également d’une entrave à l’exercice de son droit de recours individuel. Il alléguait que, après la communication de la présente requête au gouvernement défendeur, l’administration de l’établissement pénitentiaire n o 11 de Bălți l’avait obligé à signer une lettre dans laquelle il affirmait que les conditions dans cette prison étaient bonnes. Il soutenait en outre que, également après la communication, il avait été transféré, en guise de représailles, dans une cellule où les conditions étaient pires que celles qu’il avait connues avant et qu’il avait reçu des menaces de la part de l’administration pénitentiaire, par le biais de certains codétenus.
18.Le Gouvernement retorque qu’il n’existe aucune trace de la lettre que le requérant aurait signé sous la contrainte. Il soutient également que le transfert du requérant dans une autre cellule était une procédure habituelle, survenant à des intervalles réguliers, et que cela n’était aucunement lié au dépôt par l’intéressé de la présente requête devant la Cour.
19.La Cour rappelle d’emblée qu’un grief tiré de l’article 34 de la Convention revêt un caractère procédural et que, par conséquent, il ne soulève aucune question de recevabilité au regard de la Convention (voir, par exemple, Cooke c. Autriche , n o 25878/94, § 46, 8 février 2000, et Eriomenco c. République de Moldova et Russie , n o 42224/11, § 102, 9 mai 2017).
20.Elle redit en outre que, pour que le mécanisme de recours individuel instauré à l’article 34 de la Convention soit efficace, il est de la plus haute importance que les requérants, déclarés ou potentiels, soient libres de communiquer avec la Cour, sans que les autorités les pressent en aucune manière de retirer ou modifier leurs griefs (voir, parmi beaucoup d’autres entre autres, Akdivar et autres c. Turquie , 16 septembre 1996, § 105, Recueil des arrêts et décisions 1996 ‑ IV, et Abdyusheva et autres c. Russie , n os 58502/11 et 2 autres, § 146 , 26 novembre 2019). À cet égard, le terme « presse[r] » vise non seulement la coercition directe et les actes flagrants d’intimidation, mais aussi les actes ou contacts indirects et de mauvais aloi tendant à dissuader ou décourager les requérants de se prévaloir du recours qu’offre la Convention ( Kurt c. Turquie , 25 mai 1998, § 160, Recueil 1998 ‑ III, et Eriomenco , précité, § 103).
21.Se tournant vers les circonstances de l’espèce, la Cour note d’abord qu’elle n’a pas eu connaissance de la lettre que le requérant aurait été contraint de signer et que rien dans le dossier, excepté les affirmations de celui-ci, ne confirme l’existence de ce document. Elle relève ensuite que les allégations de l’intéressé selon lesquelles, après la communication de la présente requête, les conditions de sa détention ont empiré et il a reçu des menaces ne sont pas non plus étayées par un autre élément de preuve.
22.La Cour ne perd pas de vue que ce sont les autorités internes qui détiennent les informations relatives à la détention du requérant et que, par conséquent, celui-ci pouvait rencontrer des difficultés dans l’obtention des preuves pour étayer ses griefs à cet égard. Cependant, elle rappelle avoir jugé, sur le terrain de l’article 3 de la Convention et relativement aux conditions de détention, qu’il appartenait aux requérants de lui fournir – dans la mesure du possible – des preuves à l’appui de leurs griefs (voir, par exemple, Visloguzov c. Ukraine , n o 32362/02, § 45, 20 mai 2010, et Toncu c. République de Moldova (déc.), n o 26710/08, § 38, 13 novembre 2014). La Cour a admis comme preuve des éléments facilement accessibles, tels par exemple les déclarations écrites des codétenus ( ibidem ; voir également, pour des exemples de preuves facilement accessibles dans le contexte de l’introduction d’un recours interne en matière des conditions de détention, Shishanov , précité, § 134, et Dikaiou et autres c. Grèce , n o 77457/13, § 67, 16 juillet 2020).
23.Eu égard à cette jurisprudence, la Cour estime que, dans la présente affaire, le requérant ne lui a pas fourni suffisamment d’éléments à l’appui de ses allégations. Elle ne saurait donc conclure que les autorités de l’État défendeur peuvent passer pour avoir entravé l’exercice par l’intéressé de son droit de recours individuel. Dès lors, l’État défendeur n’a pas manqué aux obligations qui lui incombaient au titre de la dernière phrase de l’article 34 de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Prend acte des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 3 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris ; Décide de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention. Dit que l’État défendeur n’a pas manqué aux obligations lui incombant au titre de l’article 34 de la Convention. Fait en français puis communiqué par écrit le 8 avril 2021. {signature_p_2} Hasan Bakırcı Branko Lubarda Greffier adjoint Président