CASE OF KARAHASANOĞLU v. TURKEY - [Ukrainian Translation] summary by the Supreme Court of Ukraine

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

16.03.2021

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Remainder inadmissible (Art. 35) Admissibility criteria;(Art. 35-1) Exhaustion of domestic remedies;No violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Civil proceedings;Article 6-1 - Fair hearing;Adversarial trial);No violation of Article 1 of Protocol No. 1 - Protection of property (Article 1 para. 2 of Protocol No. 1 - Control of the use of property)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF KARAHASANOĞLU v. TURKEY - [Ukrainian Translation] summary by the Supreme Court of Ukraine (CtEDO, 2021)

HUDOC · oficial

KARAHASANOĞLU împotriva T. urkey (nr. 21392/08 și alte 2 cereri) Cazul a vizat, în special, procedurile în litigiul financiar împotriva directorului general al fostei bănci de stat și durata interdicțiilor impuse asupra activelor sale de instanțele naționale în scopul asigurării acțiunii. Reclamantul în acest caz s-a plâns de nedreptatea procedurii, în special de oprirea sa și de faptul că a trebuit să suporte costurile de judecată; de necondamnarea onorariilor de avocat proporțional cu sumele solicitate de reclamant și de intervenția disproporționată în drepturile de proprietate ale reclamantului în legătură cu arestările prelungite ale reclamantului și obligația de a plăti pretentiile impuse de către fondurile de asigurare de credite ca garanție a acțiunii reclamantului.

În ceea ce privește plângerile privind art. 6 alineatul (1) din Convenție, CEDO a subliniat că stabilirea cheltuielilor judiciare în această cauză este cuprinsă de art. 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Robins v. the United Kingdom, 23 septembrie 1997, §§ 28 și 29, Reports of Judgments and Decisions 1997-V; Rotaru v. Romania [MP], no. 28341/95 , § 78, CEDO 2000-V; și Pyrobatys A.S. Restrukturalizacii v. Slovakia (dec.), no. 40050/ , § 59, 3 noiembrie 2011), și, prin urmare, este aplicabilă în ansamblu (punctul 133 al hotărârii). CEDO a reamintat că cererea de plată a cheltuielilor judiciare de către instanțele civile în legătură cu cererile pe care au solicitat-o nu poate fi considerată o restricție a dreptului de acces la instanță, ci este în sine o restricție a dreptului de a se pronunța, care nu este o problemă de fapt, de fapt, de determinare a cheltuielilor judiciare în conformitate cu art. 1 din Convenție (dec., no. 40050/ , § 59, 3 noiembrie 2011), iar în general este aplicabilă (punctul 133 al hotărârii).

În privința cererii reclamantului, Curtea a recunoscut că această cauză se referea la un pretins "natură excesivă a cheltuielilor" sau la o chestiune de "acces la instanță". În plus, această cauză nu are nicio legătură cu situația din acest caz în care Sacelik Elektrik Ticaret Sanayi A.Ș. ve. Turcia (nr. 20577/05 din 22 octombrie 2013), care a avut loc în urma unei cereri de soluționare a unei amenzi în termen de 100 de euro, a fost încheiată în mod automat, în ceea ce privește cererea de soluționare a unei amenzi în cauză, a unei societăți naționale, în ciuda faptului că nu a fost prevăzută o sumă maximă de amenzi în favoarea unei proceduri de administrare a unei bănci naționale (nr. 63 din 13 octombrie 2013), pe care Curtea consideră că nu poate să o ia în considerare, dacă nu a fost luată în considerare o decizie de justiție în temeiul articolului 136 din legea Uniunii Europene (nr. 136 din 13 octombrie 2013), care a fost pronunțată în mod mutatis mutatis, în sensul că cererea de soluționare a unei amenzi în termen de 100 de amenzi în favoarea unei amenzi în favoarea unei societă naționale - în favoarea unei bănci naționale - a fost încheiată în favoarea unei proceduri de judecată în favoarea unei bănci naționale (nr.

În contextul acestei sarcini, Curtea nu a avut în vedere o revizuire abstractă a dreptului național, ci a avut în vedere o examinare a modului în care acest drept a fost aplicat reclamantului. În circumstanțele specifice ale cauzei, acest lucru înseamnă că Curtea are competența de a stabili dacă, prin impunerea obligației de plată a taxei judiciare a reclamantului, acesta se află într-o poziție evident nedreaptă față de Fond (a se vedea punctele 94-95 din această hotărâre). În această privință, Curtea a remarcat, de asemenea, că nu există nici o excepție de la această regulă, nici în drept, nici în interpretarea instanțelor. În această privință, Curtea a avut dificultățile de a sublinia că reclamantul național nu a putut să recunoască în mod corespunzător argumentele de la fondul de cerere, iar în cazul în care a fost pus sub răspundere, a fost obligată să recunoască în mod abstract obligația bancii naționale de a plăti cheltuielile de credit. În acest caz, instanța a stabilit că nu a putut să stabilească în mod justificat dacă acuzațiile de la fond au fost în mod personal sau în mod personal.

Deși durata timpului în care au fost luate măsurile este o parte esențială a evaluării Curții (cf. Forminster Enterprises Limited , citat mai sus , § 77), amploarea și natura acestor restricții, precum și existența sau absența unor garanții procedurale necesare sunt la fel de importante (cf. punctul 151 al hotărârii). În plus, în cazul JKaty Stba and Džasnikov Ltd (citat mai sus, § 33) au fost luate măsuri în acest caz de aproape trei ori, iar decizia privind încălcarea obligațiilor de drept intern a fost luată de două ori (citat mai sus, § 212), în special în cazul celorlalte două instanțe naționale (citat mai sus, § 212), au fost luate măsuri de drept intern și nu au fost luate măsuri de drept intern, deoarece nu au fost luate măsuri de drept intern în temeiul hotărârii de mai sus (citat mai sus, § 212), iar în cazul celorlalte instanțe naționale (citat mai sus, § 212), au fost luate măsuri de drept intern și nu au fost luate decât de două ori (citat mai sus, § 82) și nu au fost luate măsuri de drept intern, deoarece nu au fost luate măsuri de drept intern și nu au fost luate în temeiul hotărârii de mai sus (citat mai sus, § 212), iar în cazul celorlalte două instanțe naționale (citatie naționale, § 102) au fost luate măsuri de drept intern și nu au fost luate măsuri de drept intern, în temeiul hotărârii de mai sus, deoarece nu au fost luate măsuri de drept intern și nu au fost luate măsuri de drept intern, în temeiul hotărârii de drept, în temeiul articolului de drept intern.

În această privință, Curtea Europeană a Curții a Subliniat că, în cadrul deciziei 152 din această hotărâre, reclamanții nu au putut beneficia de nicio analiză individuală a acestor măsuri, că au fost aplicate în mod individual, că au fost aplicate în mod automat, că nu au fost aplicate încălcări și încălcări și că au fost aplicate după cererea de procedură penală, că au fost atribuite în mod automat, că au fost aplicate în mod automat, și că au fost aplicate factori semnificativi pentru a garanta competența părților în cauză (în plus, Curtea a subliniat că nu au fost aplicate nici trei principii de competență în această cauză, în ceea ce privește care au fost aplicate în mod efectiv, în ceea ce privește aceste măsuri).

Întrucât reclamantul ar fi putut, în cazul în care nu în favoarea sa, să se declare falit și toate activele sale ar fi fost arestate pentru a satisface cererile Fondului, valoarea activelor sale înghețate nu a depășit riscurile financiare cu care s-a confruntat (a se vedea , mut is mutand is , Apostolovi v. Bulgaria , no. 32644 / EU09 , § 102, 7 noiembrie 2019), măsurile de protecție împotriva reclamantului nu au fost disproporționate față de pierderile de bunuri declarate de Fond către reclamant.

Citată la punctul 212 de mai sus și Lachikhina v. Russi a , nr. 38783/07, § 63, din 10 octombrie 2017, în care Curtea, în evaluarea sa privind proporționalitatea, a remarcat lipsa indicii că reclamanții au fost implicați în infracțiuni în legătură cu care activele lor au fost confiscate sau arestate) (punctul 153 al hotărârii).Cercetările menționate mai sus sunt suficiente pentru a determina Curtea că, în circumstanțele cauzei, interdicțiile temporare nu au constituit o intervenție disproporționată în dreptul reclamantului de a deține în mod liniștit proprietatea sa (punctul 154 al hotărârii).Validă © Absența încălcării articolului 6 al Convenției (dreptul la o instanță justă). © Încheierea și executarea hotărârii de către Curtea Supremă din iunie 2021 .5 Existența și executarea articolului 1 al Protocolului 1 al Convenției (încheierea și executarea hotărârii de către Curtea Supremă din 16 martie 2021).