SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Cererea nr. 39107/14 Natalia ROMANENCO împotriva Republicii Moldova Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 25 martie 2021 în calitate de comitet compus din: Branko Lubarda, președinte, Carlo Ranzoni, Pauliine Koskelo, judecători și Viktoriya Maradudina, grefier interimar, având în vedere cererea depusă la 12 mai 2014, Având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat cere Curtea să excludă cererea din lista cazurilor, deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Reclamantul, dna Natalia Romanenco, este un național moldovenesc care s-a născut în 1975. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către dl C. Tănase, un avocat practicant în Chișinău. Plângerile reclamantului în temeiul articolului 8 din Convenție și în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 privind expulziarea din apartamentul ei în absența unei baze juridice, au fost comunicate guvernului moldovenesc („ Guvernul”). După comunicare, Guvernul a inițiat proceduri de revizuire în fața Curții Supreme de Justiție în vederea remediării situației reclamate de reclamant. Prin hotărârea din 11 septembrie 2019, Curtea Supremă de Justiție a susținut cererea de revizuire a Guvernului și a anulat hotărârea care a servit ca bază pentru presupusa încălcare și a recunoscut încălcarea drepturilor reclamantului garantate de art. 1 din Protocolul nr. Prin hotărârea finală ulterioară din 28 octombrie 2020, Curtea Supremă a susținut în favoarea reclamantului deciziile judiciare din instanța de judecată. HOTĂRÂREA Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor legate de plângeri în prezenta cerere. Declarația prevede că guvernul a recunoscut încălcarea articolului 8 din Convenție și a remarcat, de asemenea, că, ca urmare a procedurii de revizuire inițiate de acestea, Curtea Supremă a remediat situația și a recunoscut încălcarea articolului din Protocolul nr. Guvernul a oferit, de asemenea, să plătească reclamantului 2.700 euro (EUR) (2 mii și șapte sute de euro) pentru a acoperi prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli. Suma ar fi convertită în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data plății, ar fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile și ar fi plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții. În cazul în care nu s-a plătit această sumă în termenul de trei luni menționat mai sus, guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Prin urmare, Guvernul a invitat Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Prin scrisoarea din 27 noiembrie 2020, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcută cu termenii declarației unilaterale. Curtea observă că art. 37 alineatul (1) litera (c) îi permite să tragă o situație din lista sa în cazul în care: „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Astfel, aceasta poate elimina cererile în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului (a se vedea, în special, Tahsin Acar c. Turcia) Hotărârea (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 77, CEDO 2003-VI). Observarea admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și a cuantumului de compensare propus pentru prejudiciu material și moral – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 § (c)). Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în protocolele lor, nu trebuie să continue examinarea cererii (art. 37 § în amendă În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea poate fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). De asemenea, Curtea are discreția de a atribui costuri juridice atunci când elimină o cerere (art. 43 § 4 din Regulamentul Curții). Principiile generale care reglementează rambursarea costurilor în temeiul articolului 43 § 4 sunt în esență aceleași ca în temeiul articolului 41 din Convenție (a se vedea, printre altele, Uniunea Martorilor lui Iehova din Georgia c. Georgia (striking off), nr. 72874/01, § 33, 21 aprilie 2015, și Meriakri c. Moldova (striking off), nr. 53487/99, § 33, 1 martie 2005). În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesie, jurisprudența sa și suma deja propusă de Guvern, Curte consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului o sumă suplimentară de 300 EUR (3 sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile juridice, precum și orice impozit care poate fi imputer asupra acesteia. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se închidă cazul din listă. Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate în ceea ce privește termenele declarației guvernului contestat și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § litera (c) din convenție. faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, în plus față de suma conținută în declarația unilaterală prezentată de guvern, 300 EUR (3 sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil în acest sens pentru solicitant, care să fie transformat în moneda națională la rata aplicabilă la data decontare; (b) care, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achitează pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale.
Application no. 39107/14
Natalia ROMANENCO
against the Republic of Moldova
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 25
March 2021 as a Committee composed of:
Branko Lubarda,
President,
Carlo Ranzoni,
Pauliine Koskelo,
judges,
and Viktoriya Maradudina,
Acting Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 12
May 2014,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the application out of the list of cases,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
The applicant, Ms Natalia Romanenco, is a Moldovan national who was born in 1975. She was represented before the Court by
Mr C. Tănase
, a lawyer practising in Chișinău.
The applicant’s complaints under Article 8 of the Convention and under Article 1 of Protocol No. 1, concerning eviction from her apartment in the absence of a legal basis, were communicated to the Moldovan Government (“the Government”).
After the communication, the Government initiated revision proceedings before the Supreme Court of Justice with a view to remedying the situation complained about by the applicant. By a judgment of 11 September 2019, the Supreme Court of Justice upheld the Government’s revision request and quashed the judgment which served as a basis for the alleged violation and acknowledged a breach of the applicant’s rights guaranteed by Article 1 of Protocol No. 1. The Supreme Court also ordered a fresh examination of the case. By its subsequent final judgment of 28 October 2020, the Supreme Court upheld the lower courts’ judicial decisions in the applicant’s favour.
The Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the complaints in the present application.
The declaration provided that the Government acknowledged the breach of Article 8 of the Convention. They also noted that as a result of the revision procedure initiated by them, the Supreme Court had remedied the situation and acknowledged the breach of Article of Protocol No. 1. The Government also offered to pay the applicant 2,700 euros (EUR) (two thousand and seven hundred euros) to cover pecuniary and non-pecuniary damage, as well as costs and expenses. The amount would be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable on the date of payment, would be free of any taxes that may be applicable and would be payable within three months from the date of notification of the Court’s decision. In the event of failure to pay that amount within the above-mentioned three-month period, the Government undertook to pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.
Therefore, the Government invited the Court to strike the application out of the list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
By a letter of 27 November 2020, the applicant indicated that she was not satisfied with the terms of the unilateral declaration.
The Court observes that Article
37 §
1
(c) enables it to strike a case out of its list if:
“... for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
Thus, it may strike out applications under Article
37 §
1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued (see, in particular, the
Tahsin Acar v. Turkey
judgment (preliminary objections) [GC], no.
26307/95, §§
75
‑
Noting the admissions contained in the Government’s declaration as well as the amount of compensation proposed for pecuniary and non-pecuniary damage – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article
37 §
1
(c)).
In the light of the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article
37 §
1
in fine
).
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application may be restored to the list in accordance with Article
37 §
2 of the Convention (see
Josipović v.
Serbia
(dec.), no.
18369/07, 4
March 2008).
The Court also has the discretion to award legal costs when it strikes out an application (Rule 43 § 4 of the Rules of Court). The general principles governing reimbursement of costs under Rule 43 § 4 are essentially the same as under Article 41 of the Convention (see, among others,
Union of Jehovah’s Witnesses of Georgia v. Georgia
(striking out), no. 72874/01, §
33, 21 April 2015, and
Meriakri v. Moldova
(striking out), no. 53487/99, §
33, 1
March 2005). In the present case, having regard to the documents in its possession, to its case-law and to the amount already proposed by the Government, the Court considers it reasonable to award the applicant an additional sum of EUR 300 (three hundred euros) in respect of legal costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to her that regard. The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration and of the arrangements for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article
37 §
1
(c) of the Convention.
Holds
(a)
that the respondent State is to pay to the applicant, within three months, in addition to the sum contained in the unilateral declaration submitted by the Government, EUR 300 (three hundred euros), plus any tax that may be chargeable in this respect to the applicant, to be converted into the national currency at the rate applicable on the date of settlement;
(b)
that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.
Done in English and notified in writing on 15 April 2021.
Viktoriya Maradudina
Branko Lubarda
Acting Deputy Registrar
President