Publicat la 15 septembrie 2025 SECȚIUNEA CINCICE A DOUA RĂSPUNSURI NR. 38988/23 Stephen M. FATOW împotriva Franței, introdusă la 26 octombrie 2023, comunicată la 25 august 2025. Această hotărâre se referă la o hotărâre a Curții Federale a Statelor Unite pentru Districtul Columbia din 11 martie 1998 care a condamnat Republica Islamică Iran la plata unei sume de 225 de milioane de dolari americani ca daune punitive din cauza sprijinului financiar și logistic acordat de acest stat grupului terorist care a comis atacul la originea decesului fiicei sale. Pentru a obține executarea acestei hotărâri pe teritoriul francez, reclamantul a inițiat o acțiune în scopul exequatur în fața instanței de mare instanță din Paris, care, printr-o hotărâre considerată contradictorie din 9 ianuarie 2019, a primit cererea sa. La 16 martie 2021, tribunalul de apel din Paris a anulat această hotărâre. Statuând în fond, aceasta a recunoscut imunitatea de jurisdicție Republicii Islamice D În sprijinul acestuia, el a afirmat în special că participarea unui stat străin la un atac terorist nu poate fi calificată drept act de suveranitate acoperit de imunitatea de jurisdicție și că, în orice caz, interzicerea terorismului constituie o normă obligatorie a dreptului internațional care trebuie să ducă la excluderea normelor privind imunitatea de jurisdicție, cu valoare normativă inferioară, în măsura în care este suficient stabilită competența statului străin în actul terorist. Acesta susține că, pentru o parte care a obținut condamnarea unui stat străin în virtutea implicării sale directe într-un atac terorist, obținerea recunoașterii acestei condamnări în Franța constituie o încălcare vădit disproporționată a dreptului de acces la un tribunal garantat prin art. 6 alin. (1) din Convenție. Prin hotărârea din 28 iunie 2023, Curtea de Casație a respins recursul recurentului. Referindu-se la jurisprudența Curții, în special la Hotărârea Al-Adsani c. Regatul Unit ([GC], n 35763/97, CEDH 2001-XI) și J.C. și alții c. Belgia 11625/17, 12 octombrie 2021), precum și la Hotărârea Germania c. Italia ; Grecia (participant) din 3 februarie 2012 a Curții Internaționale de Justiție, Comisia a confirmat raționamentul instanței judecătorești care a condus la recunoașterea imunității de jurisdicție în Republica Islamică D Instanța de apel a susținut în mod întemeiat că actele care au dus la litigiul dintre [reclamantul] și Republica Islamică Dl'Iran, în măsura în care au constat într-un sprijin financiar acordat unui grup terorist care a comis un atentat sinucigaș în care fiica [reclamantului] murise, nu erau acoperite de actele de gestionare ale statului respectiv. 13. Aceasta a arătat că imunitatea de jurisdicție a statului iranian a fost retrasă de către instanța americană în temeiul Legii privind imunitatea de jurisdicție a statelor străine, care prevede o excepție specifică pentru acțiunile în justiție referitoare la prejudiciile corporale sau la decesele cauzate de acte de terorism sponsorizate de un stat străin, permițând astfel căutarea răspunderii statului respectiv. 14. Ea a reținut exact că a presupus chiar că interzicerea actelor de terorism ar putea constitui un standard de suc cogens de dreptul internațional de natură să constituie o restricție legitimă la imunitatea de jurisdicție, ceea ce nu rezultă din starea actuală a dreptului internațional, circumstanțele din speță nu fac o excepție de la această imunitate, în cazul în care condamnarea statului iranian la plata daunelor-interese pronunțate de instanța americană nu se bazează pe demonstrația de a-și exercita direct competența Republicii Islamice Iran și a agenților săi în culpă, ci numai pe baza răspunderii civile pe care acest stat ar trebui să o suporte în temeiul ajutorului sau al resurselor materiale aduse grupului care a revendicat atentatul. 15. Ea nu a putut deduce din aceasta, fără a denatura, că Republica Islamică Iranul putea să-și opună imunitatea de jurisdicție. (...) Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a avea acces la o instanță în acest sens, prin faptul că a reușit să obțină exequatur de la judecata Statelor Unite pe teritoriul Franței din cauza imunității jurisdicționale acordate Republicii Islamice Iran. Reclamantul a fost supus unei restricții nejustificate a dreptului său de a avea acces la o instanță, garantate prin art. 6 alineatul (1) din convenție, ca urmare a acordării imunității judiciare Republicii Islamice Iran (a se vedea, printre altele, Al-Adsani c. Regatul Unit [GC], nr 35763/97, CEDH 2001-XI, Jones și alții, Regatul Unit, nr. 34356/06 și 40528/06, CEDH 2014 și J.C. și alții, Belgia, 11625/17, 12 octombrie 2021) Mai precis, având în vedere natura actelor imputate Republicii Islamice Iran prin hotărârea americană a cărei asistență financiară și logistică acordată unui grup terorist a fost solicitată, și anume aplicarea imunității judiciare a statului, în speță, a normelor de drept internațional general recunoscute în materie de imunitate ale statelor membre. În acest sens, părțile sunt invitate să prezinte exemple recente și relevante ale practicii internaționale și ale altor state membre privind acordarea imunității de jurisdicție unui stat străin în cadrul procedurilor civile referitoare la presupuse încălcări grave ale dreptului internațional.
Publié le 15 septembre 2025
Requête n
o
38988/23
Stephen M. FLATOW
contre la France
introduite le 26 octobre 2023
communiquée le 25 août 2025
La présente requête concerne l’impossibilité pour le requérant, ressortissant américain, d’obtenir l’exequatur en France d’un jugement de la Cour fédérale des États-Unis pour le District de Columbia du 11 mars 1998 ayant condamné la République islamique d’Iran au paiement d’une somme de 225 millions de dollars américains à titre de dommages et intérêts punitifs en raison du soutien financier et logistique apporté par cet État au groupe terroriste ayant perpétré l’attentat à l’origine du décès de sa fille.
Afin d’obtenir l’exécution de ce jugement sur le territoire français, le requérant engagea une action aux fins d’exequatur devant le tribunal de grande instance de Paris, qui, par un jugement réputé contradictoire du 9
janvier 2019, fit droit à sa demande.
Le 16 mars 2021, la cour d’appel de Paris annula ce jugement. Statuant au fond, elle reconnut l’immunité de juridiction à la République islamique d’Iran et, en conséquence, déclara la demande d’exequatur irrecevable.
Le requérant forma un pourvoi en cassation. À l’appui de celui-ci, il fit notamment valoir que la participation d’un État étranger à un attentat terroriste ne saurait être qualifiée d’acte de souveraineté couvert par l’immunité de juridiction et qu’en tout état de cause, l’interdiction du terrorisme constitue une norme impérative du droit international devant conduire à écarter les règles relatives à l’immunité de juridiction, à valeur normative inférieure, dès lors que l’implication de l’État étranger dans l’acte terroriste est suffisamment établie. Il soutint que l’impossibilité, pour une partie ayant obtenu la condamnation d’un État étranger au titre de son implication directe dans une attaque terroriste, d’obtenir la reconnaissance de cette condamnation en France, constitue une atteinte manifestement disproportionnée au droit d’accès à un tribunal garanti par l’article 6 § 1 de la Convention.
Par un arrêt du 28 juin 2023, la Cour de cassation rejeta le pourvoi du requérant. Se référant à la jurisprudence de la Cour, en particulier aux arrêts
Al-Adsani c.
Royaume-Uni
([GC], n
o
35763/97, CEDH 2001-XI) et
J.C. et
autres c.
Belgique
(n
o
11625/17, 12 octobre 2021), ainsi qu’à l’arrêt
Allemagne c.
Italie
; Grèce (intervenant)
du 3 février 2012 de la Cour internationale de justice, elle confirma le raisonnement de la cour d’appel ayant abouti à la reconnaissance de l’immunité de juridiction à la République islamique d’Iran, en ces termes
:
«
(...)
12.
La cour d’appel a retenu à bon droit que les actes ayant donné lieu au litige entre [le requérant] et la République islamique d’Iran, en ce qu’ils avaient consisté en un soutien financier apporté à un groupe terroriste ayant commis un attentat suicide dans lequel la fille [du requérant] avait trouvé la mort, ne relevaient pas d’actes de gestion de cet État.
13.
Elle a relevé que l’immunité de juridiction de l’État iranien avait été écartée par le juge américain en application de la loi sur l’immunité de juridiction des États étrangers prévoyant une exception spécifique pour les actions en justice relatives aux dommages corporels ou décès résultant d’actes de terrorisme parrainés par un État étranger et permettant ainsi la recherche de la responsabilité de cet État.
14.
Elle a exactement retenu qu’à supposer même que l’interdiction des actes de terrorisme puisse constituer une norme
de jus cogens
du droit international de nature à constituer une restriction légitime à l’immunité de juridiction, ce qui ne ressort pas de l’état actuel du droit international, les circonstances de l’espèce ne permettaient pas qu’il soit fait une exception à cette immunité, dès lors que la condamnation de l’État iranien au paiement des dommages-intérêts prononcés par la juridiction américaine ne reposait pas sur la démonstration de l’implication directe de la République islamique d’Iran et de ses agents dans l’attentat, mais seulement sur le fondement de la responsabilité civile que cet État devrait supporter au titre de l’aide ou des ressources matérielles apportées au groupe ayant revendiqué l’attentat.
15.
Elle n’a pu qu’en déduire, sans dénaturation, que la République islamique d’Iran pouvait opposer son immunité de juridiction. (...)
»
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint d’une violation de son droit d’accès à un tribunal, en ce qu’il n’a pu obtenir l’exequatur du jugement américain sur le territoire français en raison de l’immunité juridictionnelle accordée à la République islamique d’Iran.
Le requérant a-t-il subi une restriction injustifiée de son droit d’accès à un tribunal, garanti par l’article 6 § 1 de la Convention, en raison de l’octroi de l’immunité juridictionnelle à la République islamique d’Iran (voir notamment,
Al-Adsani c. Royaume-Uni
[GC], n
o
Jones et autres c. Royaume-Uni
, n
os
34356/06 et 40528/06, CEDH 2014, et
J.C. et autres c. Belgique
, n
o
11625/17, 12 octobre 2021)
?
Plus particulièrement, compte tenu de la nature des actes imputés à la République islamique d’Iran par le jugement américain dont l’exequatur était demandé, à savoir le soutien financier et logistique apporté à un groupe terroriste, l’application de l’immunité juridictionnelle de l’État reflétait-elle, en l’espèce, les règles de droit international généralement reconnues en matière d’immunité des États
?
À cet égard, les parties sont invitées à fournir des exemples récents et pertinents de la pratique internationale et de celle d’autres États membres concernant l’octroi de l’immunité de juridiction à un État étranger dans le cadre de procédures civiles relatives à des allégations de violations graves du droit international.