Pârvu și alții împotriva României

CAUZUL CU PÂRVU ȘI ALȚII v. ROMANIA (Aplicația nr. 3524/22) JUGUL Această versiune a fost rectificată la 4 noiembrie 2025 în temeiul articolului 81 din Regulamentul Curții. STRASBOURG 26 august 2025 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Pârvu și alții v. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Al patrulea secțiunea), ședința în calitate de comitet compus din: Anne Louise Bormann , Președintele Sebastian Rădulețu , András Jakab , judecători și Valentin Nicolescu , grefierul adjunct al secțiunii interioare , având în vedere: cererea (nr. 3524/22) împotriva României depusă în fața Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 3 ianuarie 2022 de trei cetățeni români, detalii relevante enumerate în tabelul adăugat („reclamanții”); hotărârea de a anunța cererea către Guvernul României („Guvernul”), reprezentată de agentul lor, dna O.F.

Ezer, a Ministerului Afacerilor Externe; observații părților; după deliberarea în particular la 24 iunie 2025, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: Reclamanții sunt părinții și, respectiv, fratele dlui Sorin Pârvu, ucis la 26 septembrie 2009 de către un ofițer de poliție în cursul unei operațiuni privind executarea unui mandat de arestare european. Cazul pe care reclamanții l-au adus Curții se referă la responsabilitatea autorităților în ceea ce privește uciderea și eficacitatea anchetei lor în acest sens. Principalele fapte, inclusiv evenimentele care au dus la moartea dlui Sorin Pârvu și ancheta penală urmată, sunt descrise în hotărârea Pârvu c. România (n. 13326/18, §§ 5-49, 30 august 2022), cu privire la cererea adusă de văduva dlui Sorin Pârvu.

Imediat după ce dl Sorin Pârvu a fost împușcat, unul dintre ofițerii de poliție a observat că victima nu era persoana pe care poliția o căuta să o aresteze în acea zi. O ambulanță a sosit 15 minute mai târziu și după încercarea de a resucționa dl Sorin Pârvu, acesta l-a transportat la spitalul de urgență de la Brăila, unde a murit ulterior. La 11 iunie 2010, un procuror de la Procuratura atașat Curții Superiore de Casare și Justiție (HCCJ) a hotărât să deschidă o anchetă penală pentru crimă calificată, pe baza articolelor 174-175 din Codul Penal, în ceea ce privește ofițerul de poliție, D.G., care l-a împușcat pe dl Sorin Pârvu în cap. La 7 iulie 2011, biroul procurorului menționat anterior a decis să încheie ancheta penală în legătură cu D.G., având în vedere că moartea dlui Sorin Pârvu a fost accidentală.

La 21 decembrie 2011, Curtea de Apel a acordat un recurs împotriva hotărârii procurorului din 7 iulie 2011, a anulat această decizie și a hotărât să trimită cazul înapoi la biroul procurorului pentru a continua investigația penală, având în vedere că toate aspectele factuale și juridice ale cazului nu au fost clarificate în timpul anchetelor inițiale. La 24 februarie 2012, procurorul a notificat D.G. o modificare a clasificării juridice a acuzației penale aduse împotriva lui la cea a crimei agravate (în temeiul articolului 174 și al articolului 175 alineatul (1) literele (i) și (g) din Codul penal. La 30 august 2013, biroul procurorului a atașat HCCJ a decis din nou să pună capăt anchetei penale cu privire la D.G., având în vedere că aceasta din urmă nu a fost responsabilă pentru moartea dlui Pârvu, care a avut loc accidental.

La 5 februarie 2014, Curtea de Apel Galați a acordat un recurs împotriva hotărârii procurorului menționat anterior, a anulat această decizie și a hotărât să trimită cazul înapoi la biroul procurorului pentru a continua investigația penală, având în vedere faptul că mai multe aspecte factuale și juridice ale cazului au fost încă de investigat. Curtea de Apel a enumerat pe patru pagini complete toate aspectele care trebuiau stabilite încă prin continuarea anchetei penale, inclusiv prin admiterea probelor sugerate de reclamanții, care aveau statutul de procedură al reclamanților civili. Aceste probe au inclus, de exemplu, declarația proprietarului unui kiosk din apropiere care a fost martor al incidentului.

10. La 28 august 2014, procurorul a hotărât să modifice din nou clasificarea legală a acuzației penale aduse împotriva D.G. la crimă în temeiul articolului 188 din noul Cod Penal, care a fost în vigoare începând cu 1 februarie 2014. 11. La 3 iulie 2015 biroul procurorului atașat la HCCJ a decis pentru a treia oară să încheie ancheta penală împotriva D.G., având în vedere că a acționat în legitimitate de apărare.

La 26 februarie 2016, Curtea județului Brăila a acordat un recurs împotriva hotărârii procurorului menționat anterior din 3 iulie 2015, a anulat această decizie și a hotărât să trimită cazul înapoi la biroul procurorului de a continua investigația penală, având în vedere că procurorul nu a urmat sau nu a urmat doar în parte și superficial indicațiile date de Curtea de Apel Galați în decizia sa din 5 februarie 2014. Curtea județului a afirmat, de asemenea, în decizia menționată mai sus, că investigațiile pe care Curtea de Apel a solicitat să le efectueze sunt obligatorii, nu doar recomandări. Potrivit Curții județului, nerespectarea acestor cerințe a făcut investigațiile incomplete. 13. La 7 iunie 2018 biroul procurorului atașat la HCCJ a decis, pentru a patra ocazie, să încheie ancheta penală cu privire la ofițerul de poliție D.G., având în vedere că a acționat în apărare legitimă pentru a apăra viața celorlalți trei ofițeri de poliție care participă la operație.

La 6 martie 2019 Curtea județului Brăila a permis recursul împotriva hotărârii procurorului din 7 iunie 2018, a anulat această decizie și a hotărât să trimită cazul înapoi la biroul procurorului pentru a continua investigația penală, având în vedere faptul că unele dintre măsurile de investigare necesare prin decizii judiciare anterioare au fost încă lipsește și multe aspecte ale cauzei nu au fost încă elucidate. 15. La 25 iunie 2020 biroul procurorului atașat la HCCJ a decis pentru a cincea oară să încheie ancheta penală cu privire la D.G., având în vedere că a acționat în legitimitate apărare, menținând, de asemenea, că împușcarea a fost accidentală. Procurorul a concluzionat că faptul că niciunul dintre ofițerii de poliție nu a suferit leziuni grave nu poate schimba natura atacului comis de dl Sorin Pârvu.

Prin decizia finală din 8 aprilie 2021, care a servit reclamanților la 12 iulie 2021, Curtea județului Brăila și-a respins recursul împotriva hotărârii procurorului din 25 iunie 2020, având în vedere că nu a existat contradicție în decizia procurorului din 25 iunie 2020, întrucât concluziile privind autoapărarea legitimă și împușcarea accidentală „au fost atinse în ceea ce privește diferite momente în timp și sub diferite ipoteze”. 17. Referindu-se la articolele 2 și 6 § 1 din Convenție, reclamanții au susținut că autoritățile sunt responsabile pentru uciderea dlui Sorin Pârvu și că investigația lor în acest sens nu a fost eficace. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 2 AL CONVENȚIEI 18. Fiind maestru al caracterizării care trebuie dată în drept faptelor cazului (a se vedea Radomilja și alții c. Croația [GC], nos.

37685/10 și 22768/12, §§ 114, 124 și 126, 20 martie 2018), Curtea consideră că plângerile reclamanților, care se referă la responsabilitatea autorităților în ceea ce privește uciderea dlui Sorin Pârvu și a anchetei acestora în acest sens, scade la examinarea exclusivă în temeiul articolului 2. Admisibilitatea 19. Pentru Guvern, cererea ar trebui respinsă ca fiind, în esență, aceeași cu cererea nr. 13326/18, adusă de văduva dlui Sorin Pârvu. Reclamanții conteste această teză.

20. Curtea reamintește criteriile stabilite în jurisprudența sa privind art. 35 alineatul (2) litera (b) din convenție, prin care o cerere trebuie declarată inadmisibilă dacă „este substanțial același ca o chestiune care a fost deja examinată de Curte ... și nu conține informații noi relevante” (a se vedea Verein gegen Tierfabriken Schweiz (VgT) c. Elveția (n. 2) [GC], nr. 32772/02, § 63, CEDH 2009 și Folgerø și alții c. Norvegia (dec.), nr. 15472/02, 14 februarie 2006). Prin urmare, Curtea trebuie să se asigure dacă cele două cereri, nr. 13326/18 și prezenta cerere, se referă în esență la aceeași persoană, la aceleași fapte și la aceleași plângeri. 21. Curtea constată că prezenta cerere este introdusă de părinții și, respectiv, de fratele dlui Sorin Pârvu (a se vedea punctul 1 de mai sus), în timp ce cererea nr. 13326/18 a fost introdusă de văduva dlui Sorin Pârvu (a se vedea punctul 2 de mai sus).

Curtea constată, de asemenea, că reclamanții din acest caz au participat ca parte rănită în cadrul procedurii interne și au adresat autorităților de investigare separat de văduva dlui Sorin Pârvu, inclusiv prin sugerarea unor dovezi specifice care urmează să fie colectate (a se vedea punctul 9 mai sus). În plus, văduva dlui Sorin Pârvu și-a adus cererea în 2018, plângând de împușcarea letală de către poliția soțului ei și de lipsa unei anchete eficace până în acea dată, care încă se desfășoară în 2018, în timp ce reclamanții din acest caz se plângeau în special de ineficacitatea întregii anchete, care s-a încheiat în aprilie 2021 (a se vedea punctul 16 de mai sus).

Prin urmare , prezenta cerere nu este substanțial la fel ca cererea nr. 13326/18 (a se vedea Ștefan-Gabriel Mocanu și alții c. România , nr. 34323/21 și altele 8 , § 34, 12 decembrie 2023). Argumentul guvernului care implică că există identitate între reclamanții și văduva dlui Sorin Pârvu care rezultă din drepturile de moștenire depline ale acestuia nu poate fi acceptat ca fiind relevant (a se vedea Ucak et Kargili v. Türkyïye (dec.), nr. 75527/01 și 11837/02, 28 martie 2006), în timp ce celălalt argument că reclamanții ar fi trebuit să își depună cererea la Curte mai devreme pentru a fi adăugate la cauza nr. 13326/18 pentru o singură dată examinată de Curte se referă mai degrabă la a doua opoziție preliminară (a se vedea punctele 22-23 mai jos).

Prin urmare, Curtea respinge această obiecție preliminară. De asemenea, Guvernul a formulat o obiecție preliminară că cererea a fost depusă din termenul de șase luni, deoarece reclamanții ar trebui să fi prezentat mai multă diligență în depunerea cererii la Curte. Pentru Guvern, reclamanții au așteptat prea mult timp, aducându-și cazul la Curte mai mult de douăsprezece ani de la dl. Moartea lui Sorin Pârvu, la aproape doi ani de la a patra închidere de către instanța internă a hotărârii procurorului de a pune capăt anchetei penale (a se vedea punctul 14 de mai sus) și nouă luni de la decizia finală a Curții de județ Brăila a fost adoptată la 8 aprilie 2021. În ceea ce privește cele din urmă, Guvernul a indicat că reclamanții nu ar fi trebuit să aștepte ca decizia deplină să le fie servită la 12 iulie 2021. Reclamanții refută această teză în circumstanțele cauzei.

Referindu-se la principiile privind termenul prevăzut la art. 35 § 1 din Convenție în contextul acuzațiilor de investigații ineficace privind moartea rudelor reclamanților (Mocanu și alții c. România [GC], nr. 10865/09 și altele 2, §§ 258-69, ECHR 2014 (extracte)), Curtea constată că reclamanții au devenit conștienți de motivele depline ale hotărârii finale ale Curții de județ Brăila din 8 aprilie 2021, la 12 iulie 2021, și au depus cererea la Curtea la 3 ianuarie 2022. Curtea nu poate accepta faptul că, în circumstanțele prezentei cauze, reclamanții nu au avut diligencia necesară așteptând sfârșitul procedurii interne și, în special, că decizia finală să fie servită lor. Acest lucru nu a fost irazonabil, astfel încât să poată argumenta corect cazul lor în fața Curții, cunoaștend raționamentul acestei decizii care a fost, de asemenea, prima decizie judiciară de a confirma teza biroului procuror (a se vedea punctul 16 de mai sus).

Circumstanțele actuale sunt în mare măsură diferite de cele care conduc Curtea să sancționeze lipsa de diligență a reclamanților în acest tip de cazuri ( Orić v. Croația (dec.), nr. 50203/12, §§ 37-41, 13 mai 2014). În plus, Curtea constată că reclamanții nu au avut nici o indicație specifică de la cererea separată a dlui Sorin Pârvu care era încă în așteptare în fața Curții până la hotărârea din 30 august 2022. Prin urmare, Curtea respinge și această opoziție preliminară. 24. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție sau inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Meritii 25. Principiile generale privind dreptul la viață, în special în contextul operațiunilor de poliție, au fost rezumate în Pârvu (citate mai sus, §§ 71-76).

26. Curtea se referă la concluziile sale că investigația internă privind evenimentele care au dus la moartea dlui Pârvu nu a fost eficace având în vedere lipsa expediției și lipsa de amănunțire (Pârvu, citat mai sus § 98. A durat din septembrie 2009 până în aprilie 2021, cu numeroase hotărâri judiciare de a trimite cazul înapoi procurorului din cauza diverselor omisiuni din anchetă, și a lăsat deschis un număr de întrebări cu privire la elementele de fapt cruciale ale cauzei (Pârvu, citat mai sus § 80). Pe baza dovezilor dinaintea acesteia și, în special a deficiențelor anchetei interne, în special în cursul etapelor inițiale, Curtea nu a fost convinsă de argumentele referitoare la „crederea onestă” a D.G.

că a fost absolut necesară cocking-ul armei de foc pentru autoapărarea în situația specifică, nici de explicația caracterului accidental al împuternicirii ( Pârvu, citat mai sus § 82). În plus, operațiunea nu a fost planificată de către poliție pentru a reduce la minim orice recurs la forță letală (Pârvu, citat mai sus § 87). 28. În consecință, a existat o încălcare a art. 2 din Convenție, atât în cadrul membrelor sale substanțiale, cât și în ceea ce privește reclamanții în prezenta cerere. Reclamanții au solicitat în comun 65 000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 30. Guvernul a considerat că constatarea încălcării ar constitui, în sine, o satisfacție suficientă pentru prejudiciile morale suportate de solicitanți.

31. Curtea conferă reclamanților în comun 50 000 EUR în ceea ce privește morale. prejudiciu material, plus orice impozit care poate fi imputabil reclamanților.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 2 din Convenție atât în cadrul membrelor sale substanțiale, cât și în cadrul proceselor; Deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească împreună reclamanților, în termen de trei luni, 50 000 EUR (cincătorzeci de mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertit în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 26 august 2025, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Valentin Nicolescu Anne Louise Bormann Președintele adjunct al Registrului interimar Apendice Listă a reclamanților: Cerere nr. 3524/22 Nu. Numele reclamantului Anul de naștere/registrare Naționalitate Locul de reședință George PÂRVU 1989 Română Brăila Ioneliea MOLDOVEANU [1] 1959 Română Brăila Ionel PÂRVU 1955 Română Brăila [1] Rectificat la 4 noiembrie 2025: primul nume al reclamantului a fost corectat de la Ionelia Ioneliea

FOURTH SECTION

CASE OF PÂRVU AND OTHERS v. ROMANIA (Application no. 3524/22) JUDGMENT This version was rectified on 4 November 2025 under Rule 81 of the Rules of Court. STRASBOURG 26 August 2025 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Pârvu and Others v. Romania, The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Committee composed of: Anne Louise Bormann , President , Sebastian Rădulețu, András Jakab , judges , and Valentin Nicolescu, Acting Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 3524/22) against Romania lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 3 January 2022 by three Romanian nationals, relevant details listed in the appended table, (“the applicants”); the decision to give notice of the application to the Romanian Government (“the Government”), represented by their Agent, Ms O.F.

Ezer, of the Ministry of Foreign Affairs; the parties’ observations; Having deliberated in private on 24 June 2025, Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

SUBJECT MATTER OF THE CASE

1 . The applicants are the parents and the brother, respectively, of Mr Sorin Pârvu, killed on 26 September 2009 by a police officer during an operation concerning the execution of a European arrest warrant. The case that the applicants brought to the Court concerns the authorities’ responsibility into the killing and the effectiveness of their investigation in that respect. 2 . The main facts, including the events leading to Mr Sorin Pârvu’s death and the ensuing criminal investigation, are described in the judgement Pârvu v. Romania , (no. 13326/18, §§ 5-49, 30 August 2022), concerning the application brought by the widow of Mr Sorin Pârvu.

THE COURT’S ASSESSMENT

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 2 OF THE CONVENTION

18. Being master of the characterisation to be given in law to the facts of the case (see Radomilja and Others v. Croatia [GC], nos. 37685/10 and 22768/12, §§ 114, 124 and 126, 20 March 2018), the Court considers that the applicants’ complaints, which concern the authorities’ responsibility into the killing of Mr Sorin Pârvu and their investigation in that respect, fall to be examined solely under Article 2. Admissibility

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

29. The applicants claimed jointly 65 000 euros (EUR) in respect of non ‑ pecuniary damage.