CASE OF YARGI v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Civil proceedings;Article 6-1 - Access to court)
CASE OF YARGI v. TURKEY (CtEDO, 2021)
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE YARGI c. TURKIE (Declarația nr. 22684/10) JUDGMENT STRASBOURG 27 aprilie 2021 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Yarghii c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Valeriu Grițco, președinte, Branko Lubarda, Pauliine Koskelo, judecători și Hasan Bakırcı, Registrul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nr. 22684/10) împotriva Republicii Turciei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național turc, dl İsmet Yargı („reclamantul”), la 30 martie 2010; hotărârea de a anunța cererea guvernului turc („Guvernul”); observațiile părților; decizia de a respinge obiecția guvernului de a examina cererea de către un comitet; după ce a deliberat în particular la 30 martie 2021, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: INTRODUCȚIE Cazul se referă în principal la incapacitatea reclamantului de a accesa instanțe civile pentru a solicita compensații suplimentare pentru prejudiciile materiale pe care le-a suferit ca urmare a unei exploziuni. FACTE Reclamantul s-a născut în 1965 și trăiește în Batman. El a fost reprezentat de domnul A. Çakan și dl A. Ș. Deniz, avocați care practică în Batman. Guvernul a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost proprietarul unei proprietăți din zona Toptancılar Sitesi din Batman, situată în apropiere de refinanța petrolieră Tüpraș Batman („Tüpraș Refinaria” sau „Tüpraș”, o întreprindere de stat până la privatizarea sa în 2005) și la o instalație de stocare și aprovizionare a petrolului administrată de Ministerul Apărării (denumit în continuare „ANT”). La 3 mai 2004, a avut loc o mare explozie subterană în Toptancılar Sitesi, care a dus la trei morți și multe leziuni. Explozia și focul care a urmat a afectat și multe proprietăți din apropiere, inclusiv cele ale reclamantului. Mai multe informații de fundal privind explozia, precum și evoluțiile administrative și judiciare care au urmat, au fost descrise în cazul Kurșun v. Turcia (n. 22677/10, §§ 7-45, 30 octombrie 2018). Procedură de compensare introdusă de reclamant Prima sesiune de procedură La 8 aprilie 2005, reclamantul a introdus o acțiune de compensare împotriva Tüpraș și ANT în fața Tribunalului Civil Batman („Tribunalul Civil Batman”). El a solicitat un total de 6 000 de lire turce (TRY) pentru deprecierea Valoarea proprietății sale după explozie și pierderea venitului de închiriere de la data incidentului, rezervând dreptul său de a crește aceste creanțe. Curtea Civilă Batman a ordonat un raport de experți pentru a determina măsura daunei reclamantului. 10. La 23 iunie 2006, experții au raportat constatările lor. Ei au estimat că valoarea proprietății reclamantului a scăzut cu 50 În plus, pierderea venitului de închiriere a reclamantului a fost calculată la TRY 3.350 (aproximativ 1.580 EUR la momentul materialului). 11. În audierea din 20 octombrie 2006, reclamantul a explicat că TRY 3.000 din cererile sale inițiale se referă la deprecierea valorii proprietății sale și că partea rămasă a TRY 3.000 se referă la pierderea veniturilor sale de închiriere. 12. În aceeași dată, Curtea Civilă Batman a permis cererile reclamantului împotriva lui Tüpraș. Referindu-se la raportul din 23 iunie 2006 și având în vedere că este legată de cererea reclamantului, aceasta i-a acordat suma totală pretinsă, și anume, TRY 3.000 sub fiecare cap. 13. Următorul cont al primului set de proceduri se bazează pe argumentele guvernului din 31 iulie și 17 noiembrie 2017, care au rămas neconvenționate de reclamant. 14. La 18 martie 2008, în urma apelului de către Tüpraș, Curtea de Cassare a anulat hotărârea din 20 octombrie 2006, deținând în special faptul că raportul de experți menționat mai sus nu a fost adecvat. 15. Cazul a fost astfel transmis Curții Civile Batman, care a ordonat ulterior un nou raport de experți pentru a determina amploarea daunelor reclamantului. 16. La o dată neespecificată, experții au raportat constatările lor. Ei au evaluat deprecierea valorii proprietăților reclamantului la TRY 44.691.36 și pierderea veniturilor sale de închiriere la TRY 4.950. 17. La o dată neespecificată, Curtea Civilă Batman, având în vedere obligația de cerere a reclamantului, i-a acordat un total de 6.000 TRY sub ambele șefuri. 18. La 11 februarie 2010, Curtea de cassare a susținut această hotărâre. A doua sesiune de procedură 19. Între timp, la 10 noiembrie 2006, reclamantul a introdus o acțiune suplimentară în fața Curții Civile Batman împotriva Tüpraș. El a solicitat o sumă suplimentară de 68.282 (aproximativ 36.710 EUR în timpul materialului), care corespunde cuantumului total al prejudiciului calculat în raportul din 23 iunie 2006, lipsa cererii sale inițiale de la TRY 6,000 (a se vedea punctele 8 și 10 mai sus). 20. La 16 mai 2008, Curtea Civilă Batman a respins cererea reclamantului de compensare suplimentară în calitate de timp interzisă, susținând că afirmația reclamantului se referă la un act torturator în temeiul articolului 60 § 1 din Codul de Obligații, care a solicitat introducerea unor cereri de compensare în termen de un an de la data în care victima a devenit conștientă de daunele și de partea responsabilă pentru daune. Având în vedere faptul că reclamantul a introdus deja la 21 martie 2005 (sic ) o acțiune de compensare în legătură cu explozia în cauză, instanța a susținut că trebuie să fi devenit conștient de actul în cauză și de partea responsabilă până la data respectivă. Prin urmare, acțiunile suplimentare nu au fost introduse în termenul de un an aplicabil. 21. La 23 martie 2009, Curtea de Cassare a respins recursul reclamantului împotriva acestei hotărâri. 22. La 15 octombrie 2009, acesta a respins, de asemenea, cererea de rectificare a reclamantului. În conformitate cu art. 60 § 1 din Codul de Obligații (Legea nr. 818) în vigoare la momentul material („fostul Cod de Obligații”), o acțiune de compensare pentru daune ar deveni limitată la un an de la data în care daunele și identitatea autorului acestuia au devenit cunoscute (ıttıla ) sau, cel târziu, la zece ani de la comisia actului care a cauzat daunele. 25. Aceeași dispoziție prevăzută în al doilea paragraf prevede că, în cazul în care reclamația de compensare provine dintr-un act care constituie, de asemenea, o infracțiune în temeiul dreptului penal care a fost supuse unei perioade de prescripție mai lungă, atunci această perioadă mai lungă se va aplica, de asemenea, în acțiunea de compensare. 26. În temeiul articolului 74 din Codul de Procedură Civilă (Legea nr. 1086) în vigoare la momentul material, instanțele civile erau obligate de afirmațiile părților și nu puteau acorda o sumă mai mare decât cea solicitată. 27. În dreptul civil turc, ca în vigoare la momentul material, au existat, totuși, două modalități de creștere a unei cereri inițiale. Primul a fost de a aduce o „acțiune suplimentară” (ek dava ) în ceea ce privește același litigiu (a se vedea, Okçu c. Turcia) , nr. 39515/03, § 26, 21 iulie 2009). Al doilea a fost „amendment” (ıslah ), care a fost o moțiune procedurală care a permis reclamanților să își majoreze cererile inițiale în cadrul aceleiași proceduri (ibidem § 25). Pentru a utiliza oricare dintre aceste proceduri, reclamanții au fost obligați să își rezerve dreptul la o compensare suplimentară la momentul depunerii acțiunii lor inițiale. Cu toate acestea, această rezervare nu ar întrerupe executarea termenelor legale în ceea ce privește o eventuală cerere de compensare suplimentară, care trebuia astfel să fie făcută în același termen cu acțiunea inițială (a se vedea Akın) și alții c. Turcia (dec.), nr. 27747/02, §§ 18-20, 29 ianuarie 2008). 28. Secțiunea 375 § 1 i) din Codul de Procedură Civilă („CP”) se citește după cum urmează: „1. Reluarea procedurii poate fi solicitată din următoarele motive: (...) (i) În cazul în care Curtea Europeană a emis o hotărâre finală care constată că decizia [finală internă] a fost luată în încălcarea Convenției pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a protocoalelor sale suplimentare (...)” Secțiunea 377 din CCP prevede că termenul pentru redeschiderea procedurilor pe motivele prevăzute la secțiunea 375 § 1 litera (i) este de trei luni de la data notificării hotărârii finale a Curții Europene a Drepturilor Omului și, în orice caz, de zece ani de la data în care hotărârea instanței interne care face obiectul cererii de redeschidere devine finală. ARTICOLUL 6 ALEGAT AL CONVENȚIEI 30. Reclamantul s-a plâns de diferite încălcări ale art. 6 § 1 din Convenție, care, în măsura în care este relevant, citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor civile ... fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal ...” respingerea acțiunii suplimentare de compensare aduse de solicitant 31. Reclamantul s-a plâns că i s-a refuzat un proces echitabil din cauza concedierii cererii sale suplimentare de compensare ca fiind din timp, care se bazează pe o interpretare inexactă a articolului 60 § 1 din fostul Cod de Obligații, precum și pe o evaluare eronată a faptelor. Admisibilitate 32. Curtea remarcă că această parte a cererii nu este, vădit nefondată, nici inadmisibilă pentru alte motive enumerate la art. 35 din Convenție. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Reclamantul a explicat că, în temeiul articolului 60 § 1 din fostul Cod de Obligații, a trebuit să se introducă o acțiune pentru daune în termen de un an, atât de la identitatea infractorului, cât și a prejudiciului suferit devenind cunoscută victimei. 34. Reclamantul a susținut că simplul act de a aduce o acțiune nu ar putea declanșa termenul în cauză, deoarece nu a demonstrat neapărat că reclamantul știa cu certitudine identitatea infractorului la această dată. El susține, de asemenea, că nu ar fi putut fi așteptat să cunoască, la începutul procedurii, natura și cuantumul daunelor pe care le-a suferit, ceea ce necesită o examinare expertă. 35. Guvernul a susținut că judecătorii naționali au reușit să interpreteze aplicarea dreptului intern. În absența oricărei arbitrarii în interpretarea normei privind termenele prevăzute la art. 60 § 1 din fostul Cod de Obligații de către instanțele interne relevante, plângerea reclamantului în acest sens a fost de natură a patra instanță. 36. Guvernul a adăugat că daunele și identitatea tortfeasorului au devenit bine cunoscute prin intermediul mass-media imediat după incident, și că unele proprietăți de proprietăți din zonă au fost astfel în măsură să aducă cazuri împotriva Tüpraș în termenul stabilit. În plus, potrivit Guvernului, Curtea de Cassare a afirmat că faptul că tortfeatorul a fost identificat a fost suficient pentru a aduce o acțiune. 37. Guvernul a subliniat în continuare că reclamantul a depus prima acțiune în termenul stabilit, dar că nu a reușit să aducă acțiune suplimentară în termenul respectiv. (b) Evaluarea Curții 38. Curtea consideră oportună examinarea plângerii reclamantului din perspectiva dreptului de acces la o instanță, astfel cum este garantat de art. 6 § 1 din Convenție (a se vedea Kurșun, citat mai sus, § 93). În această privință se referă la recapitularea jurisprudenței privind accesul la instanță în Zubac v. Croația ([GC] nr. 40160/12, §§ 76-79, 5 aprilie 2018). În plus, aceasta reiterează că este în primul rând pentru autoritățile naționale, în special pentru instanțe, să rezolve problemele de interpretare și de aplicare a normelor procedurale, cum ar fi termenele de depunere a documentelor sau depunerea de apeluri. Rolul Curții se limitează la verificarea compatibilității cu Convenția privind efectele unei astfel de interpretații (a se vedea Tejedor García v. Spania , 16 decembrie 1997, § 31, Raporturi de hotărâri și hotărâri 1997 VIII. În plus, Curtea trebuie să-și evalueze în fiecare caz în lumina caracteristicilor speciale ale procedurii în cauză și prin trimitere la obiectul și scopul articolului 6 § 1 (a se vedea mutatis mutandis Miragall Escolano și alții c. Spania , nr. 38366/97 și altele 9, § 36, CEHR 2000 I). 39. Curtea observă că, în conformitate cu art. 60 § 1 din fostul cod de obligații, toate cererile de tort a trebuit să fie introduse în termen de un an de la daunele și identitatea celor răspunzători pentru această daune devenind cunoscute victimei nedreptului civil. În plus, subliniază că legislația internă în vigoare în timpul material a oferit reclamanților două opțiuni de creștere a cererilor inițiale, și anume amendamentul și procedurile de acțiune suplimentare (a se vedea punctul 27 mai sus). Cu toate acestea, Curtea constată că această cerere de creștere a unei cereri inițiale a trebuit să fie formulată în același termen de un an prevăzut în art. 60 § 1 din fostul Cod de Obligații pentru depunerea cererii inițiale (ibidem 40. Curtea remarcă că, în cazul instantaneu, reclamantul și-a prezentat cererile inițiale de compensare în termenul relevant și a solicitat compensare pentru deprecierea valorii proprietăților sale după explozie și pentru pierderea venitului de închiriere. Cu toate acestea, evaluarea efectuată de experții desemnați de instanță în cursul procedurii inițiale a demonstrat că deprecierea valorii proprietăților reclamantului și pierderea venitului său de închiriere a fost mai mare decât cea solicitată de el. Reclamantul a solicitat, în consecință, să sporească această cerere în funcție de evaluarea experților. Cu toate acestea, instanța internă a respins această afirmație din cauza faptului că nu a fost depusă în termenul statutar de un an, care a început să scape de la data la care reclamantul și-a introdus acțiunea inițială. 41. Curtea nu este în măsură să stabilească atunci când ar fi trebuit să se execute termenul relevant, deoarece se încadrează în instanța națională să decidă chestiuni de asemenea natură. Cu toate acestea, aceasta remarcă că, în circumstanțele particulare ale prezentului caz, aplicarea acestei norme de termen a avut ca efect privarea reclamantului de posibilitatea de a-și susține daunele în întregime. Acest lucru se datorează faptului că realitatea prejudiciului în cauză a fost pusă la dispoziție doar prin evaluările efectuate de experți în cursul procedurii inițiale de compensare, iar raportul de experți în cauză a fost emis numai la 23 de ani. Iunie 2006, care este mai mult de un an și o lună după ce reclamantul a introdus procedura inițială, în care termenul pentru creșterea cererii inițiale a expirat deja. 42. Curtea subliniază în acest sens că determinarea prejudiciului în cauză, și anume deprecierea valorii proprietăților reclamantului și pierderea venitului său de închiriere în urma unui fenomen complex de poluare a mediului și a exploziei rezultate (a se vedea Kurșun , citat mai sus §§§ . 19 și 102), implicau considerații tehnice și, prin urmare, necesită o anumită experiență. Din acest motiv, Curtea Civilă Batman a trebuit să ordone două rapoarte de experți separate pentru a putea determina amploarea daunelor reclamantului, iar diferența dintre constatările experților sugerează că chiar și instanța experții desemnați au întâlnit unele dificultăți în stabilirea cantității exacte a acestor daune. Având în vedere complexitatea acestei chestiuni, Curtea consideră că, la începutul procedurii de compensare inițiale, reclamantul nu ar fi putut să cunoască întreaga măsură a daunei sale, care a fost adusă la lumină doar prin evaluările efectuate de experți în cadrul procedurii inițiale de compensare (a se vedea mutatis mutandis Fatma Nur Erten și Adnan Erten c. Turcia , nr. 14674/11, §§§ 29 33, 25 noiembrie 2014, și Mikail Tüzün c. Turcia , nr. 42507/06, §§ 22-24, 27 noiembrie 2018, în cazul în care Curtea a deținut, de asemenea, în diferite contexte, că ar fi irezonabil să se aștepte că un reclamant ar fi știut la momentul depunerii cazului său amploarea exactă a prejudiciilor materiale susținute, sau să le ceară să supraestimați afirmația lor în mod deliberat și să depună o cerere pentru o sumă mai mare prin plata taxelor judiciare mai mari, ceea ce ar duce la o limitare disproporționată a dreptului de acces la o instanță). Cu toate acestea, Curtea constată că aplicarea reglementării privind termenul-limită relevante cu privire la faptele actuale a făcut practic imposibil ca reclamantul să beneficieze de avizul de experți solicitat în acest caz și să-și majoreze în consecință cererile inițiale. 43. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că dreptul reclamantului de a spori cererea inițială prin intermediul unei acțiuni suplimentare a rămas „teoretic și ilusoriu” cu privire la faptele prezentului caz și că reclamantul nu a putut solicita remedierea pentru daunele sale complete. Prin urmare, a existat o încălcare a dreptul de acces al reclamantului la o instanță în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție. Alte plângeri în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție 44. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că hotărârile instanțelor interne nu au avut raționament și au contrazis deciziile pronunțate în ceea ce privește alții care au suferit daune la proprietățile lor ca urmare a aceleași exploziții. În plus, el a susținut că afirmația sa nu ar fi trebuit să fi fost considerată a fi devenită în condiții de timp din cauza caracterului „continuării” al prejudiciului în cauză. 45. Reclamantul s-a plângut, de asemenea, în observațiile sale prezentate Curții la 12 octombrie 2017, că, având în vedere că acuzațiile penale au fost, de asemenea, formulate împotriva funcționarilor Tüpraș în legătură cu explozia în cauză, perioada de prescripție penală aplicabilă acestor taxe ar trebui să se aplice și în procedura civilă corespunzătoare, în conformitate cu art. 60 § 2 din fostul cod de obligații. 46. Având în vedere concluzia din punctul 43 de mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să examineze admisibilitatea sau fondul acestor plângeri (a se vedea mutatis mutandis Kurșun, citat mai sus, § 106). Violația ALLEGAtă a ARTICOLULUI 1 din PROTOCOLUL nr. 1 la CONVENȚIA 47. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția (i) că autoritățile de stat nu au reușit în obligațiile lor pozitive de a lua măsurile necesare pentru a evita explozia și daunele rezultate asupra proprietății sale; (ii) că acțiunile sale suplimentare au fost respinse pentru că au devenit îndepărtate în ciuda recunoașterii prejudiciilor pe care le-a suferit experții; și (iii) că restricțiile de construcție impuse de autoritățile în urma exploziei, care erau încă în vigoare din cauza scurgerii continue și a riscului de alte exploziuni, au restricționat în mod sever utilizarea proprietății sale. 48. Reclamantul a susținut în continuare, în temeiul articolului 13 din Convenție, că procedura penală inițiată după incidentul nu a fost eficace și, în special, nu a respectat criteriile stabilite de Curte în cazul Öneryıldız c. Turcia ([GC], nr. 48939/99, CEDH 2004 XII). 49. Guvernul a argumentat, printre altele, , că plângerile reclamantului în temeiul acestui șef ar trebui să fie declarate inadmisibile în temeiul articolului 35 § 1 din Convenția pentru neepuizarea recourslor interne, deoarece nu a pus în aplicare o acțiune administrativă împotriva autorităților competente ale statului pe care a reținut-o responsabilă pentru presupusa încălcare a drepturilor sale de proprietate. 50. Reclamantul a susținut acuzațiile sale și a susținut, în special, că orice acțiunea inițiată împotriva autorităților de stat este condamnată să eșueze în aceste circumstanțe. 51. Curtea consideră că plângerile reclamantei în temeiul acestui cap cad în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția (a se vedea, Kurșun, citat mai sus, § 109). 52. În ceea ce privește plângerea reclamantului că i s-a refuzat măsurile corective adecvate doar din cauza presupuselor deficiențe ale procedurii penale, Curtea reamintește că a examinat deja și a declarat inadmisibil ca fiind, în mod evident, nepotrivit, o plângere similară în cazul Kurșun (citată mai sus, § 125), care se referă la același incident. 53. Curtea nu are niciun motiv să ajungă la o concluzie diferită în acest caz, rezultând că această parte a cererii este întemeiată în mod evident nepotrivit și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § § a) și 4 din Convenție. 54. În ceea ce privește plângerile reclamantei referitoare la responsabilitatea directă a Tüpraș pentru incidentul și incapacitatea sa de a obține compensații suplimentare de la societate în ceea ce privește prejudiciile materiale care rezultă din acest incident, Curtea consideră inutile examinarea admisibilității sau a meritelor acestor plângeri în particular, ținând seama de concluzia prevăzută la art. 6 § 1 din convenție în acest sens (a se vedea punctul 43 de mai sus; a se vedea, de asemenea, Curșun , citat mai sus, § 128). 55. În ceea ce privește restul plângerilor reclamantei în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, Curtea constată că a declarat deja plângeri similare inadmisibile pentru neepușirea recourslor interne din cauza neafectării unei acțiuni administrative împotriva autorităților publice relevante ( Kurșun , citat mai sus, §§ 129-132). 56. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul art. 35 § § 1 și 4 din Convenție pentru faptul că nu scapă de căile de recurs interne. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 57. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” 58. Reclamantul a solicitat 51.580 EUR în ceea ce privește prejudicii materiale, pentru a compensa daunele pe care le-a suportat ca urmare a exploziei în cauză și 50 000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 5.800 pentru taxele avocatului și 29 EUR pentru alte costuri și cheltuieli suportate în fața instanțelor interne și a Curții. În sprijinul afirmațiilor sale, el a prezentat un cronolog care a arătat că reprezentantul său juridic a efectuat o lucrări legale de cincizeci și opt ore cu privire la cererea depusă Curții. Guvernul a contestat aceste afirmații, considerându-le nefondate și excesive și a adăugat că, în cazul în care Curții ar găsi orice încălcare a Convenției, cea mai adecvată modalitate de remediere a acestei încălcări ar fi de a solicita deschiderea procedurii de compensare. 60. Curtea constată că, în cazul în care, după caz instant, un individ a fost victima unei încălcări a cerințelor prevăzute la art. 6 din Convenție, a reexaminat sau a redeschiderii cazului, în cazul în care solicită, reprezintă, în principiu, o modalitate adecvată de remediere a încălcării încălcării (a se vedea Aksis și alții c. Turcia, nr. 4529/06, § 64, 30 aprilie 2019). În ceea ce privește prezentul caz, Curtea remarcă că art. 377 din CCP prevede un termen de zece ani pentru deschiderea unei cereri, care începe să se desfășoare de la data în care hotărârea instanței interne impugnate a devenit finală (a se vedea punctul 29 de mai sus). În acest sens, Curtea observă că au trecut mai mult de zece ani de la decizia finală a Curții de cassare luată în cadrul procedurii reclamate (a se vedea punctul 22 de mai sus). Prin urmare, Curtea remarcă că reclamantul nu poate avea permisiunea de a redeschide procedura, dacă alege să facă o astfel de cerere, din motive că cererea sa a fost depusă în afara termenului de zece ani prevăzut de secțiunea 377 din CCP (a se vedea Aksis și alții , citat mai sus § 64 și Șamat c. Turcia , nr. 29115/07, § 72, 21 ianuarie 2020). 61. În plus, Curtea constată că, deși nu poate specula în ceea ce privește rezultatul procedurii plângute ar fi fost încălcată încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, nu consideră irezonabil să considere reclamantul ca fiind privat de o oportunitate reală în măsura în care el nu a putut să aibă în valoare fondul cererilor sale suplimentare de compensare examinate (a se vedea În plus, Curtea consideră că reclamantul a suferit unele prejudicii morale care nu este suficient de compensate de constatarea unei încălcări a Convenției. 62. Prin urmare, având în vedere dispozițiile legislației interne care nu permit redeschiderea procedurii după zece ani de la data în care hotărârea impușită a devenit finală și având în vedere natura încălcării constatate, Curtea decide, pe o bază echitabilă, să atribuie reclamantului o sumă agregată de 7,000 EUR sub toate șefurile de daune combinate. 63. În ceea ce privește costurile și cheltuielile reclamantului, având în vedere documentele în posesie și jurisprudența acesteia, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 1000 EUR care acoperă costurile în toate șefile. 64. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind încălcarea dreptului de acces la instanță admisibilă; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție din cauza încălcării dreptului de acces al reclamantului la o instanță; deține că nu este necesară examinarea admisibilității sau a meritelor restului plângerilor în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție; că nu este necesară examinarea admisibilității sau a fondurilor plângerilor în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție privind responsabilitatea directă a Tüpraș pentru incident, precum și incapacitatea reclamantului de a obține compensații suplimentare de la Tüpraș în ceea ce privește prejudiciile materiale sale care rezultă din acest incident; Restul plângerilor în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția este inadmisibil; deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 7 000 EUR (sapte mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudicii materiale și morale; (ii) 1000 EUR (o mie de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 aprilie 2021, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. {signature_p_2} Hasan Bakırcı Valeriu Grițco Președintele adjunct al grefierului