Publicat la 7 iunie 2021 A DOUA SECȚIUNE Cererea nr. 56462/19 Ceyda SUNGUR împotriva Turciei introdusă la 14 octombrie 2019, comunicată la 17 mai 2021, CU PRIVIRE LA LUXEMBURGUL DE L În decizia sa din 3 aprilie 2019 (Bașvuru Numararas : 3/04/2019) la punctele 59 și, respectiv, 71, Curtea Constituțională a statuat că, în speță, nicio autoritate administrativă sau judiciară nu a stabilit că recurenta a dat dovadă de o cale de atac sau a avut o atitudine agresivă față de forțele de ordine care luaseră măsuri preventive la locul incidentului, în schimb intervenția cu utilizarea gazului cu piper era inutilă. Aceasta încheie la neîncălcarea componentelor substanțiale și procedurale ale articolului 3 din convenție.
Recurenta invocă o încălcare a componentelor substanțiale și procedurale ale articolului 3 din convenție. Aceasta susține că polițistul care a utilizat gazul lacrimogen împotriva sa a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, însoțită de suspendare la pronunțarea hotărârii judecătorești ( În această privință, Comisia invocă o încălcare a articolului 13 din convenție.
Întrebări adresate părților, având în vedere constatările Curții Constituționale, la punctele 59 și, respectiv, 71 din Decizia sa din 3 aprilie 2019 (Bașvuru Numaras) : 2015/14363, Karar Tarih În acest caz, nici o autoritate administrativă sau judiciară nu a stabilit că reclamanta a dat dovadă de o cale de atac sau că a avut o atitudine agresivă față de forțele de ordine care au luat măsuri preventive la locul incidentului, în schimb intervenția cu utilizarea gazului cu piper era inutilă și că forța utilizată de polițiști împotriva reclamantei nu era necesară, lipsa unei justificări pentru utilizarea gazelor lacrimogene din partea forțelor de ordine împotriva recurentei ( Ali Güneș c. Turcia , n 9829/07, § 41, 10 aprilie 2012) analizează ea tortura, cu încălcarea articolului 3 din Convenție (a se vedea, printre multe altele, Selmuni c. Franța [GC], n 25803/94, § 96-97, CEDH 1999 V și Ateșo.
c. Turcia , n 53645/10, §§ 19-20, 20 ianuarie 2015) Liquiditatea legislației penale naționale în ceea ce privește forțele de ordine în speță, și anume suspendarea la pronunțarea instanței ( , nr. 52067/99, §§ 73-78, CEDO 2006 XII (extracturi), Zeynep Özcan c. Turcia, n 45906/99, §§ 40-46, 20 februarie 2007, Taylan c. Turcia, n 32051/09, § 46, 3 iulie 2012 și Ateșo În ceea ce privește utilizarea gazelor lacrimogene împotriva persoanelor care nu au un act de rezistență violentă împotriva forțelor de ordine, precum și a instrumentelor juridice ale dreptului intern care ar putea sancționa în mod corespunzător forțele de ordine responsabile cu torturarea sau maltratarea (zzci c. Turcia, n 42606/05, §§ 98-99, 23 iulie 2013), Curtea Constituțională a examinat obligațiile pozitive care revin statului pârât pe teren al articolului 3 din Convenție care pot (a) să cuprindă obligația de a institui un cadru juridic adecvat, în special prin intermediul unor dispoziții penale eficiente, și (b) să nu fie în contradicție, cum ar fi în speță, cu jurisprudența Curții, decizia pronunțată în speță de Curtea Constituțională, cu privire la suspendarea pronunțării instanței de judecată ( A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauzele conexate C-75/98 și C-75/98, ECLI:EU:C:2006:511,
punctul 66. Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentelor care intră sub incidența articolului 3 din Convenția (Labita c. Italia [GC], nr. 26772/95, § 131, CEDH 2000-IV, și Bouyid c. Belgia [GC], nr 23380/09, § 114-123, CEDH 2015), ancheta efectuată în speță de autoritățile interne a îndeplinit cerințele articolului menționat
Publié le 7 juin 2021
Requête n o 56462/19 Ceyda SUNGUR contre la Turquie introduite le 14 octobre 2019 communiquée le 17 mai 2021
La requête concerne l’utilisation d’un gaz lacrymogène (dit gaz au poivre) à l’encontre de la requérante, le 28 mai 2013, alors qu’elle manifesta à l’occasion des évènements dit du parc « Gezi » à Istanbul. La requérante vêtue d’un vêtement rouge fit la une des médias et fut appelée « la femme en rouge » (« kırmızılı kadın »). Dans sa décision du 3 avril 2019 ( Bașvuru Numarası : 2015/14363, Karar Tarih : 3/04/2019) respectivement aux paragraphes 59 et 71, la Cour Constitutionnelle releva qu’en l’espèce aucune autorité administrative ou judiciaire n’avait établi que la requérante avait fait preuve de voie de fait ou bien avait eu une attitude agressive à l’égard des forces de l’ordre qui avaient pris des mesures de prévention sur les lieux de l’incident, bien au contraire l’intervention avec utilisation du gaz au poivre était inutile.
Elle conclut à la non-violation des volets substantiel et procédural de l’article 3 de la Convention. La requérante allègue une violation des volets substantiel et procédural de l’article 3 de la Convention. Elle soutient que le policier qui a utilisé le gaz lacrymogène à son encontre a été condamné à une peine d’emprisonnement assortie du sursis au prononcé du jugement (« hükmün açıklanmasının geri bırakılması »). À cet égard, elle invoque une violation de l’article 13 de la Convention.
1. Eu égard aux constats établis par la Cour Constitutionnelle, respectivement aux paragraphes 59 et 71 de sa décision du 3 avril 2019 ( Bașvuru Numarası : 2015/14363, Karar Tarih : 3/04/2019), selon lesquels en l’espèce aucune autorité administrative ou judiciaire n’avait établi que la requérante avait fait preuve de voie de fait ou bien avait eu une attitude agressive à l’égard des forces de l’ordre qui avaient pris des mesures de prévention sur les lieux de l’incident, bien au contraire l’intervention avec utilisation du gaz au poivre était inutile et que la force utilisée par les policiers à l’encontre de la requérante n’était pas nécessaire, l’absence de justification pour l’utilisation de gaz lacrymogène de la part des forces de l’ordre à l’encontre de la requérante ( Ali Güneș c. Turquie , n o 9829/07, § 41, 10 avril 2012) s’analyse-t-elle à la torture, en violation de l’article 3 de la Convention (voir, parmi beaucoup d’autres, Selmouni c. France [GC], n o 25803/94, §§ 96-97, CEDH 1999 ‑ V, et Ateșoğlu c. Turquie , n o 53645/10, §§ 19-20, 20 janvier 2015) ? 2. L’application de la législation pénale nationale à l’égard des forces de l’ordre en l’espèce, à savoir le sursis au prononcé du jugement (« hükmün açıklanmasının geri bırakılması »),
a-t-elle un effet dissuasif nécessaire pour empêcher à l’avenir les forces de l’ordre de commettre d’autres actes similaires contraires à l’article 3 de la Convention (voir, parmi beaucoup d’autres, Okkalı c. Turquie , n o 52067/99, §§ 73-78, CEDH 2006 ‑ XII (extraits), Zeynep Özcan c. Turquie , n o 45906/99, §§ 40-46, 20 février 2007, Taylan c. Turquie , n o 32051/09, § 46, 3 juillet 2012, et Ateșoğlu c. Turquie , n o 53645/10, § 28, 20 janvier 2015) ? 3. S’agissant de l’utilisation des gaz lacrymogènes à l’encontre des personnes qui ne commettent pas d’actes de résistance violente à l’égard des forces de l’ordre ainsi que des outils juridiques du droit interne aptes à sanctionner de manière adéquate les forces de l’ordre responsables d’actes de tortures ou de mauvais traitements ( İzci c. Turquie , n o 42606/05, §§ 98-99, 23 juillet 2013), la Cour constitutionnelle a-t-elle examiné les obligations positives qui incombent à l’État défendeur sur le terrain de l’article 3 de la Convention qui peuvent (a) comporter le devoir de mettre en place un cadre juridique adapté, notamment par le biais de dispositions pénales efficaces, et (b) ne soient pas en contradiction, comme en l’espèce, avec la jurisprudence de la Cour ? 4. La décision rendue en l’espèce par la Cour constitutionnelle,
concernant le sursis au prononcé du jugement (« hükmün açıklanmasının geri bırakılması ») prononcé au profit des forces de l’ordre, est-elle conforme à sa propre jurisprudence rendue dans des affaires similaires, voir en particulier, Deniz Yazıcı (B. No : 2013/6359, § 114, 10.12.2014), Mehmet Șah Araș ve diğerleri (B. No : 2014/798, §§ 85, 28.9.2016), et Elif Aydın Dost (B. No : 2014/199954, §§ 48-51, 12.6.2018) ? 5. Eu égard à la protection procédurale contre des traitements contraires à l’article 3 de la Convention ( Labita c. Italie [GC], n o 26772/95, § 131, CEDH 2000-IV, et Bouyid c. Belgique [GC], n o 23380/09, §§ 114-123, CEDH 2015), l’enquête menée en l’espèce par les autorités internes a-t-elle satisfait aux exigences de cet article ?