ÎNAPOI LA REZULTATE CtEDO
Sursă originală
CtEDO 18.05.2021 Auto

GÜNEȘ v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
18.05.2021
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză 
GÜNEȘ v. TURKEY (CtEDO, 2021)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 26769/10 Mehmet Emin GÜNEȘ și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care a stat la 18 mai 2021 în calitate de comitet compus din: Aleš Pejchal, președinte, Egidijus Kūris, Carlo Ranzoni, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 6 aprilie 2010, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 3 mai 2004, a avut loc o explozie subterană mare în zona Toptancılar Sitesi din Batman, situată în apropiere de refinanța petrolieră a lui Tüpraș Batman („Tüpraș”, o întreprindere de stat până la privatizarea sa în 2005), precum și la o instalație de stocare și aprovizionare a petrolului condusă de Ministerul Apărării (denumită în continuare „ANT”). Explozia și incendiul au dus la trei morți și multe leziuni, și au afectat multe proprietăți din apropiere, inclusiv, presupunând, proprietatea în cauză în acest caz, care este situată pe ploma nr. 232/1 (blocul nr. 1, unitatea nr. 11). Mai multe informații de fundal privind explozia, precum și evoluțiile administrative și judiciare în urma acestora, au fost prezentate în cazul Kurșun v. Turcia (n. 22677/10, §§ 7-45, 30 octombrie 2018). Proprietatea proprietății în eliberare La 5 mai 2005, reclamanții au cumpărat în comun proprietatea în eliberare (unitatea nr. 1) de la o terță. La 24 martie 2011, al doilea reclamant a cumpărat acțiunile celorlalte solicitanți și a devenit singurul proprietar al proprietății. La 2 iunie 2014 a vândut-o unei terțe. Procedura cu privire la proprietatea adiacentă cu cea a reclamanților Primul reclamant a fost, de asemenea, un coproprieten altor proprietăți (blocul nr. 1, unitatea nr. 12), care a fost adiacentă cu proprietatea în cauză. La 3 mai 2005, co-proprietarii unității nr. 12, inclusiv primul reclamant, au introdus o acțiune de compensare împotriva Tüpraș și ANT în fața Tribunalului Civil Batman („Tribuna Civilă Batman”), cerând compensații pentru presupusa depreciere a valorii proprietăților lor după explozie. 10. La 23 februarie 2007, Curtea Civilă Batman și-a pronunțat hotărârea cu privire la unitatea nr. 12. Nu au fost furnizate informații de către părți cu privire la rezultatul final al procedurii respective. Procedințe introduse de către reclamanți în legătură cu proprietatea în cauză (unitatea nr. 11) La 27 februarie 2007, reclamanții au introdus o acțiune în fața Curții Civile Batman împotriva Tüpraș, cerând 65 000 Lira turcă (aproximativ 35.460 euro la momentul material) pentru presupusa depreciere a valorii proprietăților lor (unitatea nr. 11) după explozie. Reclamanții au susținut în principal că după incident, Toptancılar Sitesi a fost evacuat, ceea ce a redus semnificativ valoarea proprietății lor. De asemenea, au afirmat că singura responsabilitate a lui Tüpraș pentru explozie a fost stabilită în mod definitiv, ca hotărâre pronunțată de Curtea Civilă Batman împotriva lui Tüpraș în cazul nr. 2004/966 E. Curtea de Cassare a fost susținută de Curtea de Cassare (pentru detalii suplimentare privind hotărârea care a fost prima ocazie în care a fost confirmată public Refinaria Tüpraș ca sursă a scurgerii de către o instanță de drept, precum și decizia din 30 ianuarie 2007 a Curții de Cassare care susține această hotărâre, a se vedea Kurșun, citată mai sus, §§ 42-45). La 16 mai 2008, Curtea Civilă Batman a respins acțiunea reclamanților în calitate de timp interzisă, susținând că afirmația reclamanților are legătură cu un act tortistic în temeiul articolului 60 § 1 din Codul Obligațiilor, care a solicitat introducerea unor cereri de compensare în termen de un an de la data la care victima a devenit conștientă de daunele și de partea responsabilă pentru daunele. Referindu-se la acțiunea introdusă la 3 mai 2005 de coproprietenții unității nr. 12 (a se vedea punctul 9 de mai sus), instanța a considerat că reclamanții (sic) au introdus deja o cerere de compensare în acea dată în legătură cu incidentul, susținând, de asemenea, că reclamanții trebuie să fi fost conștienți de actul în cauză și de partea responsabilă până la data respectivă. În consecință, a constatat că acțiunile reclamanților nu au fost introduse în termenul de un an aplicabil De asemenea, Curtea a afirmat că, deși au fost îndreptate acuzații penale împotriva executivilor Tüpraș în legătură cu explozia în cauză, aceste acuzații nu se referă la infracțiunile menționate la art. 465 din fostul Cod Penal, care ar declanșa aplicarea perioadei de prescripție penală mai lungă la procedura civilă în cauză (a se vedea punctele 17-19 de mai jos). 13. Reclamanții au apelat împotriva acestei hotărâri, susținând în principal că termenul relevant nu poate fi declanșat dacă victima nu are o cunoștință anumită și exactă cu privire la identitatea tortului. De asemenea, au susținut că acțiunea menționată de Curtea Civilă Batman a fost destinată în esență să determine identitatea părții responsabile. În plus, ei au susținut că au dobândit doar cunoștințele necesare cu privire la tortfatorul la finalizarea cauzei nr. 2004/966 E. la 30 Ianuarie 2007. Reclamanții au susținut, de asemenea, că hotărârea din prima instanță a contrazis deciziile adoptate în ceea ce privește alții care au suferit prejudicii asupra proprietăților lor ca urmare a aceleiași explozii și au susținut că termenul special prevăzut la art. 60 § 2 din fostul cod de obligații ar fi trebuit să fie aplicat cererii în cauză. 14. La 28 aprilie 2009, Curtea de Cassare a respins apelurile reclamanților. 15. La 8 octombrie 2009, aceasta a respins, de asemenea, cererile de rectificare ale reclamanților.Legea internă și practicile relevante 16. În temeiul articolului 60 § 1 din Codul de Obligații (Legea nr. 818) în vigoare la momentul material („fosul cod al obligațiilor”), o acțiune de compensare pentru daune ar deveni la un an de la data în care daunele și identitatea autorului au devenit cunoscute ıttıla ) sau, cel târziu, la zece ani de la comisia actului care a provocat daune. Aceeași dispoziție prevăzută în al doilea paragraf prevede că, în cazul în care reclamația de compensare provine dintr-un act care constituie, de asemenea, o infracțiune în temeiul dreptului penal care a fost supuse unei perioade de prescripție mai lungă, atunci această perioadă mai lungă se va aplica, de asemenea, în acțiunea de compensare. 18. În temeiul articolului 465 din fostul Cod Penal (Legea nr. 765), angajatorii și societățile au fost responsabili financiar pentru daunele rezultate din infracțiunile prevăzute la articolele 455 și 459 din același Cod, în cazul în care aceste infracțiuni au fost comise de angajații lor în îndeplinirea sarcinilor lor. Într-o hotărâre din 27 iunie 2001 (E. 2001/4-472 K. 2001/547) citată de Guvern, Camerele Civile Conjuncte ale Curții de Casare au considerat că este un bun a stabilit principiul că perioada de prescripție mai lungă în sensul articolului 60 § 2 din fostul cod de obligații se va aplica numai la procedura civilă interzisă împotriva persoanelor care au comis o infracțiune sau au participat la această infracțiune; de aceea, perioada de prescripție mai lungă nu se poate aplica la procedura civilă interpusă împotriva angajatorilor sau a celor care sunt pur și simplu răspunde financiar pentru infracțiunile în cauză. Camerele civile mixte au remarcat, de asemenea, faptul că art. 465 din fostul cod penal prevede o excepție la acest principiu. Astfel, în cazul în care o cerere civilă a fost introdusă împotriva unui angajator sau a unei societăți pentru daunele rezultate din infracțiunile menționate la art. 465 din codul penal și comisă de angajații săi, cea mai lungă perioadă de prescripție în sensul articolului 60 § 2 din fostul Cod de Obligații ar fi aplicat acestei afirmații. Plainele de DREPT în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție 20. Reclamanții se plângea că au fost refuzate un proces echitabil din cauza concedierii acțiunii lor ca fiind în afara timpului în temeiul articolului 60 § 1 din fostul Cod de Obligații, care se plâng în continuare că perioada de prescripție mai lungă prevăzută în art. 60 § 2 din fostul Cod de Obligații ar fi trebuit să se aplice în cadrul procedurii în cauză. De asemenea, au susținut că hotărârile instanțelor interne de respingere a acțiunilor lor suplimentare nu au fost în conformitate cu practica Curții de Cassare și au contrazis hotărârile pronunțate în ceea ce privește alții care au suferit daune la proprietățile lor ca urmare a aceleași exploziții. 21. Reclamanții au susținut, de asemenea, că hotărârile Curții de casă care respingeau apelurile și cererile lor de rectificare nu au avut raționament. În observațiile lor din 14 octombrie 2017, reclamanții se plângeau că reclamațiile lor nu ar fi trebuit să fi fost considerate ca fiind îndepărtate în timp din cauza „continuării” natura prejudiciului în cauză. Reclamanții au susținut că, în temeiul articolului 60 § 1 din fostul Cod de Obligații, o acțiune pentru daune a trebuit să fie introdusă în termen de un an de la atât identitatea infractorului, cât și daunele suferite devenind cunoscute victimei. Reclamanții au susținut că nu ar fi putut fi așteptate să cunoască cu siguranță identitatea infractorului și cantitatea daunelor pe care le-au suferit în momentul material. limită. Potrivit acestora, hotărârile de respingere a acțiunii lor nu au fost în conformitate cu practica Curții de Casare și au contrazis hotărârile adoptate în ceea ce privește alții care au suferit daune la proprietățile lor ca urmare a aceleiași exploziții. 25. Reclamanții au susținut, de asemenea, că perioada de prescripție mai lungă prevăzută la art. 60 § 2 din fostul cod de obligații ar fi trebuit să se aplice în cadrul procedurii în cauză. Guvernul a susținut că judecătorii naționali au reușit să interpreteze aplicarea dreptului intern. În absența oricărei arbitrarii în interpretarea normei de termen prevăzute la art. 60 § 1 din fostul Cod de Obligații din partea instanțelor interne relevante, plângerea reclamanților în acest sens a fost de natură a patra instanție. 27. Guvernul a adăugat că daunele și identitatea tortfeasorului au devenit bine cunoscute prin intermediul mass-media imediat după incident, și că unele proprietăți de proprietăți din zonă au fost astfel în măsură să aducă cazuri împotriva Tüpraș în termenul stabilit. În plus, potrivit Guvernului, jurisprudența relevantă a Curții de Cassare a arătat clar că faptul că tortfatorul ar fi fost identificabil ar fi fost suficient pentru a aduce o acțiune. 28. În ceea ce privește plângerea reclamanților cu privire la art. 60 alineatul (2) din fostul cod de obligații, Guvernul a susținut că concluzia instanțelor interne în acest sens este în conformitate cu jurisprudența Curții de Cassare (a se vedea punctul 19 de mai sus). Evaluarea Curții 29. Curtea remarcă la început că reclamanții au achiziționat proprietatea în cauză mai mult de un an după explozie (a se vedea punctul 6 de mai sus). Întrucât procedura se plângea de către solicitanți în legătură cu presupusa depreciere a valorii proprietăților lor ca urmare a exploziei care au avut loc mult înainte ca reclamanții să-l cumpere, ar putea apărea o întrebare privind dacă există un „disput” autentic și serios în sensul articolului 6 § 1 din convenție. Cu toate acestea, Curtea consideră că nu este necesar să examineze această chestiune, deoarece reclamațiile reclamanților sunt în orice caz inadmisibile din motivele menționate mai jos. (a) reclamațiile referitoare la concedierea acțiunii de la punctul 30. Curtea constată că primele plângeri ale reclamanților se referă la determinarea punctului de plecare a termenului prevăzut la art. 60 § 1 din fostul Cod de Obligații, în temeiul căruia toate cererile de tort au trebuit să fie aduse în termen de un an de la daune și identitatea celor răspunzători pentru această daune devenind cunoscut victimei greșeli civile. Reclamanții au susținut în acest sens că nu ar putea fi așteptat să achiziționeze cunoștințele necesare ale tortfeatorului și daunelor în momentul material. 31. Curtea reamintește că este în primul rând pentru autoritățile naționale, în special pentru instanțe, să rezolve problemele de interpretare a normelor procedurale (a se vedea Tejedor García c. Spania) , 16 decembrie 1997, § 31, Rapoartele Hotărârilor și Deciziilor 1997‐VIII. De asemenea, reamintește că nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de drept presupuse de către o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care ar fi putut încălca drepturile și libertățile protejate de convenție (a se vedea, printre altele, García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). Curtea nu ar trebui să acționeze ca o a patra instanță și, prin urmare, nu va contesta în temeiul articolului 6 § 1 hotărârea instanțelor naționale, cu excepția cazului în care concluziile lor pot fi considerate arbitrare sau, în mod evident, irazonabile (a se vedea Bochan c. Ucraina (n. 2) [GC], nr. 22251/08, § 61, CEDO 2015). 32. În ceea ce privește faptele prezentului caz, Curtea observa că Curtea Civilă Batman a susținut că afirmațiile reclamanților au devenit interzise de timp. În acest sens, a considerat că reclamanții au avut cunoștința necesară pentru a-și aduce cererile la data acțiunii referitoare la proprietatea apropiată de proprietatea lor (a se vedea punctul 12 de mai sus). 33. Curtea remarcă în primul rând că acțiunea anterioară menționată de Curtea Civilă Batman nu se referă la proprietatea care este subiectul prezentei cereri, ci la proprietatea axată, și că cele de-a doua și cele de-a treia reclamante nu au fost nici măcar părți la procedurile respective privind proprietatea adiacente (a se vedea punctele 9 și 11 de mai sus). Cu toate acestea, aceasta remarcă că reclamanții nu au formulat aceste argumente relevante în fața instanțelor interne, nici nu le-au invocat în fața Curții. În schimb, reclamanții și-au limitat cererile atât în timpul procedurii interne, cât și în fața Curții, la argumentul general că nu ar putea fi așteptat să cunoască cu certitudine identitatea infractorului și a prejudiciului la o dată anterioară. 34. Curtea remarcă în acest sens că partea responsabilă pentru incidentul, și anume Tüpraș, a fost una dintre cele două părți împotriva cărora a fost depusă acțiunea privind proprietatea axată (a se vedea punctul 9 de mai sus). Acesta observă, de asemenea, că atât această acțiune, cât și cea adusă ulterior de actualii solicitanți se referă la efectele aceleiași exploziții asupra valorii proprietăților situate în același bloc. Având în vedere acest lucru și având în vedere, de asemenea, faptul că unul dintre reclamanții a fost parte la procedură privind proprietatea axată, Curtea consideră că aceasta a căzut asupra reclamanților pentru a explica de ce data acțiunii referitoare la proprietatea axată nu a putut fi luată în mod rezonabil ca punct de plecare a termenului relevant, pe care nu le-au reușit. 35. Curtea subliniază în acest sens că, în timp ce co-proprietarii proprietăților proprietăților adiacente – inclusiv primul reclamant – au putut depune creanțe în ceea ce privește proprietatea respectivă în 2005, reclamanții nu au făcut acest lucru până în 2007, chiar dacă natura presupusului prejudiciu a fost aceeași în ambele proprietăți, iar cererea reclamanților nu s-a bazat pe nicio evaluare efectuată între timp. Având în vedere cele de mai sus, argumentele prezentate de reclamanții în ceea ce privește presupusa incertitudine a infractorului și daunele nu permit Curții să pună la îndoială concluziile instanțelor interne în cazul în cauză. 36. În ceea ce privește presupusa contradicție între hotărârile care resping acțiunea reclamanților și jurisprudența instanțelor interne, Curtea nu constată nicio contradicție între hotărârile referitoare la reclamanții și celelalte hotărâri citate de acestea. 37. În cele din urmă, în măsura în care reclamanții se plângeau de presupusul eșec al instanțelor naționale de a aplica termenul special prevăzut la art. 60 § 2 din fostul cod de obligații, Curtea observă, după cum a indicat guvernul, că concluzia instanțelor interne în acest sens a fost în conformitate cu jurisprudența Camerelor Civile Conjuncte ale Curții de Casare (a se vedea punctele 17-19 de mai sus). Într-adevăr, din decizia în cauză rezultă că art. 60 § 2 din fostul cod de obligații nu a fost aplicat în cazul reclamanților, deoarece acuzațiile penale formulate împotriva executivilor Tüpraș nu au avut legătură cu infracțiunile menționate la art. 465 din fostul Cod Penal, care ar putea declanșa în mod excepțional aplicarea perioadei de prescripție penală mai lungă în ceea ce privește cererile civile împotriva Tüpraș (a se vedea punctul 12 de mai sus). În lipsa oricărei dovezi contrare, Curtea nu consideră niciun motiv să pună la îndoială evaluarea efectuată de instanțe interne în acest sens, care nu pare arbitrară sau irezonabilă. 38. Având în vedere cele de mai sus, și având în vedere, de asemenea, rolul său limitat în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dreptului intern, Curtea constată că concedierea acțiunii reclamanților în calitate de temporar nu poate fi considerată arbitrară sau, în mod evident, irezonabilă în circumstanțele prezentului caz. întemeiat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § § § 3 a) și cu art. 4 din Convenție. (b) Alte plângeri în temeiul articolului 6 § 1 din Convenția 40. Reclamanții se plângeau în continuare că hotărârile Curții de casă care respingeau apelurile și cererile de rectificare au fost lipsite de raționament. 41. Curtea reamintește că, în ceea ce privește cazurile de recurs, art. 6 din Convenție nu solicită ca o instanță, atunci când respinge un recurs prin referință la raționamentul dat de o instanță inferioară, să însoțească hotărârea prin motive detaliate (Kabaskal și Atar c. Turcia (dec.), nr. 70084/01 și 70085/01, 1 iulie 2003, și Feryadi Șahin c. Turcia , nr. 33279/05, § 22, 13 septembrie 2011). 42. Rezultă că această plângere este manifeste de rău întemeiat și trebuie respins în conformitate cu art. 35 § § § 3 litera (a) și cu art. 4 din Convenție. 43. În observațiile lor din data de 14 octombrie 2017, reclamanții se plângeau de asemenea că afirmațiile lor nu ar fi trebuit să fi fost considerate a fi devenit limitate la timp din cauza naturii „continuării” a prejudiciului în cauză. 44. Curtea remarcă că această plângere suplimentară se referă la procedurile finalizate la 8 octombrie 2009. Curtea remarcă în continuare că aceasta nu constituie o elaborare a plângerilor inițiale ale reclamanților la Curte, ci ridică o nouă chestiune. Prin urmare, Curtea trebuie să o respingă în temeiul articolului 35 § § § 1 și 4 din Convenție pentru faptul că a fost depusă în afara termenului de șase luni (a se vedea, mutatis mutandis Kurșun, citat mai sus, § 80). Reclamanții se plângeau că autoritățile de stat nu și-au îndeplinit obligațiile pozitive în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 de a-și proteja drepturile de proprietate și au susținut, în continuare, că nu au fost indemnizate pentru daunele lor și s-au plâns de interzicerea construcțiilor în zona în cauză. 46. Reclamanții au susținut în continuare, în temeiul articolului 13 din Convenție, că procedurile penale inițiate după incidentul nu au fost eficiente și, în special, nu au respectat criteriile stabilite de Curte în cazul Öneryıldız c. Turcia ([GC], nr. 48939/99, CEDH 2004 XII). 47. Guvernul a argumentat, printre altele, , că plângerile reclamanților în temeiul acestui șef ar trebui să fie declarate inadmisibile în temeiul articolului 35 § 1 din Convenția pentru neepuizarea recoursurilor interne, susținând în acest sens că reclamanții nu au depus procedurile în cauză în termenul aplicabil și să pună în aplicare o acțiune administrativă împotriva autorităților de stat relevante. 48. Curtea consideră că plângerile reclamanților în temeiul acestui șef trebuie examinate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție numai (a se vedea, Kurșun , citat mai sus, § 109). 49. În măsura în care reclamanții se plângeau de incapacitatea lor de a primi remediere pentru daunele lor presupuse, Curtea observă că nu s-a respectat timpul respectiv. limita, reclamanții nu au dat autorităților interne posibilitatea de a examina meritele plângerilor lor referitoare la daunele lor presupuse. Prin urmare, având în vedere, de asemenea, concluzia sa în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție în acest sens (a se vedea punctul 39 de mai sus), Curtea consideră că această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § § § § și al articolului 4 din Convenție pentru incapacitatea de a evacua căile de recurs interne. 50. În ceea ce privește plângerea reclamanților că au fost negate măsuri corective adecvate din cauza doar deficiențelor presupuse ale procedurii penale inițiate după incident, Curtea reamintește că a examinat deja și a declarat inadmisibil ca fiind, în mod evident, nepotrivit unei plângeri similare în cazul Kurșun. Curtea nu are niciun motiv să ajungă la o concluzie diferită în acest caz, rezultând că această parte a cererii este întemeiată în mod manifestant bolnavă și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § § § § § § și 4 din Convenție. 51. În ceea ce privește reclamațiile rămase ale reclamanților în temeiul acestui șef, Curtea constată, așa cum a indicat și guvernul, că reclamanții nu le-au transmis în fața autorităților interne sau instanțelor competente înainte de a depune cererea în fața Curții. În consecință, aceste plângeri trebuie respinse în temeiul articolului 35 § § § 1 și 4 din Convenție pentru incapacitatea de a epuiza căile de recurs interne (a se vedea, pentru o constatare similară, Kurșun, citată mai sus, § 132). Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Președintele Apendicele nr. Numele reclamantului Anul nașterii Naționalitate Locul de reședință Reprezentat de Mehmet Emin GÜNEȘ 1965 Turc Batman .M. Erken Dl S. Özevin Dl E. Erken Celal GÜNEȘ 1975 Turc Batman Orhan GÜNEȘ 1968 Turc Batman

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2021-05-18
0,97
KÖLGE v. TURKEY
SECOND SECTION DECISION Application no. 22625/10 Ahmet KÖLGE against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 18 May 2021 as a Committee composed of: Aleš Pejchal, President, Egidijus Kūris, Carlo Ranzoni, judg
CtEDO 2021-05-18
0,97
İPEK AND ÇELİK v. TURKEY
SECOND SECTION DECISION Applications nos. 22685/10 and 40711/10 Abdulaziz İPEK against Turkey and Zeki ÇELİK against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 18 May 2021 as a Committee composed of: Aleš Pejchal
CtEDO 2020-11-17
0,96
YARGI v. TURKEY
SECOND SECTION DECISION Application no. 21994/10 Hikmet YARGI against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 17 November 2020 as a Committee composed of: Aleš Pejchal, President, Egidijus Kūris, Carlo Ranzoni
CtEDO 2021-03-30
0,96
ACAR AND ÖZ v. TURKEY
SECOND SECTION DECISION Applications nos. 26752/10 and 26759/10 Cengiz ACAR against Turkey and Mehmet Ali ÖZ against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 30 March 2021 as a Committee composed of: Valeriu Gr
CtEDO 2021-05-18
0,96
ÇİÇEK AND KARA v. TURKEY
SECOND SECTION DECISION Applications nos. 16433/10 and 16447/10 Zeki ÇİÇEK against Turkey and Hüseyin KARA against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 18 May 2021 as a Committee composed of: Aleš Pejchal,
Sursă