Decizia nr. 34103/12 Hadice ATASEVER și Sadiye ATASEVER împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 8 iunie 2021 în calitate de comitet compus din: Carlo Ranzoni, președinte, Egidijus Kūris, Pauliine Koskelo, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 18 aprilie 2012, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 16 februarie 2021, care solicită Curții să excludă cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamanții, dna Hadice Atasever și dna Sadiye Atasever, sunt resortisanți turci, care s-au născut în 1940 și, respectiv, 1982 și trăiesc în Batman. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dna M. Nerviz un avocat practicant în Diyarbakır. Guvernul turc (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolelor 2 și 14 din Convenție că autoritățile interne nu au efectuat o investigație eficace după sinuciderea rudei lor. Cererea a fost comunicată Guvernului LEI Reclamanții s-au plâns în legătură cu presupusa ineficacitate a anchetei interne după moartea rudei lor. 2 și 14 din Convenție. După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 16 februarie 2021, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor legate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prezentată după cum urmează: „Guvernul regretă apariția cazurilor individuale de deces cauzate de eșecurile de a proteja dreptul la viață, precum în circumstanțele prezentului caz, în ciuda legislației turce existente și a hotărârii guvernului de a preveni astfel de eșecuri. Acestea își reiterează în continuare angajamentul de a emite instrucțiuni adecvate și de a adopta toate măsurile necesare pentru a se asigura respectarea dreptului la viață în viitor. Declar că Guvernul Turciei propune să plătească în comun reclamanților Hadice Atasever și Sadiye Atasever, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazurii menționate mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului, EUR 18.000 (opt mii de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitanți. Această sumă va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista cauzelor sale. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe acestea, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plățile vor constitui rezoluția finală a cazului în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.” Prin scrisoarea din 16 aprilie 2021, reclamanții au indicat că nu au fost satisfăcuți cu termenii declarației unilaterale. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. 10. De asemenea, acesta reiterează că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. 11. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 12. Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile cu privire la obligația în temeiul articolului 2 din Convenție de a efectua investigații eficace (a se vedea Mustafa Tunç și Fecire Tunç c. Turcia [GC], nr. 24014/05, § 169, 14 aprilie 2015). 13. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (articolul (c) 14. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 15. În acest sens, Curtea constată că secțiunile relevante ale Codului de procedură penală au fost modificate în iulie 2018. Potrivit amendamentului, reclamanții din Turcia au acum posibilitatea de a cere procurorilor relevanți să redeschidă anchetele nu numai în cazurile în care Curtea a constatat o încălcare a Convenției din cauza faptului că nu a efectuat o anchetă eficace, ci și în cazul în care cererile lor au fost formulate de Curte pe baza unor soluții prietenoase sau pe baza declarațiilor unilaterale prezentate de Guvern. 16. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (a se vedea Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 17. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 2 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenția. {signe_p_2} Hasan Bakırcı Carlo Ranzoni Președintele adjunct al grefierului
Application no. 34103/12
Hadice ATASEVER and Sadiye ATASEVER
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 8
June 2021 as a Committee composed of:
Carlo Ranzoni,
President,
Egidijus Kūris,
Pauliine Koskelo,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 18 April 2012,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 16 February 2021 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicants’ reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1.
The applicants, Ms Hadice Atasever and Ms Sadiye Atasever, are Turkish nationals, who were born in 1940 and 1982 respectively and live in Batman. They were represented before the Court by Ms M. Nergiz a lawyer practising in Diyarbakır.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
3.
The applicants complained under Articles 2 and 14 of the Convention that the domestic authorities had failed to conduct an effective investigation following their relative’s suicide.
4.
The application had been communicated to the Government
.
5.
The applicants complained about the alleged ineffectiveness of the domestic investigation following their relative’s death. They relied on Articles
2 and 14 of the Convention.
6.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 16 February 2021 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
7.
The declaration provided as follows:
“The Government regret the occurrence of individual cases of death caused by failures to protect the right to life, as in the circumstances of the present case, notwithstanding existing Turkish legislation and the resolve of the Government to prevent such failures. They further reiterate their undertaking to issue appropriate instructions and adopt all necessary measures to ensure that the right to life is respected in the future.
I declare that the Government of Turkey offer to pay jointly to the applicants Hadice Atasever and Sadiye Atasever, with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights, EUR
18,000 (eighteen thousand euros) to cover any and all pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicants.
This sum will be converted into Turkish liras at the rate applicable on the date of payment and will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court to strike the case out of its list of cases. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on them, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case before the European Court of Human Rights.”
8.
By a letter of 16 April 2021, the applicants indicated that they were not satisfied with the terms of the unilateral declaration.
9.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37 §
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
10.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article
37
§
1
(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the case to be continued.
11.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
WAZA Sp. z o.o. v. Poland
(dec.), no.
11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no. 28953/03, 18
September
2007).
12.
The Court has established in a number of cases, including those brought against Turkey, its practice concerning complaints about the obligation under Article 2 of the Convention to carry out effective investigations (see
Mustafa Tunç and Fecire Tunç v. Turkey
[GC], no.
24014/05, §
169, 14 April 2015).
13.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article
37
§
1
(c)).
14.
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article
37 § 1
in fine
).
15.
In this connection, the Court notes that the relevant sections of the Code of Criminal Procedure were amended in July 2018. According to the amendment, applicants in Turkey now have the opportunity to ask the relevant prosecutors to reopen the investigations not only in cases in which the Court has found a violation of the Convention on account of a failure to carry out an effective investigation, but also if their applications have been struck out by the Court on the basis of friendly settlements or on the basis of unilateral declarations submitted by the Government.
16.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (see
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
17.
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 2 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article
37
§
1
(c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 1 July 2021.
{signature_p_2}
Hasan Bakırcı
Carlo Ranzoni
Deputy Registrar
President