Mihailov împotriva Republicii Moldova

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE MIHAILOV c. REPUBLICA MOLDOVA (Documentul nr. 53209/12) HOTĂRÂREA Strasburg 29 iunie 2021 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul Mihailov c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Carlo Ranzoni, președinte, Valeriu Grițco, Marko Bošnjak, judecători, și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nr. 53209/12) împotriva Republicii Moldova depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), de către un național moldovenesc, dl Ion Mihailov („reclamantul”), la 26 iulie 2012; hotărârea de a notifica guvernului moldovenesc („Guvernul”) plângerile referitoare la articolele 6 § 1, 13 și 1 din Protocolul nr. 1; observațiile părților; după deliberarea în particular la 8 iunie 2021, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: INTRODUCȚIE Cazul se referă la faptul că statul nu a aplicat o decizie judiciară finală în favoarea reclamantului într-un timp rezonabil.

FACTELE Reclamantul s-a născut în 1949 și trăiește în Chișinău. El a fost reprezentat de dl A. Bivol, avocat practicant în Chișinău. Guvernul a fost reprezentat mai întâi de agentul lor, dl M. Gurin și mai târziu de agentul lor ad-interim dna R. Revencu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În urma unei dispute între reclamant și Biroul Botanica al Departamentului de Execuție a Deciziilor Judiciare (Oficiul Botanica), la 21 Aprilie 2008 reclamantul a obținut o hotărâre finală a Curții de District Botanica care a ordonat acesteia să-i plătească 86.317.04 lei moldoveni (MDL) (echivalentul de 5.235 Euro (EUR). La 12 iunie 2008 și 10 iulie 2008, reclamantul a solicitat Biroului Botanica pentru executarea hotărârii de mai sus.

Cu toate acestea, Oficiul Botanica a refuzat să se conformeze hotărârii și a revenit la reclamant pe baza faptului că instanța nu a indicat datele referitoare la creditor și la debitorul în scrisul de executare. Reclamantul a contestat refuzul și acțiunea sa a fost susținută de Curtea de District Botanica la 16 septembrie 2008. Curtea a considerat refuzul nefondat al Oficiului Botanica de a accepta scrisoarea executării. La 25 noiembrie 2008, reclamantul a solicitat din nou Biroului Botanica pentru executarea hotărârii din 21 aprilie 2008. Biroul Botanica i-a revenit din nou scrisoarea, având în vedere că nu avea competențe teritoriale să se ocupe de aceasta. Între timp, reclamantul s-a plâns la Curte cu privire la neexecutarea hotărârii din 21 aprilie 2008. Cu toate acestea, la o dată neespecificată, Curtea a invitat reclamantul să epuizeze un nou remediu care a fost promulgat în Moldova și a declarat cererea sa inadmisibilă.

La 25 octombrie 2011, reclamantul a inițiat o procedură împotriva Ministerului Justiției în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 87 (a se vedea punctul 12 de mai jos). El a solicitat prejudiciu material în valoare de 131.548 MDL și prejudiciu moral ale 30.000 MDL. 10. La 13 iunie 2012, Curtea de Apel Chișinău a susținut acțiunea reclamantului. Curtea a remarcat că hotărârea din 21 aprilie 2008 nu a fost pusă în aplicare pentru o perioadă de peste patru ani și, prin urmare, a constatat o încălcare a dreptului reclamantului de a-l pune în aplicare într-un timp rezonabil. Curtea a acordat reclamantului 6000 MDL (echivalentul de 399) pentru prejudiciu moral, dar a respins cererea pentru prejudiciu material, deoarece a considerat că nu exista nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale reclamate de solicitant.

11. Hotărârea din 21 aprilie 2008 nu a fost pusă în aplicare până în prezent. În conformitate cu Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011, oricine care îl consideră victim de o încălcare a dreptului de a face obiectul examinării unui caz sau a unei hotărâri finale executate într-un termen rezonabil are dreptul să se aplice unei instanțe pentru recunoașterea unei astfel de încălcări și să solicite compensații. Potrivit articolului 1 din lege, legea ar trebui interpretată și aplicată în conformitate cu legislația națională, cu Convenția și cu jurisprudența Curții. Potrivit articolului 4 din lege, instanța este obligată să trateze cererile depuse în temeiul legii în termen de trei luni.

Secțiunea 5 din lege prevede că, în cazul în care o încălcare a dreptului de a face obiectul examinării unei cauze sau a unei hotărâri finale executate într-un termen rezonabil, o instanță constată o compensare pentru prejudiciu material, prejudiciu moral și costurile și cheltuielile trebuie acordate reclamantului. Secțiunea 6 din lege simplifică procedura de executare a hotărârilor adoptate în temeiul legii, astfel încât nu ar trebui să fie necesare noi cereri sau formalități din partea reclamanților. În conformitate cu art. 7 din lege, toate persoanele care s-au plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului că dreptul lor la un proces într-un termen rezonabil sau la executarea unei hotărâri într-un termen rezonabil poate fi încălcat în instanța internă în termen de șase zile.

Luni de la intrarea în vigoare a noului lege, cu condiția ca Curtea Europeană să nu se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul plângerii. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 AL CONVENȚIEII ȘI AL ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 LA CONVENȚIE 13. Reclamantul s-a plâns de faptul că autoritățile interne nu au putut aplica hotărârea din 25 mai 2009 într-un timp rezonabil. Dispozițiile relevante de la art. 6 § 1 din Convenția și de la art. 1 din Protocolul nr. 1 se citesc după cum urmează: art. 6 „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil.” art. 1 din Protocolul nr. 1 „1. Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale.

Nimeni nu va fi privat de bunurile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional...” Admisibilitatea 14. Guvernul a susținut că reclamantul și-a pierdut statutul de victimă ca urmare a hotărârilor instanțelor interne în cadrul procedurii inițiate de el în temeiul Legii nr. 87. 15. Curtea reiterează că o decizie sau o măsură favorabilă unei reclamante nu este, în principiu, suficientă pentru a-l priva de statutul de victimă, cu excepția cazului în care autoritățile naționale au recunoscut, fie în mod expres, fie în substanță, și apoi au oferit o reparație pentru încălcarea Convenției (a se vedea Amuur c. Franța, 25 iunie 1996, § 36, Raporturi de hotărâri și decizii 1996 III).

16. În cazul instantaneu, este adevărat că instanțele interne au susținut că a existat o încălcare a dreptului reclamantului de a fi pusă în aplicare hotărârea din 21 aprilie 2008 într-un timp rezonabil și i-au acordat neîncrederea Curtea consideră că problema statutului de victimă al reclamantului în ceea ce privește soluționarea încălcării drepturilor sale este inextricabil legată de meritul plângerii. 17. Curtea remarcă, în continuare, că această plângere nu este în mod evident bolnavă. În sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Merits 18. Guvernul a susținut că reclamantul și-a pierdut statutul de victimă după ce instanța internă a decis asupra acțiunei sale nr. 87. 19. Reclamantul nu este de acord.

20. Curtea reamintește că dreptul de „acces la instanță” nu impune unui stat obligația de a executa fiecare hotărâre de caracter civil fără a ține seama de circumstanțele specifice ale unei cauze (a se vedea Sanglier c. Franța) 50342/99, § 39, 27 mai 2003). Responsabilitatea statului pentru executarea unei hotărâri împotriva unei persoane private nu se extinde decât implicarea organismelor de stat în procedurile de aplicare (a se vedea Fuklev c. Ucraina) , nr. 71186/01, § 67 și § 90-11, 7 iunie 2005). Singura sarcină a Curții este de a examina dacă măsurile luate de autoritățile erau adecvate și suficiente.

În cazurile cum ar fi actualul, în care debitorul este o persoană privată, statul trebuie să acționeze cu diligență pentru a ajuta un creditor în executarea unei hotărâri (a se vedea Fociac c. România , nr. 2577/02, § 70, 3 februarie 2005). 21. Curtea remarcă că instanța internă a recunoscut încălcarea dreptului reclamantului de a fi pusă în aplicare hotărârea din 21 aprilie 2008 într-un timp rezonabil din cauza inactării autorităților. Curtea nu consideră niciun motiv să nu fie de acord cu această constatare. Cu toate acestea, după constatarea acestei constatări, instanța internă nu a atribuit reclamantului orice compensație pentru prejudiciile materiale suferite. Într-adevăr, în ciuda faptului că autoritățile au constatat că nu au aplicat hotărârea finală în favoarea reclamantului, Curtea de Apel i-a acordat o compensare numai pentru prejudiciu moral și a respins cererea privind prejudiciile materiale suferite.

Hotărârea din 21 aprilie 2008 nu a fost pusă în aplicare până în prezent și reclamantul nu a recuperat niciodată banii acordate de această hotărâre. 22. În plus, Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea, printre altele, Fuklev c. Ucraina , citat mai sus și Spiridonov c. Republica Moldova [CTE], nr. 41541/13, 23 iunie 2020). 23. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că reclamantul nu și-a pierdut statutul de victimă și că Guvernul nu a prezentat niciun argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz.

Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul în care autoritățile de stat nu iau măsurile adecvate în vederea executării hotărârii în favoarea reclamantului constituie o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

În colaborare cu cele de mai sus, reclamantul s-a plâns că a fost încălcat dreptul său la o soluție eficace, iar el se bazează pe art. 13 din Convenție, care prevede următoarele: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 25. Având în vedere faptele cazului, observațiile părților și concluziile sale în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze nici admisibilitatea, nici fondurile plângerii în temeiul articolului 13 (a se vedea Kaos GL v. Turcia , 450 nr. 4982/07, § 65, 22 noiembrie 2016; Ghiulfer Predescu v. România , 451 nr. 29751/09 , § 67, 27 iunie 2017; Partidul politic “Patria” și alții c. Republica Moldova , nr. 5113/15 și alții 14 , § 41, 4 august 2020 . APLICAȚIA ARTICOLUL 41 AL CONVENȚIEI 26. art. 41 din convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 11.724 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile materiale.

El a furnizat un calcul detaliat al dobânzii nejustificate din valoarea datoriei de judecată pe care instanța internă a refuzat să-l atribuie și un calcul al pierderii suferite din cauza inflației până în 2016. El a solicitat, de asemenea, 4,800 EUR pentru prejudiciu moral 28. Având în vedere circumstanțele prezentei cauze și efectuarea unei proprii evaluări, Curtea atribuie reclamantului 9,000 EUR pentru prejudiciu material și 1.200 EUR pentru prejudiciu moral. Costuri și cheltuieli 30. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 1 635 EUR pentru costurile și cheltuielile pe care le-a suportat în fața Curții și a prezentat detalii privind suma reclamată. 31. Guvernul a contestat și a solicitat Curtea să respingă reclamația.

32. În ceea ce privește circumstanțele cauzei și documentele depuse de reclamant, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului 800 EUR pentru costuri și cheltuieli.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerile referitoare la art. 6 § 1 și la art. 1 din Protocolul nr. 1 admisibil; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține că nu este necesară examinarea admisibilității sau a meritelor plângerii în temeiul articolului 13 din Convenție; deține litera (a) faptul că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 9.000 EUR (nouă mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciu material; (ii) 1200 EUR (1 mie două sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (iii) 800 EUR (opt sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitant, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 29 iunie 2021, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. {signature_p_2} Hasan Bakırcı Carlo Ranzoni Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

CASE OF MIHAILOV v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA (Application no. 53209/12) JUDGMENT STRASBOURG 29 June 2021 This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Mihailov v. the Republic of Moldova, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Carlo Ranzoni, President, Valeriu Grițco, Marko Bošnjak, judges, and Hasan Bakırcı, Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 53209/12) against the Republic of Moldova lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Moldovan national, Mr Ion Mihailov (“the applicant”), on 26 July 2012; the decision to give notice to the Moldovan Government (“the Government”) of the complaints concerning Articles 6 § 1, 13 and 1 of Protocol No. 1; the parties’ observations; Having deliberated in private on 8 June 2021, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: INTRODUCTION

RELEVANT LEGAL FRAMEWORK

12. According to Law No. 87 of 21 April 2011, anyone who considers him or herself to be a victim of a breach of the right to have a case examined or a final judgment enforced within a reasonable time is entitled to apply to a court for the acknowledgement of such a breach and to claim compensation. According to section 1 of the law, the law should be interpreted and applied in accordance with the national law, the Convention and the Court’s case-law. According to section 4 of the law, the courts are obliged to deal with applications lodged under the law within three months. Section 5 of the law states that if a breach of the right to have a case examined or a final judgment enforced within a reasonable time is found by a court, compensation for pecuniary damage, non-pecuniary damage and costs and expenses have to be awarded to the applicant.

Section 6 of the law simplifies the procedure of enforcement of judgments adopted under the law so as no further applications or formalities should be required from the part of the applicants. Under section 7 of the law all individuals who have complained to the European Court of Human Rights that their right to a trial within a reasonable time or to enforcement of a judgment within a reasonable time has been violated may claim compensation in domestic courts within six months of the entry into force of the new law, provided that the European Court has not ruled on the admissibility and merits of the complaint. THE LAW ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 OF THE CONVENTION AND OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1 TO THE CONVENTION

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 13 OF THE CONVENTION

24. In conjunction with the above, the applicant complained that his right to an effective remedy had been breached. He relied on Article 13 of the Convention, which provides as follows: “Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

APPLICATION OF ARTICLE

41 OF THE CONVENTION

26. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” Damage