CASE OF MIHAILOV v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE MIHAILOV c. REPUBLICA MOLDOVA (Documentul nr. 53209/12) HOTĂRÂREA Strasburg 29 iunie 2021 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Mihailov c. Republica Moldova, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de comitet compus din: Carlo Ranzoni, președinte, Valeriu Grițco, Marko Bošnjak, judecători, și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nr. 53209/12) împotriva Republicii Moldova depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), de către un național moldovenesc, dl Ion Mihailov („reclamantul”), la 26 iulie 2012; hotărârea de a notifica guvernului moldovenesc („Guvernul”) plângerile referitoare la articolele 6 § 1, 13 și 1 din Protocolul nr. 1; observațiile părților; după deliberarea în particular la 8 iunie 2021, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: INTRODUCȚIE Cazul se referă la faptul că statul nu a aplicat o decizie judiciară finală în favoarea reclamantului într-un timp rezonabil. FACTELE Reclamantul s-a născut în 1949 și trăiește în Chișinău. El a fost reprezentat de dl A. Bivol, avocat practicant în Chișinău. Guvernul a fost reprezentat mai întâi de agentul lor, dl M. Gurin și mai târziu de agentul lor ad-interim dna R. Revencu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În urma unei dispute între reclamant și Biroul Botanica al Departamentului de Execuție a Deciziilor Judiciare (Oficiul Botanica), la 21 Aprilie 2008 reclamantul a obținut o hotărâre finală a Curții de District Botanica care a ordonat acesteia să-i plătească 86.317.04 lei moldoveni (MDL) (echivalentul de 5.235 Euro (EUR). La 12 iunie 2008 și 10 iulie 2008, reclamantul a solicitat Biroului Botanica pentru executarea hotărârii de mai sus. Cu toate acestea, Oficiul Botanica a refuzat să se conformeze hotărârii și a revenit la reclamant pe baza faptului că instanța nu a indicat datele referitoare la creditor și la debitorul în scrisul de executare. Reclamantul a contestat refuzul și acțiunea sa a fost susținută de Curtea de District Botanica la 16 septembrie 2008. Curtea a considerat refuzul nefondat al Oficiului Botanica de a accepta scrisoarea executării. La 25 noiembrie 2008, reclamantul a solicitat din nou Biroului Botanica pentru executarea hotărârii din 21 aprilie 2008. Biroul Botanica i-a revenit din nou scrisoarea, având în vedere că nu avea competențe teritoriale să se ocupe de aceasta. Între timp, reclamantul s-a plâns la Curte cu privire la neexecutarea hotărârii din 21 aprilie 2008. Cu toate acestea, la o dată neespecificată, Curtea a invitat reclamantul să epuizeze un nou remediu care a fost promulgat în Moldova și a declarat cererea sa inadmisibilă. La 25 octombrie 2011, reclamantul a inițiat o procedură împotriva Ministerului Justiției în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 87 (a se vedea punctul 12 de mai jos). El a solicitat prejudiciu material în valoare de 131.548 MDL și prejudiciu moral ale 30.000 MDL. 10. La 13 iunie 2012, Curtea de Apel Chișinău a susținut acțiunea reclamantului. Curtea a remarcat că hotărârea din 21 aprilie 2008 nu a fost pusă în aplicare pentru o perioadă de peste patru ani și, prin urmare, a constatat o încălcare a dreptului reclamantului de a-l pune în aplicare într-un timp rezonabil. Curtea a acordat reclamantului 6000 MDL (echivalentul de 399) pentru prejudiciu moral, dar a respins cererea pentru prejudiciu material, deoarece a considerat că nu exista nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale reclamate de solicitant. 11. Hotărârea din 21 aprilie 2008 nu a fost pusă în aplicare până în prezent. În conformitate cu Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011, oricine care îl consideră victim de o încălcare a dreptului de a face obiectul examinării unui caz sau a unei hotărâri finale executate într-un termen rezonabil are dreptul să se aplice unei instanțe pentru recunoașterea unei astfel de încălcări și să solicite compensații. Potrivit articolului 1 din lege, legea ar trebui interpretată și aplicată în conformitate cu legislația națională, cu Convenția și cu jurisprudența Curții. Potrivit articolului 4 din lege, instanța este obligată să trateze cererile depuse în temeiul legii în termen de trei luni. Secțiunea 5 din lege prevede că, în cazul în care o încălcare a dreptului de a face obiectul examinării unei cauze sau a unei hotărâri finale executate într-un termen rezonabil, o instanță constată o compensare pentru prejudiciu material, prejudiciu moral și costurile și cheltuielile trebuie acordate reclamantului. Secțiunea 6 din lege simplifică procedura de executare a hotărârilor adoptate în temeiul legii, astfel încât nu ar trebui să fie necesare noi cereri sau formalități din partea reclamanților. În conformitate cu art. 7 din lege, toate persoanele care s-au plâns la Curtea Europeană a Drepturilor Omului că dreptul lor la un proces într-un termen rezonabil sau la executarea unei hotărâri într-un termen rezonabil poate fi încălcat în instanța internă în termen de șase zile. Luni de la intrarea în vigoare a noului lege, cu condiția ca Curtea Europeană să nu se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul plângerii. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 AL CONVENȚIEII ȘI AL ARTICOLULUI 1 AL PROTOCOLULUI nr. 1 LA CONVENȚIE 13. Reclamantul s-a plâns de faptul că autoritățile interne nu au putut aplica hotărârea din 25 mai 2009 într-un timp rezonabil. Dispozițiile relevante de la art. 6 § 1 din Convenția și de la art. 1 din Protocolul nr. 1 se citesc după cum urmează: art. 6 „1. În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil.” art. 1 din Protocolul nr. 1 „1. Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu va fi privat de bunurile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional...” Admisibilitatea 14. Guvernul a susținut că reclamantul și-a pierdut statutul de victimă ca urmare a hotărârilor instanțelor interne în cadrul procedurii inițiate de el în temeiul Legii nr. 87. 15. Curtea reiterează că o decizie sau o măsură favorabilă unei reclamante nu este, în principiu, suficientă pentru a-l priva de statutul de victimă, cu excepția cazului în care autoritățile naționale au recunoscut, fie în mod expres, fie în substanță, și apoi au oferit o reparație pentru încălcarea Convenției (a se vedea Amuur c. Franța, 25 iunie 1996, § 36, Raporturi de hotărâri și decizii 1996 III). 16. În cazul instantaneu, este adevărat că instanțele interne au susținut că a existat o încălcare a dreptului reclamantului de a fi pusă în aplicare hotărârea din 21 aprilie 2008 într-un timp rezonabil și i-au acordat neîncrederea Curtea consideră că problema statutului de victimă al reclamantului în ceea ce privește soluționarea încălcării drepturilor sale este inextricabil legată de meritul plângerii. 17. Curtea remarcă, în continuare, că această plângere nu este în mod evident bolnavă. În sensul articolului 35 § 3 din Convenție, nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Merits 18. Guvernul a susținut că reclamantul și-a pierdut statutul de victimă după ce instanța internă a decis asupra acțiunei sale nr. 87. 19. Reclamantul nu este de acord. 20. Curtea reamintește că dreptul de „acces la instanță” nu impune unui stat obligația de a executa fiecare hotărâre de caracter civil fără a ține seama de circumstanțele specifice ale unei cauze (a se vedea Sanglier c. Franța) 50342/99, § 39, 27 mai 2003). Responsabilitatea statului pentru executarea unei hotărâri împotriva unei persoane private nu se extinde decât implicarea organismelor de stat în procedurile de aplicare (a se vedea Fuklev c. Ucraina) , nr. 71186/01, § 67 și § 90-11, 7 iunie 2005). Singura sarcină a Curții este de a examina dacă măsurile luate de autoritățile erau adecvate și suficiente. În cazurile cum ar fi actualul, în care debitorul este o persoană privată, statul trebuie să acționeze cu diligență pentru a ajuta un creditor în executarea unei hotărâri (a se vedea Fociac c. România , nr. 2577/02, § 70, 3 februarie 2005). 21. Curtea remarcă că instanța internă a recunoscut încălcarea dreptului reclamantului de a fi pusă în aplicare hotărârea din 21 aprilie 2008 într-un timp rezonabil din cauza inactării autorităților. Curtea nu consideră niciun motiv să nu fie de acord cu această constatare. Cu toate acestea, după constatarea acestei constatări, instanța internă nu a atribuit reclamantului orice compensație pentru prejudiciile materiale suferite. Într-adevăr, în ciuda faptului că autoritățile au constatat că nu au aplicat hotărârea finală în favoarea reclamantului, Curtea de Apel i-a acordat o compensare numai pentru prejudiciu moral și a respins cererea privind prejudiciile materiale suferite. Hotărârea din 21 aprilie 2008 nu a fost pusă în aplicare până în prezent și reclamantul nu a recuperat niciodată banii acordate de această hotărâre. 22. În plus, Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea, printre altele, Fuklev c. Ucraina , citat mai sus și Spiridonov c. Republica Moldova [CTE], nr. 41541/13, 23 iunie 2020). 23. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că reclamantul nu și-a pierdut statutul de victimă și că Guvernul nu a prezentat niciun argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul în care autoritățile de stat nu iau măsurile adecvate în vederea executării hotărârii în favoarea reclamantului constituie o încălcare a art. 6 § 1 din Convenție și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În colaborare cu cele de mai sus, reclamantul s-a plâns că a fost încălcat dreptul său la o soluție eficace, iar el se bazează pe art. 13 din Convenție, care prevede următoarele: „Toată persoana a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” 25. Având în vedere faptele cazului, observațiile părților și concluziile sale în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze nici admisibilitatea, nici fondurile plângerii în temeiul articolului 13 (a se vedea Kaos GL v. Turcia , 450 nr. 4982/07, § 65, 22 noiembrie 2016; Ghiulfer Predescu v. România , 451 nr. 29751/09 , § 67, 27 iunie 2017; Partidul politic “Patria” și alții c. Republica Moldova , nr. 5113/15 și alții 14 , § 41, 4 august 2020 . APLICAȚIA ARTICOLUL 41 AL CONVENȚIEI 26. art. 41 din convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 11.724 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile materiale. El a furnizat un calcul detaliat al dobânzii nejustificate din valoarea datoriei de judecată pe care instanța internă a refuzat să-l atribuie și un calcul al pierderii suferite din cauza inflației până în 2016. El a solicitat, de asemenea, 4,800 EUR pentru prejudiciu moral 28. Având în vedere circumstanțele prezentei cauze și efectuarea unei proprii evaluări, Curtea atribuie reclamantului 9,000 EUR pentru prejudiciu material și 1.200 EUR pentru prejudiciu moral. Costuri și cheltuieli 30. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 1 635 EUR pentru costurile și cheltuielile pe care le-a suportat în fața Curții și a prezentat detalii privind suma reclamată. 31. Guvernul a contestat și a solicitat Curtea să respingă reclamația. 32. În ceea ce privește circumstanțele cauzei și documentele depuse de reclamant, Curtea consideră că este rezonabil să acorde reclamantului 800 EUR pentru costuri și cheltuieli. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară plângerile referitoare la art. 6 § 1 și la art. 1 din Protocolul nr. 1 admisibil; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; deține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; deține că nu este necesară examinarea admisibilității sau a meritelor plângerii în temeiul articolului 13 din Convenție; deține litera (a) faptul că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 9.000 EUR (nouă mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciu material; (ii) 1200 EUR (1 mie două sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (iii) 800 EUR (opt sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil pentru solicitant, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 29 iunie 2021, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. {signature_p_2} Hasan Bakırcı Carlo Ranzoni Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

CASE OF

MIHAILOV v. THE REPUBLIC OF MOLDOVA

(Application no. 53209/12)

JUDGMENT

STRASBOURG

29 June 2021

This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Mihailov v. the Republic of Moldova,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of:

Carlo Ranzoni,

President,

Valeriu Grițco,

Marko Bošnjak,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to:

the application (no.

53209/12) against the Republic of Moldova lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Moldovan national, Mr Ion Mihailov (“the applicant”), on 26 July 2012;

the decision to give notice to the Moldovan Government (“the Government”) of the complaints concerning Articles 6 § 1, 13 and 1 of Protocol No. 1;

the parties’ observations;

Having deliberated in private on 8 June 2021,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

INTRODUCTION

1.

The case concerns the failure of the State to enforce a final judicial decision in favour of the applicant within a reasonable time.

THE FACTS

2.

The applicant was born in 1949 and lives in Chișinău. He was represented by Mr

A. Bivol

, a lawyer practising in Chișinău.

3.

The Government were represented first by their Agent, Mr M. Gurin and later by their Agent

ad-interim

Ms R. Revencu.

4.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

5.

Following a dispute between the applicant and the Botanica Office of the Department of Execution of Judicial Decisions (the Botanica Office), on 21

April 2008 the applicant obtained a final judgment of the Botanica District Court ordering the latter to pay him 86,317.04 Moldovan lei (MDL) (the equivalent of 5,235 Euro (EUR).

6.

On 12 June 2008 and 10 July 2008, the applicant applied to the Botanica Office for the enforcement of the above judgment. However, the Botanica Office refused to comply with the judgment and returned to the applicant the writ of enforcement on the ground that the court had allegedly failed to indicate data concerning the creditor and the debtor in the writ of enforcement. The applicant challenged the refusal and his action was upheld by the Botanica District Court on 16 September 2008. The court considered unfounded the refusal of the Botanica Office to accept the writ of enforcement.

7.

On 25 November 2008 the applicant applied again to the Botanica Office for the enforcement of the judgment of 21 April 2008. The Botanica Office returned again the writ to him on the ground that it did not have territorial competence to deal with it.

8.

In the meantime, the applicant complained to the Court about the non-enforcement of the judgment of 21 April 2008. However, on an unspecified date the Court invited the applicant to exhaust a new remedy which had been enacted in Moldova and declared his application inadmissible.

9.

On 25 October 2011 the applicant initiated proceedings against the Ministry of Justice in accordance with the provisions of Law No. 87 (see paragraph 12 below). He requested pecuniary damage in the amount of MDL

131,548 and non-pecuniary damage of MDL 30,000.

10.

On 13 June 2012 the Chișinău Court of Appeal upheld the applicant’s action. The court noted that the judgment of 21 April 2008 had not been enforced for a period exceeding four years and therefore found a breach of the applicant’s right to have it enforced within a reasonable time. The court awarded the applicant MDL 6,000 (the equivalent of EUR 399) for non-pecuniary damage but dismissed his claim for pecuniary damage because it considered that there was no causal link between the breach found and the pecuniary damage claimed by the applicant.

11.

The judgment of 21 April 2008 has not been enforced to date.

RELEVANT LEGAL FRAMEWORK

12.

According to Law No. 87 of 21 April 2011, anyone who considers him or herself to be a victim of a breach of the right to have a case examined or a final judgment enforced within a reasonable time is entitled to apply to a court for the acknowledgement of such a breach and to claim compensation.

According to section 1 of the law, the law should be interpreted and applied in accordance with the national law, the Convention and the Court’s case-law.

According to section 4 of the law, the courts are obliged to deal with applications lodged under the law within three months.

Section 5 of the law states that if a breach of the right to have a case examined or a final judgment enforced within a reasonable time is found by a court, compensation for pecuniary damage, non-pecuniary damage and costs and expenses have to be awarded to the applicant.

Section 6 of the law simplifies the procedure of enforcement of judgments adopted under the law so as no further applications or formalities should be required from the part of the applicants.

Under section 7 of the law all individuals who have complained to the European Court of Human Rights that their right to a trial within a reasonable time or to enforcement of a judgment within a reasonable time has been violated may claim compensation in domestic courts within six

months of the entry into force of the new law, provided that the European Court has not ruled on the admissibility and merits of the complaint.

THE LAW

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 OF THE CONVENTION AND OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1 TO THE CONVENTION

13.

The applicant complained about the failure by the domestic authorities to enforce the judgment of 25 May 2009 within a reasonable time. The relevant provisions of Article 6 § 1 of the Convention and of Article 1 of Protocol No. 1 read as follows:

Article 6

“1.

In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing ... within a reasonable time.”

Article 1 of Protocol No. 1

“1.

Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law...”

Admissibility

14.

The Government submitted that the applicant had lost his victim status as a result of the domestic courts’ rulings in the proceedings initiated by him under Law No. 87.

15.

The Court reiterates that a decision or measure favourable to an applicant is not in principle sufficient to deprive him or her of victim status unless the national authorities have acknowledged, either expressly or in substance, and then afforded redress for, the breach of the Convention (see

Amuur v. France

, 25 June 1996, §

36,

Reports of Judgments and Decisions

1996

‑

III).

16.

In the instant case it is true that the domestic courts held that there had been a violation of the applicant’s right to have the judgment of 21

April 2008 enforced within a reasonable time and awarded him non

‑

pecuniary damage in an amount of EUR 399. That said, the Court finds that the question of the applicant’s victim status as regards the redress for the violation of its rights is inextricably linked to the merits of the complaint. Therefore, it considers that both questions should be joined and examined together.

17.

The Court further notes that this complaint is not manifestly ill

‑

founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring it inadmissible has been established. It must therefore be declared admissible.

Merits

18.

The Government argued that the applicant lost his victim status after the domestic courts ruled on his Law No. 87 action.

19.

The applicant disagreed.

20.

The Court recalls that the right of “access to court” does not impose an obligation on a State to execute every judgment of a civil character without having regard to the particular circumstances of a case (see

Sanglier v. France

,

no. 50342/99, § 39, 27 May 2003). The State’s responsibility for enforcement of a judgment against a private person extends no further than the involvement of State bodies in the enforcement procedures (see

Fuklev v. Ukraine

, no. 71186/01, § 67 and §§ 90-11, 7 June 2005). The Court’s only task is to examine whether the measures taken by the authorities were adequate and sufficient. In cases such as the present one, where the debtor is a private person, the State has to act diligently in order to assist a creditor in execution of a judgment (see

Fociac v. Romania

, no. 2577/02, § 70, 3

February 2005).

21.

The Court notes that the domestic courts acknowledged the breach of the applicant’s right to have the judgment of 21 April 2008 enforced within a reasonable time due to the inaction of the authorities. The Court sees no reason to disagree with that finding. Nevertheless, after making that finding, the domestic courts failed to award the applicant any compensation for the pecuniary damage suffered. Indeed, despite finding the fault of the authorities for the non-enforcement of the final judgment in favour of the applicant, the Court of Appeal only awarded him compensation for non-pecuniary damage and rejected his claim concerning the pecuniary damage suffered. The judgment of 21 April 2008 was not enforced to date and the applicant never recovered the money awarded to him by that judgment.

22.

Moreover, the Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention and of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see, among other authorities,

Fuklev v. Ukraine

, cited above and

Spiridonov v. the Republic of Moldova

[CTE], no. 41541/13, 23 June 2020).

23.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the applicant did not lose his victim status and that the Government have not put forward any argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the failure by the State authorities to take appropriate measures in order to have the judgment in favour of the applicant enforced constitutes a violation of Article 6 § 1 of the Convention and of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 13 OF THE CONVENTION

24.

In conjunction with the above, the applicant complained that his right to an effective remedy had been breached. He relied on Article 13 of the Convention, which provides as follows:

“Everyone whose rights and freedoms as set forth in [the] Convention are violated shall have an effective remedy before a national authority notwithstanding that the violation has been committed by persons acting in an official capacity.”

25.

Having regard to the facts of the case, the submissions of the parties and its findings under Article 6 § 1 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, the Court considers that it is not necessary to examine either the admissibility or the merits of the complaint under Article 13 (see

Kaos

‑

GL v. Turkey

, 450 no. 4982/07, § 65, 22 November 2016;

Ghiulfer Predescu v. Romania

, 451 no. 29751/09, § 67, 27 June 2017;

Political Party “Patria” and Others v. the Republic of Moldova

, nos. 5113/15 and 14

others, § 41, 4

August 2020).

APPLICATION OF ARTICLE

41 OF THE CONVENTION

26.

Article

41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

Damage

27.

The applicant claimed 11,724 euros (EUR) in respect of pecuniary damage. He provided a detailed calculation of the default interest from the amount of the judgment debt which the domestic courts refused to award to him and a calculation of the loss suffered due to inflation until 2016. He also claimed EUR 4,800 for non-pecuniary damage

28.

The Government contested the applicant’s claims and asked the Court to reject them.

29.

Considering the circumstances of the present case and making its own assessment, the Court awards the applicant EUR 9,000 for pecuniary damage and EUR 1,200 for non-pecuniary damage.

Costs and expenses

30.

The applicant also claimed EUR 1,635 for the costs and expenses he had incurred before the Court. He submitted details concerning the amount claimed.

31.

The Government objected and asked the Court to dismiss the claim.

32.

Regard being had to the circumstances of the case and to the documents submitted by the applicant, the Court considers it reasonable to award the applicant EUR 800 for costs and expenses.

FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY,

Declares

the complaints concerning Article 6 § 1 and Article 1 of Protocol No. 1 admissible;

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

Holds

that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention;

Holds

that there is no need to examine the admissibility or the merits of the complaint under Article 13 of the Convention;

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement:

(i)

EUR 9,000 (nine thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of pecuniary damage;

(ii)

EUR 1,200 (one thousand two hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage;

(iii)

EUR 800 (eight hundred euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 29 June 2021, pursuant to Rule

77

§§

2 and 3 of the Rules of Court.

{signature_p_2}

Hasan Bakırcı

Carlo Ranzoni

Deputy Registrar

President