Romano împotriva Italiei

Publicat pe 26 iulie 2021 Prima secțiune Cerere nr 26408/20 Serena ROMANO împotriva Italiei introdus la 23 iunie 2020 comunicat la 7 iulie 2021 DE LA LEFFAR Sora reclamantei a murit din cauza rănilor suferite în urma unui accident pe un feribot din Sicilia. Moartea a fost cauzată de o neglijență gravă a comandantului, care a fost condamnată la un an și zece luni de închisoare. Recurenta (și mama sa, între timp, decedată) a inițiat o procedură civilă împotriva comandantului și a companiei maritime (compania cu participare publică) pentru a obține repararea daunelor suferite. Între timp, compania maritimă a fost plasată în... administrație extraordinară (amministrazione straordinaria) ) Recurenta nu a continuat procedura împotriva comandantului, în timp ce în ceea ce privește procedura împotriva companiei maritime, reclamanta și mama sa decedată au fost admise pe lista creditorilor companiei.

Procedura este încă în curs de desfășurare de zece ani, iar reclamanta nu a putut fi despăgubită din cauza situației financiare a companiei maritime. Sunt în discuție articolele 2 și 13 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

În special, autoritățile naționale au tratat cauza reclamantei într-un mod compatibil cu cerințele procedurale ale acestui articol, inclusiv cerința de a obține o reparație civilă adecvată (Nicolae Virgiliu Tănase c. România [[GC], nr. 41720/13, §§ 137-138 și 159, 25 iunie 2019) și ca procedura să fie finalizată într-un termen rezonabil (a se vedea Šilih c. Slovenia [GC], nr. 71463/01, § 195 și 196, 9 aprilie 2009, Lopes de Sousa Fernandes c. Portugalia [GC], n 56080/13, § 214-221, 19 decembrie 2017 și Fernandes de Oliveira c. Portugalia [GC], n 78103/14, § 81 și 137, 29 ianuarie 2019) A avut recurenta la dispoziția sa, după cum prevede art. 13 din Convenție, acțiuni interne efective prin care și-ar fi putut formula obiecțiile de necunoaștere a art. 2 A fost încălcată dreptul reclamantei de a-și respecta bunurile, în sensul art. 1 din Protocolul nr 1, ținând cont de faptul că nu și-a putut recupera creanța?

Datoria companiei maritime este imputată statului în sensul articolului 34 din Convenție și, în la: … Care era statutul juridic al companiei maritime în temeiul dreptului intern la momentul faptei? (b) Compania maritimă participa la gestionarea unui serviciu public sau la îndeplinirea altor sarcini publice sub controlul sau supravegherea autorităților din statul membru (a se vedea Radio France și alții c. Franța (dec.), 53984/00, CEDH 2003-X (extracturi), cu alte referințe ; a se vedea, de asemenea, prin contrast, Novoseleskiy c. Ucraina , nr 47148/99 , § 82, CEDH 2005-II (extracturi) ? Joaca ea, în exercitarea activităților sale, de puteri care depășesc cele pe care le conferă dreptul privat obișnuit (a se vedea, mutatis mutandis Islamic Republic of Iran Shipping Lines c. Turcia, n 409998/98, § 81, ECHR 2007-V) (c) Compania maritimă avea suficientă independență operațională și instituțională față de stat?

(a se vedea, printre altele, Lisyanskiy c. Ucraina, n 17899/02, § 19, 4 aprilie 2006, Cooperativa Agricola Slobozia-Hanesei c. Moldova, 39745/02, § 17-19, 3 aprilie 2007, Grigoryev și Kakaurova c. Rusia, n 13820/04, § 35, 12 aprilie 2007 și R. Kačapor și alții c. Serbia, 2269/06, 3041/06, 3042/06, 3043/06, 3045/06 și 3046/06, §§ 97-98, 15 ianuarie 2008). În special, în ce măsură activele companiei maritime erau controlate și gestionate de către stat

Publié le 26 juillet 2021

PREMIÈRE SECTION

Requête n o 26408/20 Serena ROMANO contre l’Italie introduite le 23 juin 2020 communiquée le 7 juillet 2021

OBJET DE L’AFFAIRE

La sœur de la requérante décéda des suites de blessures subies dans le cadre d’un accident survenu sur un ferry en Sicile. La mort fut causée par une négligence grave du commandant, qui fut condamné à un an et dix mois d’emprisonnement. La requérante (et sa mère entre-temps décédée) engagèrent une procédure civile contre le commandant et la compagnie maritime (compagnie à participation publique) pour obtenir la réparation des dommages subis. Entre-temps, la compagnie maritime fut placée en « administration extraordinaire » ( amministrazione straordinaria ). La requérante ne poursuivit pas la procédure contre le commandant, tandis qu’en ce qui concerne la procédure contre la compagnie maritime, la requérante et sa défunte mère furent admises sur la liste des créanciers de la compagnie.

La procédure est encore pendante depuis dix ans et la requérante n’a pas pu être dédommagée en raison de la situation financière de la compagnie maritime. Sont en cause les articles 2 et 13 de la Convention et l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention. Le grief tiré de la durée de la procédure (article 6) est examiné sous l’angle des obligations procédurales de l’article 2.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. L’État défendeur s’est-il acquitté des obligations positives pertinentes qui lui incombent en vertu de l’article 2 de la Convention ? En particulier, les autorités nationales ont-elles traité l’affaire de la requérante d’une manière compatible avec les exigences procédurales de cet article, y compris l’exigence d’obtenir une « réparation civile adéquate » ( Nicolae Virgiliu Tănase c. Roumanie ([GC], n o 41720/13, §§ 137-138 et 159, 25 juin 2019), et que la procédure soit achevée dans un délai raisonnable (voir Šilih c. Slovénie [GC], n o 71463/01, §§ 195 et 196, 9 avril 2009, Lopes de Sousa Fernandes c. Portugal [GC], n o 56080/13, §§ 214-221, 19 décembre 2017, et Fernandes de Oliveira c. Portugal [GC], n o 78103/14, §§ 81 et 137, 29 janvier 2019) ? 2. La requérante avait-elle à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, des recours internes effectifs au travers desquels elle aurait pu formuler ses griefs de méconnaissance de l’article 2 ? 3. Y a-t-il eu atteinte au droit de la requérante au respect de ses biens, au sens de l’article 1 du Protocole n o 1, compte tenu du fait qu’elle n’a pas pu récupérer sa créance ? 4. La dette de la compagnie maritime est-elle imputable à l’État au sens de l’article 34 de la Convention et, dans l’affirmative, dans quelle mesure (voir, mutatis mutandis , Aleksandrova c. Russie, n o 28965/02, § 15 et suiv,

6 décembre 2007) ? Les parties sont invitées à aborder, dans la mesure où cela est pertinent et approprié, les points suivants : (a) Quel était, à l’époque des faits, le statut juridique de la compagnie maritime en vertu du droit interne ? (b) La compagnie maritime participait-elle à la gestion d’un service public ou à l’accomplissement d’autres tâches publiques sous le contrôle ou la surveillance des autorités de l’État (voir, Radio France et autres c. France (déc.), n o 53984/00, CEDH 2003-X (extraits), avec d’autres références ; voir aussi, par contraste, Novoseletskiy c. Ukraine , n o 47148/99, § 82, CEDH 2005-II (extraits) ? Jouissait-elle, dans l’exercice de ses activités, de pouvoirs dépassant ceux que lui confère le droit privé ordinaire (voir, mutatis mutandis , Islamic Republic of Iran Shipping Lines c. Turquie , n o 40998/98, § 81, ECHR 2007-V) ? (c) La compagnie maritime jouissait-elle d’une indépendance opérationnelle et institutionnelle suffisante vis-à-vis de l’État ? (voir, entre autres, Lisyanskiy c. Ukraine , n o 17899/02, § 19, 4 avril 2006, Cooperativa Agricola Slobozia-Hanesei c. Moldova, n o . 39745/02, §§ 17-19, 3 avril 2007, Grigoryev et Kakaurova c. Russie , n o 13820/04, § 35, 12 avril 2007, et R. Kačapor et autres c. Serbie , n os 2269/06, 3041/06, 3042/06, 3043/06, 3045/06 et 3046/06, §§ 97-98, 15 janvier 2008). En particulier,

dans quelle mesure les actifs de la compagnie maritime étaient-ils contrôlés et gérés par l’État ?