CASE OF BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Civil proceedings;Article 6-1 - Fair hearing)
CASE OF BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2021)
Tradus
ș
i revizuit de IER (http://ier.gov.ro/)
CURTEA
EUROPEANĂ
A DREPTURILOR OMULU
I
SECȚIA
A PATRA
CAUZA BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. ÎMPOTRIVA
ROMÂNIEI
(Cererea nr. 43639/17)
HOTĂRÂRE
Art. 6 § 1 (latura
civilă) •
Proces echitabil
•
Curtea de apel, care s-a
pronunțat
în
ultimă instanță,
a respins o cerere de
pronunțare
a unei
hotărâri
preliminare,
adresată Curții
de
Justiție
a Uniunii Europene (CJUE),
fără
a face referire la
niciunul din cele trei criterii
Cilfit
ale CJUE
STRASBOURG
13 iulie 2021
DEFINITI
VĂ
13/10/
2021
Hotărârea
a
rămas definitivă
în temeiul art. 44 § 2 din
Convenție.
Aceasta poate
suferi
modificări
de
formă.
H
OTĂRÂREA
BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
În cauza Bio Farmland Betriebs S.R.L. împotriva României,
Curtea
Europeană
a Drepturilor Omului
(Secția
a patra),
reunită
într-o
cameră compusă
din:
Yonko Grozev,
președinte
,
Tim Eicke,
Faris
Vehabović,
Iulia Antoanella Motoc,
Armen Harutyunyan,
Gabriele Kucsko-Stadlmayer,
Ana Maria Guerra Martins,
judecători,
ș
i Andrea Tamietti,
grefier de
secție
,
Având în vedere:
cererea (nr. 43639/17)
îndreptată
împotriva României, prin care o societate
cu
răspundere limitată
cu sediul în acest stat, societatea Bio Farmland
Betriebs
(„societatea reclamantă”),
a sesizat Curtea la 8 iunie 2017, în temeiul
art. 34
din
Convenția
pentru
apărarea
drepturilor omului
ș
i a
libertăților
fundamentale
(
„Convenția”),
decizia de a aduce la
cunoștința
Guvernului român
(„Guvernul”) capătul
de cerere întemeiat pe art. 6 § 1 din
Convenție
privind nemotivarea de
către
instanța
de ultim grad de
jurisdicție
a respingerii unei cereri de
pronunțare
a
unei
hotărâri
preliminare,
adresată Curții
de
Justiție
a Uniunii Europene,
precum
ș
i de a declara cerere
a
inadmisibilă
pentru celelalte capete de cerere,
observațiile părților,
după
ce a deliberat în camera de consiliu, la 22 iunie 2021,
pronunță
prezenta
hotărâre,
adop
tată
la
aceeași dată:
INTRODUCE
RE
Societatea
reclamantă susține că, încălcând
art. 6 § 1 din
Convenție,
curtea de apel, care s-a
pronunțat
în
ultimă instanță,
a respins cererea acesteia
de sesizare cu titlu preliminar a
Curții
de Jus
tiție
a Uniunii Europene (CJUE),
fără să își
motiveze refuzul.
ÎN FAPT
Societatea
reclamantă
a fost
înființată
în 2005
ș
i are sediul în Firiteaz.
Aceasta a fost
reprezentată
de M. Galanton,
avocată
în
București.
Guvernul
a fost reprezentat de agentul guvernamental, doamna O. Ezer,
din cadrul Ministerului Afacerilor Externe
.
Obiectul
de activitate al
societății
reclamante este cultivarea cerealelor
,
a plantelor leguminoase
ș
i a plantelor
producătoare
de
semințe
(oleaginoase)
.
În
2011, societatea în
cauză
a solicitat sprijin pentru dezvoltare
rurală
din partea
Agenției
de
Plăți ș
i
Intervenție
pentru
Agricultură („APIA”)
din
București,
pentru a avea acces la
plățile
pentru agromediu acordate de Fondul
1
H
OTĂRÂREA
BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
European Agricol pentru Dezvoltare
Rurală
(FEADR) în temeiul articolului
36 litera (a) punctul (iv), coroborat cu articolul 39 din Regulamentul (CE)
nr. 1698/2005 al Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru
dezvoltare
rurală
acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare
Ru
rală
(FEADR)
[„Regulamentul
(CE) nr.
1698/200
5
”].
Cererea
societății
reclamante, de a primi, printre altele, un ajutor care corespundea
angajamentului de agromediu pe care îl încheiase conform pachetului 5.1
–
agricultură ecologică,
a fost
admisă.
Potrivit angajamentului semnat de
societatea
reclamantă
la 15 aprilie 2011, aceasta se angajase
să desfășoare
activități
agricole într-o
zonă defavorizată
pentru o
perioadă
de cinci ani
ș
i
să
respecte bunele
condiții
agricole
ș
i de mediu.
În
2012, societatea
reclamantă ș
i-a reiterat cererea de ajutor referitor la
plățile
pentru agromediu acordate în temeiul articolului 36 litera (a) punctul
(iv), coroborat cu articolul 39 din Regulamentul (CE) nr.
1698/2005. În
cererea
formulată
în 2012, societatea
reclamantă
a declarat
suprafețe
mai mici
decât cele declarate în 2011 pentru anumite parcele de teren pentru care
semnase angajamentul de agromediu în 2011.
La
4 decembrie 2012, APIA Arad a emis împotriva
societății
reclamante o
așa
-
numită
decizie de
plată
cu
sancțiuni
multianuale. Prin
această
decizie,
întemeiată
pe Anexa nr.
2 la Ordinul nr.
161/2012 al
Ministrului Agriculturii
ș
i
Dezvoltării
Rurale
(„Ordinul
nr.
161/2012”),
societății
reclamante i s-a aplicat
sancțiunea „cod 3”,
care prevedea o reducere
cu 50 % din valoarea sprijinului
obținut
în cadrul programului de
finanțare.
Printr-o
notă
din 6 martie 2013, APIA Arad a respins recursul
grațios
formulat de societatea
reclamantă
împotriva deciziei din 4 decembrie 2012.
Din
această notă reieșea că
societatea în
cauză
fusese
sancționată
pentru
nerespectarea angajamentului
său
de agromediu încheiat în 2011,
corespunzător
pachetului 5.1, potrivit
căruia
aceasta trebuia
să
respecte
condițiile
legate de Sistemul Integrat de Administrare
ș
i Control pentru o
perioadă
de cinci ani.
La 30 mai 2013, societatea
reclamantă
a sesizat Curtea de Apel
Timișoara („curtea
de
apel”)
cu o
acțiune
în contencios administrativ
împotriva Ministerului Agriculturii
ș
i
Dezvoltării
Rurale, împotriva APIA
București ș
i APIA Arad, în vedere
a
anulării părții
din decizia din 4 decembrie
2012 referitoare la
sancțiunea corespunzătoare
unei reduceri cu 50% a
ajutorului de sprijin. Societatea
reclamantă
a invocat cu titlu preliminar
excepția nulității
deciziei,
susținând că
aceasta nu era
motivată.
În
ceea ce
privește
fondul cauzei, societatea
reclamantă
a
susținut că
nedeclararea, pentru un anumit an, a anumitor
suprafețe
de teren ca având
aceeași
dimensiune precum cele
menționate
în angajamentul de agromediu
nu constituia o nerespectare a unui criteriu de eligibilitate general,
sancționată
la litera B din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 161/2012, ci intra în sfera de aplicare
a literei D din
aceeași anexă,
care reglementa
sancțiunile
pentru nedeclararea
tuturor
suprafețelor.
2
H
OTĂRÂREA
BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Aceasta
a explicat, de asemenea,
că
dimensiunea
suprafeței
de teren
constituia un aspect separat, în
esență
, de criteriile de eligibilitate
ș
i
că,
astfel
cum
reieșea
în mod expres din articolul 18 alineatul (1) din Regulamentul
(CE) nr. 1975/2006 al Comisiei din 7 decembrie 2006 privind normele de
aplicare a Regulamentului (CE) nr.
1698/2005 al Consiliului în ceea ce
privește
punerea în aplicare a procedurilor de control
ș
i a eco
condiționalității
în ceea ce
privește măsurile
de sprijin pentru dezvoltarea
rurală
[„Regulamentul
(CE) nr.
1975/2006”],
reducerile sau excluderile ajutoarelor
aplicate în cazul nerespe
ctării
criteriilor de eligibilitate nu erau aplicabile
fluctuațiilor
privind
suprafața
terenului. Potrivit
societății
reclamante,
dispozițiile
de la litera D din Anexa nr.
2 la Ordinul nr.
161/2012
corespundeau
dispozițiilor
articolului 16 alineatul (1) din Regulamentul (UE)
nr. 65/2011
al Comisiei din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de
aplicare a Regulamentului (CE) nr.
1698/2005 al Consiliului în ceea ce
privește
punerea în aplicare a procedurilor de control
ș
i a
ecocondiționalității
în cazul
măs
urilor de sprijin pentru dezvoltare
rurală [„Regulamentul
(UE)
nr.
65/2011”] ș
i ale articolului 55 alineatul (2) din Regulamentul (CE)
nr. 1122/2009,
care stabileau o
sancțiune
de
până
la 3% din valoarea
ajutorului financiar în cazul
nedeclarării (suprafeț
elor) sau al retragerii unor
parcele din
suprafețe
pentru un anumit an calendaristic
ș
i, implicit, excludeau
calificarea acestor
„nereguli”
ca
încălcări
ale
condițiilor
de eligibilitate.
În
ședința
din 9 septembrie 2013, societatea
reclamantă
a solicitat
curții
de apel, în temeiul articolului 267 din Tratatul privind
funcționarea
Uniunii Europene,
să
adreseze CJUE
întrebări
preliminare cu privire la
dispozițiile
europene pe care le considera relevante în
speță.
Printr-o
hotărâre
din 7 octombrie 2013, curtea de apel a admis
acțiunea
societății
în
cauză ș
i a anulat decizia
atacată
pentru lipsa
motivării.
Curtea de
apel nu s-a
pronunțat
cu privire la cererea de
pronunțare
a unei
hotărâri
preliminare, for
mulată
de societatea
reclamantă.
14. APIA
București ș
i APIA Arad au formulat recurs împotriva acestei
hotărâri
în
fața
Înaltei
Curți
de
Casație ș
i
Justiție („Înalta Curte”).
Printr-
o
decizie din 24 februarie 2015, Înalta Curte a admis recursul acestora, a casat
hotărârea atacată ș
i a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Arad
(„tribunalul”), instanță
care, în opinia Înaltei
Curți,
era
competentă să
soluționeze
cauza în
primă instanță
.
În
ședința
din 5 mai 2015, societatea
reclamantă
a solicitat tribunalului
să
adreseze CJUE
întrebări
preliminare cu privire la interpretarea articolului
18 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011.
Prin încheierea din 19 mai 2015, tribunalul a respins cererea de
pronunțare
a unei
hotărâri
preliminare,
formulată
de societatea
reclamantă.
Acesta a reamintit
că instanța națională
are posibilitatea de a nu formula o
cerere de
pronunțare
a unei
hotărâri
preliminare, fie pentru
că apreciază că
poate
să
interpreteze ea
însăși dispozițiile
europene respective sau
că
dreptu
l
european invocat nu este relevant în
speță,
fie
că răspunsul
la întrebarea
3
H
OTĂRÂREA
BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
adresată
reiese din
jurisprudența existentă
a CJUE. În continuare, acesta a
observat
că instanța națională
nu este
obligată să admită
o astfel de cerere
atunci când decizia care trebuie
să
fie
pronunțată
poate fi
atacată
cu recurs.
Acesta a explicat
că,
atunci când
instanța națională
are îndoieli cu privire la
compatibilitatea unei norme interne cu o
normă europeană
, principiul
supremației
dreptului european îi permite,
dacă
este cazul,
să
elimine efectele
celei dintâi. Prin urmare, a considerat
că,
în cauza
respectivă,
nu era oportun
să
sesizeze CJUE, astfel cum a solicitat societatea
reclamantă.
Printr-o
hotărâre
din 16 iunie 2015, tribunalul a admis
acțiunea
reclamantei
ș
i a anulat decizia
atacată.
18. APIA
București ș
i APIA Arad au formulat recurs în
fața curții
de
apel. Printr-o
hotărâre
din 19 noiembrie 2015, curtea de apel a admis aceste
recursuri, a casat
hotărârea pronunțată
în
primă instanță ș
i a trimis cauza la
tribunal spre rejudecare în
primă instanță.
Printr-o
hotărâre
din 9 februarie 2016, tribunalul a respins
acțiunea
reclamantei. Pentru a
hotărî
astfel, tribunalul a observat
că
articolul 7 alineatul
(1) din
Ordonanța
de
urgență
a Guvernului nr.
125/2006 pentru aprobarea
schemelor de
plăți
directe
ș
i
plăți naționale
directe complementare, care se
acordă
în
agricultură
începând cu anul 2007
(„OUG
nr.
125/2006”)
prevedea
condițiile
necesare pentru a beneficia de aceste
plăți.
În continuare, acesta a
subliniat
că,
pentru a
obține
plata, agricultorul trebuia, printre altele,
să
încheie un angajament de agromediu pe o
perioadă
de 5 ani. Acesta a
enumerat
condițiile
de management pe care agricultorul trebuia
să
le
îndeplinească
pentru a beneficia de un ajutor în cadrul pachetului 5. În cele
din
urmă,
acesta a
adăugat că
era necesar
să
se
țină
seama de faptul
că
Anex
a
nr. 2 la Ordinul nr. 161/2012
conținea
litera B,
intitulată „sancțiuni
pentru
nerespectarea criteriilor de eligibilitate, generale
ș
i
specifice” ș
i
că,
printre
aceste criterii, la
această literă
se preciza
că „suprafețele
pentru care se încheie
angajamente [în cadrul acestui pachet] trebuie
să
continue
să
fie înregistrate
de
către
un organism de
inspecție ș
i certificare pe
toată
perioada
angajamentului”.
Acest criteriu era un criteriu special,
prevăzut
în mod expres
în cadrul pachetului 5.
Tribunalul
a explicat apoi
că,
în conformitate cu articolul 36 litera (a)
punctul (iv) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005,
plățile
pentru agromediu
trebuie
să
sprijine dezvoltarea
durabilă
a zonelor rurale
ș
i
că,
în conformitate
cu articolul 39 alineatele (2)
ș
i (3) din
același
regulament, agricultorii
își
asumă
voluntar angajamente de agromediu
ș
i, în general, pentru o
perioadă
de la cinci la
ș
apte ani. În continuare, acesta a expus
conținutul
articolelor 13
ș
i 14 din
Hotărârea
Guvernului nr.
224/2008 privind stabilirea cadrului
general de implementare a
măsurilor cofinanțate
din Fondul European
Agricol pentru Dezvoltare
Rurală
prin Programul
Național
de Dezvoltare
Rurală
2007-2013 (infra, pct.
30).
Tribunalul
a subliniat
că,
în cererea sa din 2012, societatea
reclamantă
declarase, pentru cinci din parcelele sale,
suprafețe
mai mici decât cele
4
H
OTĂRÂREA
BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
declarate în 2011, ceea ce contravenea
cerințelor
de management aferente
pachetului de agromediu acordat pentru o
perioadă
de cinci ani. Acesta a
observat, de asemenea
că,
pentru trei parcele, societatea
reclamantă
nu a fost
în
măsură să
prezinte certificarea
acordată
de organismul de
inspecție.
În
opinia tribunalului, aceste fapte intrau sub
incidența
literei B din Anexa nr. 2
la Ordinul nr.
161/2012,
ș
i nu a literei D, astfel cum a
susținut
societatea
reclamantă.
Acesta a explicat
că sancțiunile prevăzute
pentru nedeclararea
tuturor
suprafețelor
se aplicau în
situația
în care era
încălcată condiția
de
eligibilitate
reglementată
la articolul 7 alineatul (1) literele (b)
ș
i (e) din OUG
nr. 1125/2006. Potrivit tribunalului, legiuitorul european impunea ca, pentru
a beneficia de sprijin financiar din bugetul Uniunii Europene, fermierul
să
respecte minimele
condiții
agricole
ș
i de mediu pe
toată suprafața
exploatației,
nu numai pe aceea pe care solicita sprijin financiar.
Societatea
reclamantă
a formulat recurs împotriva acestei
hotărâ
ri în
fața curții
de apel. Aceasta a
susținut că
decizia
atacată
fusese
pronunțată
cu
încălcarea
articolelor 16
ș
i 18 din Regulamentul (UE) nr.
65/2011,
că
respectiva
condiție legată
de
menținerea aceleiași suprafețe
de teren nu era un
criteriu de eligibilitate
ș
i
că,
având în vedere
suprafața
foarte
redusă
a
terenului nedeclarat în anul 2012, aplicarea
sancțiunilor prevăzute
în Anexa
nr. 2
la Ordinul nr.
161/2012 era
incorectă ș
i
încălca legislația
Uniunii
Europene în materie, care trebuia
să
prevaleze asupra
legislației naționale.
În
cadrul unei
ședințe
din 28 octombrie 2016, la finalul dezbaterilor în
ședință publică,
societatea
reclamantă
a solicitat
curții
de apel reluarea cauzei
ș
i redeschiderea dezbaterilor pentru invocarea unui incident procedural.
Curtea de apel a admis
această
cerere
.
Societatea
reclamantă
a solicitat
curții
de apel
să
adreseze CJUE
întrebări
preliminare, întrucât interpretarea
dispozițiilor
legale aplicabile
ș
i
conformitatea acestora cu dreptul european se pretau la mai multe
interpretări.
Cererea de
pronunțare
a unei
hotărâri
preliminare în
discuție
se referea la
interpretarea
următoarelor
norme:
–
articolul 16 alineatul (1) a doua
teză ș
i articolul 18 alineatul (1) din
Regulamentul (UE) nr. 65/2011;
–
punctele 79
ș
i 80 din preambulul Regulamentului (CE) nr.
1122 al
Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE)
nr. 73/2009 al Consiliului în ceea ce
privește ecocondiționalitatea,
modularea
ș
i sistemul integrat de administrare
ș
i control în cadrul schemelor de ajutor
direct pentru agricultori
prevăzute
de regulamentul respectiv;
–
articolul 24 alineatele (1)
ș
i (2) din Regulamentul (CE) nr. 73/2009 al
Consiliului din 19 ianuarie 2009 de stabilire a unor norme comune pentru
sistemele de ajutor direct pentru agricultori în cadrul politicii agricole comune
ș
i de instituire a anumitor sisteme de ajutor pentru agricultori
–
articol
abrogat, dar în vigoare la momentul
realizării
pretinselor
acțiuni,
care pot fi
sancționate, ș
i la data
formulării
cererii introductive de
instanță;
5
H
OTĂRÂREA
BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
– sancțiunile
reglementate de Ordinul nr.
161/2012, ale
cărui
anumite
dispoziții
trebuiau, potrivit reclamantei,
să
constituie transpunerea articolului
16 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr.
65/2011
ș
i a articolului 55
alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1122/2009.
Reclamant
a
a întocmit, de asemenea, o
listă
cu problemele juridice
ș
i
întrebările
care trebuiau adresate CJUE, pe care le-a depus la dosa
r.
Printr-o
hotărâre definitivă
din 28 octombrie 2016, curtea de apel a
respins recursul reclamantei. În ceea ce
privește
cererea de
pronunțare
a unei
hotărâri
preliminare, aceasta s-a exprimat astfel, în partea introductiv
ă
a
hotărârii
sale:
„Curtea
[de apel], în deliberare,
apreciază că
nu se impune discutarea cererii de
sesizare a CJUE în vederea
pronunțării
unei decizii de interpretare
preliminară
a
prevederilor din Regulamentele CE în sensul sugerat de
către
[...] [recl
amantă]
[...
]
”
Pe
fondul cauzei, curtea de apel a considerat
că dispozițiile
Ordinului
nr. 161/2012
„nu
contrazic prevederile art. 18 parag. 1 lit. b din Regulamentul
UE nr.
65/2011”,
astfel cum
susținea
reclamanta. Aceasta a considerat
că
dispozițiile
acestui ordin
„stabilesc
în mod concret în Anexa nr. 2
sancțiunile
care se
aplică
pentru nerespectarea criteriilor de eligibilitate, generale
ș
i
specifice” ș
i
că „la
pct. B din anexa
respectivă
sunt
prevăzute
criteriile de
eligibilitate aferente pachetului 5
–
Agricultura
ecologică,
care
reglementează
drept
condiție principală
de eligibilitate ca
suprafețele
pentru care se încheie
angajamentele în vederea
obținerii
sprijinului financiar
să
fie înregistrate de
către
un organism de
inspecție, să
continue
ș
i
să
fie certificate pe
toată
perioada
angajamentului”. După
examinarea actelor aflate la dosar, curtea de
apel a
hotărât că
nu a fost
respectată condiția
de eligibilitate pentru acordarea
sprijinului financiar în conformitate cu angajamentul de agromediu încheiat
în 2011, întrucât, în anul 2012,
suprafața totală
pentru care s-a angajat
reclamanta în anul 2011 nu a fost nici
înregistrată,
nici
certificată,
nefiind
astfel
respectată condiția
care impunea ca angajamentul încheiat
iniți
al
să
fie
respectat pentru o
perioadă
de cinci ani. Aceasta a
adăugat că
tribunalul a
aplicat în mod corect în
speță dispozițiile
relevante ale OUG nr. 125/2006.
Societatea
reclamantă
a formulat o
contestație
în anulare, o cale de
atac
extraordinară,
împotriva
hotărârii
din 28 octombrie 2016, invocând lipsa
de motivare a acestei
hotărâri.
Printr-o
hotărâre definitivă
din 26 aprilie 2017,
curtea de apel a respins
contestația
în anulare, precizând
că instanța
care a
statuat în ult
imă instanță
s-a
pronunțat
cu privire la cererea de
pronunțare
a
unei
hotărâri
preliminare, în
măsura
în care a respins-o,
ș
i
că
motivarea
insuficientă
a acestei decizii nu constituia o omisiune în sensul
legislație
i
procedurale.
6
H
OTĂRÂREA
BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
CADRUL JURIDIC INTERN
Ș
I EUROPEAN RELEVANT
I. DREPTUL
INTERN RELEVAN
T
Articolele
relevante din Codul de
procedură civilă prevă
d
următoarele:
Articolul 425
„(1) Hotărârea
va cuprinde:
[...]
b) considerentele, în care se vor
arăta
obiectul cererii
ș
i
susțin
erile pe scurt ale
părților,
expunerea
situației
de fapt
reținută
de
instanță
pe baza probelor administrate,
motivele de fapt
ș
i de drept pe care se
întemeiază soluția, arătându
-se atât motivele
pentru care s-au admis, cât
ș
i cele pentru care s-au
înlătura
t cererile
părților;
”
30.
Hotărârea
Guvernului nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general
de implementare a
măsurilor cofinanțate
din Fondul European Agricol pentru
Dezvoltare
Rurală
prin Programul
Național
de Dezvoltare Rur
ală
2007-2013,
astfel cum era în vigoare la momentul faptelor, prevedea, la articolul 13,
că
utilizarea
durabilă
a terenurilor agricole era
sprijinită,
printre altele, prin
intermediul
măsurii
214
„Plăți
de agromediu". Potrivit articolului 14 din
aceeași
h
otărâre,
APIA trebuia
să stabilească dacă
solicitantul ajutorului avea
dreptul la
plată, să stabilească
suma care trebuia
acordată ș
i
să
efectueze plata.
31.
Dispozițiile
relevante în
speță
din
Ordonanța
de
urgență
a Guvernului
nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de
plăți
directe
ș
i
plăți naționale
directe complementare, care se
acordă
în
agricultură
începând cu anul 2007,
în vigoare la momentul faptelor, erau redactate
după
cum
urmează:
Articolul 7
„(1)
Pentru a beneficia de acordarea de
plăți
în cadrul schemelor de
plată unică
pe
suprafață, solicitanții
trebuie
să
fie
înscriși
în Registrul fermierilor, administrat de
Agenția
de
Plăți ș
i
Intervenție
pentru
Agricultură, să depună
cerere de solicitare a
plăților
la termen
ș
i
să îndeplinească următoarele condiții
generale:
a)
să
exploateze un teren agricol cu o
suprafață
de cel
puțin
1 ha, iar
suprafața
parcele
i
agricole
să
fie de ce
l
puțin
0,3 ha [...];
b)
să
declare toate parcelele agricole;
[...]
e)
să
respecte bunele
condiții
agricole
ș
i de mediu, reglementate prin
legislația
națională,
pe
toată suprafața agricolă
a
exploatației;
[...
]
”
Ordinul
nr. 161/2012
al Ministerului Agriculturii
ș
i
Dezvoltări
i
Rurale, astfel cum era în vigoare la momentul faptelor, prevedea, printre
altele, în cadrul Programului
național
de dezvoltare
rurală
2007-2013,
sistemul de
sancțiuni
aferent cererilor de
plată
depuse începând cu anul 2012,
7
H
OTĂRÂREA
BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
care era aprobat pentru
măsura
214,
intitulată „Plăți
de agromediu
”.
Anexa
nr. 2 la acest ordin reglementa sistemul de
sancțiuni
pentru
măsura
2
14.
Litera B din Anexa nr.
2 privea
„sancțiunile
pentru nerespectarea
criteriilor de eligibilitate, generale
ș
i
specifice”.
La
această literă, condiț
ia
„semnarea ș
i
menținerea
angajamentului pe o
perioadă
de 5 ani de la data
semnării”
figura, în al doilea tabel din Anexa nr.
2, printre
condițiile
d
e
eligibilitate. În ceea ce
privește
pachetul 5 referitor la agricultura
ecologică,
în
același
tabel se me
nționa,
printre
condițiile
de eligibilitate,
că „suprafețel
e
pentru care se încheie angajamente [în cadrul acestui pachet] trebuie
să
continue
să
fie înregistrate de
către
un organism de
inspecție ș
i certificare pe
toată
perioada
angajamentului”.
În cazul
nerespectării
acestui criteriu
ș
i
dacă
suprafața
era mai
mică
de 30% din
suprafața
de teren
aflată
sub angajament,
era
necesară
aplicarea
sancțiunii
cu cod 3,
ș
i anume reducerea cu 50% a
sprijinului acordat
.
Litera
D din Anexa nr.
2 la Ordinul nr.
161/2012,
intitulată
„sancțiunile
pentru nedeclararea tuturor
suprafețelor”,
prevedea
următoarele:
„În
cazul în care, pentru un anumit an, un fermier nu
declară
toate
suprafețele,
iar
diferența
dintre
suprafața totală declarată
în cererea de
plată,
pe de o parte,
ș
i suma
dintre
suprafața declarată ș
i
suprafața totală
a parcelelor nedeclarate, pe de
altă
parte
,
este mai mare de 3% din
suprafața totală declarată,
valoarea
totală
a
plăților
direct
e
cuvenite fermierului pentru anul în care s-a constatat neregula se reduce cu
până
la 3%
[...
]
”
II. DREPTUL
UNIUNII EUROPENE RELEVANT
Articolul 267 din Tratatul privind
funcționarea
Uniunii Europene
(„TFUE”;
fostul articol 234 din Tratatul de instituire a
Comunității
Europene)
prevede sesizarea cu titlu preliminar a CJUE în
următoarele condiții:
„Curtea
de
Justiție
este
competentă să
se
pronunțe,
cu titlu preliminar, cu privire la:
(a) interpretarea prezentului tratat,
(b) validitatea
ș
i interpretarea actelor adoptate de
instituțiile Comunității […];
[...]
În cazul în care o asemenea chestiune se
invocă
în
fața
unei
instanțe
dintr-un stat
membru,
această instanță
poate, în cazul în care
apreciază că
o decizie în
această privință
îi este
necesară
pentru a p
ronunța
o
hotărâre, să ceară Curții
de
Justiție să
se
pronun
țe
cu privire l
a
această
chestiune
.
În cazul în care o asemenea chestiune se
invocă
într-o
cauză
pendinte în
fața
unei
instanțe naționale
ale
cărei
decizii nu sunt supuse vreunei
căi
de atac în dreptul intern,
această instanță
este
obligată să
sesizeze Curtea de
Justiție.”
Interpretând
această dispoziție,
CJUE a precizat
următoarele,
în cauza
SRL CILFIT
ș
i Lanificio di Gavardo Spa. împotriva Ministerului
Sănătății
(C-283/81,
Hotărârea
din 6 octombrie 1982, ECLI:EU:C:1982:335, pct. 21)
:
8
H
OTĂRÂREA
BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
„[...]
o
instanță națională
ale
cărei
decizii nu sunt supuse unei
căi
de atac în dreptul
intern trebuie, atunci când se pune o
problemă
de drept [al Uniunii] în cauza
dedusă
judecății
sale,
să își îndeplinească obligația
de sesizare a
Curții
de
Justiție,
cu
excepți
a
cazului în care
constată că
problema
invocată
nu este
pertinentă
sau
că dispoziția
comunitară
în
cauză
a
făcut
deja obiectul unei
interpretări
din partea
Curții
sau
că
aplicarea
corectă
a dreptului [Uniunii] se impune cu o asemenea
evidență
încât nu mai
lasă
loc niciunei îndoieli rezonabile;
existența
unei astfel de
posibilități
trebuie
să
fie
evaluată
în
funcție
de caracteristicile proprii dreptului comunitar, de
dificultățil
e
specifice pe care le
prezintă
interpretarea acestuia
ș
i de riscul
divergențelor
de
jurisprudență
în cadrul
Comunității.”
În ceea ce
privește inițierea
procedurii preliminare, CJUE a
făcut
precizări
în acest sens în
Hotărârea
György Katz împotriva lui István Roland
Sós
(C-404/07, 9 octombrie 2008, ECLI:EU:C:2008:553, pct. 37):
„[...] instanța națională
are calitatea de a sesiza Curtea, iar nu
părțile
din
acțiunea
principală. Competența
de a stabili
întrebările
ce
urmează
a fi adresate
Curții
este prin
urmar
e
rezervată instanței național
e,
iar
părțile
nu pot schimba
conținutu
l
acestora [...
]
”
În
Hotărârea
din 9 noiembrie 2010,
pronunțată
în cauza
VB Pénzügyi
Lízing Zrt. împotriva Ference Schneider
(C-137/08, ECLI:EU:C:2010:659,
pct. 28), CJUE a precizat
următoarele:
„[...]
sistemul stabilit prin articolul 267 TFUE în vederea
asigurării unității
de
interpretare a dreptului Uniunii în statele membre instituie o cooperare
directă
între
Curte
ș
i
instanțele naționale printr‑o procedură independentă
de orice
inițiativă
a
părțilo
r
[...
]
”
La
25 noiembrie 2016, CJUE a publicat o actualizare a
„Recomandărilor
în
atenția instanțelor naționale,
referitoare la efectuarea
trimiterilor
preliminare”
(2016/C 439/01), a
căror
parte
relevantă
este
următoarea:
„3. Competența
Curții
de a se
pronunța
cu titlu preliminar cu privire la interpretarea
sau la validitatea dreptului Uniunii se
exercită
la
inițiativa exclusivă
a
instanțe
l
or
naționale,
indiferent de împrejurarea
dacă părțile
din litigiul principal
ș
i-au exprimat
sau nu
ș
i-au exprimat
dorința
cu privire la o sesizare a
Curții.
Întrucât este
chemată să
își
asume
răspunderea
pentru
hotărârea judecătorească
ce
urmează
a fi pro
nunțată
,
instanța națională sesizată
cu
soluționarea
unui litigiu
– ș
i numai ea
–
este cea care are
competența să
aprecieze, luând în considerare
particularitățile fiecărei
cauze, atât
necesitatea unei cereri de decizie
preliminară
pentru a fi în
măsură să pronunțe
propria
hotărâre,
cât
ș
i
pertinența întrebărilor
pe care l
e
adresează Curții.”
40.
Dispozițiile
relevante din Regulamentul (CE) nr.
1698/2005 al
Consiliului din 20 septembrie 2005 privind sprijinul pentru dezvoltare rura
lă
acordat din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare
Rurală
(FEADR) au
următorul
cuprins:
Articolul 36
– Măsuri
„Ajutorul prevăzut
în prezent
a
secțiune
se
referă
la:
a)
măsurile
axate pe utilizare
a
durabilă
a terenurilor agricole,
grație:
[...]
9
H
OTĂRÂREA
BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
iv) p
lăților
pentru agromediu,
[...
]
”
Articolul 39
– Plăți
pentru agromediu
„[...
]
(2)
Plățile
pentru agromediu se
acordă
agricultorilor care
își asumă
voluntar
angajamente în favoarea agromediului. Atunci când acest lucru este justificat de
realizarea obiectivelor de mediu,
plățile
pentru agromediu pot fi acordate
ș
i altor
gestionari de terenuri.
3.
Plățile
pentru agromediu privesc numai angajamentele care
depășesc
standardele
obligatorii stabilite în conformitate cu articolele 4
ș
i 5 din Regulamentul (CE)
nr. 1782/2003
ș
i cu anexele III
ș
i IV la regulamentul
menționat,
precum
ș
i
cerințel
e
minime pentru
îngrășăminte ș
i produse fitosanitare
ș
i celelalte
cerințe
obligator
ii
corespunzătoare
stabilite în
legislația națională ș
i indicate în program.
Aceste angajamente sunt asumate, în general, pentru o
perioadă
de la cinci la
ș
apte
ani. [...]
”
Articolele
relevante din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei
din 27 ianuarie 2011 de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului
(CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce
privește
punerea în aplicare a
procedurilor de control
ș
i a
ecocondiționalității
în cazul
măsurilor
de sprijin
pentru dezvoltare
rurală
au
următorul
cuprins:
Articolul 1
Domeniul de aplicare
Prezentul regulament
stabilește
normele de punere în aplicare a procedurilor de
control
ș
i a
ecocondiționalității
în cazul
măsurilor cofinanțate
de sprijin pentru
dezvoltare
rurală
stabilite în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1698/2005.
”
Subsecțiunea
II
Reduceri
ș
i excluderi
Articolul 16
Reduceri
ș
i excluderi care
vizează mărimea suprafeței
„1.
În cazul în care, pentru un anumit an, un beneficiar nu
declară
toate
suprafețel
e
agricole, iar
diferența
dintre
suprafața agricolă totală declarată
în cererea de
plată,
pe de
o parte,
ș
i
suprafața declarată
plus
suprafața totală
a parcelelor agricole nedeclarate, pe
de
altă
parte, este mai mare de 3 % din
suprafața declarată,
valoarea
globală
a ajutorul
ui
în cadrul
măsurilor
pe
suprafață plătibil către
respectivul beneficiar pentru anul
respectiv se reduce cu
până
la 3 %, în
funcție
de gravitatea omisiunii.
[...
]
”
Articolul 18
Reduceri
ș
i excluderi în cazul
nerespectării
criteriilor de eligibilitate, a
angajamentelor
ș
i a
obligațiilor
conex
e
„1.
Ajutorul solicitat se reduce sau se
refuză
în cazul
nerespectării următoarelor
obligații ș
i criterii:
10
H
OTĂRÂREA
BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
a) pentru
măsurile prevăzute
la articolul 36 litera (a) punctele (i
v)
ș
i (v)
ș
i la articolul
36 litera (b) punctul (v) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, standardele obligatorii
relevante, precum
ș
i
cerințele
minime privind utilizar
ea
îngrășămintelor ș
i a produsel
or
fitosanitare, alte
cerințe
obligatorii relevante
menționate
la articolul 39 alineatul (3),
articolul 40 alineatul (2)
ș
i articolul 47 alineatul (1) din Regulamentul (CE)
nr. 1698/2005
ș
i angajamentele care
depășesc
respectivele standarde
ș
i
cerințe;
sau
b) criteriile
de eligibilitate altele decât cele privind
mărimea suprafeței
declarate sau
numărul
de animale declarat.
În cazul angajamentelor multianuale, reducerile, excluderile
ș
i
recuperările
se
aplică,
de asemenea, sumelor deja
plătite
în anii
precedenți
pentru angajamentul respectiv. [...]
”
ÎN DREPT
I. CU
PRIVIRE LA PRETINSA
ÎNCĂLCARE
A ART. 6 §
1 DIN
CONVENȚI
E
Societatea
reclamantă susțin
e
că instanța
de apel a respins cererea
acesteia de
pronunțare
a unei
hotărâri
preliminare
(adresată
CJUE),
fără să își
motiveze refuzul. Aceasta
invocă
art. 6 § 1 din
Convenție,
ale
cărui dispoziți
i
relevante sunt redactate
după
cum
urmează:
„Orice
perso
a
nă
are dreptul la judecarea în mod echitabil [...] a cauzei
sale, de
către
o
instanță
[...], care va
hotărî
[...] asupra
încălcării
drepturilor
ș
i
obligațiilor
sale cu
caracter civil [...]
”
A. Cu
privire la admisibilitat
e
Curtea
reamintește că,
pentru ca latura
civilă
a art.
6 §
1
să
fie
aplicabilă,
trebuie
să
existe o
„contestație”
asupra unui
„drept”
cu privire la
care se poate pretinde, cel
puțin
în mod întemeiat,
că
este recunoscut în
dreptul intern, indiferent
dacă
dreptul în
cauză
este protejat sau nu de
Convenție
[
Bochan împotriva Ucrainei (nr. 2)
(MC), nr. 22251/08, pct. 42,
CEDO 2015]. Curtea
observă că
procedura
internă
privea amploarea reducerii
ajutorului financiar de care beneficia societatea
reclamantă,
care
desfășura
activități
agricole, în temeiul
dispozițiilor
europene privind sprijinul pentru
dezvoltare
rurală ș
i al dreptului
național
relevant (supra, pct.
5).
În aceste
condiții,
Curtea
apreciază că
societatea
reclamantă
putea
susține,
cel
puțin
în
mod întemeiat,
că
avea un drept recunoscut în dreptul intern. Având în vedere
interesul patrimonial
ș
i
potențialele
repercusiuni pe care le putea avea
soluționarea
litigiului asupra
activității societății
în
cauză,
Curtea
consideră
că
aspectul civil al art. 6 din
Convenție
este aplicabil în
speță.
Constatând
că
acest
capăt
de cerere nu este în mod
vădit
nefondat
ș
i
că
nu
prezintă
niciun alt motiv de inadmisibilitate
prevăzut
la art.
35 din
Convenție,
Curtea îl
declară
admisibil.
11
H
OTĂRÂREA
BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
B. Cu
privire la fond
Argumentele
părților
a) Societatea
reclamantă
Societatea
reclamantă susține că
refuzul
curții
de apel de a sesiza
CJUE cu
întrebările
preliminare adresate de aceasta nu a fost motivat conform
criteriilor stabilite în
Hotărârea
Cilfi
t
. Aceasta
adaugă că,
în motivarea
hotărârii
din 28 octombrie 2016, nu
există
niciun element care
să permită să
se
deducă
faptul
că
abordarea
curții
de apel s-ar fi bazat pe criteriul lipsei de
pertinență
a cererii
ș
i/sau criteriul
evidenței
în ceea ce
privește
interpretarea
exactă
a
dispozițiilor
dreptului Uniunii Europene. Aceasta
arată că
motivarea
încheierii tribunalului din 19 mai 2015 nu compensa lipsa de motivare a
curții
de apel, având în vedere
că
era vorba despre o
instanță
de prim grad de
jurisdicție
pentru care cererea de
pronunțare
a unei
hotărâri
preliminare era
facultativă ș
i
că
acesta
își
întemeiase decizia pe principiul
supremației
dreptului european,
ș
i nu pe criteriile stabilite în
jurisprudența
Cilfi
t
.
b) Guvernul
Guvernul
explică
faptul
că,
în
speță,
curtea de apel a respins cererea
de
pronunțare
a unei
hotărâri
preliminare,
formulată
de societatea
reclamantă,
pe motiv
că
nu era
necesară
examinarea cererii. Acesta
adaugă că,
în
încheierea sa din 19 mai 2015, tribunalul a
menționat că instanța națională
n
u
era
obligată să
formuleze o cerere de
pronunțare
a unei
hotărâri
preliminare
,
întrucât aprecia
că
putea
să
interpreteze ea
însăși dispozițiile
europene
respective sau
că
dreptul european invocat nu era relevant în
speță
(supra,
pct.
16).
În
opinia Guvernului,
răspunsul
furnizat
societății
reclamante implic
a
faptul
că instanțele naționale
nu aveau nicio
îndoială
cu privire la aplicarea
corectă
în
speță
a dreptului Uniunii Europene
ș
i
că
motivul astfel invocat de
societatea
reclamantă
nu era pertinent. Guvernul
susține că
tribunalul
ș
i-a
motivat decizia în detaliu,
evidențiind
caracterul inoportun al
sesizării
CJUE
cu
întrebări
preliminare (supra, pct.
16).
Acesta
adaugă că
motivel
e
respingerii cererii de
pronunțare
a unei
hotărâri
preliminare în lumina
criteriilor stabilite în
Hotărârea
Cilfit
puteau fi deduse din motivarea
hotărârii
pronunțate
de curtea de apel asupra fondului cauzei. Acesta
explică
faptul
că,
în
răspunsul
la motivul de recurs formulat de societatea
reclamantă
în temeiul
dreptului Uniunii Europene, curtea de apel a precizat
că dispozițiile
Ordinului
nr. 161/2012 nu contraziceau
dispozițiile
articolului 18 alineatul (1) litera (b)
din Regulamentul (UE) nr. 65/2011
ș
i a expus modul în care ordinul respectiv
stabilise
sancțiunile
aplicabile.
12
H
OTĂRÂREA
BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Motivarea
Curții
a) Principiile
general
e
Astfel cum a explicat Curtea în
hotărârea
Ullens de Schooten
ș
i
Rezabek împotriva Belgiei
(nr. 3989/07
ș
i 38353/07, pct. 56, 20 septembrie
2011)
ș
i cum a reamintit, mai recent, în
hotărârea
Sanofi Pasteur împotriva
Franței
(nr. 25137/16,
pct. 68,
13 februarie 2020), din cel de-al treilea
paragraf al articolului 267 TFUE
rezultă că,
în cazul în care o întrebare care
se
referă
în special la interpretarea tratatului sau a unor acte adoptate de
instituțiile
Uniunii Europene este
adresată
în cadrul unei proceduri în
fața
unei
instanțe naționale
ale
cărei
decizii nu sunt susceptibile de o cale de atac
jurisdicțională
în dreptul intern
–
precum, în
speță,
curtea de apel
–
,
această
instanță
are
obligația să
sesizeze CJUE cu titlu preliminar cu privire la
această
întrebare.
Totuși, această obligație
nu este
absolută.
Reiese, într-
adevăr,
din
jurisprudența
Cilfit
a CJUE
că
le revine
instanțelor naționale
ale
căror
decizii
nu sunt susceptibile de o cale de atac
jurisdicțională
de drept intern, ca
ș
i
celorlalte instan
ț
e
naționale
, sarcina de a aprecia
dacă
o decizie asupra unei
chestiuni de drept al Uniunii este
necesară
pentru a le permite
să își pronunțe
decizia.
Hotărârea precizează
în
această privință că,
în
consecință
, acestea nu
sunt obligate
să trimită
o întrebare
legată
de interpretarea dreptului Uniunii,
adresată
în fata lor, în cazul în care
constată că „[această
întrebare] nu este
relevantă”, că „dispoziția
[Uniunii] în
cauză
a
făcut
deja obiectul unei
interpretări
din partea
Curții
[de
Justiție]”
sau
că „apl
icarea
corectă
a dreptului
comunitar se impune cu o
evidență
care nu
lasă
loc niciunei îndoieli
rezonabile”
(supra, pct.
36-
39).
49.
Convenția
nu
garantează,
ca atare, dreptul ca o
cauză să
fie
trimisă,
cu
titlu preliminar, în
fața
CJUE de
către instanța națională
(
Baydar împotriva
Ță
rilor de Jos
, nr. 55385/14, pct. 39, 24 aprilie 2018; a se ved
ea
ș
i
Ullens de
Schooten
ș
i Rezabek
,
citată
anterior, pct. 57).
Totuși,
art. 6 § 1 pune în sarcina
instanțelor
interne
obligația
de a motiva, având în vedere dreptul aplicabil,
deciziile prin care acestea
refuză să
adreseze o întrebare
preliminară,
cu atât
mai mult atunci când dreptul aplicabil nu admite un astfel de refuz decât cu
titlu de
excepție
. Curtea deduce
că,
atunci când este
sesizată
în acest temei cu
privire la o
acuzație
de
încălcare
a art. 6 § 1, sarcina sa
constă
în a se asigura
că
decizia de refuz
criticată
în fata sa este
însoțită
în mod
corespunzător
d
e
astfel de motive. În aceste
condiții,
aceasta a reamintit
că,
d
eși
îi revine
sarcina
să
efectueze
această
verificare cu rigurozitate, nu este de
competența
Curții să
se
pronunțe
cu privire la erorile pretins comise de
instanțele
interne
în interpretarea sau aplicarea dreptului relevant (
Ullens de Schooten
ș
i
Rezabek
,
citată
anterior, pct. 60-61,
Dhahbi împotriva Italiei
, nr. 17120/09,
pct. 31, 8 aprilie 2014,
ș
i
Sanofi Pasteur
,
citată
anterior, pct. 69). Cu privire
la acest ultim aspect, Curtea a reamintit, de asemenea,
că
le revine în primul
rând
autorităților naționa
le, în mod specia
l
instanțelor
, sarcina de a interpret
a
ș
i de a aplica dreptul intern,
după
caz, în conformitate cu dreptul Uniunii
13
H
OTĂRÂREA
BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
Europene, rolul
Curții
limitându-se la verificarea
compatibilității
efectelor
deciziilor lor cu
Convenția
(
Ullens de Schooten
ș
i Rezabek
,
citată
anterior,
pct. 54).
Curtea a precizat, de asemenea,
că,
în cadrul specific al celui de-al
treilea paragraf al articolului 267 din Tratatul privind
funcționarea
Uniunii
Europene, aceasta
înseamnă că instanțe
le
naționale
ale
căror
decizii nu sunt
supuse unei
căi
de atac în dreptul intern
ș
i care
refuză să
sesizeze CJUE cu
titlu preliminar cu o întrebare privind interpretarea dreptului Uniunii
Europene
adresată
în
fața
lor sunt obligate
să își
motiveze refuzul cu privire
la
excepțiile prevăzute
de
jurisprudența
CJUE (
Ullens de Schooten
ș
i
Rezabek
,
citată
anterior, pct. 62,
ș
i
Sanofi Pasteur
,
citată
anterior, pct. 70).
Curtea a confirmat aceste principii în
hotărâri ș
i decizii ulterioare,
precizând
totodată că
acestea nu exclud posibilitatea ca, în cazul în care o
instanță internă superioară
respinge o cerere, cu o motivare
sumară,
întrucâ
t
aceasta nu
ridică
nicio chestiune
juridică
de o
importanță fundamentală
sau
nu are
ș
anse
să
fie
admisă,
se
acceptă, după
caz, din perspectiva art. 6 din
Convenție,
ca
această instanță să
nu examineze în mod explicit cererea de
pronunțare
a unei
hotărâri
preliminare,
formulată
în cadrul acestei cereri (a se
vedea, în special,
Baydar
,
citată
anterior, pct. 42, 46
ș
i 48).
Același
lucru este
valabil
ș
i în cazul în care
acțiunea
este
declarată inadmisibilă
pentru
nerespectarea
condițiilor
de admisibilitate [
Astikos Kai Paratheristikos
Oikodomikos Synetairismos Axiomatikon
ș
i Karagiorgos împotriva Greciei
(dec.), nr.
29382/16
ș
i 489/17, pct.
47, 9 mai 2017]. În astfel de cazuri,
răspunsurile
la
întrebările
avute în vedere, indiferent care ar fi acestea, nu ar
afecta rezultatul cauzei (
ibidem
). De asemenea, Curtea admite
că,
in concreto
,
motivele respingerii cererii de
pronunțare
a unei
hotărâri
preliminare, î
n
lumina criteriilor
Cilfi
t
, pot fi deduse din motivarea restului deciziei
instanței
în
cauză
[
Krikorian împotriva
Franței
(dec.), nr.
6459/07, pct.
97-99, 26
noiembrie 2013,
Harisch împotriva Germaniei
, nr. 50053/16, pct. 37-42, 11
aprilie 2019,
ș
i
Ogieriakhi împotriva Irlandei
(dec.) (Comitet), nr. 57551/17,
pct. 62, 30 aprilie 2019] sau din motivele, oarecum implicite,
menționate
în
decizia de respingere a cererii (
Repcevirág Szövetkezet împotriva Ungariei
,
nr. 70750/14, pct. 57-58, 30 aprilie 2019).
b) Aplicarea
acestor principii în
speță
În
speță, întrebările
preliminare pe care societatea
reclamantă
dorea
să
le adreseze CJUE, prin intermediul
curții
de apel, referitoare la interpretarea
mai multor articole din dreptul european, au fost formulate cu precizie
ș
i
potrivit
modalităților
impuse de dreptul intern (supra, pct.
24-
25)
(a se
compara cu
Somorjai împotriva Ungariei
, nr. 60934/13, pct. 59-60, 28 august
2018). De altfel, nu a existat o
controversă
între
părți
cu privire la acest lucru.
În plus, curtea de apel nu a declarat
acțiunea societății
reclamante
inadmisibilă,
ci a respins-o
după
examinarea pe fond a cauzei.
Așadar,
cauza
de
față
nu
intră
sub
incidența
primului caz evocat la punctul
51
de mai sus.
14
H
OTĂRÂREA
BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
În
continuare, ca
răspuns
la cererea de sesizare cu titlu preliminar a
CJUE,
formulată
de societatea
reclamantă,
curtea de apel s-a limitat
să
precizeze
că „nu
se impune[a] discutarea cererii de sesizare a
CJUE”
(supra,
pct.
26).
Așadar,
curtea de apel nu a
făcut
referire în mod expres la niciunul
dintre cele trei criterii
Cilfit
ș
i nu
există
niciun indiciu
că
aceasta ar fi apreciat
că
dispozi
ț
iile dreptului Uniunii în
cauză făcuseră „deja
obiectul une
i
interpretări
din
partea”
CJUE,
ș
i, de altfel, Guvernul nu
susține
acest lucru.
În schimb, Guvernul pare
să
considere
că
din
hotărârea curții
de apel reiese
în mod implicit
că
aplicarea
corectă
a dreptului Uniunii Europene se impunea
în mod evident
judecătorilor
care au
soluționat
cauza
ș
i
că,
prin urmare,
întrebările
nu erau pertinente (supra, pct.
47).
În
această privință, susține că,
în
hotărârea
sa din 28 octombrie 2016, curtea de apel a
menționat că
dispozițiile
Ordinului nr
.
161/2012
„nu
contrazic[eau] prevederile art
.
18
parag. 1 lit. b din Regulamentul UE nr.
65/2011”.
Cu
toate acestea, Curtea nu
identifică,
în motivarea
hotărârii curții
de
apel, niciun element care ar permite
să
se
deducă
faptul
că
aceasta ar fi fost
abordarea
curții
de apel.
Desigur,
hotărârea curții
de apel face referire, cel
puțin
în partea
introductivă,
la
întrebările
preliminare adresate de societatea
reclamantă
(utilizând formula
„nu
se impune[a] discutarea cererii de sesizare a
CJUE”). Totuși, această hotărâre
nu
precizează
motivele pentru care s-a
considerat
că
problemele ridicate nu meritau
să
fie discutate
ș
i transmise
CJUE (
Sanofi Pasteur
,
citată
anterior, pct. 78,
ș
i
Schipani
ș
i
alții
împotriva
Italiei
, nr. 38369/09, pct. 70-71, 21 iulie 2015). Simpla
menționare
a faptului
că dispozițiile
Ordinului nr.
161/2012 nu contraveneau articolului 18 din
Regulamentul (UE) nr.
65/2011 nu constituie un
răspuns
clar referitor la
motivul refuzului [a se vedea, pentru o
situație diferită,
Sindicatul Pro
Asistență socială
împotriva României
(dec.), nr.
24456/13, pct.
29-30, 6
martie 2014, în care
instanțele naționale
au explicat motivele pentru care
dispozițiile
europene nu erau aplicabile în
speță].
În plus, analiza
efectuată
d
e
curtea de apel, care a
făcut
referire la articolul 18 alineatul (1) din
Regulamentul (UE) nr.
65/2011 (supra, pct.
27),
nu poate compensa lipsa
oricărei explicații
cu privire la refuzul de a adresa CJUE
întrebări
cu privire
la celelalte
dispoziții
europene
menționate
în cererea de
pronunțare
a unei
hotărâri
preliminare.
Așadar,
în opinia
Curții,
motivarea
hotărârii curții
d
e
apel nu permite
să
se
stabilească dacă
aceste
întrebări
au fost examinate pe
baza criteriilor
Cilfit
ș
i,
dacă
este cazul, în lumina
cărui
criteriu sau a
căror
criterii a decis i
nstanța
de ultim grad de
jurisdicție să
nu le
transmită
CJUE.
În
ceea ce
privește
argumentul Guvernului potrivit
căruia
tribunalul
furnizase, în încheierea sa din 19 mai 2015, o
explicație detaliată
care justifica
respingerea cererii de
pronunțare
a unei
hotărâri
preliminare,
formulată
d
e
societatea
reclamantă
(supra, pct.
47),
Curtea
observă că,
în
fața
acestei
instanțe,
societatea
reclamantă
nu a formulat
întrebări
identice cu cele
adresate în
fața curții
de apel (supra, pct.
15
ș
i
24).
În plus, în urma
casării
15
H
OTĂRÂREA
BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
h
o
tărârii
din 16 iunie 2015,
pronunțată
de tribunal (supra, pct.
18),
cauza a
fost
trimisă
spre rejudecare la tribunal, în vederea
pronunțării
unei noi
hotărâri,
întrucât încheierea din 19 mai 2015 nu mai era
valabilă.
În cele din
urmă,
întrucât decizia pe care trebuia
să
o
pronunțe
tribunalul putea face
obiectul unei
căi
de atac, criteriile pe care acesta din
urmă
trebuia
să
le aplice
pentru respingerea cererii de
pronunțare
a unei
hotărâri
preliminare,
formulată
de societatea
reclamantă,
nu erau cele expuse în
jurisprudența
Cilfit
(supra,
pct.
16).
57.
Ț
inând seama de cele de mai sus, Curtea a ajuns la concluzia
că,
în
speță,
a fost
încălcat
art. 6 din
Convenție.
II. CU
PRIVIRE LA APLICAREA ART. 41 DIN
CONVENȚI
E
În
conformitate cu art. 41 din
Convenție,
„În
cazul în care Curtea
declară că
a avut loc o
încălcare
a
Convenției
sau a
protocoalelor sale
ș
i
dacă
dreptul intern al înaltei
părți
contractante nu permite decât o
înlăturare incompletă
a
consecințelor
acestei
încălcări,
Curtea
acordă părț
ii
lezate,
dacă
este cazul, o
reparație echitabilă.”
A. Prejudiciu
Societatea
reclamantă
nu
solicită
nicio
sumă
cu titlu de prejudiciu
material. În schimb, aceasta
solicită
6 000 de euro (EUR) pentru repararea
prejudiciului moral pe care
consideră că
l-a suferit.
Guvernul
susține că
o
eventuală
constatare a unei
încălcări
a
Convenției
ar putea constitui o
reparație adecvată.
În subsidiar, acesta
con
sideră că
suma
solicitată
de societatea în
cauză
este
excesivă ș
i
nerezonabilă.
Curtea
observă că
societatea
reclamantă
nu
solicită
repararea
prejudiciului
său
material. Prin urmare, nu se
acordă
nicio
sumă
cu acest titlu.
În ceea ce
privește
repararea prejudiciului moral, Curtea a
hotărât
deja
că
alt
prejudiciu decât cel material poate presupune, pentru o
persoană juridică,
elemente mai mult sau mai
puțin „obiective” ș
i
„subiective”.
Printre aceste
elemente, trebuie recunoscute
reputația entității
juridice, dar
ș
i incertitudinea
în planificarea deciziilor care trebuie luate, problemele cauzate
gestionării
entității
juridice
înseși,
ale
căror consecințe
nu pot fi calculate exact,
ș
i, în
cele din
urmă, deși
într-o
măsură
mai
mică,
angoasa
ș
i
neplăcerile
suferite d
e
membrii organelor de conducere ale
entității
[
Parohia greco-
catolică
Lupeni
ș
i
alții
împotriva României
(MC), nr. 76943/11, pct. 182, 29 noiembrie 2016].
Curtea
apreciază că
simpla constatare a unei
încălcări
nu constituie, în
speță,
o
reparație suficientă
pentru prejudiciul moral suferit de societatea
reclamantă. Pronunțându
-se în echitate, conform art.
41 din
Convenție,
îi
acordă
reclamantei suma de 1
500 EUR cu titlu de
despăgubire
pentr
u
prejudiciul moral
.
16
H
OTĂRÂREA
BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
B. Cheltuieli
de
judecată
Societatea
reclamantă solicită,
de asemenea, 8
892 EUR pentru
cheltuielile de
judecată
efectuate în
fața instanțelor
interne
ș
i 6
273 EUR
pentru cele efectuate în
fața Curții.
Aceasta
furnizează chitanțe
privind plat
a
onorariilor, care corespund acestor sume.
Guvernul
susține că
societatea
reclamantă
nu a furnizat documente
justificative pentru a dovedi caracterul real
ș
i necesar al cheltuielilor
efectuate.
În
conformitate cu
jurisprudența Curții,
un reclamant nu poate
obține
rambursarea cheltuielilor de
judecată
decât în
măsura
în care se
stabileșt
e
caracterul real, necesar
ș
i rezonabil al acestora. În
speță, ț
inând seama de
documentele de care dispune
ș
i de
jurisprudența
sa, Curtea
consideră că
este
rezonabil
să
îi acorde
societății
reclamante suma de 5 000 EUR pentru toate
cheltuielile.
C. Dobânzi
moratorii
Curtea
consideră
necesar ca rata dobânzilor moratorii
să
se întemeieze
pe rata dobânzi
i
facilității
de împrumut marginal
practicată
de Banca
Centrală
Europeană, majorată
cu trei puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN UNANIMITATE, CURTEA
1.
declară
cererea
admisibilă;
2.
hotărăște
că
a fost
încălcat
art. 6 din
Convenție;
3.
hotărăște
a)
că
statul pârât trebuie
să plătească societății
reclamante, în termen de
trei luni de la data
rămânerii
definitive a
hotărârii,
în conformitate cu
art. 44 § 2 din
Convenție, următoarele
sume, care trebuie convertite în
moneda statului pârât la rata de schimb
aplicabilă
la data
plății:
i. 1 500 EUR (o mie cinci sute de euro), plus orice
sumă
ce poate fi
datorată
cu titlu de impozit, pentru prejudiciul moral;
ii. 5 000 EUR (cinci mii de euro), plus orice
sumă
ce poate fi da
torată
de
către
societatea
reclamantă
cu titlu de impozit pentru
această
sumă,
pentru cheltuielile de
judecată,
b)
că,
de la expirarea termenului
menționat ș
i
până
la efectuarea
plății,
aceste sume trebuie majorate cu o
dobândă simplă,
la o
rată egală
cu
rata dobânzii
facilității
de împrumut marginal
practicată
de Banca
Centrală Europeană, aplicabilă
pe parcursul acestei perioade
ș
i
majorată
cu trei puncte procentuale;
17
H
OTĂRÂREA
BIO FARMLAND BETRIEBS S.R.L. ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI
4.
respinge
cererea de acordare a unei
reparații
echitabile pentru celelalte
capete de cerere.
Redactată
în limba
franceză,
apoi
comunicată
în scris la 13 iulie 2021, în
temeiul art. 77 § 2
ș
i art. 77 § 3 din Regulament.
{
Andrea Tamietti
Grefier
Yonko Grozev
Președinte
18