CANER v. TURKEY

Publicat la 27 septembrie 2021 SECȚIUNE Cerere nr. 22111/19 Feyzullah CANER împotriva Turciei depusă la 8 aprilie 2019 comunicat la 10 septembrie 2021 OBIECTUL CAUZEI Reclamantul este un ofițer de poliție, instruit ca expert în exploatație bombardieră. Când lucra ca expert în bombe într-o forță de poliție specializată din departamentul de poliție din Ankara, el a fost transferat la un alt departament din Ankara în rolul unui ofițer de poliție regulat. La 13 februarie 2015, instanțele administrative au anulat transferul din cauza neregulilor procedurale. În ciuda deciziei respective, autoritățile au respins cererea reclamantului de a fi reintegrat și l-au transferat într-un alt birou, având în vedere faptul că unitatea de experte în bombe era deja supradozată.

Reclamantul a introdus o nouă procedură de reexaminare judiciară și, la 11 decembrie 2015, instanțele administrative aflate din nou în favoarea sa, ordonând reintegrarea și compensarea oricărei remunerații pierdute ca urmare a transferului impugat. În ciuda deciziilor de instanță administrativă, reclamantul nu a fost reintegrat și cererea de compensare a acestuia a fost respinsă la 17 februarie 2016. La 13 februarie 2019, Curtea Constituțională a declarat cererea individuală a reclamantului privind neexecuția hotărârilor judecătorești vădit nefondat prin intermediul unei formule de rezumat. În baza articolului 6 din Convenție, reclamantul se plânge cu privire la neexecuția hotărârilor interne în favoarea sa.

Deciziile instanțelor administrative din 13 februarie 2015 și 11 decembrie 2015 în favoarea reclamantului au fost aplicate pe deplin și în timp util? În caz contrar, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție (a se vedea Tașkın și alții c. Turcia , nr. 46117/99 , §§§ 127 138, CEDH 2004‐X, și Okyay și alții c. Turcia , nr. 36220/97, §§ 75, CEDH 2005‐VII)?

Published on 27 September 2021

SECOND SECTION

Application no. 22111/19 Feyzullah CANER against Turkey lodged on 8 April 2019 communicated on 10 September 2021

SUBJECT MATTER OF THE CASE

The applicant is a police officer, trained as a bomb-expert. When he was working as a bomb expert in a specialised police force within the Ankara police department, he was transferred to another department in Ankara in the role of a regular police officer. On 13 February 2015 the administrative courts annulled the transfer on account of procedural irregularities. Despite that decision, the authorities rejected the applicant’s request to be reinstated and transferred him to another office on the ground that the bomb-expert unit was already overstaffed. The applicant brought further judicial review proceedings, and on 11 December 2015 the administrative courts found in his favour again, ordering his reinstatement and compensation of any remuneration lost as a result of the impugned transfer.

Notwithstanding the administrative court decisions, the applicant was not reinstated and his request for compensation was rejected on 17 February 2016. On 13 February 2019 the Constitutional Court declared the applicant’s individual application concerning non-enforcement of court decisions manifestly ill-founded by way of a summary formula. Relying on Article 6 of the Convention the applicant complains about the non-enforcement of domestic decisions in his favour.

QUESTION TO THE PARTIES

Have the decisions of the administrative courts rendered on 13 February 2015 and 11 December 2015 in the applicant’s favour been enforced fully and in good time? If not, has there been a violation of Article 6 § 1 of the Convention (see Tașkın and Others v. Turkey , no. 46117/99, §§ 127 ‑ 138, ECHR 2004‑X, and Okyay and Others v. Turkey , no. 36220/97, §§ 70 ‑ 75, ECHR 2005‑VII)?