CASE OF INMOBILIZADOS Y GESTIONES S.L. v. SPAIN - [Ukrainian Translation] summary by the Supreme Court of Ukraine

RESPONDENT

ESP

HOTĂRÂRE

14.09.2021

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Article 6 - Right to a fair trial (Article 6 - Administrative proceedings;Article 6-1 - Access to court)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF INMOBILIZADOS Y GESTIONES S.L. v. SPAIN - [Ukrainian Translation] summary by the Supreme Court of Ukraine (CtEDO, 2021)

HUDOC · oficial

INMOBILIZADOS Y GESTIONES S.L. v. Spain (No 79530/ 17) Circumstanțele cauzei Compania a reclamat libertatea de a-și recunoaște admisibilă cele două plângeri de cazare și de a recunoaște inadmisibile celelalte trei, având în vedere că toate cele cinci plângeri de cazare erau identice în natură, cu menționarea acelorși părți și a aceleiași probleme juridice. Compania a deținut terenuri situate în municipalitatea San Lorenzo del Escorial (Comunitatea Madridului). Această proprietate a fost declarată în parte expropriată în 2011 de către Consiliul Municipal, ceea ce a dus la cinci decizii de instanță de apel ale instanțelor administrative separate privind cele cinci plângeri de cazare expropriate. În fiecare dintre aceste acțiuni, instanța a adoptat o decizie de apel în favoarea fiecărei părți, fie a celeilalte părți, fie a celeilalte părți. În 2015, instanța a adoptat o decizie de apel în favoarea instanței de judecată a instanței de Apel pentru a stabili dacă compania a depusese o plângere împotriva societății în cauză.

În legătură cu presupusele încălcări ale Legii exproprierii și ale Legii terenurilor, Curtea Supremă a cerut în mod specific societății-reclamant să prezinte argumente acceptabile, în opinia sa, împotriva reclamatiei ca fiind inadmisibile. În ceea ce privește societatea-reclamant, Curtea Supremă a dat reclamantului un termen de 10 zile pentru a prezenta astfel de argumente. Compania și reclamantul au prezentat în timp util argumentele lor relevante cu privire la cele trei reclamanți și au indicat că celelalte două reclamatorii de refuz a reclamatiei în legătură cu aceste pretenții au fost reclamatorii de către Curtea Supremă, ceea ce a dus la o decizie de o importanță majoră, în urma căreia ultimul argument a fost respins în mod formal de către instanța de judecată pentru a fi adoptat. Curtea Supremă a concluzionat, însă, că nu este suficient să prezinte o decizie cu privire la cele două reclamatorii de refuz.

Compania și reclamantul au depus trei cereri de acces la revocare a acestor trei decizii la Curtea Supremă, indicând contradicția concluziilor celei din urmă, deoarece acestea au fost adoptate în diferite decizii în circumstanțe de fapt identice.Curtea Supremă a respins această decizie, excluzând orice contradicție, pe baza unei declarații a UE, că decizia de a recunoaște drept vinovate părțile la primele două recursuri de vinovăție din acel an are un caracter prealabil.Cauza a fost depusă fără a fi acces la o procedură de procedură constituțională a Curții și a fost respinsă de Curtea Supremă în cauza Gilmar V. (§ 297, § 297, § 267, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, § 307, §

Cea mai importantă cauză pentru admisibilitatea celorlalte trei plângeri referitoare la societate a fost o posibilă pregătire incorectă a lor; în opinia Curții Supreme, plângerile referitoare la societate nu au fost întemeiate pe anumite cerințe formale, precum cele stabilite de Legea privind declarațiile de litigiu administrative (Lei nr. 37 din 1998 privind deciziile judecătorești și alte proceduri administrative). (Lei nr. 29 din 1998 privind deciziile judecătorești și alte proceduri judecătorești) Curtea a subliniat că toate actele de litigiu au fost adoptate pe teritoriul Uniunii Europene, în special pe baza unor decizii ale Curții, și că toate actele de litigiu au fost adoptate în temeiul unor norme administrative.

Cu toate acestea, având în vedere cele cinci hotărâri adoptate de Curtea Supremă în cauzele examinate de același judecător-raportor și pe baza materialelor cauzei , Curtea nu a găsit niciun motiv pentru a susține diferite concluzii privind acceptabilitatea legate de formalitățile notificării plângerii, care au împiedicat societatea-reclamant să obțină o decizie a Curții Supreme cu privire la esența cererilor sale. Nici o explicație pentru a justifica astfel de concluzii contradictorii nu a fost dată. În plus, cererile depuse de societatea-reclamant la Curtea Supremă au fost considerate neîndeplinite, iar ultimul apel al acesteia a fost considerat neîndeplinitor, iar celelalte cinci cereri de soluționare au fost luate împreună (în cazul în care au fost luate 40 de cereri de soluționare).

Încălcarea articoluluiui 6 alineatul (1) din Convenție (punctul 42 din hotărâre). Încălcarea articoluluiui 6 alineatul (1) din Convenție (dreptul la o judecată echitabilă). Hotărârea din acest caz a fost adoptată de Cameră la 14 septembrie 2021 și a dobândit statutul de definitivă la 14 decembrie 2021 în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție. © Traducerea și prelucrarea acestei hotărâri au fost efectuate de Curtea Supremă.