Publicat pe 4 octombrie 2021 Prima secțiune Cerere nr 2693/17 Alberto STASI împotriva Italiei introdus la 21 decembrie 2016 comunicat la 15 septembrie 2021 FOARTE DE L La 31 octombrie 2008, reclamantul a fost rejudecat în instanță, acuzat de uciderea prietenei sale. În instanță preliminară, acesta a fost judecat în conformitate cu procedura prescurtată, și anume pe baza documentelor din dosarul constituit la sfârșitul investigațiilor preliminare, printre care și audierile lui B. și T., doi martori care au declarat autorităților de investigație că au văzut o bicicletă parcată în fața casei victimei în dimineața crimei și care au furnizat o descriere similară a bicicletei menționate anterior. Judecătorul de la tribunal (UPG) de Vigevano a acceptat cererea reclamantului, în timp ce a primit din oficiu numeroase alte dovezi necesare pentru decizia sa. În special, judecătorul a considerat absolut necesar să audă din nou B. cu scopul de a-i evalua credibilitatea și de a face o confruntare între descrierea bicicletei și bicicleta reclamantului, care fusese reținută între timp de investigatori. În ziua audierii sale, B. va repeta descrierea bicicletei pe care le-a dat anchetatorilor (și anume, o bicicletă pentru femei negre, cu un portbagaj pe bodyguard și arcuri vizibile sub șa). Ea a precizat, de asemenea, că aceasta era fără coș, și a afirmat că bicicleta confiscată nu se potrivea cu cea pe care a văzut-o în dimineața omucidere. Prin hotărârea din 17 decembrie 2009, GUP l-a numit pe solicitant. Printre alte elemente, GUP a acordat un interes special declarațiilor de la B. și T., pe care le-a considerat credibile. Prin Hotărârea din 6 decembrie 2011, Tribunalul de Primă Instanță din Milano l-a condamnat. Prin hotărârea din 18 aprilie 2013, Curtea de Casație a clasat hotărârea în fața unei alte instanțe, prin care s-a pronunțat recursul la Parchet și la părțile civile, printr-o hotărâre din 18 aprilie 2013. Printre altele, Cassation a considerat că instanța de judecată nu a luat în considerare în mod corespunzător faptul că una dintre bicicletele aparținând familiei reclamantului, care corespunde descrierii martorilor B. și T., nu a fost confiscată și prezentată martorilor pentru o confruntare. Secțiunea Curții din Milano în fața căreia a fost trimisă cauza a dispus prezentarea din oficiu a noilor dovezi. Printre altele, aceasta a ordonat să se confiște bicicleta neagră care se afla în disponibilitatea reclamantului. Mai mulți martori care au fost acuzați și cu descărcare în gestiune au fost, de asemenea, convocați și au fost efectuate mai multe expertize științifice și tehnice. La rândul său, Parchetul a desfășurat o nouă activitate de investigare și a prezentat numeroase elemente de probă a căror apărare a reclamantului a acceptat ulterior utilizarea în proces. La 20 octombrie 2014, reclamantul a solicitat instanței judecătorești să convoace B. și T., astfel încât acestea să poată viziona ultima bicicletă sesizată. Prin decizia din 27 octombrie 2014, instana de judecată a respins cererea respectivă pe motiv că acești martori prezentaseră deja declarații ale căror transcrieri erau incluse în dosar. Printr-o hotărâre din 17 decembrie 2014, Curtea de apel a condamnat reclamantul la 16 ani de condamnare. În ceea ce privește respingerea cererii de audiere B. și T., aceasta a afirmat că marea atenție acordată de mass-media asupra cauzei de-a lungul anilor a influențat cu siguranță amintirea martorilor. Prin urmare, era imposibil pentru ele să facă diferența între ceea ce văzuseră și ceea ce credeau că au văzut, ținând cont și de ceea ce B. s . s ë a fost exprimat de mai multe ori în mass-media și, prin urmare, ar fi trebuit să se facă referire la declarațiile făcute în cursul investigațiilor preliminare ale acestor martori, a căror credibilitate nu putea fi pusă la îndoială. Recurentul s-a ocupat în Cassation, printre altele, de refuzul Tribunalului de Primă Instanță de a-l auzi pe B. în timp ce alți câțiva martori au fost convocați la dezbateri. Curtea de Casație l-a decăzut pe reclamant din recurs. Recurentul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, în special în ceea ce privește principiul egalității armelor, din cauza refuzului instanței de trimitere de a da audiție B., fie un martor cu descărcare de gestiune decisivă a cărui declarație era necesară pentru manifestarea adevărului. A fost examinată în mod echitabil, în special în ceea ce privește principiul egalității armelor, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) și la art. 3 litera (d) din convenție? Se poate considera că reclamantul a renunțat la dreptul său de a solicita examinarea martorului B. în cadrul procesului în fața instanței de trimitere din cauza cererii sale inițiale de a fi judecat în conformitate cu procedura prescurtată, având în vedere, de asemenea, faptul că admiterea mai multor elemente de probă a fost pronunțată din oficiu (a se vedea Kwiatkowska c. Italia (dec.), nr 52868/99, 30 noiembrie 2000, Hermi c. Italia [GC], n 18114/02, CEDO 2006 XII; Hany c. Italia (dec.), n 17543/05, 6 noiembrie 2007, Scoppola c. Italia (n [GC], n 10249/03, 17 septembrie 2009) În caz contrar, având în vedere circumstanțele speciale ale cauzei și particularitățile procesului de trimitere, a putut reclamantul, după cum se prevede la art. 6 alineatul (3) litera (d) din convenție, să obțină audierea martorului cu descărcare de gestiune B. în aceleași condiții ca și martorii aflați în întreținere (a se vedea, de exemplu, Murtazalyeva c. Rusia [GC], nr 36658/05, § 139-168, 18 decembrie 2018)? Cererea de audiere a martorului a fost suficient de motivată și de pertinentă în ceea ce privește obiectul acuzației? Au examinat autoritățile judiciare în mod corespunzător relevanța declarației și a fost motivată de motive suficiente pentru decizia lor de a nu reînnoi audierea lui B? Hotărârea instanțelor interne de a nu audia martorul a afectat în mod negativ justiția generală a procesului, încălcând prevederile art. 6 alin. (1) și (3) lit. (d) din Convenție (ibidem, § 158)?
Publié le 4 octobre 2021
Requête n
o
2693/17
Alberto STASI
contre l’Italie
introduite le 21 décembre 2016
communiquée le 15 septembre 2021
La requête concerne
l’équité de la procédure pénale menée à l’encontre du requérant ayant eu un important retentissement médiatique en Italie.
Le 31 octobre 2008, le requérant fut renvoyé en jugement, accusé du meurtre de sa petite amie. À l’audience préliminaire, il demanda d’être jugé selon la procédure abrégée, à savoir sur la base des pièces figurant dans le dossier constitué à l’issue des investigations préliminaires, parmi lesquelles les auditions de B. et T., deux témoins qui avaient déclaré aux autorités d’enquête d’avoir vu un vélo garé devant la maison de la victime le matin de l’homicide et qui avaient fourni une description similaire dudit vélo. Le juge de l’audience préliminaire (le GUP) de Vigevano accepta la demande du requérant tout en ordonnant l’admission d’office de nombreux autres éléments de preuves nécessaires à sa décision. Entre autres, le juge ordonna l’audition de B. et de T. à des fins de clarification. En particulier, le juge considéra absolument nécessaire d’entendre de nouveau B. dans le but d’évaluer sa crédibilité et pour procéder à une confrontation entre sa description du vélo et le vélo du requérant qui avait été entre-temps saisi par les enquêteurs. Le jour de son audition, B. réitéra la description du vélo qu’elle avait donnée aux enquêteurs (à savoir un vélo pour femme noir, avec un porte-bagage sur le garde-boue et des ressorts visibles sous la selle). Elle précisa en outre que celui-ci était dépourvu de panier, et affirma que le vélo saisi ne correspondait pas à celui qu’elle avait vu le matin de l’homicide.
Par un jugement du 17 décembre 2009, le GUP acquitta le requérant. Parmi d’autres éléments, le GUP accorda un intérêt particulier aux déclarations de B. et T., qu’il considéra crédibles. Par un arrêt du 6
décembre 2011, la cour d’assises d’appel de Milan confirma l’acquittement.
Faisant droit aux pourvois du parquet et des parties civiles, par un arrêt du 18 avril 2013, la Cour de cassation cassa l’arrêt de la cour d’assises d’appel et renvoya l’affaire devant une autre juridiction. Entre autres, la Cassation considéra que la cour d’assises d’appel n’avait pas adéquatement pris en compte le fait que l’un des vélos appartenant à la famille du requérant, correspondant à la description des témoins B. et T., n’avait pas été saisi et présenté auxdits témoins pour une confrontation.
La section de la Cour d’assises d’appel de Milan devant laquelle l’affaire avait été renvoyée ordonna la production d’office de nouvelles preuves. Elle ordonna entre autres de saisir le vélo noir qui se trouvait dans la disponibilité du requérant. Plusieurs témoins à charge et à décharge furent en outre convoqués et plusieurs expertises scientifiques et techniques furent accomplies. De son côté, le parquet procéda à une nouvelle activité d’enquête et déposa de nombreux éléments de preuve dont la défense du requérant accepta par la suite l’utilisation dans le procès.
Le 20 octobre 2014, le requérant demanda à la cour d’assises d’appel de convoquer B. et T. afin qu’elles puissent visionner le dernier vélo saisi. Par une décision du 27 octobre 2014, la cour d’assises d’appel rejeta ladite demande au motif que ces témoins avaient déjà rendu des déclarations dont les transcriptions figuraient dans le dossier.
Par un arrêt du 17 décembre 2014, la cour d’appel d’assises de renvoi condamna le requérant à une peine de seize ans de réclusion. Concernant le rejet de la demande d’auditionner B. et T., elle affirma que la grande attention portée par les médias sur l’affaire tout au long des années avait sûrement influencé le souvenir des témoins. Il était dès lors impossible pour elles de distinguer entre ce qu’elles avaient vu et ce qu’elles croyaient avoir vu, compte tenu également de ce que B. s’était exprimée à plusieurs reprises sur les médias. Il convenait donc de se référer aux déclarations rendues au cours des investigations préliminaires par ces témoins, dont la crédibilité ne pouvait pas être mise en doute.
Le requérant se pourvut en Cassation se plaignant entre autres du refus de la cour d’appel d’entendre B. alors que plusieurs autres témoins avaient été convoqués aux débats. La Cour de cassation débouta le requérant de son pourvoi.
Le requérant se plaint d’une violation de son droit à un procès équitable, notamment quant au principe de l’égalité des armes, en raison du refus de la juridiction de renvoi d’auditionner B., soit un témoin à décharge décisif dont la déposition était nécessaire à la manifestation de la vérité.
1.
Le bien-fondé de l’accusation en matière pénale dirigée contre le requérant a-t-il été examiné équitablement,
notamment quant au principe de l’égalité des armes,
comme l’exige l’article 6 § 1 et 3 d) de la Convention ?
2.
Peut-on considérer que le requérant avait renoncé à son droit à faire examiner le témoin B. dans le cadre du procès mené devant la juridiction de renvoi en raison de sa demande initiale d’être jugé selon la procédure abrégée, compte tenu également de ce que l’admission de plusieurs éléments de preuves a été ordonnée d’office (voir
Kwiatkowska c.
Italie
(déc.), n
o
52868/99, 30 novembre 2000,
Hermi c. Italie
[GC], n
o
Hany c. Italie
(déc.), n
o
17543/05, 6 novembre 2007,
Scoppola c. Italie (n
o
2)
[GC], n
o
10249/03, 17 septembre 2009)
?
3.
Dans la négative, eu égard aux circonstances particulières de l’espèce et aux particularités du procès de renvoi, le requérant a-t-il pu, comme l’exige l’article 6 § 3 d) de la Convention, obtenir l’audition du témoin à décharge B. dans les mêmes conditions que les témoins à charge (voir, par exemple,
Murtazaliyeva c. Russie
[GC], n
o
36658/05, § 139-168, 18
décembre 2018) ?
La demande d’audition dudit témoin était-elle suffisamment motivée et pertinente au regard de l’objet de l’accusation ?
Les autorités judiciaires ont-elles adéquatement examiné la pertinence que pouvait avoir la déposition et motivé par des raisons suffisantes leur décision de ne pas renouveler l’audition de B. ?
La décision des juridictions internes de ne pas auditionner le témoin a-t-elle nui à l’équité globale du procès en violation de l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention (
ibidem
, § 158) ?