STASI c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

12.12.2023

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Irrecevable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

STASI c. ITALIE (CtEDO, 2023)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I Cerere nr. 2693/17 Alberto STASI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 12 decembrie 2023 într-un comitet compus din Péter Paczolay , președintele Gilberto Felici, Raffaele Sabato , judecători și de Liv Tigerstedt, graffière adjuvant de secțiune cererea n 2693/17 împotriva Republicii Italiene și al cărui resortisant al acestui stat, Alberto Stasi (attenentul) născut în 1983 și deținut la Milano, reprezentat de M. A. De Rensis, avocat la San Giovanni in Persiceto, a sesizat Curtea la 21 decembrie 2016 în temeiul articolului din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( decizia de a aduce la cunoștința guvernului italian ( Cererea ridică întrebarea dacă refuzul instanței judecătorești de trimitere a unei noi audieri a unui martor a afectat justiția procedurii penale împotriva reclamantului. Acuzat de uciderea prietenei sale, reclamantul a fost rejudecat în instanță la 31 octombrie 2008 în fața judecătorului în instanță din instanță (judecată per ladienza preliminare), În cadrul acestei proceduri, judecătorul decide cu privire la procedura prescurtată (gudizio abbreviato ), un demers simplificat care, în caz de condamnare, duce la o reducere a pedepsei (punctul 20 de mai jos). ; în mod excepțional, pot fi admise noi probe în instanță, în cazul în care pârâtul îl depune în cererea sa și în cazul în care judecătorul are dreptul la aceasta sau în cazul în care judecătorul consideră că nu este în măsură să decidă în statul în cauză și obține, chiar și din oficiu, elementele necesare (art. 441 5 din Codul de procedură penală). La 30 aprilie 2009, GUP a admis din oficiu multe alte elemente de probă, printre altele, GUP: audierea, în scopul clarificării, a B. și a T., a doi martori care au făcut deja declarații în fața autorităților de investigație ale căror transcrieri au fost incluse în dosar. În special, B. și T. au declarat anchetatorilor că au văzut o bicicletă neagră pentru femei parcată vizavi de casa victimei în dimineața crimei. Judecătorul a considerat necesar să le audă din nou, în scopul de a evalua credibilitatea lor și confrunta descrierea bicicletei menționate și a reclamantului, o bicicletă pentru bărbați de culoare maro, confiscată de investigatori. La 13 iunie 2009, în ziua audierii sale în fața GUP, B. a repetat descrierea bicicletei și a afirmat că bicicleta reclamantului sesizată de anchetatori nu corespundea celei pe care a văzut-o în dimineața crimei. Prin hotărârea din 17 decembrie 2009, GUP l-a sesizat pe solicitant. Printre alte elemente, GUP s-a bazat pe declarațiile de la B. (punctul 5-6 de mai sus), pe care l-a considerat credibil. În această privință, GUP a recunoscut că nu există niciun membru al familiei reclamantului care să aibă la dispoziție o bicicletă cu caracteristicile descrise de cei doi martori. În special, în cursul investigațiilor a fost exclus faptul că bicicleta neagră pentru femei găsită în magazinul tatălui reclamantului corespunde descrierii făcute de martori. Parchetul și părțile civile au răspuns la apel. Ei au contestat, printre altele, respingerea cererii lor de a apuca bicicleta neagră pentru femei găsite în disponibilitatea familiei reclamantului. Prin hotărârea din 6 decembrie 2011, tribunalul din Milano a respins cererile de integrare probatorie a Parchetului și a părților civile și le-a închis. Potrivit Curții de Casație, instanța din fond nu luase în considerare în mod corespunzător faptul că una dintre bicicletele aparținând familiei reclamantului, care corespunde descrierii martorilor B. și T., nu fusese sesizată (punctul 8 de mai sus). Secțiunea din instanța de judecată din Milano, în fața căreia cauza a fost rejucată din oficiu admiterea de noi dovezi. Bicicleta neagră care se afla în disponibilitatea reclamantului (punctul 7 de mai sus) a fost sesizată și au fost realizate mai multe expertize științifice și tehnice. Pe de altă parte, Parchetul a efectuat investigații suplimentare și a prezentat numeroase elemente de probă. În ședința din 20 octombrie 2014, reclamantul a solicitat instanței judecătorești să convoace B. și T. astfel încât acestea să poată viziona cea de-a doua bicicletă confiscată (punctul 11 de mai sus). Printr-o decizie din 27 octombrie 2014, instanța a respins cererea, pe motiv că martorii prezentaseră deja declarații exhaustive și ale căror transcrieri erau incluse în dosar [punctul 5 de mai sus], printr-o hotărâre din 17 decembrie 2014, instanța de judecată a condamnat reclamantul la o pedeapsă de șaisprezece ani de rechiziționare, printre altele, ea s-a bazat pe următoarele elemente: : s-a stabilit că victima îl cunoștea pe ucigaș și că acesta din urmă își cunoștea casa; reclamantul a dat o descriere necongruentă, ilogică și falsă a circumstanțelor descoperirii cadavrului victimei ; amprentele digitale de pe distribuitorul de săpun din baie, folosit de criminal pentru a se curăța, au demonstrat că reclamantul a fost ultimul utilizator al distribuitorului respectiv ; urme semnificative de ADN-ul victimei au fost găsite pe pedalele bicicletei reclamantului ; măsura reclamantului corespundea cu cea a amprentelor de pantof lăsate de criminal. În timpul investigațiilor preliminare, instanța de judecată a susținut, de asemenea, declarațiile făcute de B. și T. În ceea ce privește respingerea cererii de audiere a acestora, Comisia a afirmat că acoperirea mediată a cauzei timp de ani de zile a influențat cu siguranță amintirea martorilor astfel încât să nu poată distinge între ceea ce au văzut și ceea ce au crezut că au văzut, având în vedere, de asemenea, ceea ce B. și-a exprimat în mod repetat în mass-media. În ceea ce privește interesul acordat acestor declarații, instanța de judecată a declarat că elementele de probă nu au permis identificarea bicicletei negre pentru femei pe care martorii le-au văzut în fața casei victimei în dimineața infracțiunii. Cu toate acestea, se putea concluziona că reclamantul avea la dispoziție mai multe biciclete corespunzătoare cu În conformitate cu art. 7 alineatul (7) de mai sus, reclamantul nu a menționat, printre bicicletele aflate la dispoziția familiei sale, bicicleta neagră pentru femei găsită în magazinul tatălui său. În conformitate cu tribunalul dassise apel, această omisiune a arătat că reclamantul era conștient de importanța acestei biciclete pentru determinarea circumstanțelor infracțiunii 17. Prin hotărârea din 21 iunie 2016, Curtea de Casație l-a decăzut pe reclamant din recursul său. 15 de mai sus) și a demonstrat că declarațiile în cauză nu au fost decisive pentru condamnare (punctul 16 de mai sus). 19. Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil, în ceea ce privește principiul egalității armelor, din cauza refuzului instanței de trimitere de a da în judecată B., un martor cu descărcare de gestiune decisiv. (d) Convenției. EVALUARE A CURȚII Dispozițiile de drept intern privind procedura prescurtată au fost reproduse în art. 17, 25 martie 2021. Curtea a constatat deja că procedura prescurtată implică avantaje incontestabile pentru pârâtul în cauză, dar implică o slăbire a garanțiilor procedurale oferite de dreptul intern, cum ar fi posibilitatea de a solicita prezentarea de probe și de a obține convocarea martorilor (Kwiatkowska c. Italia (dec.), n 52868/99, 30 noiembrie 2000, Hermi c. Italia [GC], n 18114/02, § 78, CEDO 2006 XII, Hany c. Italia (dec.), n 17543/05, 6 noiembrie 2007 și Scoppola c. Italia (nr. [GC], n 10249/03, 17 septembrie 2009). Aceste garanții constituie principii fundamentale ale dreptului la un proces echitabil, consacrat prin art. 1 și 3 (d) Convenției. În această privință, Curtea reamintește că nici litera, nici spiritul articolului 6 nu împiedică o persoană să renunțe de bunăvoie la garanțiile unui proces echitabil (Hermi, citată anterior, § 73, și Murtazaliyeva c. Rusia [GC], n 36658/05, § 117-118, 18 decembrie 2018). În speță, reclamantul, care a solicitat adoptarea procedurii prescurtate, se plânge în primul rând de faptul că Tribunalul de Primă Instanță dispunea din oficiu mai multe integrări probatorii, dar refuzase o nouă audiere a societății B. În primul rând, Curtea constată că declarațiile de B. se numără printre elementele de probă conținute în dosarul Parchetului și că, atunci când a pronunțat procedura prescurtată, reclamantul a fost de acord să fie judecat pe baza declarațiilor menționate anterior și a renunțat la obținerea audierii martorului în cursul procesului. În schimb, acesta a beneficiat de reducerea pedepsei care decurge din procedura prescurtată. 24. Este adevărat că GUP a decis din oficiu, prevalându-se de puterea sa de integrare probatorie, să reaudieze B. în timpul dezbaterilor și că, în urma hotărârii Curții de Casație, tribunalul dasezise o cerere de trimitere a dispus, la rândul său, admiterea de noi dovezi. Cu toate acestea, Curtea amintește că faptul că judecătorul derogă de la normele ordinare ale procedurii prescurtate și obține, chiar și din oficiu, elemente de probă nu constituie în sine o încălcare a principiilor procesului echitabil. Cu toate acestea, este necesar să se examineze dacă modul în care a fost aplicată această excepție a constituit o atingere a așa-numitelor principii ( Campisi c. Italia (dec.), 10948/05, § 25, 12 februarie 2013 și Di Martino și Molinari, citată anterior, § 42. Contrar celor susținute de solicitant, aplicarea acestei excepții nu a invalidat în sine retroactiv renunțarea la drepturile garantate prin art. 6 alineatul (1) și art. 3 litera (d) din Convenție în momentul cererii de adoptare a procedurii prescurtate (a se vedea mutatis mutandis Kwiatkowska , decizie menționată anterior), în special dreptul de a solicita prezentarea unor probe și audierea martorilor. 26. Cu toate acestea, Curtea constată că instanța de judecată a pronunțat recursul la recurs, bazându-se pe mai multe elemente de probă (punctul 14 de mai sus) și că declarațiile de la B. la investigatori, și nu pe cele pronunțate în cursul dezbaterilor (punctul 14 de mai sus) și că declarațiile de la B. la investigatori 15 de mai sus) (departe de a fi decisive pentru a stabili răspunderea penală a persoanei respective, au servit pur și simplu pentru a recuza toate dovezile aflate în întreținere (a se vedea punctul 16 de mai sus; a se vedea Di Martino și Molinari, citată anterior, §§ 43-45) 27. În cele din urmă, Curtea constată că Tribunalul de Primă Instanță și apoi Curtea de Casație au examinat în mod corespunzător relevanța audierii adresate de reclamant și motivat suficient deciziile lor cu privire la acest punct (punctele 16 și 18 de mai sus); a se vedea Murtazaliyeva, citată anterior, §§ 162-166). 28. Având în vedere cele de mai sus, după ce a făcut obiectul unei examinări aprofundate a observațiilor părților și al unei analize a jurisprudenței relevante, Curtea consideră că decizia Curții a Uniunii Europene de trimitere de a nu reaudia B. nu aduce atingere echității procedurii penale care vizează reclamantul, luată în ansamblul său. 29. Prin urmare, cererea trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 18 ianuarie 2024. Liv Tigerstedt Peter Paczolay Președinte adjunct