SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 44159/18 TEM 44159/18 împotriva Turciei, printre care o societate de drept turcă, Temizișler Madeni Ya decizia de a aduce petiția la cunoștința guvernului turc ( În 2000, primăria Samsun a decis să pună în vânzare unele dintre aceste autobuze și drepturile de exploatare a liniilor lor. Contractele încheiate între primărie și respondenții săi au făcut obiectul unui contract de închiriere a drepturilor de exploatare a liniilor de cale ferată. Acesta nu indică o durată și precizează că licența de exploatare va fi reînnoită anual. Acesta stabilește prețul acestei reînnoiri, prețul serviciilor furnizate de primărie pentru exploatarea liniilor și prețul transferului drepturilor către o terță parte.
Ulterior, unul dintre respondenții cedează dreptul de a dobândi și drepturile de exploatare de care dispunea unei terțe părți, care, la rândul său, cedează reclamantei în 2007. La 18 august 2014, tribunalul administrativ a anulat decizia implicită a primăriei de a nu pune capăt licențelor a căror durată de exploatare a fost mai mare de 10 ani. din Codul achizițiilor publice, durata contractelor de închiriere pentru bunuri mobile sau imobile nu putea depăși zece ani și, prin faptul că nu a precizat un termen în contractele prin care a închiriat licențe de exploatare a liniilor de cale ferată de la primărie nu a respectat legea. Spre deosebire de alte patru societăți ale căror drepturi au fost, de asemenea, afectate de această procedură, recurenta nu s-a alăturat acesteia.
Pentru a se conforma hotărârii Tribunalului, în 2014, primăria a retras titularilor acestora, inclusiv reclamanta, toate licențele exploatate timp de mai mult de 10 ani. Acuzația împotriva acestui act administrativ a fost respinsă pe motiv că primăria a fost plasată sub jurisdicția unui stat membru și că aceasta nu a făcut decât să aplice hotărârea instanței administrative.
Recurenta a fost, de asemenea, decăzută de la recursul pe deplin de a obține despăgubiri pentru prejudiciul suferit de reclamantă pe motiv că singura împrejurare pe care contractul o prevedea reînnoirea anuală a licenței nu putea să însemne că contractul era pe durată indefinită decât cea a contractului face trimitere la Codul de achiziții publice care prevedea că durata contractelor de închiriere nu putea depăși zece ani, că recurenta nu putea ignora această dispoziție și că nu putea, prin urmare, să fie menționată o așteptare legitimă (hakl Electrolux beklenti) în ceea ce privește reînnoirea licenței. În perioada 2014-2018, primăria ar fi autorizat recurenta să continue exploatarea liniei de care a fost titulară.
În 2018, a fost atribuit un nou contract de achiziții publice, iar licențele au fost închiriate pentru trei ani foștilor titulari ai acestora, inclusiv reclamanta, pentru chirii lunare calificate de primărie de Cu alte cuvinte, recurenta ar exploata în mod întrerupt linia respectivă din 2007, data la care a dobândit licența. recurenta se plânge de o încălcare a dreptului său de a-și respecta bunurile în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, susținând că contractul privind exploatarea liniei de afaceri era nu un contract de închiriere, ci un contract de concesiune de serviciu public, ea susținea că contractul era pe durată nedeterminată, considerând că licitația nu avea durată și că contractul prevedea o reînnoire anuală.
Circumstanța că contractul a fost reînnoit anual de primărie de mai mult de zece ani în momentul anulării de către instanța administrativă ar demonstra că intenția părților era, într-adevăr, punerea în aplicare a unei convenții cu durată nedeterminată. În orice caz, astfel de reînnoiri au generat, în opinia sa, o așteptare legitimă. 10. Aceasta se plânge, de asemenea, de o încălcare a dreptului său la un proces echitabil în sensul articolului 6 din convenție, având în vedere faptul că hotărârile judecătorești ar fi fost insuficient motivate, din cauza faptului că nu a putut participa la procedura care a dus la pronunțarea hotărârii din 18 iunie 2014 și din cauza lipsei de competență pentru a evalua dacă prețul pe care l-a primit corespunde efectiv celui al unei închirieri sau, mai degrabă, așa cum susținea, celui al unei concesiuni.
CURȚA 11. Curtea constată că guvernul ridică mai multe excepții de la 1 din Protocolul nr. 1 ( Megadat.com SRL c. Moldova , n 21151/04, § 62-63, CEDO 2008, Rosenzweig și Bonded Warehouses Ltd. c. Polonia , n 5228/99, § 49, 28 iulie 2005 13. În speță, licența de exploatare a recurentei nu a fost reînnoită pe motiv că durata acesteia nu putea depăși zece ani și cererea de despăgubire a societății a fost respinsă din cauza conformității cu dreptul și previzibilității acestei nereînnoiri. 14. Cu toate acestea, astfel cum a arătat Tribunalul Administrativ din Samsun în hotărârea sa din 18 august 2014, contractul nu prevedea în mod explicit niciun termen și prevedea reînnoirea licenței în fiecare an.
Pe de altă parte, rezultă din reînnoirea licențelor dincolo de termenul de 10 ani și din argumentele prezentate de primărie în cursul primei proceduri în fața instanței administrative că statul de drept al autorităților municipale era clar definit la contract caracterul unei convenții pe durată indefinită. Astfel de circumstanțe au putut da naștere la reclamantă la o întârziere sau la speranța că contractul ar fi reînnoit la nesfârșit. 15. Cu toate acestea, forța este de remarcat faptul că contractul de închiriere de drept de exploatare a avut ca obiect în mod explicit contractul de închiriere de drepturi de exploatare și că aceaceasta a fost un obiect al închirierii acestor drepturi. În plus, contractul prevedea în mod explicit că dreptul aplicabil, în special la punctele necontractate de acesta, este codul achizițiilor publice, iar codul în cauză prevede în mod explicit că contractele de închiriere pentru bunuri mobile sau imobile nu pot depăși 10 ani.
Având în vedere aceste elemente, care sunt perfect clare și accesibile, recurenta nu putea ignora faptul că aceasta nu dispunea de dreptul la reînnoire dincolo de termenul de 10 ani și indiferent de natura primăriei, exista un risc evident ca contractul să se încheie la sfârșitul celor 10 ani ( Fredin c. Suedia (n, 18 februarie 1991, § 51-55, seria A n 192, și Werra Naturstein GmbH & Co KG c. Germania , n 32377/12, § 52, 19 ianuarie 2017). 16. Caracterul ilegal al reînnoirii după această perioadă a fost suficient de clar pentru a se asigura că, în pofida comportamentului primarului, retragerea licenței nu a fost considerată ca fiind o sarcină excesivă pentru reclamantă. 17. Având în vedere aceste elemente, Curtea consideră că nici nereînnoirea, nici absența de a-l reinstaura nu au rupt echilibrul corect care trebuie să domine între diferitele interese implicate.
18. În ceea ce privește celelalte obiecțiuni, având în vedere elementele aflate în posesia sa și în măsura în care aceasta are competența de a se pronunța cu privire la afirmațiile formulate, Curtea nu percepe nicio aparență de încălcare. În consecință, aceste obiecțiuni sunt și ele inadmisibile. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 18 noiembrie 2021. {semnătură_p_2} Hasan Bak
DÉCISION Requête n o 44159/18
contre la Turquie La Cour européenne des droits de l’homme, siégeant le 12 octobre 2021 en un comité composé de : Aleš Pejchal, président, Branko Lubarda, Pauliine Koskelo, juges, et de Hasan Bakırcı, greffier adjoint de section , Vu : la requête n o 44159/18 contre la Turquie et dont une société de droit turc, Temizișler Madeni Yağ Sanayi Ticaret Limited Șirketi (« la requérante ») dont le siège se trouve à Amasya, représentée par M e D.E.
Dilek, avocat à Samsun, a saisi la Cour le 5 septembre 2018 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »), la décision de porter la requête à la connaissance du gouvernement turc (« le Gouvernement »), représenté par M. Hacı Ali Açıkgül, directeur du service des droits de l’homme du ministère de la Justice, co-agent de la Turquie auprès de la Cour européenne des droits de l’homme, les observations des parties, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : L’OBJET DE l’AFFAIRE
1.L’affaire concerne l’annulation de la licence d’exploitation de ligne d’autobus dont disposait la requérante.
2.En 2000, la mairie de Samsun décida de mettre en vente certains de ces autobus et les droits d’exploitation de leurs lignes. Les contrats établis entre la mairie et les preneurs s’intitulent « contrat de location de droits d’exploitation de ligne d’autobus ». Il n’indique pas de durée et précise que la licence d’exploitation sera renouvelée tous les ans. Il fixe le prix de ce renouvellement, le prix des services fournis par la mairie pour l’exploitation des lignes et le prix du transfert des droits à un tiers.
3.Par la suite, l’un des preneurs céda l’autobus qu’il avait acquis et les droits d’exploitation dont il disposait à un tiers, lequel le céda à son tour à la requérante en 2007.
4.Le 18 août 2014, sur recours d’une autre société de transport, le tribunal administratif annula la décision implicite de la mairie de ne pas mettre fin aux licences dont la durée d’exploitation dépassait dix ans. Il fit valoir qu’en vertu de l’article 64 du code des marchés publics, la durée des contrats de location relatifs à des biens meubles ou immeubles ne pouvait excéder dix ans, et qu’en ne précisant pas de délai dans les contrats par lesquels elle avait loué des licences d’exploitation de ligne d’autobus la mairie avait méconnu le droit.
5.Contrairement à quatre autres sociétés dont les droits étaient également affectés par cette procédure, la requérante ne se porta pas partie à celle-ci.
6.Pour se conformer au jugement du tribunal, en 2014, la mairie retira à leurs titulaires, dont la requérante, toutes les licences exploitées depuis plus de dix ans. Le recours contre cet acte administratif fut rejeté au motif que la mairie était placée sous l’égide d’une compétence liée et qu’elle n’avait fait qu’appliquer le jugement du tribunal administratif.
7.La requérante fut également déboutée du recours de plein contentieux visant à obtenir l’indemnisation du préjudice qu’elle avait subi au motif que la seule circonstance que le contrat prévoyait le renouvellement annuel de la licence ne pouvait signifier que le contrat était à durée indéfinie, que celui ‑ ci renvoyait au code des marchés publics lequel disposait que la durée des contrats de location ne pouvait excéder dix ans, que la requérante ne pouvait ignorer cette disposition et qu’il ne pouvait dès lors être fait état d’une attente légitime ( haklı beklenti ) quant au renouvellement de la licence.
8.Entre 2014 et 2018, la mairie aurait autorisé la requérante à continuer d’exploiter la ligne dont elle avait été titulaire. En 2018, un nouveau marché public fut passé et les licences furent loués pour trois ans à leurs anciens titulaires, dont la requérante, pour des loyers mensuels qualifiés par la mairie de « modestes ». En d’autres termes, la requérante exploiterait de manière interrompue ladite ligne depuis 2007, date à laquelle elle avait acquis la licence.
9.La requérante se plaint d’une atteinte à son droit au respect de ses biens au sens de l’article 1 du Protocole n o 1, affirmant que le contrat concernant l’exploitation de la ligne d’autobus était non pas un contrat de location mais un contrat de concession de service public. Elle soutient que celui-ci était à durée indéterminée, relevant que l’appel d’offre n’indiquait pas de durée et que le contrat prévoyait un renouvellement annuel. La circonstance que le contrat ait été renouvelé tous les ans par la mairie depuis bien plus de dix ans au moment de l’annulation par le tribunal administratif démontrerait que l’intention des parties était bel et bien la mise en place d’une convention de durée indéterminée. En tout état de cause, de tels renouvellements avaient, selon elle, fait naître une attente légitime.
10.Elle se plaint également d’une atteinte à son droit à un procès équitable au sens de l’article 6 de la Convention compte tenu du fait que les décisions judiciaires auraient été insuffisamment motivées, de la circonstance qu’elle n’a pas pu participer à la procédure ayant donné lieu au jugement du 18 juin 2014 et de l’absence d’expertise visant à évaluer si le prix dont elle s’était acquittée correspondait effectivement à celui d’une location ou plutôt, comme elle le soutenait, à celui d’une concession.
11. La Cour observe que le Gouvernement soulève plusieurs exceptions d’irrecevabilité mais n’estime pas utile d’y répondre étant donné que la requête est irrecevable pour défaut manifeste de fondement.
12.Elle rappelle qu’une licence d’exploitation d’une activité commerciale constitue un bien et son retrait s’analyse en une atteinte au droit garanti par l’article 1 du Protocole n o 1 ( Megadat.com SRL c. Moldova , n o 21151/04, §§ 62-63, CEDH 2008, Rosenzweig et Bonded Warehouses Ltd. c. Pologne , n o 51728/99, § 49, 28 juillet 2005).
13.En l’espèce, la licence d’exploitation de la requérante n’a pas été renouvelée au motif que sa durée ne pouvait excéder dix ans et la demande d’indemnisation de l’intéressée a été rejetée en raison de la conformité au droit et de la prévisibilité de ce non-renouvellement.
14.Toutefois, ainsi que l’a relevé le tribunal administratif de Samsun dans son jugement du 18 août 2014, le contrat n’indiquait aucun terme de manière explicite et prévoyait le renouvellement de la licence tous les ans. Par ailleurs, il découle du renouvellement des licences au-delà du délai de dix ans et des arguments mis en avant par la mairie au cours de la première procédure devant le tribunal administratif que l’intention des autorités municipales était bien d’attribuer au contrat le caractère d’une convention à durée indéfinie. De telles circonstances ont pu faire naître chez la requérante l’attente ou l’espoir que le contrat serait renouvelé indéfiniment.
15.Néanmoins, force est d’observer que le contrat s’intitulait explicitement contrat de location de droit d’exploitation et qu’il indiquait comme objet la location desdits droits. Par ailleurs, le contrat précisait que le droit applicable, notamment aux points non-traités par celui-ci, était le code des marchés publics. Or, le code en question dispose explicitement que les contrats de location portant sur des biens meubles ou immeubles ne peuvent excéder dix ans. Compte tenu de ces éléments, qui sont parfaitement clairs et accessibles, la requérante ne pouvait ignorer qu’elle ne disposait pas d’un droit au renouvellement au-delà du délai de dix ans et que quelle que soit l’intention de la mairie, il existait un risque évident que le contrat prenne fin à l’issue des dix ans ( Fredin c. Suède (n o 1) , 18 février 1991, §§ 51 à 55, série A n o 192, et Werra Naturstein GmbH & Co KG c. Allemagne , n o 32377/12, § 52, 19 janvier 2017).
16.Le caractère illégal d’un renouvellement au-delà de cette période était d’une clarté suffisante pour que, malgré le comportement de la maire, l’atteinte que constitue le retrait de la licence et l’absence d’indemnisation ne soit pas considérée comme ayant fait porter une charge excessive à la requérante.
17.Compte tenu de ces éléments, la Cour estime que ni le non ‑ renouvellement ni l’absence d’indemnité n’ont rompu le juste équilibre devant régner entre les divers intérêts en jeu.
18.Il s’ensuit que le grief relatif à l’article 1 du Protocole n o 1 est manifestement mal fondé.
19.Quant aux autres griefs, compte tenu des éléments en sa possession et dans la mesure où elle compétente pour statuer sur les allégations formulées, la Cour n’aperçoit aucune apparence de violation. Il s’ensuit que ces griefs sont eux aussi irrecevables. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête irrecevable. Fait en français puis communiqué par écrit le 18 novembre 2021. {signature_p_2} Hasan Bakırcı Aleš Pejchal Greffier adjoint Président