CtEDO 19.10.2021 Auto

BUȘ v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
19.10.2021
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
BUȘ v. ROMANIA (CtEDO, 2021)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 46160/19 Bogdan-Gavrilă BUȘ împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 19 octombrie 2021 în calitate de comitet compus din: Gabriele Kucsko-Stadlmayer, președinte, Iulia Antoanella Motoc, Pere Pastor Vilanova, judecători și Ilse Freiwirth, grefier adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 22 august 2019, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspunsul reclamantului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Bogdan-Gavrilă Buș, este un național român care s-a născut în 1978 și locuiește în Prejmer, județul Brașov. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna T. Sorica, avocat practicant în Brașov. Guvernul român („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna O.F. Ezer, a Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Prin hotărârea din 14 noiembrie 2016, Curtea de district Brașov a susținut o cerere de divorț depusă de solicitant, a ordonat ca copiii (născuți în 2004 și 2012) al reclamantului și fosta sa soție să locuiască cu mama lor și a acordat reclamantului dreptul de a avea contact cu copiii săi. La 6 ianuarie 2017 reclamantul a fost la colectarea copiilor la casa lor, dar au refuzat să meargă cu el. La 2 februarie 2017 reclamantul s-a întors la casa copiilor, însoțit de doi ofițeri de poliție. Copiii din nou nu au vrut să meargă cu el. La 6 ianuarie 2017, reclamantul a depus o plângere penală împotriva fostului său soț la poliția Dumbrăveni, acuzând-o de a respinge aplicarea unei hotărâri judiciare și de a transforma în mod deliberat copiii împotriva lui. La 19 ianuarie 2017 biroul procurorului atașat la Tribunalul de District Mediaș a deschis o anchetă. La 3 mai 2017, pe baza dovezilor din dosar (în special mai multe declarații de martor), biroul procurorului a decis să încheie ancheta. Acesta a considerat că nu au fost comise acte criminale, deoarece mama nu a fost niciodată opusă reclamantului menținând o relație cu copiii săi; mai degrabă, au fost copiii care au refuzat să-și vadă tatăl. După ce reclamantul a depus o obiecție, decizia respectivă a fost susținută în primul rând de procurorul-șef al aceluiași birou procuror într-o hotărâre din 17 iulie 2017 și apoi de Curtea de District Mediaș în o hotărâre din 11 aprilie 2018. 11 noiembrie 2017 Reclamantul a solicitat asistența unui judecător în punerea în aplicare a programului de contact, care a depus o cerere la Curtea de District Mediaș de autorizare pentru începerea procedurilor de executare; permisiunea a fost acordată de Curtea de District Mediaș la 14 Noiembrie 2017. Mama copiilor a depus o obiecție împotriva impunerii, susținând că copiii au refuzat să-și vadă tatăl din cauza comportamentului său agresiv în timpul lor împreună. Obiecția ei a fost respinsă la 6 martie 2018 de Curtea de District Mediaș, din cauza faptului că mama copiilor nu a dovedit că au refuzat să-și vadă tatăl. La 2 noiembrie 2018, reclamantul, însoțit de judecător, a vizitat copiii săi în casa mamei lor. Potrivit raportului judecătorului, copiii au refuzat să însoțească reclamantul. Astfel, judecătorul a considerat că executarea ordinului de contact a devenit imposibilă din cauza opoziției copiilor. În consecință, la 8 februarie 2019, în numele reclamantului, judecătorul a depus o cerere la Hotărârea Generală pentru Protecția Socială și a Copilului, Sibiu („fiii”) Autoritatea de protecție”) pentru începerea procedurilor judiciare pentru ca copiii să poată fi înscriși într-un program de consiliere psihologică, astfel cum este necesar în astfel de situații în temeiul articolului 912 din CCP (citat în Niță v. România [Comitet], nr. 30305/16, § 28, 3 iulie 2018 – a se vedea punctul 26 de mai jos). La 25 februarie 2019 autoritatea de protecție a copiilor a depus o cerere la Curtea de District Mediaș pentru ca copiii să facă consiliere; la 20 Martie 2019 Curtea a permis cererea și a decis ca copiii să facă consiliere timp de trei luni. Curtea a numit A, un psiholog inclus într-o listă de profesioniști acreditați, să consilieze copiii, și a ordonat părinților să plătească fiecare jumătate din costurile programului de consiliere. La 16 aprilie 2019 A a cerut instanței să o elibereze din cele de mai sus La 8 mai 2019, Curtea a numit un nou psiholog, B, dar la 4 ianuarie 2020, reclamantul a informat instanța că B nu a început programul de consiliere și a cerut instanței să numească un nou consilier. Se pare că B nu a fost, de asemenea, instruit să lucreze cu copii. La 12 februarie 2020, Curtea a numit un nou psiholog, C, care a acceptat sarcina. 15. Prima sesiune a fost programată la 12 martie 2020, dar a fost anulată datorită crizei COVID-19 (pentru detalii privind restricțiile legate de COVID în Statul pârât, a se vedea Terheș v. România (dec.), nr. 49933/20, §§§ 5, 13 aprilie 2021). 16. Din cauza faptului că C nu a organizat nici o întâlnire cu copiii, reclamantul a depus o nouă cerere la instanță, cerând numirea unui nou psiholog. În plus, el s-a plâns că fostul său soț refuza să ducă copiii la orice sesiuni de consiliere. 17. O audiere a avut loc la 27 mai 2020 în fața Curții de District Mediaș După discuțiile cu C, Curtea a constatat că aceasta din urmă nu a putut organiza orice sesiuni de consiliere – în parte din cauza crizei COVID 19, dar și pentru că părinții au refuzat să plătească costul sesiunilor de consiliere. 18. Când a întrebat de către instanță dacă el a fost dispus să plătească costul total al programului de consiliere, reclamantul a declarat că el este. El a cerut ca C să înceapă sesiunile de consiliere, în ciuda crizei COVID-19, deoarece nu a putut să-și vadă copiii în ultimii patru ani. În același timp, mama a promis să ducă copiii la sesiunile de consiliere. Într-o hotărâre dictată în aceeași zi, 27 mai 2020, Curtea de district Mediaș a respins o cerere depusă de reclamant pentru numirea unui nou psiholog, a decis că este posibil ca programul de consiliere să se desfășoare în timpul crizei COVID-19 și a solicitat C să prezinte Curții programul propus pentru sesiunile de consiliere. Curtea a remarcat că reclamantul va plăti pentru toate sesiunile de consiliere și a ordonat mamei să ducă copiii la biroul psihologului. În cele din urmă, Curtea a hotărât să organizeze o audiere la 3 iunie 2020 în vederea interviului copiilor și a evaluării poziției lor privind programul de consiliere. 20. La audiere din 3 iunie 2020 ambii copii și-au exprimat opoziția față de orice contact cu reclamantul. Programul de consiliere a început la 18 iunie 2020. În cadrul programului de trei luni, reclamantul se purta în mod necorespunzător și agresiv față de C și copii și a încercat să le forțeze să-l permită să fie prezent în timpul sesiunilor. Curtea a intervenit și a afirmat că C a fost liber să decidă cum să organizeze consiliere. La 2 octombrie 2020, C și-a prezentat raportul și la 6 octombrie 2020 și-a prezentat concluziile finale. Într-o audiere din 7 octombrie 2020, Curtea a interogat copiii în privat și a organizat apoi o discuție deschisă cu ei și cu cei doi părinți pentru a ajunge la un acord cu privire la modul de organizare a programului de contact între copii și solicitant. Copiii au continuat să refuze orice contact cu tatăl lor, pe care îl considerau agresiv și nu le interesează. Ei au informat curtea că aceaceasta este decizia lor și că nu a fost influențată în niciun fel de mama lor. Curtea a sfătuit părților să încerce să își rezolve diferențele și să mențină o relație emoțională echilibrată. I-a cerut părinților să relueze contactul dintre reclamant și copii în conformitate cu un program, convenit de toate acestea, care ar ține seama de nevoile și interesele copiilor. 25. Într-o decizie pronunțată în aceeași zi, 7 octombrie 2020, Curtea a încheiat programul de consiliere. Părțile și autoritatea de protecție a copiilor au fost notificate de această decizie.Legea internă relevantă Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Civilă („CP”) privind procedura de executare a ordonanțelor judiciare referitoare la minori este stabilită în Niță (citată mai sus, §§ 27-30). Reclamantul s-a plâns că a primit asistență inadecvată de la autoritățile statului în ceea ce privește încercările sale de a menține contactul cu copiii săi după divorțul său și de a împiedica mamei lor să le îndepărteze de el. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție. DREPTUL 28. Reclamantul s-a plâns de calitatea slabă a asistenței statului în ceea ce privește eforturile sale de a exercita dreptul său de a menține contact cu copiii săi. 29. Având în vedere substanța plângerii reclamantului, Curtea, care deține competența caracterizării care trebuie acordată în drept faptelor cauzei (a se vedea Radomilja și alții c. Croația c. [GC], nr. 37685/10 și 22768/12, §§ 114 și 126, CEDO 2018), vor examina aplicarea din punctul de vedere al articolului 8 din Convenție, care se citește după cum urmează: „1. Fiecare are dreptul de a respecta viața sa privată și de familie, ... Nu va exista nici o interferență de către o autoritate publică în exercitarea acestui drept, cu excepția celor în conformitate cu legea și este necesară într-o societate democratică în interesul securității naționale, al siguranței publice sau al bunăstanței economice a țării, al prevenirii tulburărilor sau al criminalității, al protecției sănătății sau morale sau al protecției drepturilor și libertăților altora.” Concluziile părților Guvernul a susținut că reclamantul nu a scăpat de căile de recurs interne disponibile, deoarece el și-a depus cererea în fața Curții, în timp ce procedura internă era încă în așteptare. Procedura internă s-a dovedit eficace, iar autoritățile relevante – în special autoritatea de protecție a copilului, serviciul de asigurări și instanțe – au luat măsuri specifice pentru a ajuta reclamantul fără întârziere nejustificată. 31. Reclamantul nu a formulat nicio prezentare cu privire la aceste puncte în termenele stabilite de Curte în acest sens. Evaluarea Curții 32. Principiile relevante referitoare la ingerința în dreptul la respectarea vieții familiale și obligațiile pozitive ale statului în temeiul articolului 8 din Convenție în cazurile privind executarea drepturilor de contact sunt rezumate în M. și M. c. Croația (n. 10161/13, §§ 176‐81, ECHR 2015 (extracte) și K.B. și alții c. Croația (n. 36216/13, § 142 44, 14 martie 2017). 33. La început, Curtea constată că guvernul a formulat o opoziție de inadmisibilitate în ceea ce privește cazul din cauza neepuizarii recoursurilor interne (a se vedea punctul 30 de mai sus). Cu toate acestea, consideră că nu este necesar să o examineze deoarece cererea este, în orice caz, inadmisibilă din alte motive. 34. Curtea remarcă că reclamantul, care a primit drepturi de custodie, nu a putut să-și vadă copiii după divorțul său. 35. Reclamantul a utilizat pe deplin mecanismul prevăzut de lege (care a fost la dispoziția sa) pentru a încerca să respecte programul de contact pe care l-a fost asistat de un judecător, care a început fără întârziere procedurile de aplicare (a se vedea punctul 8 de mai sus), l-a însoțit să vadă copiii (a se vedea punctul 9 de mai sus) și a inițiat procedura pentru furnizarea de consiliere psihică copiilor de îndată ce a observat opoziția lor de a menține contactul cu tatăl lor (a se vedea punctul 9 de mai sus) (a se vedea punctul 1). 36. Curtea nu poate decât să rețină că reclamantul a așteptat un an înainte de a solicita executarea programului de contact: de la 14 noiembrie 2016 (data divorțului și decizia de custodie – a se vedea punctul 4 de mai sus) până la 11 noiembrie 2017 (data la care a contactat judecătorul – a se vedea punctul 8 de mai sus). Scadența unei astfel de perioade, în care reclamantul nu a văzut copiii săi și care nu este imputabilă autorităților, trebuie să aibă un impact negativ asupra relațiilor dintre reclamant și copiii săi, și trebuie să fi făcut mai dificilă aplicarea programului de contact (a se vedea K.B. și alții c. Croația , citat mai sus § 142 în amendă 37 . În plus, acuzațiile reclamantului de a fi fost împiedicat să își exercite drepturile de contact au fost examinate de biroul procurorului (a se vedea punctul 7 de mai sus). Faptul că, după ce biroul procurorului și-a efectuat investigația, atât el, cât și instanța au ajuns la concluzii care nu au fost favorabile reclamantului nu este indicativ al deficienței sistemului, în măsura în care ancheta pare să fi fost completă și cuprinzătoare. 38. Curtea constată, de asemenea, că instanța internă a examinat toate cererile legate de drepturile de contact ale reclamantului în timp util și eficient. Curtea de district Mediaș a permis deschiderea procedurii de executare în termen de trei zile de la data în care a fost depusă această cerere (a se vedea punctul 8 de mai sus); de asemenea, a ordonat începerea consilierii psihologice mai puțin de o lună de la data în care a fost depusă cererea de consiliere (a se vedea punctul 11 de mai sus). 39. Cu certitudine, au trecut 15 luni înainte ca programul de consiliere să înceapă în mod eficient (a se vedea punctele 11 și 21 de mai sus). Totuși, în timpul acelui timp, Curtea de District Mediaș nu s-a oprit; mai degrabă, acesta a monitorizat îndeaproape situația și a intervenit în procesul de îndată ce a devenit necesar. De exemplu, s-a decis rapid să schimbe psihologurile până când a fost găsit un consilier adecvat pentru copii (vezi paragrafele) 14 de mai sus); a evaluat fezabilitatea de a începe consilierea psihologică în timpul crizei COVID-19 (a se vedea punctul 19 de mai sus); și a intervievat copiii – atât înainte de începerea programului, cât și după finalizarea acestuia – pentru a putea evalua atitudinea lor față de consiliere și nevoile lor. În plus, la sfârșitul sesiunilor de consiliere, Curtea de District Mediaș a intervievat toate părțile în cauză și i-a informat cu privire la modalitatea de desfășurare în vederea creșterii interesului superior al copiilor (a se vedea punctele 24 de mai sus). 40. În plus, Curtea constată că, în temeiul legii aplicabile, nimic nu împiedică în prezent reclamantul să reînceapă procedura de executare (a se vedea art. 912 § 4 din CCP, citat în Niță c. România [Comitetul], nr. 30305/16, § 28, 3 iulie 2018). 41. Curtea reiterează că obligația statului de a lua măsuri pozitive pentru a facilita contactul nu este una în ceea ce privește rezultatele, ci una în ceea ce privește mijloacele (a se vedea Răileanu c. România) (dec.), nr. 67304/12, § 42, 2 iunie 2015, cu alte referințe), și concluzionează că autoritățile naționale au luat toate măsurile necesare pentru a facilita exercitarea drepturilor de contact care ar putea fi așteptate în mod rezonabil de la acestea, având în vedere circumstanțele specifice ale cazului. 42. Din aceste motive, având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt de competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. 43. Prin urmare, cererea este vădit nefondată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 18 noiembrie 2021. {signature_p_2} Ilse Freiwirth Gabriele Kucsko-Stadlmayer Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă