Prodius și alții împotriva Republicii Moldova

La originea cauzei se află patru cereri îndreptate împotriva Republicii Moldova și pe care patru cetățeni ai acestui stat, D. Prodius Andrei (petiția nr. 44894/13), D. Grigore Cotovici (petiția nr. 69759/13), D. Grigore Nica (petiția nr. 2598/15) și Dna Victoria Dari (petiția nr. 7640/15) au sesizat Curtea în virtutea articolului 34 din Convenția de salvagardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ("Convenția") la datele indicate în tabelul atașat în anexă.

Reclamanții au fost reprezentați de D. A. Bîzgu, rezident la Chișinău. Guvernul Moldovei ("Guvernul") a fost reprezentat succesiv de agentul interimar Dna R. Revencu și de agenții DD. M. Gurin și O. Rotari.

Pe 1 septembrie 2015, cererile au fost comunicate Guvernului. FAPTE

Trei dintre reclamanți (cererile nr. 44894/13, 69759/13 și 2598/15) erau în perioada faptelor angajați la ministerul afacerilor interne.

Dna V. Dari (petiția nr. 7640/15) era angajată la departamentul executării la ministerul justiției până în 2010.

Toți reclamanții au obținut la date diferite decizii judiciare care obligau consiliul municipal Chișinău să le furnizeze o locuință în chirie ("spațiu locativ"), în conformitate cu legislația în vigoare (vezi anexă).

Cu excepția Dnei V. Dari (petiția nr. 7640/15), care și-a bazat acțiunea pe legea serviciului public, toți reclamanții au invocau dispozițiile legii poliției.

Chiar dacă au fost inițiate proceduri de executare de către reclamanți, deciziile judiciare în cauză au rămas neexecutate.

Invocând dispozițiile legii nr. 87 (§13 mai jos), reclamanții au întreprins acțiuni de daune-interese împotriva Statului pentru perioade de inexecutare succesive.

Instanțele naționale au admis parțial acțiunile lor, au constatat violarea drepturilor lor garantate de art. 6 § 1 din Convenție și de art. 1 din Protocolul nr. 1 și au acordat anumite daune-interese (vezi anexă).

Cu privire la petiția nr. 7640/15, după două acțiuni de daune-interese care au dus la constatarea unei violări pentru durata nerezonabilă a procedurii, reclamanta s-a văzut refuzată a treia acțiune privind perioada de inexecutare care a decurs de la noiembrie 2016 la octombrie 2017. Printr-o decizie din 5 aprilie 2018, curtea de apel Chișinău a hotărât că ea nu mai putea invoca calitatea de victimă din moment ce părăsise funcția publică care îi dădea acces la o locuință în chirie. Reclamanta nu s-a pourvoit în casație și această decizie a devenit definitivă.

Dispozițiile relevante privind dreptul la locuințe sunt rezumate în hotărârea Cristea, precitată, §§ 19-20.

Reclamanții pretind că inexecutarea deciziilor judiciare pronunțate în favorul lor a prejudiciat dreptul lor de acces la un tribunal, precum și dreptul lor la respectarea bunurilor lor. În cauzele nr. 44894/13, 69759/13 și 2598/15, reclamanții se plâng, de asemenea, de absența unui cale de recurs efectivă. Invocă articolele 6 și 13 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1. Aceste dispoziții, în pasajele lor relevante în cauza de față, sunt redactate după cum urmează: art. 6 "Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de către un tribunal (...), care va hotărî (...) asupra contestațiilor privind drepturile și obligațiile sale de natură civilă (...)" art. 13 "Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) Convenție au fost încălcate, are dreptul la un cale de recurs efectivă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale." art. 1 din Protocolul nr. 1 "Orice persoană fizică sau morală are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nicio persoană nu poate fi privată de proprietatea sa decât în interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional."

Guvernul se opune acestei teze. Privind admisibilitatea Privind calitatea de "victimă" a tuturor reclamanților

Guvernul consideră că reclamanții nu mai pot invoca calitatea de "victime" în sensul articolului 34 din Convenție în urma acordării unor daune-interese la nivel intern.

Reclamanții, pe de cealaltă parte, estimează că nu au pierdut calitatea de victime din cauza inexecutării și a nivelului daune-interese acordate la nivel intern.

Curtea reamintește că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu îi retrage în principiu calitatea de "victimă" decât dacă autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau implicit, și apoi au reparat violarea Convenției. Ea reafirmă că problema dacă reclamantul a obținut pentru dauna care i s-a cauzat o reparare - comparabilă cu satisfacția echitabilă prevăzută la art. 41 din Convenție - este importantă (Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 71-72, CEDO 2006-V).

În cauza de față, Curtea observă că tribunalele interne au examinat acțiuni de daune-interese pe fond conform legii nr. 87 privind perioade consecutive de inexecutare a deciziilor care le atribuiau o locuință în chirie. În cadrul acestor acțiuni, atunci când reclamanții au obținut constatarea violării articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1, tribunalele le-au acordat anumite daune-interese materiale și morale (vezi anexă).

În ceea ce privește dauna materială, Curtea observă că în general tribunalele interne au acordat indemnizații corespunzând cheltuielilor de chirie angajate de reclamanți și au respins cererile privind rambursarea prețului unui apartament.

Curtea constată că deciziile definitive pronunțate în favoarea reclamanților nu prevedeau atribuirea unei locuințe în proprietate, ci doar în chirie. Din acest motiv, Curtea nu observă niciun element care să i-o permită să se abată de la constatările tribunalelor interne, care deci nu par manifestamente derizorii.

Privind dauna morală, Curtea observă că sumele acordate în unele proceduri sunt manifestement inferioare celor pe care Curtea le acordă în general în cazuri moldave similare (a vedea între alții Botezatu, precitat, § 42, Mizernaia c. Moldova, nr. 31790/03, § 32, 25 septembrie 2007, Prodan c. Moldova, nr. 49806/99, § 82, CEDO 2004-III (extras). Acest element este suficient pentru a concluziona că reclamanții și-au păstrat calitatea de "victimă" în sensul articolului 34 din Convenție.

Prin urmare, excepția preliminară a Guvernului trebuie respinsă. Privind epuizarea căilor de atac interne în petiția nr. 7640/15

Curtea observă că în petiția nr. 7640/15, reclamanta formează un grief referitor la perioada globală de inexecutare, cu toate că nu s-a pourvoit împotriva deciziei curții de apel care respingea a treia și ultima acțiune de reparare a acesteia împotriva Statului în ceea ce privește perioada de inexecutare care a decurs între noiembrie 2016 și octombrie 2017 (§12 mai sus).

În acest sens, Curtea face trimitere la concluziile la care a ajuns în cauza Balan c. Moldova (decizie), nr. 44746/08, 24 ianuarie 2012) privind remediul introdus prin legea nr. 87 pe care l-a considerat efectiv și necesitatea pentru cei interesați de a oferi mai întâi autoritățile moldave ocazia de a examina și, prin urmare, de a remedia violările Convenției care sunt pretinse în raport cu ele. Curtea observă că în prezenta cauză, reclamanta nu a ridicat un grief derivat din art. 13 în petiția sa. Ea deci nu observă niciun motiv de a se abate de la aceste constatări și concluzionează că reclamanta ar fi trebuit să se pourvie împotriva deciziei care respingea acțiunea sa de reparare pentru această nouă perioadă de inexecutare.

Rezultă că partea grievului vizând perioada de inexecutare care a decurs între noiembrie 2016 și octombrie 2017 trebuie respinsă pentru neepuizare a căilor de atac interne, în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.

Curtea constată că celelalte grief nu sunt manifestement netemeinice în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu se ciocnesc de altfel cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, trebuie declarate admisibile. Pe fond Perioada de luat în considerare

Perioada de luat în considerare pentru fiecare dintre reclamanți a început cu efectul deciziei judiciare interne prin care consiliul municipal a fost obligat să le furnizeze o locuință socială conform dispozițiilor legislației interne (vezi anexa). Curtea observă că deciziile adoptate în favoarea reclamanților au rămas neexecutate până în prezent.

Curtea observă că în cazul reclamanților din cererile nr. 44894/13, 69759/13 și 2598/15, au trecut deja noi perioade de inexecutare durând de la 2 la 3 ani din ultim remediu intern exercitat pe baza legii nr. 87. Ea observă, de asemenea, că reclamanții au în continuare posibilitatea să se plângă de durata inexecutării posterioare celei deja examinate de tribunalele naționale. Cu toate că Curtea observă că aceste noi perioade sunt în sine largă suficiente pentru a constitui o a doua violare a aceleiași proceduri de executare.

Curtea reamintește că recent, în cauza Cristea (precitată, § 45) a hotărât că în prezența unei omisiuni persistente a autorităților de a executa decizia inițială, ea putea lua în considerare toată procedura națională de executare și nu doar pe cea deja examinată de jurisdicțiile interne. Prin urmare, Curtea consideră că ea poate, în cererile sus-menționate, lua în considerare toată procedura națională de executare și nu doar pe cea deja examinată de jurisdicțiile interne.

În ceea ce privește petiția nr. 7640/15, în lumina concluziilor sale de la §27 mai sus, Curtea estimează necesar să limiteze examinarea sa la perioada care a fost examinată de tribunalele interne, și anume, cea definită de la data deciziei definitive favorabile reclamantei și până în noiembrie 2016. Caracterul rezonabil al duratei procedurii

Curtea observă că deciziile judiciare pronunțate în favoarea reclamanților rămân la această zi neexecutate. Curtea a tratat de mai multe ori cazuri ridicând întrebări asemănătoare cu cea din cauza de față și a constatat violarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (vezi, între mulți alții, Prodan, precitat, § 53).

După examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt sau argument care ar putea duce la o concluzie diferită în cazul de față. Ținând seama de jurisprudența sa pe materie, Curtea estimează că în cauza de față durata procedurii litigioase este excesivă și nu îndeplinește cerința unui "termen rezonabil".

În plus, Curtea estimează că faptul că reclamanții și-au păstrat calitatea de "victimă" în ciuda mai multor proceduri care au concluzionat la o violare a termenului rezonabil constituie o circumstanță agravantă în contextul unei violări a articolului 6 § 1 pentru depășirea termenului rezonabil (vezi Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, § 120, CEDO 2006-V). Curtea va fi deci dusă să se întoarcă la această problemă din perspectiva articolului 41 din Convenție.

În cauzele nr. 44894/13, 69759/13, și 2598/15, reclamanții se plâng, de asemenea, de absența unui cale de recurs efectivă.

Din aceleași motive care au determinat-o să considere că remediul exercitat de reclamanți nu le oferi o redresare suficientă (§24 mai sus), Curtea estimează că a existat, de asemenea, o violare a articolului 13 din Convenție, combinat cu art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 (Cristea, precitat, § 49).

Cu toate că, în lumina ansamblului elementelor aflate în posesia sa, și în măsura în care faptele de care se plâng reclamanții cad sub competența sa, Curtea estimează că ele nu dezvăluie nicio apariție de violare a drepturilor și libertăților enunțate în Convenție și protocoalele sale.

Rezultă că grievul este manifestement netemeinic și trebuie respins în aplicarea articolului 35 §§ 3 a) și 4 din Convenție.

Reclamanții cer la titlul prejudiciului material prețul unui apartament care să corespundă nevoilor familiei lor. Ei cer, de asemenea, prețul chiriei plătite pentru o locuință de substituție pentru perioadele care nu au fost luate în considerare de tribunalele interne (vezi anexa).

Guvernul contează aceste sume.

În ceea ce privește cererile privind prețul unui apartament, Curtea constată că deciziile definitive pronunțate în favoarea reclamanților nu prevedeau atribuirea unei locuințe în proprietate, ci în chirie. Din acest motiv, Curtea nu observă o legătură de cauzalitate între violarea constatată și cererea echivalentă cu prețul unui apartament și prin urmare o respinge (vezi §23 mai sus). Pe de altă parte, ea observă că reclamanții trebuie să închirieze locuințe pentru ei și familia lor. Ei furnizează ca justificări contractele de chirie încheiate pentru perioadele interesate. Ținând seama de documentele aflate în posesia sa, ea acordă deci la titlul daunei materiale reclamanților din cauzele nr. 44894/13, 69759/13, și 2598/15 sumele indicate în anexă pentru perioada de inexecutare posterioară celei examinate de tribunale.

Ținând seama de aceste concluzii de la §33 mai sus, Curtea respinge cererea reclamantei din petiția nr. 7640/15 la titlul prejudiciului material.

În sfârșit, Curtea reamintește poziția sa constantă conform căreia executarea deciziei interne rămâne forma cea mai potrivită de redresare pentru ceea ce privește violări ale Convenției similare cu cele constatate în prezenta cauză (Gerasimov și alții, precitat, § 198). Prin urmare, ea consideră că Statul pârât trebuie să asigure fără întârziere executarea, prin mijloace corespunzătoare, a deciziei inițiale pronunțate în favoarea reclamanților. Daună morală

Reclamanții cer 20.000 euro (EUR) fiecare la titlul prejudiciului moral pe care consideră că l-au suferit.

Guvernul contează aceste pretenții.

Curtea observă că reclamanții au fost compensați doar parțial la nivel național. Prin urmare, în lumina faptului că a ajuns la o constatare de violare chiar și după mai mulți remedii de daune-interese exercitați la nivel intern, Curtea, ținând seama de soluția adoptată în Cristea (precitată, §§ 58-59), acordă reclamanților sumele indicate în anexă. În cauzele nr. 44894/13, 69759/13, și 2598/15, sumele acordate includ o sumă la titlul duratei inexecutării suferite după ultimul remediu intern al acestora. Cheltuieli și dospeni

Reclamanții solicită diferite sume la titlul cheltuielilor și dospenii pe care le-ar fi angajat pentru procedura în fața Curții (vezi anexă).

Guvernul contează aceste sume.

Ținând seama de documentele aflate în posesia sa și de jurisprudența sa (Merabishvili c. Georgia [GC], nr. 72508/13, §§ 370-372, 28 noiembrie 2017), Curtea consideră rezonabil de a acorda reclamanților sumele indicate în anexă. Dobânzi de întârziere

Curtea consideră că este potrivit să alinieze rata dobânzilor de întârziere la rata dobânzii facilitatei de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. DIN ACESTE MOTIVE, CURTEA, CU UNANIMITATE, Hotărăște de a uni cererile; Declară cererile admisibile quanto la grief derivate din articolele 6 și 13 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 și inadmisibile pentru rest; Declară că a existat o violare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în cazul tuturor reclamanților; Declară că a existat o violare a articolului 13 din Convenție în cazul reclamanților din cererile nr. 44894/13, 69759/13, și 2598/15; Declară a) că Statul pârât trebuie să verseze reclamanților, în termen de trei luni sumele indicate în tabelul din anexă, de convertit în valuta Statului pârât la rata aplicabilă la data reglementării; b) că de la expirarea acestui termen și până la versare, aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilitatei de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale; Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru rest. Făcut în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 19 octombrie 2021, în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament. Hasan Bakırcı Egidijus Kūris Grefier adjoint Președinte Anexă Nr. și data introducerii cererei: Reclamant, Data nașterii, Loc de reședință, Naționalitate, Decizie definitivă, Acțiuni de daune-interese conform legii nr. 87, Sume primite, Articole invocate, Sume solicitate la daună morală și materială, Sume solicitate la cheltuieli și dospeni, Sume acordate de Curt [Tabelul anexei este prezent în textul original și conține date detaliate pentru patru reclamanți cu informații referitoare la cererile și compensațiile lor]

Les requérants ont été représentés par M. A. Bîzgu , résidant à Chisinau. Le gouvernement moldave (« le Gouvernement ») a été représenté successivement par son agent ad interim Mme R. Revencu et ses agents M. M. Gurin et M. O. Rotari.

Le 1 er septembre 2015, les requêtes ont été communiquées au Gouvernement. EN FAIT

Trois des requérants (requêtes n oso 44894/13, 69759/13 et 2598/15) étaient à l’époque des faits des employés au ministère des Affaires Intérieures.

Mme V. Dari (requête n o 7640/15) était employée au département des exécutions au ministère de la Justice jusqu’en 2010.

Tous les requérants obtinrent à des dates différentes des décisions de justice qui obligeaient le conseil municipal de Chisinau à leur fournir un logement en location (« spațiu locativ »), conformément à la législation en vigueur (voir annexe). 8. À l’exception de Mme V. Dari (requête n o 7640/15), qui appuya son action sur la loi sur le service public, tous les requérants firent valoir les dispositions de la loi sur la police.

Même si des procédures d’exécution furent entamées par les requérants, les décisions de justice en question restèrent inexécutées.

Se prévalant des dispositions de la loi n o 87 (paragraphe 13 ci ‑ dessous), les requérants engagèrent des actions en dédommagement contre l’État pour des périodes d’inexécution successives.

Les tribunaux nationaux accueillirent partiellement leurs actions, constatèrent la violation de leurs droits garantis par l’article 6 § 1 de la Convention et par l’article 1 du Protocole n o 1 et allouèrent certains dédommagements (voir annexe).

En ce que concerne la requête n o 7640/15, après deux actions en dédommagement ayant abouti à un constat de violation pour la durée déraisonnable de la procédure, la requérante s’est vue refuser sa troisième action concernant la période d’inexécution allant de novembre 2016 à octobre 2017. Par une décision de 5 avril 2018, la cour d’appel de Chisinau statua qu’elle ne pouvait plus se prévaloir de la qualité de victime du fait qu’elle avait quitté la fonction publique lui donnant accès à un logement en location. La requérante ne s’est pas pourvue en cassation et cette décision devint définitive.

Les dispositions pertinentes sur le droit aux logements sont résumées dans l’arrêt Cristea, précité, §§ 19-20. EN DROIT

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse. Sur la recevabilité Sur la qualité de « victime » de tous les requérants

Le Gouvernement considère que les requérants ne peuvent plus se prétendre « victimes » au sens de l’article 34 de la Convention compte tenu des octrois de dédommagements au niveau interne.

Les requérants, quant à eux, estiment ne pas avoir perdu leur qualité de victime compte tenu de l’absence d’exécution et le niveau de dédommagement octroyé au niveau interne.

La Cour rappelle qu’une décision ou une mesure favorable au requérant ne suffit en principe à lui retirer la qualité de « victime » que si les autorités nationales ont reconnu, explicitement ou en substance, puis réparé la violation de la Convention. Elle réaffirme que la question de savoir si le requérant a obtenu pour le dommage qui lui a été causé une réparation – comparable à la satisfaction équitable prévue à l’article 41 de la Convention – revêt de l’importance ( Cocchiarella c. Italie [GC], n o 64886/01, §§ 71-72, CEDH 2006-V).

En l’espèce, la Cour note que les tribunaux internes ont examiné des actions indemnitaires sur le fond de la loi n o 87 concernant des périodes consécutives d’inexécution des décisions leur attribuant un logement en location. Dans le cadre de ces actions, lorsque les requérants ont obtenu un constat de violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1, les tribunaux leur ont alloué certains dédommagements matériaux et moraux (voir annexe).

Pour ce qui est du dommage matériel, la Cour remarque que de manière générale les tribunaux internes ont alloué des indemnités correspondant aux frais de location engagés par les requérants et ont rejeté les demandes concernant le remboursement du prix d’un appartement.

La Cour constate que les décisions définitives rendues en faveur des requérants ne prévoyaient pas l’attribution d’un logement en propriété, mais uniquement en location. Pour ce motif, la Cour n’aperçoit aucun élément lui permettant de s’écarter des constats des tribunaux internes, lesquels n’apparaissent donc pas comme manifestement déraisonnables.

Concernant le dommage moral, la Cour remarque que les montants alloués dans certaines procédures sont manifestement inférieurs à ceux que la Cour octroie généralement dans des affaires moldaves similaires (à voir parmi d’autres Botezatu , précité, § 42, Mizernaia c. Moldova , n o 31790/03, § 32, 25 septembre 2007, Prodan c. Moldova , n o 49806/99, § 82, CEDH 2004-III (extraits). Cet élément suffit à conclure que les requérants conservent leur qualité de « victime » au sens de l’article 34 de la Convention.

Partant, il y a lieu de rejeter l’exception préliminaire du Gouvernement. Sur l’épuisement des voies de recours internes dans l’affaire n o 7640/15

La Cour observe que dans la requête n o 7640/15, la requérante formule un grief relatif à la période globale d’inexécution, or elle n’a pas fait recours contre la décision de la cour d’appel ayant rejetée sa troisième et dernière action en réparation contre l’État en ce que concerne la période d’inexécution qui s’est écoulée entre novembre 2016 et octobre 2017 (paragraphe 12 ci-dessus). 27. À cet égard, la Cour renvoie aux conclusions auxquelles elle est parvenue dans l’affaire Balan c. Moldova (déc.), n o 44746/08, 24 janvier 2012) sur le remède introduit par la loi n o 87 qu’elle a jugé effectif et la nécessité pour les intéressés d’offrir d’abord aux autorités moldaves l’occasion d’examiner, et ainsi de redresser, les violations de la Convention qui sont alléguées contre eux. La Cour constate que dans la présente affaire, la requérante n’a pas soulevé de grief tiré de l’article 13 dans sa requête. Elle n’aperçoit donc aucune raison de s’écarter en l’espèce de ces constats et conclut que la requérante aurait dû faire recours contre la décision ayant rejetée son action en réparation pour cette nouvelle période d’inexécution.

Il s’ensuit que la partie du grief visant la période d’inexécution écoulée entre novembre 2016 et octobre 2017 doit être rejetée pour non ‑ épuisement des voies de recours internes, en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.

La Cour constate que les autres griefs ne sont pas manifestement mal fondés au sens de l’article 35 § 3 de la Convention et qu’ils ne se heurtent par ailleurs à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de les déclarer recevables. Sur le fond La période à prendre en considération

La période à considérer pour chacun des requérants a débuté avec la prise d’effet de la décision de justice interne par laquelle le conseil municipal fut obligé de leur fournir un logement social selon les dispositions de la législation interne (voir l’annexe). La Cour note que les décisions adoptées en faveur des requérants sont restées inexécutées jusqu’à présent.

La Cour observe que dans le cas des requérants dans les requêtes n o 44894/13, 69759/13 et 2598/15, de nouvelles périodes d’inexécution allant de 2 à 3 ans se sont déjà écoulées depuis le dernier recours interne exercé sur le fond de la loi n o 87. Elle observe également que les requérants ont toujours la possibilité, de se plaindre de la durée d’inexécution postérieure à celle déjà examinée par les tribunaux nationaux. Or, la Cour observe que ces nouvelles périodes sont en soi largement suffisantes pour constituer une seconde violation de la même procédure d’exécution.

La Cour rappelle que récemment, dans l’affaire Cristea (précité, § 45) elle a statué qu’en présence d’une omission persistante des autorités à exécuter la décision initiale, elle pouvait prendre en considération toute la procédure nationale d’exécution et non seulement celle déjà examinée par les juridictions internes. Partant, la Cour considère qu’elle peut, dans les requêtes susmentionnées, prendre en considération toute la procédure nationale d’exécution et pas uniquement celle déjà examinée par les juridictions internes.

En ce que concerne la requête n o 7640/15, eu égard à ses conclusions au paragraphe 27 ci-dessus, la Cour estime nécessaire de limiter son examen à la période ayant fait l’objet d’un examen par les tribunaux interne, à savoir, celle définie à compter de la date de la décision définitive favorable à la requérante et ce, jusqu’en novembre 2016. Le caractère raisonnable de la durée de la procédure

La Cour note que les décisions de justice rendues en faveur des requérants restent à ce jour inexécutées. La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 (voir, parmi beaucoup d’autres, Prodan , précité, § 53).

Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ».

De plus, la Cour estime que le fait que les requérants aient conservé leur qualité de « victime » malgré plusieurs procédures ayant conclu à une violation du délai raisonnable constitue une circonstance aggravante dans un contexte de violation de l’article 6 § 1 pour dépassement du délai raisonnable (voir Cocchiarella c. Italie [GC], no. 64886/01, § 120, ECHR 2006 ‑ V). La Cour sera donc amenée à revenir sur cette question sous l’angle de l’article 41 de la Convention.

Dans les affaires n os 44894/13, 69759/13, et 2598/15, les requérants se plaignent également de l’absence d’un recours effectif.

Pour les mêmes raisons qui l’ont amenée à considérer que le recours exercé par les requérants ne leur avait pas offert un redressement suffisant (paragraphe 24 ci-dessus), la Cour estime qu’il y a eu également violation de l’article 13 de la Convention, combiné avec l’article 6 § 1 de la Convention et l’article 1 du Protocole n o 1 ( Cristea , précité, § 49).

Toutefois, eu égard à l’ensemble des éléments en sa possession, et pour autant que les faits dont se plaignent les requérants relèvent de sa compétence, la Cour estime qu’ils ne révèlent aucune apparence de violation des droits et libertés énoncés dans la Convention et ses protocoles.

Il s’ensuit que le grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.

Les requérants réclament au titre du préjudice matériel le prix d’un appartement qui correspond aux besoins de leur famille. Ils réclament aussi le prix du loyer payé pour un logement de substitution pour les périodes qui n’ont pas été prises en compte par les tribunaux internes (voir l’annexe).

Le Gouvernement conteste ces sommes.

En ce que concerne les demandes concernant le prix d’un appartement, la Cour constate que les décisions définitives rendues en faveur des requérants ne prévoyaient pas l’attribution d’un logement en propriété, mais en location. Pour ce motif, la Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et la demande équivalente au prix d’un appartement et par conséquent la rejette (voir paragraphe 23 ci-dessus). En revanche, elle observe que les requérants doivent louer des logements pour eux et leur famille. Ils fournissent en tant que justificatifs les contrats de bail conclus pour les périodes concernées. Compte tenu des documents en sa possession, elle alloue donc au titre du dommage matériel aux requérants dans les affaires n os 44894/13, 69759/13, et 2598/15 les sommes indiquées dans l’annexe pour la période d’inexécution postérieure à celle examinée par les tribunaux.

Compte tenu de ces conclusions au paragraphe 33 ci-dessus, la Cour rejette la demande de la requérante dans l’affaire n o 7640/15 au titre du préjudice matériel.

Enfin, la Cour rappelle sa position constante selon laquelle l’exécution de la décision interne demeure la forme la plus appropriée de redressement pour ce qui est des violations de la Convention similaires à celles constatées dans la présente affaire ( Gerasimov et autres , précité, § 198). Par conséquent, elle juge que l’État défendeur doit sans tarder assurer l’exécution, par des moyens appropriés, de la décision initiale rendue en faveur des requérants. Dommage moral

Les requérants réclament 20 000 euros (EUR) chacun au titre du préjudice moral qu’ils estiment avoir subi.

Le Gouvernement conteste ces prétentions.

La Cour constate que les requérants n’ont été que dédommagés partiellement au niveau national. Par conséquent, eu égard au fait qu’elle soit parvenue à un constat de violation même après plusieurs recours indemnitaires exercés au niveau interne, la Cour, compte tenu de la solution adoptée en Cristea (précitée, §§ 58-59), alloue aux requérants les sommes indiquées dans l’annexe. Dans les affaires n os 44894/13, 69759/13, et 2598/15, les montants alloués englobent une somme au titre de la durée d’inexécution subie après leur dernier recours interne. Frais et dépens

Les requérants sollicitent différentes sommes au titre des frais et dépens qu’ils auraient engagés pour la procédure devant la Cour (voir annexe).

Le Gouvernement conteste ces sommes.

Compte tenu des documents en sa possession et de sa jurisprudence ( Merabishvili c. Géorgie [GC], n o 72508/13, §§ 370 ‑ 372, 28 novembre 2017), la Cour juge raisonnable d’allouer aux requérants les sommes indiquées dans l’annexe. Intérêts moratoires

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, Décide de joindre les requêtes ; Déclare les requêtes recevables quant aux griefs tirés de l’article 6 et 13 de la Convention et l’article 1 du Protocole n oo 1 et irrecevables pour le surplus ; Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de l’article 1 du Protocole n o 1 à la Convention dans le chef de tous les requérants ; Dit qu’il y a eu violation de l’article 13 de la Convention dans le chef des requérants des requêtes n os 44894/13, 69759/13, et 2598/15 ; Dit a) que l’État défendeur doit verser aux requérants, dans un délai de trois mois les sommes indiquées dans le tableau en annexe, à convertir dans la monnaie de l’État défendeur au taux applicable à la date du règlement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 19 octobre 2021, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Hasan Bakırcı Egidijus Kūris Greffier adjoint Président Annexe N o N o et date d’introduction de la requête Requérant Date de naissance Lieu de résidence Nationalité Décision définitive Actions en dédommagement en vertu de la loi n o 87 Montants reçus Articles invoqués Montants sollicités au titre du dommage moral et matériel Montants sollicités au titre des frais et dépens Montants alloués par la Cour 44894/13 28/05/2013 Andrei PRODIUS 01/07/1981 Chisinau Moldave Cour d’appel de Chisinau, le 10/03/2009 1 ère action : décision de la cour d’appel du 28/11/2012 ; Dommage moral : 10 000 MDL (environ 630 EUR au moment des faits) ; 2 nde action : décision de la cour d’appel du 21/05/2019 (Période d’inexécution examinée : 04/06/2012 - 04/10/2018) Dommage moral : 25 000 MDL (environ 1 245 EUR au moment des faits) ; Dommage matériel : 84 000 MDL (environ 4 185 EUR au moment des faits) Articles 6 et 13 de la Convention et article 1 du Protocole n o 1 ; Article 14 Dommage moral 20 000 EUR Dommage matériel - prix d’un appartement correspondant aux besoins de sa famille 42 167 EUR ; - les loyers d’octobre 2018 à août 2020, soit 4 440 EUR. Il fournit copie d’un contrat de location daté du 10 juillet 2018 fixant le montant du loyer à 150 EUR et un second contrat du 3 juin 2019 fixant le montant à 230 EUR. 2000 EUR Dommage moral 1400 EUR Dommage matériel 4400 EUR Frais et dépenses 50 EUR 69759/13 15/10/2013 Grigore COTOVICI 08/07/1971 Chisinau Moldave Cour d’appel de Chisinau, le 05/04/2006 1 ère action : décision définitive de la cour d’appel de Chisinau de 25/04/2013 Dommage moral : 20 000 MDL (environ 1240 EUR au moment des faits) ; 2 nde action : décision définitive de la cour d’appel de Chisinau du 28/01/2015 (période d’inexécution 04/12/2012-04/06/2014) ; Dommage moral : 3 000 MDL (environ 150 EUR au moment des faits) ; Dommage matériel : 20 000 MDL (environ 1000 EUR au moment des faits) 3 ème action : décision définitive de la cour d’appel Chisinau du 07/06/2016 Dommage moral : 2000 MDL (environ 90 EUR au moment des faits) ; Dommage matériel : 31 400 MDL (environ 1411 EUR au moment des faits) 4 ème action : décision définitive de la cour d’appel Chisinau du 08/05/2018 (période d’inexécution 05/11/2015-30/04/2017) Dommage moral : 3000 MDL (environ 150 EUR au moment des faits) ; Dommage matériel : 38 000 MDL (environ 1924 EUR au moment des faits) 5 ème action : décision définitive du tribunal du fond du 25/06/2019 (période d’inexécution 01/05/2017-01/05/2019) Dommage moral : 2000 MDL (environ 100 EUR au moment des faits) ; Dommage matériel : 60 000 MDL (environ 2 928 EUR au moment des faits) Articles 6 et 13 de la Convention et article 1 du Protocole n o 1 ; Article 14 Dommage moral 20 000 EUR Dommage matériel - prix d’un appartement correspondant aux besoins de sa famille 54 448 EUR ; - le loyer de mai 2019 à septembre 2020, soit 2 039 EUR Il fournit copie du contrat de location du 27 décembre 2018 fixant le montant du loyer à 2 500 lei moldaves (MDL) (environ 127 EUR). 2000 EUR Dommage moral 2300 EUR Dommage matériel 2032 EUR Frais et dépenses 152 EUR 2598/15 29/12/2014 Grigore NICA 07/02/1972 Chisinau Moldave Cour d’appel de Chisinau, le 13/03/2008 1 ère action : décision définitive de la cour d’appel Chisinau du 08/05/2014 Dommage moral : 20 000 MDL (environ 1000 EUR au moment des faits) ; 2 nde action : décision définitive de la cour d’appel Chisinau du 14/12/2017 (période d’inexécution : 01/12/2013-01/05/2017) Dommage moral : 20 000 MDL (environ 1000 EUR au moment des faits) ; Dommage matériel : 82 000 MDL (environ 4 033 EUR au moment des faits) ; 3 ième action : décision définitive de la cour d’appel Chisinau du 21/01/2020 (période d’inexécution : 01/05/2017- 01/06/2019) Dommage moral : 22 000 MDL (environ 1 140 EUR au moment des faits) ; Dommage matériel : 50 000 MDL (environ 2 582 EUR au moment des faits) Articles 6 et 13 de la Convention et article 1 du Protocole n o 1 ; Article 14 Dommage moral 20 000 EUR Dommage matériel - prix d’un appartement correspondant aux besoins de sa famille 54 448 EUR ; - les loyers de juin 2019 à septembre 2020, soit 1 806 EUR Il fournit copie du contrat de location de 28 juillet 2018 fixant le montant du loyer à 2000 lei moldaves (MDL) (environ 127 EUR selon le taux de change au moment où la prétention a été formulée devant la Cour). 2000 EUR Dommage moral 1300 EUR Dommage matériel 1225 EUR Frais et dépenses 264 EUR 7640/15 20/01/2015 Victoria DARI 13/02/1980 Chisinau Moldave Cour d’appel Chisinau : 06/11/2008 (définitive) 1 ère action : Décision définitive de la cour d’appel Chisinau du 03/04/2014 Dommage moral : 10 000 MDL (environ 560 EUR au moment des faits) ; Dommage matériel : rejeté (prix d’un appartement) ; 2 nde action : décision définitive de la cour d’appel Chisinau du 09/11/2016 Dommage moral 30 000 MDL (environ 1380 EUR au moment des faits) ; Dommage matériel : 28 000 MDL (environ 1290 EUR au moment des faits) ; 3 ième action : décision définitive de la cour d’appel Chisinau du 05/04/2018 (période d’inexécution : 09/11/2016-27/10/2017 l’action de la requérante est rejetée sur appel du Ministère de la Justice, la requérante ayant échoué de faire appel dans le délai imparti) Article 6 de la Convention et article 1 du Protocole n o 1 ; Dommage moral 20 000 EUR Dommage matériel - prix d’un appartement correspondant aux besoins de sa famille 42 167 EUR ; - les loyers d’août 2018 à août 2020, soit 7174 EUR. 2000 EUR Dommage moral 1000 EUR Frais et dépenses 138 EUR